EVENIMENT
Scandal pentru nimic!
Spitalul Județean de Urgență Slobozia a încheiat contractul cu Casa de Sănătate Ialomița
După îndelungi negocieri, Spitalul Județean de Urgență Slobozia a cedat, semnînd actul adițional cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Ialomița. În acest mod, conflictul privind finanțarea celei mai mari unități sanitare din județ s-a stins. Cel puțin pentru moment!
Mediere bucureșteană pentru Sănătate ialomițeană
La începutul lunii februarie, CJAS Ialomița a anunțat bugetul detaliat al primelor trei luni de Sănătate ialomițeană. Potrivit cifrelor, cea mai mare parte a bugetului în primele trei luni a fost redirecționată către spitalele ialomițene. Spitalul Județean de Urgență Slobozia a primit, potrivit bugetului, cîte 2,5 milioane lei lunar, dintre aceștia 1,9 milioane constituind plata lunară a fondului de salarii... Nemulțumiți de banii alocați, reprezentanții instituției au refuzat inițial să semneze actul adițional, amenințînd cu proteste majore. În plus, managerul instituției revendica o datorie veche de 5 milioane lei, rămasă neachitată de la finele anului 2010. Iar fiindcă pericolul nefinanțării celei mai mari unități sanitare din județ amenința tot mai mult, Casa Județeană împreună cu echipa de conducere a Spitalului Județean au decis medierea conflictul, iar pentru aceasta, în data de 10 februarie, la București, autoritățile naționale au încercat medierea conflictului.
Potrivit documentelor, în trimestul I al anului 2010 Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a contractat 6172 de cazuri de spitalizare continuă și 1620 de cazuri de spitalizare de zi, iar în primul trimestru al anului 2011 aceeași instituție a propus 4275 de cazuri de spitalizare continuă și doar 961 de spitalizare de zi. Reprezentanții Spitalului au apreciat că reducerea de aproximativ 30% în condițiile unei adresabilități sporite nu permite instituției să asigure acte medicale continue și nici să satisfacă minimal nevoile pacienților ialomițeni. În plus, alte revendicări ale Spitalului Județean au vizat nealocarea de fonduri pentru laboratorul de analize propriu, dar și pentru o sumă derizorie pentru laboratorul de radiologie, aproximativ 2500 lei lunar...
«Impunerea acestui contract pune în pericol viața a mii de oameni din județul Ialomița. Contractul este inacceptabil întrucît acesta presupune o reducere cu 30% a cazurilor de internare continuă și cu 35 la sută a cazurilor de internare de zi» a tunat în cadrul întîlnirii managerul Vasile Olaru.
Contract încheiat la foc automat
La doar cîteva zile diferență, echipa de conducere a Spitalului Județean a cedat, acceptînd astfel condițiile de finanțare impuse de actul adițional aferent primelor trei luni ale anului în curs. «Casa de Asigurări a încheiat acte adiționale de prelungire a contractelor-cadru pe 2011cu toți furnizorii de servicii medicale, astfel încît asistența medicală din Ialomița să se desfășoare în cele mai bune condiții. Asta pînă la începutul lunii aprilie 2011, cînd vom încheia contracte definitive cu furnizorii» a apreciat președintele CJAS Ialomița, Mihai Geantă.
Pe lista principalilor furnizori de servicii medicale, reprezentanții Casei au punctat medicii de familie, farmaciile, laboratoarele de analize, dar și finanțarea celor mai importante programe naționale... «Am întîmpinat probleme la încheierea actelor adiționale cu Serviciul Județean de Ambulanță, care a solicitat o finanțare mai solidă. Am mediat acest conflict și am reușit într-un final să încheiem acest contract în limita sumelor pe care le-am avut la dispoziție. De asemenea, am încheiat acte adiționale cu toate spitalele din județ în afara celui de la Slobozia, unde contractarea a fost mai dificilă. Principala problemă a fost reducerea numărului de cazuri, potrivit actului adițional» a precizat Geantă.
Doar că, imediat după producerea medierii bucureștene, reprezentanții Spitalului Județean au acceptat oferta de finanțare a Casei de Sănătate și au decis semnarea actului adițional. Potrivit specialiștilor, finanțarea de 2,5 milioane lei lunar ar permite instituției achitarea fondului de salarii, contribuțiile angajaților către bugetul de stat, plata utilităților dar și fonduri pentru nevoi minimale de supraviețuire.
Slobozia, «popasul» către Litoral
Pe lîngă toate acestea, o problemă rămîne cel puțin îngrijorătoare. Din cauza reluării lucrărilor de infrastructură la Autostrada Soarelui pe ruta Cernavodă-Constanța, drumul către Litoral va trece anul acesta prin Slobozia. Potrivit specialiștilor medicali, acest aspect ar conduce, inevitabil, la o avalanșă de urgențe medicale din cauza traficului rutier. «Casa Județeană de Asigurări cunoaște acest aspect, știm cu toții că adresabilitatea către Spital este posibil să crească anul acesta, recunoaștem că Spitalul Județean are dreptate însă, prin sumele contractate, cel puțin în primul trimestru, asigurăm plata salariilor, a utilităților dar și achiziția de medicamente și alte materiale, în limite minimale» precizează președintele Geantă.
Analize cînd vrea mușchiul Sănătății. De departe, problema analizelor de laborator pare fără sfîrșit. Iar asta o poate vedea oricine în primele zile ale fiecărei luni, cînd cabinetele medicale specializate în acest domeniu sînt luate cu asalt. Cozi interminabile și pacienți ajunși la capătul răbdării, toți cu speranța că vor reuși să realizeze un set de analize medicale fără contribuție proprie... Mai nou, la Slobozia s-a inventat o metodă inedită de a evita aglomerația la începutul fiecărei luni. Laboratoarele de analize s-au reprofilat și... lucrează cu programări! Sau cel puțin așa susțin pacienții, nemulțumiți de sistemul sanitar ialomițean... «M-am dus să-mi fac niște analize medicale la recomandarea medicului de familie. Ei bine, cînd am ajuns la cabinet mi s-a spus că trebuie să mă programez. Am crezut că ne-am civilizat și că am reușit și noi să învățăm să evităm cozile interminabile de la ușile laboratoarelor. Asta pînă cînd asistenta medicală care mă programa mi-a spus că cel mai devreme îmi poate face analizele în luna aprilie, la jumătate. Am zis că nu-i adevărat, mai ales că în cazul meu era o urgență. Pînă în aprilie puteam să mor...» sună halucinant povestea unui pacient. Potrivit datelor statistice, în primele trei luni ale anului 2011, laboratoarele de analize medicale, dar și cabinetele care realizează imagistică medicală, au un buget de 450 mii lei, mai mic cu aproximativ 150 mii lei față de aceeași perioadă a anului 2010...
3 Martie 2011, 09:23 (15459 vizualizări - 0 comentarii)
Zeci de ialomițeni, pe lista de așteptare pentru transplantul de organe
Timp de așteptare de 2 ani pentru o proteză la Spitalul Județean de Urgență Slobozia
Concedii medicale de 1,6 milioane de lei neachitate de CJAS Ialomița spitalului din Slobozia
Sănătate orală fără contracte cu CJAS Ialomița
Ialomița: Contractele cu Casa de Sănătate, la cheremul Andalex












