Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Mărțișoarele copilăriei

Mărțișoarele copilăriei

«Originile Sărbătorii Mărțișorului nu sînt cunoscute exact, dar se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, cînd Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnînd pace, iar roșu-război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie pînă la începutul secolului al XVIII-lea. În România, cercetări arheologice efectuate la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul, datînd de acum circa 8000 de ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb și roșu erau purtate la gît. Documentar, mărțișorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu...».
Copiii din fotografia de mai sus însă nu știu asta. Sau poate or ști, dar nu i-a întrebat nimeni. Ei știu însă cu siguranță să modeleze din forme și culori cele mai frumoase mărțișoare de pe pămînt. Minunea s-a petrecut săptămîna trecută și se va repeta vineri la Muzeul Agriculturii din Slobozia, acolo unde se derulează a doua ediție a programului «Școli pentru un viitor verde».

Formele și culoarea copilăriei
Mărțișoarele sînt semințe de muștar, dovleac sau porumb, paie de grîu, hîrtie colorată, bucăți dintr-o ie mai veche, rochițe de păpuși cu care nu se mai joacă nimeni sau pănușe de porumb. Copiii sînt ai doamnei învățătoare Mirela Stoicescu dar, de cînd s-au așezat la masa cea lungă din sala de expoziție a Muzeului Agriculturii, sînt ai lumii lor. O lume de forme și culoare din care țîșnesc spre lumină flori de boabe de grîu, îngeri împletiți din paie, elefanți verzi și păsări din hîrtie răsucită. Și toată spaima și răutatea lumii se opresc, și la geamul înghețat rîde primăvara, și copiii sînt frumoși și cuminți ca o zi de 1 martie. Ziua pentru care trudesc mărțișoarele lor ecologice, cioburi de copilărie pentru părinți și băieți cuminți...
Lavinia Alecu are 10 ani și tocmai a terminat de modelat un îngeraș: «Am confecționat acest îngeraș din pănuși. I-am pus drept ochi niște boabe de piper. I-am rotunjit aripioarele cu o formă de fluture și le-am legat aici, sub brațe. Și mai am un mățișor pe care l-am făcut dintr-un pai de grîu. L-am tăiat inegal și l-am lipit aici, sub formă de ghiveci. Floarea am făcut-o din semințe de dovleac, colorate în alb și roșu. Mai am să leg șnurul și după aceea le voi dărui mamei».
Lîngă ea, Sorina Buf e clasa a IV-a. Lucrează pătrunsă de misiunea ei, că este mai mare și are responsabilități: «Am venit la acest proiect ca să contribui. Să fac mărțișoare, felicitări, ca să le trimitem la concursuri. Am lucrat un mărțișor din semințe, unul din paie și acum fac și o felicitare din material textil».
În capătul celălalt al mesei, stă a douăzecea fată. Pe ea o cheamă Anca Badea și învîrte priceput un dispozitiv care imprimă inimioare pe hîrtie. Face mărțișoare pentru că îi plac, e o colecționară: «Uite, aici bagi hîrtia și pe partea cealaltă iese imprimată. Poți să faci tot felul de forme, tot ce vrei. Eu vreau să fac multe mărțișoare, ca să le pot da tuturor» ne spune ea iute și hotărît! «Și băieților?!» întrebăm șiret. «Băieților nu, că ei nu ne ajută. A fost unul de la noi din clasă mai deveme, dar cînd a văzut atîtea fete s-a speriat. Așa sînt băieții, mai fricoși!».

Un proiect ecologic găzduit de Muzeul Agriculturii. Proiectul «Școli pentru un viitor verde» este un proiect educațional desfășurat la nivel național în care sînt implicate peste 378 de școli. Acesta are drept scop conștientizarea copiilor, a cadrelor didactice și a societății asupra problemelor de mediu cu care ne confruntăm. În Ialomița, sînt implicate în acest proiect mai multe școli și grădinițe, iar această a doua ediție a proiectului va continua și cu alte inițiative, pe tot parcursul acestui an școlar.
«Sîntem foarte bucuroși că putem desfășura această primă acțiune aici, la Muzeul Agriculturii. Nu sîntem la prima colaborare cu instituția, pentru că în anii trecuți am desfășurat aici acțiuni comune în cadrul unui proiect legat de datinile și obiceiurile locale» ne-a declarat doamna învățătoare Mirela Stoicescu.
În lunile care urmează, cele trei clase ale Școlii nr. 3 Slobozia implicate în proiect vor desfășura și alte acțiuni menite să atragă atenția asupra problemelor de mediu cu care ne confruntăm. Ei vor igieniza spațiile din curtea școlii și din parcuri, vor amplasa căsuțe pentru păsărele și vor învăța colegii să respecte și să protejeje natura. Pînă atunci însă, mărțișoarele ecologice realizate de ei pot fi admirate și în expoziția deschisă între 1 și 8 martie la Muzeul Agriculturii din Slobozia.

26 Februarie 2011, 10:34 (19656 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Mărțișoarele croșetate ale doamnei Larisa
Slobozia: Atelier de confecționat mărțișoare la Muzeul Județean
Slobozia: Atelier de confecționat mărțișoare la Muzeul Județean

Comentariile cititorilor:


camelia:
(28 Februarie 2011, 09:45)
felicitari si tot respectul pentru toata activitatea desfasurata.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 05 Sep 2026
200 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Vineri, 4 septembrie 2026, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Parohiile «Buna Vestire» Slobozia, «Sf. Dumitru» Slobozia, Slobozia Nouă I, Bucu și Traian I, au organizat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:35
(223 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., între orele 19,00-22,00, polițiștii slobozeni, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:25
(332 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(172 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(221 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

3 Septembrie 2026, 15:10


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(354 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii afectați de secetă și alte fenomene naturale trebuie să notifice situațiile de forță majoră în termen de 15 zile lucrătoare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că situațiile de forță majoră și circumstanțele excepționale care afectează culturile sau exploatațiile agricole trebuie ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 10:10
(295 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, luni, 31 august 2026, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii și în colaborare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:40
(329 vizualizări - 0 comentarii)


Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului» va ajunge, până la finalul celei de-a patra ediții, la peste 100 de mame și nou-născuții lor din județul Ialomița. Dintre cele 111 familii din cele patru ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:25
(284 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Lemne vândute ilegal, confiscate de polițiști 

Joi, 27 august 2026, polițiștii ialomițeni au depistat, în localitatea Ograda, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat, de 30 de ani. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 15:25
(916 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Cercetat penal pentru că a agresat un consătean 

Joi, 27 august 2026, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Ion Roată, a fost reținut după ce a agresat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Cercetările au scos la iveală ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:55
(1170 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Conflict spontan, trei bărbați reținuți 

Joi, 27 august 2026, polițiștii din Jilavele au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 ani. Aceștia ar fi principalii suspecți ai unui dosar penal ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:30
(1120 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2026, 11:55
(852 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Digului din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Digului din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile miercuri, 26 august ...[citește_toată_știrea]

26 August 2026, 10:20
(1254 vizualizări - 0 comentarii)


APIA atenționează asupra vizării carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește rentierilor agricoli sau împuterniciților/mandatarilor/curatorilor acestora că data de 31 august 2026 este ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 10:20
(1309 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 08:25
(1097 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Sâmbătă, 22 august 2026, în zona Piața Unirii din Slobozia, s-a produs un accident rutier. Din primele informații, două mașini s-au lovit, principala cauză fiind neacordarea de prioritate ...[citește_toată_știrea]

22 August 2026, 22:40
(2896 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 516,19 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iulie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 8 inspecții fiscale, realizând și 10 controale inopinate ...[citește_toată_știrea]

20 August 2026, 13:55
(1382 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 11,33 milioane de lei în luna iulie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 11,33 milioane ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 16:35
(2251 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin miercuri, 19 august 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Migdalei din localitatea Dridu. Î ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 09:55
(2242 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 31 august 2026, termen-limită pentru vizarea carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli sau împuterniciții/mandatarii/curatorii acestora pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 16:50
(1316 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 173,98 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2026

În luna iulie a anului 2026, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 173,98 milioane de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 15:50
(1564 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu vernisaj de expoziții

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va fi gazda unui dublu vernisaj de expoziții marți, 18 august 2026. Astfel, în cadrul Galeriilor de Artă «Arcadia» vor fi vernisate ...[citește_toată_știrea]

17 August 2026, 10:40
(2457 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Soț agresor, reținut de polițiști pentru «violență în familie»

Un bărbat de 54 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat-o pe soția sa, o femeie de 36 de ani, în comuna Scânteia. Femeia a reclamat la Poliție faptul că ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 13:30
(2053 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Vineri, 14 august 2026, în intervalul 11,30-16,30, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 12:05
(1936 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Reținuți pentru «violare de domiciliu», «amenințare» și «distrugere»

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, dar și un altul de 36 de ani ar fi principalii autori ai infracțiunilor de «violare de domiciliu», «amenințare» ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:55
(1970 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Persoane reținute în urma unui conflict

Patru persoane din comuna Valea Ciorii, cu vârste cuprinse între 39 și 41 de ani, au provocat un conflict și s-au agresat reciproc. Incidentul s-a petrecut marți, 11 august 2026, pe fondul ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:05
(2141 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 13 august ...[citește_toată_știrea]

13 August 2026, 15:15
(2923 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție!

În perioada 15-18 august 2026, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor găzdui una dintre cele mai reprezentative manifestări cultural-artistice dedicate valorificării și promovării patrimoniului ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 13:20
(2648 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă

Programul «Tezaur»-Titluri de Stat va continua și în perioada 10 august-4 septembrie 2026, cu dobânzi de până la 7,15%/an. Administrația Județeană a Finanțelor Publice ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:35
(2802 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Bozo în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! Gigi de la gaze în Ialomița: Bărbat confundat cu o prepeliță, împușcat cu 12 alice vasile în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! Mama în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Ion în Ialomița: Bărbat confundat cu o prepeliță, împușcat cu 12 alice Independenților! în Primăriile din Ialomița, sancționate din cauza puțurilor forate ilegal BULIGA în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 2 septembrie 2026 Horațiu în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! James în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 2 septembrie 2026 apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 2 septembrie 2026 #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița asigurat în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! Zoro în Distrugerea canalelor de irigații din Sfântu Gheorghe îmbracă «formă penală» Marius 2 în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița cetateanu.net în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...