Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Haita Lupilor s-a destrămat

Urziceniul a ieșit de pe harta fotbalului

Unirea Urziceni a încheiat lamentabil sîmbătă, 21 mai, o istorie frumoasă de 5 ani în Liga I. În Regie, echipa antrenată de Marian Pană s-a înclinat în fața ultimei clasate, Sportul Studențesc. Scorul final a fost 5-1 pentru studenți, deși Unirea spărsese gheața chiar în primul minut al partidei, prin Tobă.
Astfel, echipa care în urmă cu un an uimea Europa, termină cu o înfrîngere severă sezonul dezastruos 2010-2011, în care din 34 de meciuri a bifat doar 5 victorii (două dintre ele, ce-i drept în fața Stelei și a lui Dinamo). În cei 5 ani de existență pe prima scenă, Urziceniul a cîștigat un titlu de campioană (2008-2009), a bifat un loc II (2009-2010) și a strîns 8 puncte în Grupele UCL, cele mai multe ale unei formații românești la acest nivel.
În această perioadă, echipa a trecut prin 4 remanieri majore ale lotului, acestea marcînd mărirea și decăderea sa, și a fost condusă de 5 antrenori: Costel Orac, Dan Petrescu, Ronny Levy, Octavian Grigore și Marian Pană.
Sub culorile Unirii au evoluat în prima Ligă 89 de jucători. De remarcat că 5 dintre acești (Galamaz, Apostol, Varga, Pădurețu, Bilașco) au făcut de la Urziceni pasul spre Echipa Națională, iar alți doi au revenit sub tricolor după mai mulți ani de absență (Maftei și Bălan).
În acest moment echipa ar urma să se îndrepte către eșalonul secund. Cel puțin așa declara zilele trecute în presa centrală primarul Constantin Sava, cel care dădea asigurări ialomițenilor că va pune bazele unei noi echipe. Din cîte se pare, această nouă Unire nu-l va cuprinde în conducere și pe Felix Grigore, cel care intenționează să-l urmeze pe Mihai Stoica la Steaua.

24 Mai 2011, 14:20 (7411 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Miei în blană de lup
În sfîrșit, victorie!
Nu e loc de surprize
Antrenorul Adrian Mihalcea, debut în Liga I
Atacantul Voinței Sibiu, Alexandru Martinescu, este ialomițean!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 29 Aug 2026
357 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Reamenajarea Pieței Revoluției, 37 milioane de lei

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Slobozia, «marți, 15 iulie 2014, la sediul Primăriei Slobozia, a fost semnat contractul de executare a lucrărilor pentru Piața Revoluției. Procedura face parte ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2014, 13:40
(7688 vizualizări - 4 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri privind controlul pestei porcine

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița solicită crescătorilor de porcine din localitățile Manasia, Căzănești, Ciochina, Stejaru, Păltiniș, Grindași, Valea Macrișului, Gîrbovi, Urziceni și Slobozia ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2014, 10:20
(6559 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Sinești

Luni, 14 iulie a.c., pe raza județului s-au produs două accidente rutiere, soldate cu rănirea a două persoane. Primul dintre acestea, s-a produs în jurul orei 5,30, pe DN2, pe raza localității Sinești. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2014, 15:20
(8548 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Și-a înfipt un cuțit în abdomen și a amenințat că se aruncă de pe un stîlp

În seara zilei de luni, 14 iulie 2014, în jurul orei 19,25, un bărbat în vîrstă de 30 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, cunoscut cu probleme psihice, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2014, 09:35
(10330 vizualizări - 3 comentarii)


Slobozia: Incendiu de la o lumînare

O lumînare aprinsă ar fi fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la o garsonieră situată la etajul 4 al unui bloc din Slobozia. Evenimentul a fost anunțat în dimineața zilei de miercuri ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2014, 11:10
(7355 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia incendiu


Sinești: Țigări de contrabandă, confiscate de polițiști

În baza unui mandat de percheziție emis de Judecătoria Urziceni, polițiștii Secției Rurale Coșereni au efectuat o percheziție la domiciliul unui bărbat, de 46 de ani, pe raza comunei Sinești. În locuința ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2014, 13:55
(15811 vizualizări - 5 comentarii)


Ialomița: Infractori încarcerați

Doi ialomițeni, pe numele cărora instanțele de judecată au emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost depuși de către polițiștii de Investigații Criminale în Penitenciarul Slobozia, în ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2014, 11:50
(6723 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în scădere

La sfîrșitul lunii iunie 2014, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7095 șomeri, din care 1639 șomeri indemnizați, respectiv 5456 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2014, 09:45
(4151 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente cu tineri băuți la Mihail Kogălniceanu și Dridu

Duminică, 6 iulie 2014, pe raza localităților Mihail Kogălniceanu și Dridu s-au produs două accidente de circulație soldate cu avarierea a două autovehicule. Astfel, în timp ce doi tineri de 20 și 24 de ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2014, 18:55
(10040 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Bărbat lovit de tren

Căderile masive de precipitații din data de joi, 3 iulie 2014, au dus la inundarea a 4 gospodării de pe raza localității Borănești. Unul dintre proprietari a sunat la 112 în dimineața zilei de vineri, ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2014, 15:45
(6183 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident din cauza neatenției

Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că vineri, 4 iulie a.c., la ieșirea din Slobozia s-a produs un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, în vîrstă de ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2014, 14:10
(5967 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Urziceni: Femeie accidentată pe trecerea de pietoni

O femeie de 58 de ani, din Urziceni, a fost accidentată de o mașină în timp ce trecea strada regulamentar pe trecerea de pietoni, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Femeia ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2014, 17:40
(7562 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Ialomița: Cantități de pepeni și lemne, confiscate de polițiști

Captură a polițiștilor de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Ialomița. În urma unei acțiuni, oamenii legii au confiscat nu mai puțin de 600 de kilograme de pepeni. În cadrul acțiunii polițiștii i-au ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2014, 15:40
(7757 vizualizări - 4 comentarii)


Ialomița: Imigranți ilegali în județ

Polițiștii Biroului pentru Imigrări Ialomița au desfașurat, la data de marți, 1 iulie 2014., o acțiune pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a străinilor, pe raza de competență.Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2014, 15:20
(4731 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Ecouri oficiale la «Ziua Dunării»

Continuînd tradiția aniversării Zilei Internaționale a Dunării, Consiliul Județean Ialomița a organizat sîmbătă, 29 iunie 2014, dezbaterea «Localități riverane brațului Borcea, de la resurse potențiale ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2014, 12:30
(5067 vizualizări - 0 comentarii)


Noul Programul Național de Dezvoltare Rurală, valoare de 9,85 miliarde euro

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a transmis oficial la data de 1 iulie 2014 Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 către Comisia Europeană în vederea aprobării. Noul ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2014, 10:15
(6034 vizualizări - 1 comentariu)


Proxenet din Fetești, în vizorul polițiștilor

Caz de proxenetism la Fetești. Un tînăr de 26 de ani este cercetat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, după ce oamenii legii au descoperit faptul că a constrîns o minoră de 15 ani să practice ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2014, 16:50
(6201 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Persoane bănuite de contrabandă cu țigări

Doi bărbați, de 42 și 64 de ani, din Movilița și Dridu sînt suspectați de polițiști ca fiind contrabandiști cu țigări. În urma unor percheziții domiciliare în locuințele acestora au fost descoperite pachete ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2014, 13:45
(6522 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accidente pe bandă rulantă

Sîmbătă, 28 iunie a.c., în jurul orei 16,30, în timp ce un bărbat în vîrstă 41 de ani, din comuna Grivița, conducea un autoturism din direcția Miloșești către Reviga, într-o curbă semnalizată corespunzător ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2014, 12:30
(5658 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii au depistat doi ialomițeni de 21, respectiv 34 de ani, în timp ce conduceau autoturisme, deși anterior consumaseră băuturi alcoolice. Cei în cauză au fost testați alcoolscop, rezultatele fiind ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2014, 10:45
(4617 vizualizări - 1 comentariu)


Echipajele ISU Ialomița, pe podium

Echipajele ISU Ialomița, pe podium

În perioada 25-27.06.2014 s-a desfășurat, la București, faza zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordarea Primului Ajutor Calificat 2014. La linia de start s-au aliniat echipajele inspectoratelor ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2014, 10:30
(7084 vizualizări - 1 comentariu)


Andrășești: Accident între două tiruri

Andrășești: Accident între două tiruri

Două autotrenuri ce se deplasau pe DN2A au intrat în coliziune, pe raza localității Andrășești. În urma impactului, unul dintre șoferi a rămas prins între fiarele contorsionate ale cabinei. Un echipaj de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2014, 07:20
(6120 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o fabrică de termopane din Sinești

Vineri dimineață, 27 iunie 2014, pompierii de la Secția Urziceni au acționat cu 3 autospeciale de stingere pentru lichidarea unui incendiu, izbucnit în jurul orei 4,45, la o construcție din localitatea ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2014, 10:40
(9056 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești incendiu


anunț angajare

anunț angajare

SC Carman SRL Urziceni

producător de mezeluri


angajează
-3 facturiste
(pentru fabrica din Urziceni)
-4 vînzătoare
(pentru magazin din Slobozia)

se asigură
-salariu decent
-transport (dacă este cazul)
-condiții de muncă adecvate
se solicită
-experiență
vă rugăm să trimiteți CV
la
[email protected]

26 Iunie 2014, 09:00


Slobozia: Agresorul copiilor, internat provizoriu

Tînărul care agresa copii tăindu-i cu un cutter a fost internat provizoriu. La data de 24 iunie 2014, Judecătoria Slobozia a admis propunerea Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia și a dispus luarea ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2014, 18:30
(4903 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Evaluarea Națională, la final. 87 de elevi de clasa a VIII-a au refuzat să participe la examen!

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a s-a încheiat miercuri, 25 iunie 2014, cu proba la Matematică. Datele oferite de Inspectoratul Școlar Județean Ialomița arată că 87 de elevi au absentat de ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2014, 18:05
(8921 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 5 ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu

Duminică, 29 iunie 2014, cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor va sărbători «Sfinții Apostoli Petru și Pavel» la Catedrala Episcopală «Înălțarea ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2014, 11:30
(8023 vizualizări - 1 comentariu)


Ciochina: Locuința unui bătrân de 69 de ani, călcată de mascați

Ciochina: Locuința unui bătrîn de 69 de ani, călcată de mascați

Percheziții la Ciochina în ograda unui bătrîn de 69 de ani, de cetățenie greacă. Polițiștii și procurorii specializați în combaterea criminalității organizate au descins în curtea omului și au ridicat mai ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2014, 10:10
(7212 vizualizări - 1 comentariu)


APIA Ialomița: Termen limită pentru depunerea cererilor de ajutor privind bunăstarea animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează că termenul limită de depunere a Cererilor de ajutor pentru Măsura 215-Plăți privind bunăstarea animalelor, pachet ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2014, 09:50
(7129 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate normele anuale de venit agricol

Administrația Județeana a Finanțelor Publice Ialomița anunță aprobarea normelor anuale de venit agricol pentru anul 2014. Aceste norme sînt utilizate la impunerea veniturilor obținute din exploatarea terenurilor ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2014, 09:35
(5978 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Romtelecom în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion Ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cernea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...