Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Ionașcu strigă «Lupu’!», RAJA tace

Primarul Sloboziei, paznic la stîna apei

Ionașcu strigă «Lupu’!», RAJA tace

Vă mai amintiți domniile voastre povestea aceea cu «Petrică și lupul»? Ei, bine, domnul Ionașcu a uitat-o! Și după ce s-a jucat timp de 6 luni cu RAJA de-a asocierea, vrînd să vîndă cuiva sau oricui, datoriile uriașe ale Urban, vine în fața cetățenilor și strigă cît îl țin bojocii că «vine lupu’». Citiți și vă minunați!

Declarațiile abundă
La jumătatea lunii ianuarie 2011, Independent publică în exclusivitate primele declarații privind preluarea SC Urban de către RAJA. Gabi Ionașcu neagă vehement și furibund orice legătură cu negocierile, acuzîndu-ne de răspîndire de zvonuri false: «Periodic apare această preocupare și consider că este preocuparea „unor interesați“, gest menit să intoxice opinia publică sau posibil să facă unele servicii celor interesați. Dacă va exista o astfel de intenție din partea noastră aceasta va fi făcută publică declarînd, bineînțeles, și oportunitatea unei astfel de decizii».
Două săptămîni mai tîrziu, pe 1 februarie, în condițiile în care Independent îl anunța oficial că directorul RAJA Constanța a recunoscut «pe bandă» existența unor negocieri, Gabi Ionașcu revine asupra declarației din ianuarie și solicită un interviu în care să lămurească lucrurile. Solicitat să ofere un răspuns explicit la întrebarea legată de preluarea SC Urban, Gabi Ionașcu declară: «Și eu sînt conștient că, mai devreme sau mai tîrziu, acest lucru este inevitabil! (n. red.: preluarea SC Urban de către un operator regional) Cine vine și investește împreună cu noi, poate negocia preluarea Urban!».
Marți, 8 februarie, Gabi Ionașcu remite presei locale un comunicat în care susține că este amenințat și supus la presiuni pentru cedarea SC Urban: «Primarul Municipiului Slobozia, Viceprimarii și consilierii locali ai Partidului Social Democrat își exprimă profunda îngrijorare față de demersurile de orice fel ale unui operator regional de apă și canalizare-RAJA Constanța, care a declarat în presa locală că preluarea SC Urban SA Slobozia este „inevitabilă“. Mai devreme sau mai tîrziu, SC Urban tot va fi înghițită. (...) Totodată, ținem să aducem la cunoștința publicului că se exercită mari presiuni din partea unor instituții, chiar publice, ultima acțiune fiind cea a Administrației Bazinală de Apă Buzău-Ialomița prin care „în perioada imediat următoare să se demareze deschiderea acțiunii de insolvență” a societății Urban Slobozia. (...) Asigurăm pe concetățenii noștri cît și consumatorii racordați în sistemul de apă și canalizare al municipiului Slobozia că nu vom ceda presiunilor, indiferent din ce direcție se manifestă acestea, conștienți fiind de rolul, rostul și responsabilitatea noastră privind slujirea interesului public local».

Faptele vorbesc
În urmă cu 6 luni, Gabi Ionașcu a participat la o primă rundă de negocieri cu reprezentanții RAJA Constanța pentru identificarea unei forme de preluare a SC Urban. Potrivit declarațiilor comune ale primarului Gabi Ionașcu și directorului RAJA, Felix Stroe, s-a convenit ca în urma acestei preluări RAJA să preia datoria istorică a SC Urban, să potabilizeze apa din sursa subterană prin investiții proprii și să asigure finanțarea lucrărilor de înlocuirea și extindere a rețelei de apă din municipiul Slobozia.
Imediat după această discuție, localizată de Gabi Ionașcu prin luna august a anului 2010, Valentin Cilibeanu, directorul SC Urban a fost trimis pachet la RAJA Constanța, împreună cu toate documentele societății, pentru a identifica soluțiile concrete de preluare a societății. În urmă cu o săptămînă, direcorul SC Urban a declarat în exclusivitate pentru Independent că «a fost plăcut impresionat de seriozitatea și competența reprezentanților RAJA, mai ales în domeniul accesării fondurilor europene» (n.red.: declarația integrală va fi publicată în varianta print a ziarului nostru).
În iarna anului 2010, Gabi Ionașcu revine la RAJA Constanța, unde, în prezența președintelul Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, negociază condițiile în care este dispus să accepte preluarea SC Urban. Deșteptat brusc(și conștient de interesul RAJA în preluarea SC Urban!), Gabi Ionașcu devine năzuros și cere reprezentanților RAJA să garanteze o investiție de aproximativ 15 milioane de euro. Pe ce considerente, vom explica tot în varianta print a publicației. Suma este considerată prea mare și, în ciuda dorinței RAJA de extindere în Slobozia, solicitarea este respinsă...

8 Februarie 2011, 19:08 (14517 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
RAJA DA, Consiliul NU, Amonil POATE
Apa mizerabilă și scandalul etern Ionașcu-RAJA
RAJA da, Ionașcu ba
Istoria unui dezastru administrativ
EXCLUSIV: Amonil și RAJA au licitat pentru sediul SC URBAN

Comentariile cititorilor:


cineva:
(9 August 2011, 09:22)
Domnul primar, este nevinovat! Vad ca toti doresc un primar stupid ca altii care asteapta pe lista. Domnul Gabi a fost, este si va fi mereu potrivit pentru Slobozia si va spun ca nu sunt din familia dumnealui sau altceva. Oricum! exista destui care sunt pentru domnul primar, asa ca nu mai incercati alte stupizenii din moment ce el este primar. Problema cu gropile, apa si altele se rezolva-n timp! dar slobozenii...ce sa faca? au fost ei odata rabdatori si buni?
un parinte:
(16 Februarie 2011, 05:33)
unde se fura masiv apa pentru copii zi locatiile si la ce cantine ...gradinite... camine..da adrese pe mine ca parinte ma preocupa aceasta problema ....multumesc anticipat
HOȚII...!:
(15 Februarie 2011, 12:34)
Apa plată adusă pentru copii, în școli, ia alte căi...SE FURĂ MASIV... Se gătește la cantină cu ce mai rămâne, după ce se fură pe capete...
carevasazica:
(15 Februarie 2011, 10:27)
apa pe care o va furniza RAJA, de unde va fi?
adelante:
(13 Februarie 2011, 17:57)
Ne-am saturat de minciunile acestui primar, ne-am saturat de apa lui Ionascu, ne-am saturat sa tot platim apa plata, ne-am saturat de gropile din asfaltul Sloboziei. Ce e de facut?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 22 Iul 2026
265 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(184 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(160 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(143 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(190 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(197 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(158 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(191 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(163 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(252 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(441 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(531 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(539 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(434 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(819 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(405 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(631 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2104 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(817 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1591 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1305 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1010 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(593 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1231 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1698 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1723 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1731 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1260 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(1718 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Un alt cetatean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Un cetatean în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mary în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...