Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a III-a

Mangalia a furat-o acasă! Slobozia se desprinde!

Aflată undeva la mijlocul clasamentului, Phoenix Ulmu venea la Slobozia după ce fusese părăsită chiar în săptămîna jocului de antrenorul Augustin Călin. Fostul jucător al Craiovei și Stelei a ales o destinație exotică. Asta nu i-a împiedicat pe călărășeni să dea o replică dîrză liderului seriei a doua din Liga a III-a, la meciul de debut al returului. Unirea nu a arătat mare lucru în prima repriză, doar lovitura de cap a lui Avanu punîndu-l la încercare pe portarul advers. În a doua parte, tot Avanu dă lovitura, dar aceasta caută doar picioarele unui adversar. Fault care se putea termina urît, iar arbitrul scoate cartonașul roșu. Inflamare galben-albastră, dar secundul Costea Enache calmează spiritele. Unirea rămîne în zece în minutul 50 și, tocmai cînd ne gîndeam că ne-a intrat frigul în oase de pomană, a intrat și mingea în ațe.
În minutul 55, la o lovitură liberă de pe stînga, fundașul dreapta Lazăr se inserează bine în careu și deschide scorul. Unirea continuă iureșul și, 10 minute la tîrziu, Viorel Gheorghe scapă pe dreapta, vede portarul ieșit pe centrare și, dintr-un unghi aproape imposibil, dublează avantajul. 2-0 în primul meci pe 2011!
Am văzut în partida de vineri, 4 martie, un Gabi (Manole) Lazăr mai sigur ca oricînd în apărare și foarte eficient în atac, un jucător care a cîștigat mult în maturitate. La polul opus, parcă așteptăm mai multă clarviziune la mijlocul terenului de la experimentatul Ivașcă, lucru pe care probabil îl vom vedea în etapele următoare.
Una peste alta, punct ochit, punct lovit: Unirea rămîne lider și se desprinde în clasament după o etapă nebună. Bomba a explodat la Mangalia, iar echipa care a detonat-o este modesta Comprest Gim, care a învins-o cu 1-0 pe Callatis. Și Dunărea Călărași s-a împiedicat acasă, 1-1, cu ABC Stoicescu. Astfel, Unirea are 38 de puncte și va juca vineri, 11 martie, în deplasare cu Spicul Mopan.

6 Martie 2011, 19:03 (9986 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Lovitură de teatru în prelungiri
Cronica unui eșec anunțat pe final
Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon
Program stabilit pentru lotul remaniat al Recoltei Gheorghe Doja în noul sezon 2026-2027
Binemeritat loc 3 la final de play-out

Comentariile cititorilor:


Unirea Slobozia:
(6 Martie 2011, 19:54)
Chiar asa, ati vazut? Sau va povestit cineva meciul? :))

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 28 Aug 2026
356 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fierbinți-Târg: Arsă de vie în propria locuință

Pompierii din Urziceni au intervenit joi, 17 februarie a.c., în cazul unui incendiu produs la o locuință din Fierbinți-Târg. Din nefericire, în interiorul casei a fost găsită o femeie, în vârstă de aproximativ ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 14:05
(12234 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Perioada de depunere a dosarelor pentru Cererea Unică de Plată 2022

Fermierii vor putea depune, în perioada 01 martie-16 mai 2022, Cererea Unică de Plată prin accesarea aplicației IPA-Online din versiunea internet, conform Manualului de Utilizare IPA-Online (accesibil în ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 12:00
(14877 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Ialomiței, întâlnire cu primarul comunei Perieți

Printr-un comunicat de presă, Instituția Prefectului Ialomița precizează că prefectul Constantin Marin a avut o întâlnire cu primarul comunei Perieți. «Miercuri, 16 februarie 2022, prefectul județului ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2022, 16:10
(1497 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 233 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 16 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25013, fiind înregistrate 233 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2022, 15:40
(2597 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Petrecere privată, întreruptă de polițiști

Marți, 15 februarie a.c., în jurul orelor 15,00, polițiștii din Urziceni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 42 de ani, din Urziceni, este organizat un ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2022, 13:55
(1382 vizualizări - 0 comentarii)


Elevii din Fetești, vizitați de polițiști

Peste 700 de elevi din 5 unități de învățământ de pe raza municipiului Fetești au primit în cursul zilei de marți, 15 februarie a.c., vizita la ore a polițiștilor, care au desfășurate activități de prevenire ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2022, 13:50
(2809 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Peste 700 de persoane, verificate cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au identificat 5 persoane care au încălcat măsura izolării la domiciliu și au verificat peste 700 de persoane pe numele cărora Direcția de Sănătate Publică ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2022, 13:40
(3411 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 25 februarie 2022-termenul de depunere a 10 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că vineri, 25 februarie 2022, este termenul de depunere a 10 declarații, pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2022, 11:05
(10599 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Telefoane mobile în valoare de aproape 43 milioane de lei, vândute on-line fără fiscalizarea veniturilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală in cadrul ANAF au identificat o firmă cu sediul în București, prin intermediul căreia, în perioada 2019-2021, s-au vândut on-line telefoane mobile de ultimă ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2022, 10:40
(3229 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Luni, 14 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat 6 acțiuni preventive, desfășurate pentru verificarea modului în care sunt respectate normele impuse în contextul epidemiologic generat de virusul ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2022, 17:45
(1561 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: Beat la volan, s-a răsturnat cu mașina în șanț

În seara zilei de luni, 14 februarie 2022, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în comuna Gheorghe Doja s-a produs un accident ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2022, 17:10
(3687 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Rezultatele acțiunilor inspectorilor fiscali în luna ianuarie 2022

În luna ianuarie 2022, inspectorii fiscali din cadrul Agenției Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat 24 de acțiuni de control, în urma cărora au stabilit obligații suplimentare în valoare de ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2022, 15:40
(16219 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 204 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 15 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 24780, fiind înregistrate 204 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2022, 15:20
(5881 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Mamă și fiică, salvate de un jandarm

IJJ Ialomița: Mamă și fiică, salvate de un jandarm

Un subofițer din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița a reușit să salveze două femei, mamă și fiică, victime ale unui accident rutier, petrecut în seara zilei de luni, 14 februarie a.c. ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2022, 13:00
(4656 vizualizări - 2 comentarii)


DN2C: Două persoane, rănite într-un accident rutier

DN2C: Două persoane, rănite într-un accident rutier

În seara zilei de luni, 14 februarie a.c., s-a produs un accident rutier, pe DN2C, între localitățile Amara și Grivița. Din primele informații, este vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2022, 22:00
(4678 vizualizări - 0 comentarii)


Premierul Ciucă, vizită la Ferma Agroserv Măriuța SA Drăgoești

Discuțiile cu reprezentanții fermei au vizat modelul de afacere în domeniul agricol dezvoltat aici, respectiv integrarea producției vegetale în zootehnie și, ulterior, prelucrarea produselor finite. Cu ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2022, 19:40
(4171 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Duminică seară, 13 februarie a.c., în orașul Țăndărei și municipiul Urziceni au fost depistați doi șoferi conducând autoturisme pe drumurile publice, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. În urma ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2022, 18:05
(2785 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 6 persoane care nu au respectat carantinarea la domiciliu, sancționate

La sfârșit de săptămână, 6 persoane au fost sancționate pentru încălcarea măsurii de carantină la domiciliu, în timp ce 68 de persoane au fost amendate pentru că nu au purtat masca de protecție. Astfel ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2022, 17:55
(9241 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 181 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 14 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 24576, fiind înregistrate 181 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2022, 16:15
(10335 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Bilanț la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor

Luni, 14 februarie 2022, prefectul județului Ialomița a participat la evenimentul ocazionat de prezentarea raportului de activitate al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2022, 16:05
(6252 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 111 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 13 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 24395, fiind înregistrate 111 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2022, 16:15
(7720 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 162 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 12 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 24284, fiind înregistrate 162 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2022, 16:05
(2334 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A vrut să se sinucidă, dar a fost salvată de polițiști

Polițiștii din Slobozia au reușit să salveze de la moarte o tânără de 23 de ani din oraș, care amenința că vrea să se sinucidă. În seara zilei de vineri, 11 ianuarie 2022, aceasta a mers pe podul rutier ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2022, 13:00
(3321 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Camion încărcat cu azotat de amoniu, răsturnat pe șosea

Țăndărei: Camion încărcat cu azotat de amoniu, răsturnat pe șosea

Un accident rutier în zona orașului Țăndărei s-a produs vineri, 11 februarie 2022. Un camion care transporta 25 tone de azotat de amoniu din Portul Midia Năvodari, către Brăila, s-a răsturnat pe șosea, ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2022, 16:00
(3549 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 296 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 11 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 24122, fiind înregistrate 296 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2022, 15:40
(2585 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Competiție sportivă supravegheată de jandarmi

Slobozia: Competiție sportivă supravegheată de jandarmi

Jandarmii ialomițeni vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor prezenți la meciul de handbal feminin din cadrul Cupei României dintre echipele CSM Unirea Slobozia și CS Rapid București ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2022, 15:35
(3444 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Întâlnire între parlamentari și sindicaliștii din Poliție și Administrația Publică

Cei șase parlamentari PSD, PNL și AUR ai județului Ialomița susțin revendicările solicitate de sindicaliștii din Poliție și din administrația publică. Aceștia au participat vineri, 11 februarie 2022, la ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2022, 15:30
(18917 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști

Joi, 10 februarie a.c., polițiștii din Urziceni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie din localitate este lovită de soțul său. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că la domiciliul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2022, 15:00
(3904 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 100 de sancțiuni aplicate pe raza orașului Fetești

Joi, 10 ianuarie a.c., pe raza municipiului Fetești, în intervalul orar 13,00-16,00, au fost angrenate 31 de efective de Ordine Publică, Poliție Rutieră și Investigarea Criminalității Economice, precum ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2022, 14:45
(9875 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 90,96 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna ianuarie a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 90,96 milioane de lei, cu 8,7 ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2022, 12:45
(11650 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mari în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Simo în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Viorica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Toma credinciosul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...