Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Urziceni are un spital nou de 55 milioane

Copie la indigo

Urziceni are un spital nou de 55 milioane

Săptămîna trecută, la Urziceni, autoritățile locale au inaugurat un spital identic cu cel de la Fetești. Potrivit datelor oficiale, această unitate spitalicească a costat 55,3 milioane lei și a fost finalizată după 20 de ani de așteptare. Deși este o reușită incontestabilă a administrației locale, Spitalul Urziceni a fost inaugurat cu stîngul: la etajele superioare plouă, pacienții mai au de așteptat saptămîni pînă vor fi tratați, iar costurile ascunse de funcționare rămîn deocamdată necunoscute...

Vineri, la Urziceni
Din fața Primăriei, spitalul se vede în lungul străzii, așezat de-a curmezișul. E copia fidelă a celui de la Fetești. La ora inaugurării, undeva în jurul prînzului, sînt mai mulți oficiali decît gură-cască. Deputatul Gheorghe Tinel e plictisit și nervos. Vicele Martin e zîmbitor și atent. Primarul Constantin Sava e important și demn. Președintele Ciupercă salută în toate părțile și face poze pentru eternitate. Într-un colț de mulțime, patru veterani cer scaune. Sînt refuzați, e suficient că trăiesc. Slujba e scurtă și prietenoasă. Doar secretarul de stat al Ministerului vorbește mult și e plicticos. Îl cheamă Gheorghe Sârb și doar că nu plesnește de importanța misiunii lui: «N-am ținut cont de culoarea politică și am făcut o distribuție a fondurilor care ne-a permis să finalizăm mai multe unități spitalicețti. Am finalizat un număr de nouă spitale. La fel am gîndit lucrurile și pentru Ialomița. Am avut o discuție atît cu parlamentarii, cît și cu autoritățile locale și am hotărît să ajutăm la finalizarea acestor obiective. Așa se face că în doi ani am reușit să investim aproape 55 milioane lei. (...) Am gîndit să reformăm puțin Ministerul și să ne axăm mai mult pe centre județene, municipale, orășenești și să accentuăm mai mult situația de urgență!».
Nimeni nu înțelege nimic, nimeni nu ascultă ce spune, iar electoratul se întreabă cu voce joasă dacă la un spital nou și șpaga e mai mare. N-are cine să răspundă.

Afară e soare, înăuntru a plouat
Înăuntru Spitalului sînt 4 secții, pe etaje. Una de Obstretică-Ginecologie, una de Chirurgie, una de Boli Interne și, la ultimul etaj, una de Pediatrie. Ultimul etaj e doar un fel de-a spune, pentru că spitalul are un al cincilea etaj, unde este găzduită aparatura. În noaptea care a precedat inaugurarea, acolo a plouat. Directorul Spitalului, Gheorghe Jardan, spune că e doar un accident și că rosturile geamurilor termopan n-au fost izolate bine. Etajul însă da! Ușile sînt încuiate pentru ca vizitatorii să nu vadă proporțiile dezastrului. Un angajat al firmei Solaris, antreprenorul general al lucrărilor, oferă asigurări că totul e sub control. Pe jos băltește însă apa.
Calitatea lucrărilor nu este singura problemă a viitorilor pacienți. Pe hol, în fața Secției Chirurgie, doi vizitatori fac schimb de informații: «Ai auzit că la spitalul vechi refuză internările. Iar ăștia, aici, spun că mai devreme de două săptămîni n-ai ce să cauți! Așa că tot mai sigur e la București. Eu îl am pe socră-miu, cu o hernie. Venisem să mă interesez...». Are dreptate. În tot Spitalul nu vezi nici un aparat medical. Sînt toate la 5, unde a plouat. Pe Secția Pediatrie ne ciocnim involuntar de unul dintre veterani. Are 92 de ani și e sprinten ca un copil. Îl cheamă Ion Barbu și a fost primar al Urzicenilor: «Spitalul ăsta înseamnă respect pentru om și le doresc celor care vin aici să se facă bine și să fie sănătoși!».
La fel le dorim și noi. Dacă nu plouă. Dar la două ore după inaugurarea Spitalului, la Urziceni începe să plouă iar. Și afară, și înăuntru!

25 Mai 2011, 07:12 (15599 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


anonim:
(22 Martie 2015, 19:21)
oare in spitalul vechi  cati bani sau investit pana la darea in folosinta a celui nou iar acum aramas o ruina se fura din el can codru si nu vede nimeni acum 2 zile se fura scandura si cea mai ramas din chioscul de la poarta  la pediatrie nu mai sunt geamuri care erau din termopan la camera de garda nu mai sunt usi  geamuri nu mai e nimic tot e terminat daca il cerea cineva degeaba sa faca ceva sau sal inchirieze la oameni amarati nul dadea nimeni sau sa fi facut un fel de camera de garda ca sunt destui oameni si copii care nu pot ajunge mereu la spitalul nou macar pt o injectie tensiune mai stiu eu ce dar decat asa ceva mai bine in paragina ca nu sunt bani dar iam facut pe alti bogati ca au furat tot si nu vede nimeni nici politie nici un primar din doi  nici un deputat nici nimeni ce mai avem noi in oras pacat de munca celor dininaintea noastra si a noastra  ca acolo ne/am nascut toti pana la mutarea lui  si acum a ajuns si va ajunge o ruina daca nu ia masuri  cei in cauza sau chiar nu vede nimeni ce se intampla acolo pacat
anonim:
(19 Februarie 2015, 20:04)
sa dea mai multa atentie pacientilor
mucileanu cristian:
(26 Decembrie 2013, 10:12)
sunteti foarte buni doctori

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 30 Sep 2026
265 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(126 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(155 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(135 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(989 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(581 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(570 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(615 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1150 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1106 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1278 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1225 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1441 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1606 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1730 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2289 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1793 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1536 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1460 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1542 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4005 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2554 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1776 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1826 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1678 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1673 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4258 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1859 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1820 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1763 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...