Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Teatrul de umbre

Teatrul de umbre

Săptămîna trecută, la Muzeul Național al Agriculturii a fost inaugurat primul teatru de umbre din oraș. Inițiativa aparține gazdelor și a fost posibilă grație unui curs de teatru organizat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România și finanțat de administrația Fondului Cultura Națională în anul 2010. Ceea ce este cu adevărat inedit însă, de-abia acum urmează: niciunul dintre cei 14 actori nu are mai mult de 10 ani.

Măria sa, Ion Creangă
Vineri, înainte de orele 16.00, băncile de lemn din sala de teatru improvizată la parterul Muzeului e arhiplină. Dincolo de panoul de lemn pe care scrie cuminte «teatru de umbre» se aude forfotă. Dincoace, vocea povestitorului: «A fost odată ca niciodată un copil care dorea să afle cît mai multe informații despre uneltele vechi de lemn...». Sala freamătă și ea, tot mai stins! Pe pînza de mătase a scenei umbra cămeșei se amenstecă cu glasurile copiilor: «Ca să se îndesească firele, bătătura se bate cu vătalele, între care e așezată spata. Și iaca așa în războiul de țesut te-au prefăcut în pînză. Din pînză te-au croit și-au făcut din tine ceea ce ești acum, o cămașă».
Sala nu se satură, vrea mai mult! Povestitorul anunță următoarea prelucrare după Ion Creangă, povestea prostiei omenești. Povestitorul se schimbă, la fel și umbrele. Din lumina albă a mătăsii prind viață nevasta, copilul, «drobul cel de sare», tatăl cel «flămînd și necăjit»... și toată prostia lumii, ridicată din carton decupat de mîini cuminți, de copii. Iar de dincolo de umbre glasurile scad și cresc, se tînguie și oftează nevăzute, lăsînd să treacă înspre spectatori tot rodul săptămînilor lungi de repetiție.
Și sala uită să respire și glasurile din lumină povestesc despre creștinul care voia să aducă soarele în casă cu oborocul și despre cel care aruncă nucile în pod cu furca și despre cele toate povestite de Creangă în vremea cînd prostia oamenilor era blajină și nu făcea rău nimănui. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea primului spectacol de umbre la Slobozia așa.

Actori la numai 10 ani
Cît despre actorii care au făcut posibilă această minune pe care organizatorii o anunță repetabilă... Ei se numesc Bianca Talaș, Bianca Zabavă, Cristina Arion, Ramona Petre, Dan Buzoianu, Laura Nicoară, Andreea Dinu, Mădălina Coteș, Rareș Stoica, Anca Badea, Alexandra Gudu, Ana Loghin, Diana Cîrligea, Ilinca Marcu și sînt elevi ai Școlii nr. 3 din Slobozia. Noi i-am cunoscut doar pe trei dintre ei, pentru că restul au țîșnit glonț în brațele părinților renunțînd fără regrete la gloria interviurilor cu presa.
Anca Badea e fericită și nu regretă că nu i-a văzut nimeni chipul: «A fost frumos și ne-a plăcut mult. Nu contează că nu ne-a văzut nimeni, ne-au văzut părinții la sfîrșit!». Andreea Dinu spune că pentru un spectacol ca acesta au fost de ajuns trei săptămîni de muncă: «Noi am făcut personajele, le-am retușat împreună cu doamnele de aici, de la Muzeu, și ne bucurăm că ne-au aplaudat. Știți, cînd oamenii te aplaudă, înseamnă că ei îți mulțumesc pentru ceea ce ai făcut pentru ei. E un semn că respectă munca ta!». Laura Nicoară e cea mai îndrăzneață dintre ele și crede că prostia din poveste există: «Sînt unii oameni așa, ca în poveste. Nu mai fac de-astea, adică ce scrie acolo, că nu mai stau la țară. Dar fac alte lucruri, adică alte prostii... Și cred că e mai bine să ne ferim de ei, dacă îi recunoaștem!».
Dincolo de opiniile solide ale actorilor, am ținut să preluăm și părerea unuia dintre organizatorii acestui spectacol unic la Slobozia. Fănica Gheorghe, muzeograf în cadrul instituției, speră că spectacolul a fost o reușită și visează să-l repete în toate școlile orașului: «Asta este doar începutul, a fost mai greu, cu multe emoții, dar sperăm ca pe parcurs să ne descurcăm mai bine. Ne-am propus să mediatizăm spectacolul în toate școlile din oraș și sperăm ca această inițiativă să fie copiată și de alte clase de elevi».

Teatrul de umbre, tehnică veche de mii de ani. «Teatrul de umbre» este una dintre tehnicile de teatru care se folosește cel mai rar. Teatrul de umbre constă în proiectarea pe un ecran semitransparent a umbrelor siluetelor așezate în fața unui fascicol de lumină direcționat către ecran. Aceste siluete, ce sînt abordate ca personaje dramatice, sînt mînuite cu ajutorul unor tije. Artei complexe a teatrului de umbre i se asociază muzica, declamația și cîntul, literatura, estetică vizuală, artizanatul artistic și teatrul de animație. Se pare că de fapt acest gen de teatru ar fi apărut pentru prima dată în India, fiind importat de chinezi și dezvoltat din punct de vedere tehnic.Teatrul de umbre poate fi socotit ca primul procedeu de animație. Teatrul de umbre a fost adus în Europa destul de tîrziu, prin secolul al XVIII-lea. A fost repede asimilat de cei pasionați de arta teatrală, atît spectatori, cît și de artiști. Ba mai mult a fost cel care a inspirat creatorii de desene animate. Nu trebuie uitat că prima proiecție cinematografică a fost proiecția unor desene animate, înaintea imaginilor surprinse din viața reală.

16 Aprilie 2011, 16:22 (13003 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
274 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(2066 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(2162 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(1531 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(2187 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(1359 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(1097 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(621 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(2298 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(2562 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(1548 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(2523 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(2338 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(2228 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(2475 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 11:50
(4612 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 179,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 179,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 10:20
(668 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 09:25
(6973 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale restante la 31 martie 2026 de peste 287 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile legale, au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 08:25
(2323 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor implementate de APIA, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2026, 13:10
(3884 vizualizări - 0 comentarii)


600 misiuni de ordine publică ale jandarmilor ialomițeni în luna aprilie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii aprilie a.c., 597 misiuni de ordine publică, dintre care 40 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:30
(6934 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:25
(4023 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,83%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2026

La sfârșitul lunii martie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4568 șomeri (din care 2167 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:20
(2287 vizualizări - 0 comentarii)


USR nu mai dorește coaliție cu PSD

USR nu mai dorește coaliție cu PSD

Dominic Fritz, președintele USR, după ce moțiunea PSD-AUR a trecut și Guvernul Ilie Bolojan a fost demis de Parlament, a convocat o ședință a Comitetului Politic al USR. «Comitetul politic USR ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 18:50
(3019 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a ANT-urilor aferente anului de cerere 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 4 mai 2026, procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) din sectoarele vegetal și zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 19:05
(2076 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Luni, 4 mai 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 11,30-16, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 12:05
(3401 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2026, 11:20
(8229 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 37,71 milioane de lei în trimestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în trimestrul I 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 34,7 ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2026, 12:20
(2772 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 29 aprilie-«Ziua Internațională a Dansului»

Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept «Ziua Internațională a Dansului» în 1982, la inițiativa Comitetului de dans al Institutului Internațional de Teatru (ITI) din cadrul UNES ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2026, 10:55
(1833 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 441,86 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în trimestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în trimestrul I 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 441,86 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 17:20
(2872 vizualizări - 0 comentarii)


ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

Sediile ADI ECOO 2009 SA, din Slobozia, Fetești și Țăndărei, administrativ și comercial, vor fi închise vineri, 1 Mai 2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii. Activitatea va reveni la programul ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 15:15
(4138 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...