SPORT
Fotbal, Liga I, Unirea Urziceni-FC Brașov 1-1
Salvatorul APOSTOL
Marian Pană experimentează. Ce ar putea să facă cu niște jucători reciclați? Așa s-a ajuns ca la meciul cu Brașovul, de luni, 21 martie, să apară în teren 4 fotbaliști cu profil de fundaș dreapta, iar pe acest post să joace Bușcă, jucător care a evoluat la Cluj (cît a evoluat) în centrul defensivei și al liniei mediene. Pe lîngă Bușcă a trecut ca acceleratul în minutul 5 brazilianul Wiliams, care l-a servit perfect pe Cristescu și Brașovul a deschis scorul. Cristescu (’15) și Viveiros (’17) au avut în picior golul de 2-0, dar Curcă s-a opus. Unirea s-a adunat greu, a construit și mai greu, iar singura fază notabilă a fost bara lui Nicu Epaminonda, în minutul 42. Urziceniul a șurubărit mult și în a doua parte, dar în zadar. Iar cînd nimeni nu se mai aștepta (’89), la un fault imprudent al stegarilor, arbitrul dictează o lovitură liberă de la circa 22 de metri. Apostol și Rusescu s-au bătut să execute, iar duelul a fost cîștigat de fostul jucător al Stelei, care a trimis mingea în ațe cu toată opoziția brașoveanului Marc.
Unirea obține in extremis primul punct al primăverii, dar apele rămîn tulburi. Urmează o dublă de foc în deplasare cu Vaslui și Steaua, din care e greu de crezut că echipa lui Pană va obține ceva. Dar poate după pauza prilejuită de meciurile Naționalei cu Bosnia și Luxemburg fosta campioană va arăta o altă față...
22 Martie 2011, 15:42 (13464 vizualizări - 1 comentariu)
Urziceniul a ieșit de pe harta fotbalului
Miei în blană de lup
În sfîrșit, victorie!
Antrenorul Adrian Mihalcea, debut în Liga I
Atacantul Voinței Sibiu, Alexandru Martinescu, este ialomițean!







Comentariile cititorilor:
(25 Martie 2011, 10:06)
Am fost la meci, si a fost de factura modesta, iar APOSTOL pana la marcarea golului{ deci tot meciul} a fost un anonim , in comparatie cu ce juca odinioara, dar e scuzabil avand in vedere la ce echipa evolueaza visavis cu pretentiile lui . LA MAI BINE SI NOROC.