Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Peter Tagge, directorul general Expur, cercetat penal!

Peter Tagge, directorul general Expur, cercetat penal!

Directorul general Expur, Peter Tagge este cercetat penal, pentru refuzul de a pune în aplicare o hotărîre judecătorească. Ancheta aflată în lucru la Poliția Municipiului Urziceni cuprinde nu mai puțin de 47 de plîngeri penale formulate de salariați împotriva directorului Tagge.

Un scandal penal la Expur Urziceni
Conflictele între sindicatele angajaților și conducerea fabricii Expur SA sînt vechi, salariații veșnic nemulțumiți, iar conducerea mai indiferentă ca niciodată. Doar că scandalul salariaților Expur cu conducerea societății a ajuns să constituie un dosar penal, aflat în lucru la Serviciul de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Urziceni.
Pe de o parte, angajații, organizați într-un sindicat nonconformist «Soia 2007», au de partea lor o hotărîre judecătorească, care teoretic ar trebui să oblige conducerea Expur la achitarea unor drepturi salariale restante. În realitate însă, «pîrîtul», în cazul nostru Peter Tagge, director general al Expur SA, nu se sfiește să se facă că nu pricepe sensul hotărîrii, refuzînd să purceadă la punerea în aplicare a regulilor stabilite de judecători. Un război surd și nemilos, în care angajații Expur, sătui să suporte condițiile salariale precare, vor să-l cîștige cu orice preț. Așa au ajuns 47 de salariați să solicite sprijinul polițiștilor din Urziceni pentru recuperarea drepturilor cuvenite.

Un litigiu fericit. Pentru angajați!
În decembrie 2008, Sindicatul Independent «Soia 2007» se adresa Tribunalului Ialomița cu o cerere de soluționare a unui litigiu de muncă pe care membrii sindicatului îl aveau cu Expur SA, societatea angajatoare. Cererea consemna obligarea societății la plata unor sume de bani provenite din «diferența între valoarea primei de vacanță plătită și ceea ce trebuia achitat în conformitate cu contractul colectiv de muncă, plata unui spor de 25% pentru orele efectuate în timpul nopții în ultimii 3 ani, orele prestate în zilele libere, în sărbători legale pe ultimii 3 ani, diferența celor trei zile de concediu de odihnă pentru cei care lucrează în schimburi pentru anii 2006 și 2007, sume actualizate în funcție de rata inflației».
Un proces lung și anevoios în care poziția angajatorului Expur a fost, cum altfel?, potrivinică solicitărilor sindicaliștilor. Judecătorii ialomițeni însă au analizat, au solicitat documente, expertize contabile și puncte de vedere de la instituțiile statului implicate în acest crunt război ai salariaților. Așa că, la începutul lunii februarie 2011, instanța s-a pronunțat, a admis solicitarea Sindicatului și a obligat prin hotărîre judecătorească angajatorul Expur la plata tuturor obligațiilor contractuale pe care le avea către salariați. În contrapartidă, Expur a atacat și a formulat instanței de judecată o cerere de suspendare a executării sentinței ce obliga societatea la plata drepturilor salariale.
Astfel, juriștii Expur au invocat ba imposibilitatea punerii în aplicare din cauza inexistenței unui calcul precis din care să reiasă sumele plătite fiecărui angajat, ba volumul mare de muncă pentru calcularea sporului de noapte al celor 197 de reclamanți, ba imposibilitatea recuperării banilor dacă recursul la hotărîrea judecătorească se va pronunța în favoarea societății... Asta pentru că, pe timpul derulării proceselor, nu mai puțin de 125 de angajați au fost concediați colectiv.
Revenind, Expur SA a refuzat să pună în aplicare hotărîrea judecătorească a Tribunalului Ialomița, formulînd în același timp recurs la Curtea de Apel București. Care recurs s-a încheiat, iar decizia din data de 15 iunie a magistraților bucureșteni sună astfel: «respinge cererea de suspendare a executării ca neîntemeiată. Irevocabilă».
De la hotărîrea inițială însă au trecut 4 luni, timp în care directorul general Peter Tagge a refuzat categoric să se supună regulilor refuzînd plata drepturilor salariale. Iar pentru aceasta, polițiștii de la Urziceni vor fi nevoiți să-l ancheteze pe directorul Tagge, în dosarul penal constituit în urma depunerii de plîngeri penale de către angajații păgubiți.

4 Iulie 2011, 09:57 (58340 vizualizări - 47 comentarii)

Citiți și:
Accidente la Slobozia, Urziceni și Gheorghe Lazăr
Percheziții domiciliare la Slobozia, Amara și Urziceni
Accidente la Crunți, Urziceni, Slobozia și Țăndărei

Comentariile cititorilor:


MITEL:
(10 Iulie 2011, 15:07)
S-a nominalizat un nume(nu functie)de care s-a spus ca "a facut,a dres,a promis in nu stiu ce locatie,ca va face" persoana care se pare doreste sau dorea sa ajunga sef(director)de departament si CARE mai apoi sa aiba o functie de conducere in acest SINDICAT ce ii oferea stabilitate si decizii operationale.......restul pe viitor.
salariat(inca)EXPUR:
(10 Iulie 2011, 15:01)
ptr anonim. Decizia ca sefii de sectoare sa faca referat pt orele suplimentare a fost data mult mai tarziu dupa ce a fost data paza afara.Sa stii ca nu toti paznicii faceau ce spui tu,ce astia de acum sunt mai buni? au "noroc "cu camerele de supraveghere.Stii cator muncitori li s-a decontat factura din concediu ,anul trecut ? 10. ce dracu tot vorbesti prostii.Du-te bai vere si mai lasa-ne "galbenule" ,ai grija sa nu faci hepatita. Jumatate din timpul efectiv de munca al liderilor "galbeni"si-l petrec la munte sau la mare,functie de anotimp, din care bani, ca la voi cotizatia e de 5lei din care trei sferturi se duc la ALFA si la impozit.Tu stii cine negociaza salariile muncitorilor, unul de la ALFA ,PE CARE I-L PLATESTE EXPUR cu 7500 lei de "negociere"? Tu stii de ce v-ati afiliat la sindicatul asistentelor medicale si administratia cimitirelor? Pt ca sind. "speranta galbena" a fost exclusa din fed.industriei alimentare,pe motiv ca este" condus "de conducere,si de acum (vezi codul social)nu mai are dreptul sa negocieze ? Tu stii ce a cerut liderul galben la ultima negociere? 6 salarii la pensionare pt el ca urmeaza sa se pensioneze,cei de 40 de ani din sectia lui numai la salariile alea nu se gandesc saracii.Ba, daca te bucuri la hartie igienica si sapun asta spune totul despre tine.Ce, vrei sa spui ,ca nu cunosti de ce stau oamenii la sind. speranta? Vezi ca suntem in remont si gasesti vaselina peste tot....stii tu de ce.Asculta-l pe prietenul MITEL , si documenteaza-te.Imagineaza-ti la ce nivel a ajuns teama muncitorilor ca din 1027 de vizitatori sunt 5 coment-uri ,ca restul sunt ale tale. Sunt doi baieti de la Casa masini care au completat cereri de retragere din speranta,la misto sa vada reactia sefilor ,si dupa doar CATEVA MINUTE, au fost chemati la ordine la et.2.Au fost parati de marele sef de sectie care in urma cu cativa ani numara maturile la magazie.(un anume banica,cu litera mica ca si caracterul lui)Se aude ca impiedica baietii de la SOIA sa intre la el in sectie,poate nu cunoaste ca e infractiune,sunt prosti aia ca nu -i fac plangere penala.Cand se angajeaza cineva si merge la instructajul ptr situatii de urgenta (stii la cine)prima hartie care i se pune in fata este cererea de aderare la "speranta".Doamne, si cate mai am de spus,am gasit si eu unde sa refulez..... nu cred ca mai revin .
alt documentat:
(10 Iulie 2011, 13:03)
bai MITEL,daca directorul este corect cu semenii,de ce i-a obliget sa se retraga din sind. lui Tudorache?
MITEL:
(9 Iulie 2011, 21:35)
Pt ''alt rebel'' : - ai grija daca ti se rupe(in cat/cate,exista sansa sa nu mai poata fi reparat/reparata si ramai fara......fi prudent!!!!!!!!) - nu este directorul meu - director = presedinte de ce vrei tu???????/ - barca o schimba din obligatie - prieten la nevoie se cunoaste - corect cu semenii - o mare hotie ?sti ceva inseamna? esti d-alor? fi viclean cu cine tine!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
alt rebel:
(9 Iulie 2011, 20:22)
pt 'dl'mitel' -mi se rupe ca directoru' tau e in barca psd-prietenie?+corectitudine?=E O MARE HOTIE
neutru:
(9 Iulie 2011, 18:40)
anonimule - nu cred ca ai dreptate in privinta d-nului Grecu. Cele pe care le sustii in comentariile tale sunt argumentele conducerii vis-a-vis de acest om (poate chiar faci parte din aceasta). Unii s-au implicat pentru a obtine drepturi pentru salariatii pe care-i reprezenta iar altii au primit RECOMPENSA angajatorului pentru atitudinea lor de sluj. Postul de sef de sectie extractie acordat pentru cineva care chipurile, reprezinta intresele salariatilor chiar nu-ti spune nimic ? Oare de ce ?
anonim:
(9 Iulie 2011, 09:10)
primaria nu poate sa oblige pe nimeni.amenzile le dadea politia locala conducatorilor acelor auovrhiculr.tu crezi ca decide ionascu la expur?care paznici:care dormeau si furau?ei habarnaveau sa scrie un document.apropo,noul cod al muncii e valabil ptr toti:de la muncitor pina la director.iar despre ore suplimentare ,trebuie facut referat ca sa fie platite,ori grecu nu facea.s-a bagat in sindicat de frica sa nu fie demis.el lupta ptr el,nu ptr oameni.de ce nu le rasp la tel.celor de la paza?nu le spune el mereu ca vor fi primiti inapoi,iar ei saracii vin mereu pe la poarta fabricii?sedintele sind soia se tin la restaurantul de la gara,la cel de langa statia de clorinare etc.le-a spus oamenilor ca le va castiga procesul,ei au crezut...si au ramas pe drumuri.
salariat EXPUR:
(9 Iulie 2011, 01:56)
am revenit...Vad aici critici la adresa sind SOIA. Pana la implicarea acestui sindicat,erau oameni care aveau concedii neefectuate de doi ani si ore neplatite ,cate 700-9oo(cei de la paza},pontajele se faceau dupa ureche ,cum vroia dl director, personal taia cu pixul .S-au dus si se duc lupte grele ptr. drepturile muncitorilor ,din partea acestui sind.,bravo lor,putini ,dar curajosi. Spunea cineva ca avem transport gratuit ,si banuiesc ca trebuie sa le multumim, dar au fost fortati de primarie sa ia masuri ptr ca masinile personale ale salariatilor blocau circulatia,si le parcau si pe trotuar.N-au facut-o benevol. Nimic nu a venit de bunavoie de la ei,au fost obligati. Sunt foarte curios cum vor reactiona oamenii cand ,cei de la sind. SOIA vor primi cateva zeci de milioane ,si ei platesc cotizatie la un sind. "inexistent". O sa revin...
salariat EXPUR:
(8 Iulie 2011, 21:39)
am citit cu interes coment-urile,si vad opinii pro si contra.Vreau sa cred ca sunt un bun cunoscator si as dori sa clarific unele neadevaruri :in cadrul SPSU au fost 10 membri ai sind SOIA,dar care s-au retras 7 in momentul in care a aparut noul Cod al muncii (oare de ce?), dovada ca nu s-au temut de seful lor,ci de altii. Intradevar ,angajatii sunt multumiti ca au un loc de munca,dar ,doar atat...daca un salariu de 1200 este bun,(atentie ,la puterea unei firme precum EXPUR unde sunt salarii si de cateva mii de euro)atunci ne meritam soarta fratilor . O sa revin si cu alte clarificari.
neutru:
(7 Iulie 2011, 15:15)
catre "anonim" . Slabe sperante sa poti schimba aceasta mentalitate.
MITEL:
(7 Iulie 2011, 14:48)
3 + alt rebel = ce spui tu(in atentia dl"alt rebel"). in viata trebuie sa fi inpartial PS: "alt rebel"c-am tragi spre......(cum spui tu)
anonim:
(7 Iulie 2011, 14:40)
spune-mi un serviciu sigur,platit la timp,prime,etc in judetul Ialomita.
alt rebel:
(7 Iulie 2011, 14:34)
pt.'mitel'-esti unul din cei 4 pupincuristi?
neutru:
(7 Iulie 2011, 09:03)
catre "anonim" Bai fratilor traiti cumva in Etiopia de va multumiti cu putin ? Pentru voi conteaza numai locul de munca ? De aceasta mentalitate va profita in primul rand angajatorii ce vor fi fericiti ca au in fata lor salariati care se multumesc ca au un loc de munca. Daca sunt multi cei cu aceasta mentalitate ne meritam soarta.
anonim:
(7 Iulie 2011, 08:05)
ptr alt anonim:dar tu ce vrei sa te puna pe tine director?nu esti multumit esti liber sa pleci.nu te tine nimeni cu forta.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 30 Sep 2026
293 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(115 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(144 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(127 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(961 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(558 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(556 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(607 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1139 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1097 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1263 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1205 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1425 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1595 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1717 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2280 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1786 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1524 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1450 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1535 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(3994 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2547 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1769 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1817 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1670 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1666 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4249 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1852 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1808 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1753 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...