Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Zamfir, DEMISIA!

Pentru sănătatea financiară a Spitalului Județean de Urgență

Zamfir, DEMISIA!

Independent, alături de cititori, solicită public demisia juristului Spitalului Județean de Urgență Slobozia, Vasile Zamfir. Motivele pentru care Zamfir trebuie să plece sînt legate de scandalurile cu fonduri publice, din ce în ce mai dese, în care numele domniei sale apare în prim plan. Alături de toate acestea, juristul Vasile Zamfir a știrbit imaginea și așa șifonată a celei mai mari unități sanitare din județ, împroșcînd cu fapte cu iz penal reputația instituției... Să trecem în revistă principalele scandaluri ce au marcat cariera de jurist a numitului Vasile Zamfir.

Zamfir, juristul «3 în 1»
Cu un buget de subzistență, infinit mai mic față de nevoile reale, Spitalul Județean de Urgență Slobozia devine, lună de lună, vacă tocmai bună de muls pentru angajații-căpușă. Unul dintre aceștia este Vasile Zamfir, juristul unității sanitare. Același jurist care se tot chinuie să apere interesele Spitalului încasează, lună de lună, un salariu consistent ar spune unii pentru o activitate cu ora prestată într-unul dintre compartimentele uității. Și dacă vă imaginați că și-a ales să profeseze ceva ce doar domnia sa putea să profeseze, ei bine nu!
Juristul Zamfir ocupă, de ceva vreme, și postul de șef serviciu RUNOS. Potrivit unui document remis redacției noastre, la nivelul lunii decembrie 2010, drept plată cu ora, Zamfir a mai încasat o leafă de 876 lei. «Nu înțeleg... Care e problema?! E ceva ilegal?! E treaba mea cînd am timp să le fac pe toate!» își susține teoria de-a dreptul penibilă juristul Spitalului. Iar pentru ca situația să devină mai mult decît clară să precizăm că cel care împarte drepturile salariale pentru «plata cu ora» este însuși Vasile Zamfir, de această dată în calitate de șef serviciu RUNOS.
Iar dacă acestea nu vă sînt suficiente, vă aducem în atenție un alt scenariu cu același specimen. Zamfir, muncitor peste măsură, am aprecia noi, deține și un contract de asistență juridică cu Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița. Contractul este onorat lunar cu alți 800 lei pentru asistența de specialitate acordată în timpul rămas liber. Cîte ore are ziua de lucru a juristului multifuncțional Vasile Zamfir rămîne însă să apreciați dumneavostră... «Iarăși nu văd ilegalitatea! Dumneavostră mă trageți la răspundere pe mine sau ce vreți? Ce treabă are Ambulanța cu Spitalul? Am un contract de asistență juridică pe PFA. Și!? Dacă vreți să știți, eu sînt în Spital și sîmbăta, și duminica, ca să-mi rezolv problemele!» sună halucinant declarația juristului «3 în 1»...
Iar pentru ca tabloul activității juristului Zamfir să fie complet, adăugăm declarația și mai fantastică a managerului Vasile Olaru. «Nimeni nu are o activitate ireproșabilă, dar să știți că Zamfir își face treaba! Cînd, nu e treaba mea să știu, pe mine mă interesează doar ca treaba să fie făcută la timp. Iar despre ce insinuați dumneavostră acolo, sînt decît niște aiureli!» ne-a surprins dr Olaru cu răspunsul.
Și dacă tot v-am prezentat, pe scurt ce-i drept, activitatea multifuncționalului Zamfir, ar fi păcat să ratăm ocazia să nu vă amintim și de scandalurile răsunătoare în care numele domniei sale a fost în centrul atenției de-a lungul timpului...

Andalex sau splendidul tun încasat de Spitalul Județean Slobozia
La început a fost Spitalul. Mai apoi juristul Vasile Zamfir. Angajat în cadrul instituției în vremurile bune cînd, financiar vorbind, unitatea medicală înregistra o perioadă de glorie, juristul Zamfir încerca pentru prima dată în cariera proprie să jongleze cu legea și normele interne spitalicești. Și-a încercat norocul cu transportul dializaților, o afacere de-a dreptul profitabilă pentru buzunarele tuturor. Ingineria financiară a fost pusă în practică încă din anul 2009 și l-a avut drept personaj principal pe juristul începător în ale profitului personal. Și mai surprinzător decît atît este faptul că juristul-minune a și reușit. A mînărit meșteșugărește o licitație unde a cîștigat cine trebuia și a adus Spitalului un minus consistent de cash din bugetul propriu. Licitația, perfect trucată, a vizat serviciile de transport ale bolnavilor dializați. Pe mîna juristului Zamfir, Spitalul plătea unei firme din Constanța, Andalex, 7,8 lei pe kilometru fără ca între cele două entități să existe un contract. Tupeul juridic a mers pînă acolo încît prețul a fost mărit de la 5 lei (tarif cu care firma cîștigase licitația publică) la 7,8 lei, fără ca banii ce luau lună de lună calea conturilor Andalex să ridice vreun semn de întrebare cuiva din conducerea Spitalului. Desigur, scandalul a adus în atenție o firmă locală, concurentă a Andalex în licitația pentru transportul bolnavilor dializați. Mai mult, reprezentanții afacerii aruncau responsabilitatea în ograda agentului economic local, susținînd că situația era o consecință a litigiului între Andalex și Almarom. Iar litigiul s-a tot purtat prin instanțe din cauza faptului că favorita Andalex participase la licitație cu un preț cu mult scăzut sub media pieței, adică 5 lei/kilometru, bani ce, potrivit specialiștilor, nu acopereau nici combustibilul mașinilor. Iar cît cele două firme se războiau, juristul ce «apăra» interesele Spitalului a inițiat procedura negocierii directe, unde nu s-a prezentat decît firma Andalex care, firesc, a cîștigat contractul cu 7,8 lei pe kilometru...
Mai nou, potrivit unor surse, recent Spitalul a trecut prin vria unui control al Camerei de Conturi. Și cum inspectorii instituției nu trec cu vederea afacerile păguboase cu și din bugetul public, secția de Dializă a necesitat o atenție sporită și un prejudiciu destul de consistent produs de... prețurile colosale pentru transporturile dializaților. Cum, dar mai ales din salariul cui se va recupera dauna Spitalului, rămîn să ne lămurească probabil anchetatorii în inginerii cu iz penal!

Floriconstruct sau gogoșeria ilegală din curtea Spitalului
În baza unor interpretări specifice Codului Juristului Zamfir, Spitalul Județean de Urgență Slobozia a închiriat unei firme aparent anonimă, Floriconstruct, o suprafață de 50 de metri pătrați de teren din curtea interioară a instituției în vederea desfășurării unei activități comerciale. De ce doar aparent anonimă? Păi tocmai fiindcă administratorul societății era nimeni altul decît cumnatul juristului multifuncțional. Un contract păgubos și ilegal de la o poștă! Asta pentru că documentul stipula închirierea unui spațiu, iar comerciantul a solicitat o autorizație de construcție la Primăria Slobozia pentru un teren. Doar că, la începutul anului 2010, Inspectoratul de Stat în Construcții a descoperit ilegalitatea ridicării respectivului imobil, motiv pentru care a invocat nulitatea autorizației de construcție emisă de Primăria Slobozia. Mai mult, dată fiind demonstrația Inspectoratului de Stat în Construcții, Primăria Slobozia a decis să apeleze la instanța de judecată pentru anularea propriului act administrativ, respectiv autorizația de construcție pentru Floriconstruct SRL. Toate acestea debutau în martie 2010 la Tribunalul Ialomița, iar soluționarea definitivă s-a produs la jumătatea lunii martie 2011, cînd Curtea de Apel București a decis anularea autorizației de construcție. Interesant de precizat la acest capitol ar fi întîmpinările depuse în dosarul ce avea drept miză demonstrația la ilegalitățile grosolane orchestrate de juristul Vasile Zamfir. Așadar, potrivit unor surse apropiate anchetei, întîmpinările Floriconstruct SRL ar fi fost dacă nu identice, cel puțin la fel cu cele depuse în numele Spitalului Județean de Urgență. «Ce să vă spun eu?! Dosarul a fost public, îl putea vedea toată lumea, poate m-au copiat! Ei au avut avocați plătiți în acest proces, nu știu ce insinuați dumneavoastră...» a declarat juristul multifuncțional cu privire la această situație.
Și să-l auzim și pe managerul Vasile Olaru, ce-l care ar cam trebui să-l concedieze pe juristul Zamfir: «Ce să vă spun de acel dosar?! Că avea foi lipsă din el?! Dispăruseră documentele, o pagină era notată cu 5 numere! Asta e! Asta e justiția noastră! Nici nu vreau să discut despre asta!».

Fals și uz de fals pe numele Vasile Zamfir. Aceeași poveste a gogoșeriei din colțul Spitalului avea să-l trimită din nou în fața instanței pe juristul Zamfir. De această dată însă, dosarul constituit pe numele domniei sale viza falsificarea cu bună știință a unor procese-verbale ale Comitetului Director. În mare, potrivit proceselor-verbale, membrii Comitetului Director își exprimau acordul pentru închirierea spațiului din curtea Spitalului. Rechizitoriul procurorilor reține însă că discuțiile din respectivele procese-verbale sînt imaginare, audierile ulterioare ale membrilor Comitetului Director al Spitalului Slobozia confirmînd că discuțiile din procesele-verbale s-au petrecut doar în visurile juristului Zamfir.
«Despre acest dosar nu mă pot pronunța. Să se pronunțe instanța de judecată! Eu nu vreau să discut despre acest lucru!» s-a fofilat elegant juristul Zamfir.

4 Mai 2011, 06:14 (44988 vizualizări - 29 comentarii)

Citiți și:
Medicul Vasile Olaru, vizat de un nou scandal penal
Doctorul Vasile Olaru, vizat de procurorii Parchetului Județean
JAF FINANCIAR la Spitalul Slobozia

Comentariile cititorilor:


MINUNE:
(4 Mai 2011, 21:36)
Uitati-va ce fatza de soarece ud are !!!! Te uiti la fatza lui, ii rostesti numele si tragi apa! Nu merita atata publicitate , fie ea si negativa. Organele abilitate ar trebui sa-si faca treaba pentru care sunt platite din banii nostrii !
PAZVANTE:
(4 Mai 2011, 21:32)
Ati uitat de angajari!!!!! A triumfat saptamanile trecute pe holurile spitalului, stiind ca incaseaza cate 1000 Euro pe putin de la personalul preluat de la Spitalul Tandarei .(si a fost ceva personal preluat , vreo 25,cred).Care au fost criteriile de selectie??? EURO bineinteles !
cineva care stie:
(4 Mai 2011, 20:26)
Ar fi bine de aflat cum a castigat d-nul jurist postul acesta!Sa traiasca Parga si camarila PSD-ista care l-a urcat de pe locul III pe primul loc!Ce zici madam Festila? Te-ai cuplat cu madam Maria si ati scos aceasta creatura castigatoare apoi ti-a dat cu sutul in fund! Cat mai e un post in spital? Tot 1000 de euro?
Si ce daca..!!!:
(4 Mai 2011, 17:18)
...Uimitor,cel mai citit si comentat "articol"..dar "cainii latra"..si sunt f.f. multi..si "PITICUL"Zamfir ( ca Urs ....nu este) ,merge face si desface ce vrea el.Dar pana cand???? Ulciorul...odata se va sparge.
Mai conteaza...????:
(4 Mai 2011, 16:58)
Toata lumea se intreaba,in Spitalul Judetean de Urgenta Slobozia ,care ar fi solutia circului politic in care ne-am afundat pana la GREATA.Avem nevoie,fireste,de ceva decisiv,de o manevra iscusita,miraculoasa,de anvergura.Deocamdata,scena e integral ocupata de "Jurist" de ragaieli si sudalme.Juristul are placerea de a besteli mitocaneste tot ce misca,voluptatea de a silui limba si de a contraria regulile minimale,demolarea oricarui respect pentru oameni si institutii,vulgaritatea,prostul gust,MINCIUNA.
soqrate:
(4 Mai 2011, 14:13)
Mai BIBI,spune-ne si noua,sa nu murim prosti!Ca asa e corect daca tot te-ai apucat!
BIBI:
(4 Mai 2011, 14:09)
DOMNILOR SI DOAMNELOR ATENTIUNE!!!!!!!!!!!!!!!!!SE VEDE CA NU STITI TOT! ASTEA SUNT DOAR NIMICURI
Cineva care stie:
(4 Mai 2011, 11:25)
Zamfir este un alt PSD-ist membru(momentan) marcant al adunaturii de hoti din care mai fac parte Ionascu, Ciuperca, Olaru, etc. Deci nu este nici o noutate ceea ce face acest trepadus. Numai ca el nu va fi dat jos prea repede fiindca ajuta la dirijarea banilor catre firme PSD-iste. Iar daca cu greu va fi demis locul lui va fi luat de unde alt pesedist la fel de hot si marsav, iar pt el se va pregati un loc la fel de cald in alta institutie bugetara. Huuua PSD !!
liliana m.:
(4 Mai 2011, 10:45)
noul comitet director al spitaluluieste format din:"doamna"nuti si "domnul"jurist,mediator (curs pe banii spitalului;oare de ce?) si in curand doctor in drept la chisnau(o sa incaseze 15 % spor de doctor in stiinta )
Mai conteaza.?????:
(4 Mai 2011, 10:32)
Multi ticalosi nu stiu ca sunt ticalosi,iar cand afla,nu accepta o asemenea calificare nici in ruptul capului. Murdaria nu-i face rau JURISTULUI .Gesticuleaza isteric,ridica glasul,tranteste usa..face ce vrea ....cum vrea.I se ordona oare sa fenteze discret..????Nu poti anticipa reactiile unui astfel de ins.
Conteaza...????:
(4 Mai 2011, 10:19)
Juristul de la Spitalul Judetean ...crede ca banii sunt un atestat de personalitate.S-a intamplat sa fie "manager" cineva si el sa creada ca este cineva ,a capatat un aer fudul,de vedeta razgaiata,isi afiseaza portretul ca pe o efigie,priveste in jur suficicent si dominator.Arata ca este "mare" super-influent,invulnerabil si capricios.Nu i se refuza nimik(stie,poate,face).Are in preajma o curte SLUGARNICA.Dar banii,chiar daca pot aduce o forma de putere,nu presupun,in mod necesar, o forma de AUTORITATE
dada:
(4 Mai 2011, 09:31)
Conform noului Cod al muncii,care a intrat in vigoare la 1 mai, mai are voie la plata cu ora?Daca un zilier sarman nu are voie sa lucreze mai mult de 8 ore , oare Zamfir cum va lucra peste program?Dar la el e posibil totul... chiar si incalcarea legii...stiti bancul cu legea care e o bariera ...cateii intra pe sub ea ,leul sare peste ea,iar boii stau in fata ei....Deci ce e Zamfir? Leu nu , bou o fi dar nu in fata legii,ce a mai ramas ? Catelul PSD.
xxxl:
(4 Mai 2011, 08:58)
SUSTIN! Dar nu prea cred, deoarece pila e mai tare ca justitia! Desi Primaria a castigat procesul cu societatea din curtea spitalului,al carui asociat este .... bine mersi nu s-a demolat!Mai nou se pare ca va avea semnatura in trezorerie pentru platile spitalului, desi legal nu este.Deci.... demisia este nu si-o va da. Poate doar demitere si cercetare penala.
anonim:
(4 Mai 2011, 08:38)
pai ce va mira domnilor!asta este tara in care traim! domnilor care-l tolerati ( aviz administratiei locale) cum ne explicati noua, muritorilor de rand acest lucru! el nu a invatat carte, a invatat sa faca afaceri,(adica hotii)!afaceri pe banii publici! si mai este platit si cu ora? OARE CINE MAI PRESTEAZA SERVICII SI SUNT PLATITI SAU PLATITE CU ORA????( cum arata poza, promite) poate ne va feri Dumnezeu de prosti si hoti...ca nu mai putem!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 12 Oct 2026
326 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Movila: Casă cuprinsă de flăcări

Miercuri, 9 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Movila. Flăcările au distrus 60 mp din acoperișul imobilului și au fost ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2020, 16:25
(3389 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila incendiu


DSVSA Ialomița: 9 focare de Pestă Porcină Africană au fost identificate pe raza județului

Pesta Procină Africană continuă să creeze probleme în județul Ialomița. Potrivit unei informări a Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, la data 9 septembrie a.c., pe raza ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2020, 16:15
(3809 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Lemne confiscate de polițiști

Polițiștii din Urziceni au aplicat în cursul zilei de miercuri, 9 septembrie a.c., sancțiuni în valoare de 39 mii de lei șoferilor unor autovehicule de mare tonaj care transportau material lemnos. Conducătorii ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2020, 16:10
(3348 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1047 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Joi, 10 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1047, cu 6 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2020, 16:05
(2495 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Movilița, suspect de «furt calificat»

Marți, 8 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut pe bază de ordonanță un bărbat, de 40 de ani, din comuna Movilița, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». Acesta este acuzat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2020, 15:10
(3081 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă informează cu privire la locurile de muncă disponibile în Ialomița. Astfel, la nivelul județului, există un total de 178 locuri de muncă, cele mai multe ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2020, 15:05
(3159 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Incendiu de vegetație uscată și gunoi de grajd

Manasia: Incendiu de vegetație uscată și gunoi de grajd

Marți, 8 septembrie, a.c., dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu de vegetație uscată și gunoi de grajd pe raza comunei Manasia. Pompierii de la Detașamentul de Pompieri ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2020, 12:50
(3007 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Rata de promovare la Bacalaureatul de toamnă-31,88%

La nivelul județului Ialomița, rata finală de promovare, înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului național de Bacalaureat 2020, după soluționarea contestațiilor, este de 31,88%. Prin ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2020, 18:35
(4237 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Moldoveni, arestat pentru «lipsire de libertate în mod ilegal»

Luni, 7 septembrie a.c., polițiștii din Jilavele au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate. ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2020, 18:10
(2044 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Depistat în trafic cu permisul suspendat și beat la volan

Luni, 7 septembrie 2020, în jurul orelor 15,30, polițiștii din Ion Roată au oprit, pentru control, pe raza comunei Manasia, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din comuna Manasia. S-a procedat ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2020, 18:05
(4309 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1040 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Marți, 8 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1040, cu 20 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2020, 16:10
(5166 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1020 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Luni, 7 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1020, cu 11 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2020, 16:05
(2860 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța NU majorează tariful la apă

Ca urmare a unor postări și comentarii în mediul on-line referitoare la majorarea, începând cu data de 1 octombrie 2020, cu 50% a prețurilor/tarifelor pentru serviciile de furnizare a apei potabile și de ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2020, 16:00
(4589 vizualizări - 1 comentariu)


Infractori arestați de polițiștii ialomițeni

Vineri, 4 septembrie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul  Poliției Municipiului Slobozia au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2020, 15:20
(2681 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Beat și fără permis, a provocat un accident rutier

Urziceni: Beat și fără permis, a provocat un accident rutier

Un tânăr de 29 de ani s-a ales cu un dosar penal după ce în dimineața zilei de sâmbătă, 5 septembrie a.c., a provocat un accident rutier în municipiul Urziceni. Din verificările efectuate a reieșit că acesta ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2020, 15:00
(4194 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 1009 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Vineri, 4 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1009, cu 30 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2020, 16:05
(2998 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier la ieșirea din Movilița

Accident rutier la ieșirea din Movilița

Vineri, 4 septembrie 2020, în jurul orei 7,00, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs la ieșirea din localitatea Movilița spre București, pe DN2. În accident au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2020, 12:40
(4809 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor pe raza municipiului Fetești

Miercuri, 2 septembrie a.c., în intervalul orar 17,00-20,00, 86 de polițiști din structurile de Ordine Publică, Poliție Rutieră, Criminalitate Economică și Investigații Criminale, cu sprijinul luptătorilor ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2020, 17:30
(4135 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi depistați la volan fără permise de conducere

Miercuri, 2 septembrie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, de 21 de ani, din județul Constanța. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2020, 17:25
(3155 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Slobozia, arestat pentru că a condus beat la volan

Miercuri, 2 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Jilavele și Poliției Orașului Fierbinți-Târg au acționat pe raza comunelor Maia, Rădulești și Dridu pentru depistarea persoanelor ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2020, 17:20
(2433 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 979 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Joi, 3 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 979, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2020, 16:05
(3405 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Un șofer băut a intrat cu mașina într-un microbuz de transport persoane!

Urziceni: Un șofer băut a intrat cu mașina într-un microbuz de transport persoane!

Miercuri, 2 septembrie a.c., în jurul orelor 16,00, un accident s-a produs la ieșirea din Urziceni spre București. Astfel, potrivit polițiștilor, un bărbat de 53 de ani aflat la volanul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2020, 19:40
(3818 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Urziceni: Copil dispărut

Urziceni: Copil dispărut

Polițiștii din Ialomița caută un minor, de 13 ani, care a plecat de la domiciliu. Persoanele care pot oferi informații care să conducă la depistarea lui, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2020, 17:35
(2555 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Marți, 1 septembrie a.c., în jurul orelor 15,30, polițiștii din Fierbinți-Tîrg, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza comunei Dridu, au depistat în flagrant un bărbat, de 53 de ani, din județul ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2020, 17:30
(3293 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional de autoritățile din Austria și Italia, depistat de polițiștii ialomițeni

Marți, 1 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat pe raza municipiului Slobozia n bărbat, de 29 de ani, din județul Brăila, bănuit de săvârșirea de «infracțiuni contra ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2020, 17:25
(6195 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 970 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița. NU s-au înregistrat cazuri noi!

Miercuri, 2 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, nu s-au înregistrat cazuri noi de îmbolnăviri cu COVID-19, numărul cazurilor fiind același ca în ziua ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2020, 16:05
(4372 vizualizări - 0 comentarii)


DN21: Accident rutier între Drajna-Slobozia

Miercuri, 2 septembrie 2020, în jurul orelor 11,10, ISU Ialomița a fost solicita să intervină la un accident rutier produs pe DN21, între Drajna și Slobozia. În accident au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2020, 15:20
(3959 vizualizări - 0 comentarii)


DN21: Carambol între un tractor și două autoturisme, la ieșire din Slobozia către Drajna

Luni, 31 august a.c., în jurul orelor 16,00, pe DN21 s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat, de 38 de ani, din Slobozia, conducea ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2020, 18:45
(4615 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 3 ordine de protecție provizorii în 24 de ore!

Luni, 31 august a.c., în jurul orelor 14,00, polițiștii din Slobozia au fost sesizați prin apel 112 de o tânără de 16 ani, din Gheorghe Lazăr, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către fratele ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2020, 18:40
(2988 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de aducțiune, cu diametrul de 110 mm, de la nivelul Stației de Pompare ce alimentează cu apă localitatea Sudiți, din județul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2020, 17:10
(3546 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cumpărăm autoturisme în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 vai în Arestați preventiv pentru «viol asupra unui minor» Maps în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu *Adevăr în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Adevar în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...