Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Apă potabilă la Slobozia, în 2013

Apă potabilă la Slobozia, în 2013

După doi ani de amînări succesive, primarul Gabi Ionașcu face precizări despre data finală la care Slobozia va avea apă potabilă. Potrivit variantei finale a programului de conformare avansat de SC Urban și aprobat de Direcția de Sănătate Publică Ialomița, vom avea apă potabilă în luna martie a anului 2013.

Programul de conformare salvează SC Urban
Amenințat cu falimentul în cazul pierderii autorizației de funcționare, SC Urban a primit o gură de oxigen grație recomandării Institutului Național de Sănătate Publică București. Într-un comunicat de presă remis redacției, primarul Gabi Ionașcu precizează că Institutul nominalizat mai sus a recomandat prelungirea termenelor pentru reabilitarea stației de tratare și înlocuirea rețelei de distribuție a apei în municipiul Slobozia. «Măsura a fost luată cu respectarea condiției menținerii programului de monitorizare a calității apei și informării populației asupra calității apei și a derulării programului de reabilitare a rețelei de distribuție» precizează comunicatul. Reamintim că principalele probleme vizate de programul de conformare sînt legate de înlocuirea rețelei de conducte de oțel a orașului, reabilitare stației de tratare și înlocuirea instalațiilor interioare în instituțiile publice.

Alți bani, altă distracție pentru rețelele interioare
Potrivit noului program de conformare, înlocuirea conductelor de oțel cu conducte de PE, conform studiului realizat de Universitatea Tehnică de Construcții București, se va încheia la 30 decembrie 2012. Tot la 30 decembrie 2012 urmează să fie finalizate și lucrările de reabilitare a stației de tratare, a cărei valoare estimată este de 1,7 milioane euro. Iar pînă la 30 martie, susține același comunicat, urmează a fi înlocuite toate instalațiile interioare din cadrul unităților socio-culturale și de învățămînt din Slobozia. Ca de obicei însă, comunicatul nu suflă o vorbă despre rețelele interioare ale blocurilor din oraș. Aflate în aceeași stare avansată de degradare ca și rețeaua publică, rețelele interioare de apă trebuie refăcute pentru ca apa furnizată să-și păstreze proprietățile. Potrivit unor estimări neoficiale, înlocuirea rețelelor interioare de apă ar putea costa peste 2000 lei pentru o scară de bloc, în funcție de lungimea și complexitatea lucrărilor care urmează a fi executate.

27 Iulie 2011, 08:56 (18242 vizualizări - 24 comentarii)

Citiți și:
Amonil refuză reeșalonarea datoriilor Urban!
Slobozenii au de dat 9 milioane lei la Urban!
Slobozia: Amonil vrea să preia Urban!
Apa mizerabilă și scandalul etern Ionașcu-RAJA

Comentariile cititorilor:


Un indiscret:
(11 August 2011, 12:43)
Nea Ionascule, te-ai lins pe bot de postul de primar la alegerile din 2012 (sau poate stii mata altceva?).
mariana:
(5 August 2011, 13:04)
Asa e acesta familie Ionascu are linie de imbuteliere,normal ca ii convine sa curga aceasta apa la robinet, partea proasta e ca am auzit ca imbuteliaza aceeasi apa care curge si la noi.Asta inseamna ca ne fura de mai multe ori in ceea ce priveste pap potabila.
Catavencu:
(4 August 2011, 21:41)
Tepa, teapa, teapa !!!!!!!!!!!!!!!!!! Ionasu se tine in continuare de tepe, il poate opri justitia daca scoate dosarul penal pe numele lui Inascu din sertar.
aditza:
(1 August 2011, 19:58)
am si eu o intrebare. e adevarat ca ciumperca popo ala are in cont vreo 600.000 de euroi? si daca da, de ce are tupeul sa sea lectii de viata oamenilor de rand? nu se simte un pic nesimtit la funduletz? nu-l doare? si as mai avea o intrebare. adi ionescu mai poate? sa fure si el, fireste. mai nebunaticilor, va gandeati la prostii? rusinica. de fapt daca ma uit la niste poz(n)e, nu prea tre sa va fie rusine.
Lenti:
(1 August 2011, 12:44)
E apa menajera,sa platim ca apa menajera...nu se poate "regla" apa,dar sa se regleze pretul...
Dinu Catalin:
(31 Iulie 2011, 13:28)
De ce mai platim apa ca fiind potabila?si nu o platim ca fiind menajera?va zic eu dc pt ca suntem lasi...Sa iesim in strada si sa nu mai platim nici o factura...asta e solutia!!!Jos PSD,jos toti hotii......HUOOOOOOOOOOOOOOOOOO
pedro slobozia:
(31 Iulie 2011, 08:41)
nu se poate lua masuri impotriva acestor doi mari infractori[ionascu.ciperca]caci mai sunt si altii;se poate intreba cadrele medicale cati cetateni din slobozia au intrat in spital din cauza apei.nu zic bauta dar cu ce gatim si cu ce ne spalam,caci nu este buna nici pt.asa ceva?daca nu erau interesele la mijloc pt.ambele parti se putea testa primul put si se vedea caci nu este potabila si se incerca in alta parte si mai aproape.
mircea:
(29 Iulie 2011, 17:16)
dar cand a avut simtul masurii? poate cand imbuteliaza apa ....
Manea:
(29 Iulie 2011, 14:23)
Catracter pervers , la spectacolul de teatru de aseara , a obligat-o pe interpreta rolului principal sa-l laude si sala a fost la un pas sa-l huiduie .Pacat ca nu mai are simtul masurii !
mircea:
(28 Iulie 2011, 18:03)
nici la 10 metrii in spatele poponetzului nu-l doare pe primarul Bidon Ionascu Gabi de Slobozia si de locuitorii ei, n-are el treaba cu ce se intampla aici,din cate am inteles,el sau cineva din familia lui,are o mica linie de imbuteliat apa, asa ca... daca este adevarat, are tot interesul sa ne tina fara apa...in rest ii doresc tot binele din lume...sa scape cat mai repede de mandatul de primar,sa nu se mai streseze...poate ,cine stie,dupa tote gaurile si tampeniile facute ca primar-bidon,se va linisti intr-o garsoniera cu zabrele, imbracat in hainele statului,d-alea cu dungulite pe verticala, o sa aiba si paza...sa nu pateasca ceva...de...poate se indeplineste...
tzeavaaaaaaaaa!:
(28 Iulie 2011, 12:58)
Ionascule, fa/te ca lucrezi!
tov bidon:
(28 Iulie 2011, 12:18)
Noi vrem apa ...
zelea:
(28 Iulie 2011, 10:38)
Neam de neamul meu nu am cumparat apa frate de la alimentara ca acum si mai radem de africani si de arabii aia care merg cu bidoanele de pa zilnic pe cap... Am calculat, pe an cheltuiesc 1200 de lei pe apa cumparata, primarul mi-a mancat 1200 de lei din buzunar ,bani cu care imi faceam si eu amaratul de concediu,acuma nu-mi mai permit concediu.
curios:
(28 Iulie 2011, 08:19)
anghele esti tare indulgent ca sa nu zic altfel!!! pai dupa cum ne prezinti intr-un mod elegant lucrurile, adica, bazinul-guvernul, patinoarul- societate privata, tevi apa potabil- nu, poate te straduiesti sa ne spui ce a facut primaria slobozia cu banii, in cei 20 de ani!!!! suntem curiosi de prezentarea ta, nu ca nu am sti....
George:
(28 Iulie 2011, 08:15)
Pt. anghel: 1) Patinoarul o fi construit de o firma privata, dar de laudat s-a laudat primaria (viceprimarul Bacanu era foarte vocal), iar terenul pe o redeventa preferentiala, cine l-a oferit? 2) Banii lipsa pentru bazinul de inot sunt doar de la Guvern? 3) Casa de cultura, e adevarat, este proprietatea altcuiva (sindicate, parca), dar mereu se vorbeste de parteneriate public-private, nu ar fi o silutie? 4) Minciuna cu conductele nu prea mai tine, apa e murdara (colorata) si in cartierele unde s-au schimbat de mult, dar asta este o deturnare a atentiei populatiei, fiindca apa, in primul rand, nu e potabila (ca apa provenea, in trecut, din Dunare si ca in ea se p... toata Europa este doar o explicatie pentru naivi si care ar justifica actiunea primarului, fiindca, iata, sunt orase mai populate decat Slobozia, ca Braila sau Tulcea, din aval de Modelu, care nu au probleme la acest capitol). Iar daca acum ceva timp observai doar daca puneai tifon la robinet, acum e vizibil cu ochiul liber...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
263 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urmărit general, încarcerat

Miercuri, 3 februarie a.c., polițiștii feteșteni, în urma unei acțiuni desfășurate pe raza municipiului, au identificat și reținut un bărbat de 60 de ani, din localitate, urmărit din luna iulie a anului ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 18:41
(10778 vizualizări - 0 comentarii)


Disciplinizarea traficului rutier, în atenția polițiștilor

Polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune al cărui scop principal a fost prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 137 sancțiuni contravenționale, în valoare de ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 18:11
(8539 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi aplicate de polițiști

Polițiștii din Țăndărei și din posturile de poliție arondate municipiului Urziceni au executat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 17:02
(10346 vizualizări - 0 comentarii)


Amonil și-a reluat activitatea de producție

Miercuri, 3 februarie, reprezentanții Amonil SA au anunțat reluarea activității de producție, oprită parțial la jumătatea lunii ianuarie 2010 din cauza temperaturilor extrem de scăzute. «În data de 3 februarie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 11:07
(11093 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 7000 de fermieri au accesat aplicația IPA Online

Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că 7100 de fermieri au accesat aplicația IPA Online și au completat electronic declarația pentru o suprafață de peste 170 mii ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 19:17
(10088 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Năvodul» pentru un pistol de jucărie

Un tînăr în vîrstă de 29 de ani, din comuna Borănești, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, în urma unui apel fals prin 112. Pe scurt, un cetățean a sesizat Poliția marți ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 16:42
(8612 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal, descoperite de polițiști

Marți, 2 februarie a.c., polițiștii au identificat un bărbat de 39 de ani, care deținea fără drept o armă neletală supusă autorizării, pe care în anul 2009 ar fi vîndut-o unui călărășean. Arma cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 15:32
(7664 vizualizări - 0 comentarii)


Elevii, în atenția polițiștilor

În cursul zilei de marți, 2 februarie, între orele 12,00-15,00, efective sporite de polițiști, jandarmi și polițiști comunitari au acționat pe raza municipiului Slobozia pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 14:53
(10261 vizualizări - 0 comentarii)


Cristian Lefter, noul adjunct al IPJ Ialomița din 1 februarie 2010

«Începînd cu data de 1 februarie 2010, în urma promovării concursului organizat de Inspectoratul General al Poliției Române pentru funcția de adjunct șef inspectorat la Inspectoratul de ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:35
(11241 vizualizări - 3 comentarii)


Contribuțiile la Bugetul asigurărilor pentru șomaj, neschimbate

În data de 26 ianuarie 2010 a fost adoptată Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010, act normativ prin care au fost stabilite contribuțiile pe care agenții economici trebuie să le plătească ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:32
(8384 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:25
(11393 vizualizări - 0 comentarii)


Un minor de 16 ani a încercat să fure geanta unei femei

Luni, 1 februarie, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Urziceni, aflați în patrulare în stația CFR, au observat un tînăr care agresa o femeie pe peronul stației cu intenția de a-i sustrage ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 20:18
(11231 vizualizări - 0 comentarii)


Prins de polițiști după ce a furat un moto-ferăstrău

Un bărbat de 37 de ani, din comuna Săveni este cercetat de polițiști pentru furt calificat, după ce în seara zilei de sîmbătă, 30 ianuarie a.c., a sustras un moto-ferăstrău din portbagajul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 19:06
(10520 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 18:50
(10713 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor prins și arestat

În cursul zilei de ieri, 1 februarie, polițiștii ialomițeni au depistat și încarcerat în Penitenciarul Slobozia un tînăr de 20 de ani, din Urziceni, urmărit din data de 8 ianuarie 2010 întrucît se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 18:09
(10758 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa orașului Amara la tenis de cîmp, la a V-a ediție

În perioada 5-7 februarie 2010, administrația locală a orașului Amara și Asociația Sportivă «Victoria» organizează «Cupa Orașului Amara», ediția a V-a la tenis de cîmp-dublu masculin. Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 12:20
(11395 vizualizări - 0 comentarii)


Fiscul avertizează

Reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că vineri, 5 februarie 2010, este ultima zi în care pot fi depuse la administrațiile financiare teritoriale în a ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 11:40
(9291 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la finele săptămînii trecute

Patru persoane au fost transportate la diferite unități medicale în cursul zilei de sîmbătă, 30 ianuarie a.c., după ce autovehiculele în care se aflau au fost implicate în trei accidente rutiere, produse ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:16
(9655 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției

Polițiștii ialomițeni au participat în acest sfârșit de săptămână, respectiv în perioada 29-31 ianuarie 2010, la mai multe acțiuni organizate pe raza județului.
Astfel, în noaptea de 29 spre 30 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:15
(9628 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii și descarcerări

Vineri, 29 ianuarie, pompierii militari din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din comuna Maia. Focul s-a aprins din cauza unui mijloc de încălzire suprasolicitat ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:04
(10331 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii au prins trei hoți

Jandarmii slobozeni au depistat, miercuri, 27 ianuarie, trei indivizi ce transportau într-un cărucior mai multe grătare metalice în lungime de aproximativ 2 metri fiecare. Cei trei bărbați se aflau pe bulevardul ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2010, 19:26
(14101 vizualizări - 0 comentarii)


Pistol cu aer comprimat deținut ilegal, depistat la un bătrîn

Polițiștii au depistat un ialomițean care deținea, fără drept, o armă neletală din categoria celor supuse autorizării. Bărbatul, în vîrstă de 70 de ani, din Fetești, deținea ilegal un pistol cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(10757 vizualizări - 2 comentarii)


Fără carnet sau cu permisul suspendat, la plimbare la volan

În după-amiaza zilei de miercuri, 27 ianuarie a.c., un echipaj de siguranță publică ce acționa pe raza orașului Țăndărei a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate care circula pe ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(8821 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere

Două persoane au suferit răni multiple după ce au fost implicate în accidente rutiere produse pe arterele județului în cursul zilei de miercuri, 27 ianuarie 2010.
Primul eveniment rutier s-a produs în ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(11925 vizualizări - 0 comentarii)


«Ateneu» s-a mutat la Slobozia

«Ateneu» s-a mutat la Slobozia

Începînd cu luna februarie 2010, zestrea culturală a județului crește cu încă o sală de spectacole. Noua sală a fost amenajată în incinta Centrului Cultural Unesco «Ionel Perlea» și urmează a fi inaugurată ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 18:28
(13010 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmeria, la bilanț

Jandarmeria, la bilanț

Miercuri, 27 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi și-au prezentat bilanțul instituției pentru anul 2009. Potrivit documentului, misiunile jandarmilor ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:18
(8899 vizualizări - 0 comentarii)


Telverde Anticorupție, apelabil gratuit de pe mobil

Potrivit autorităților, de la începutul săptămînii în curs, respectiv de luni, 25 ianuarie 2010, linia verde anticorupție 0800806806 este apelabilă gratuit și din rețelele de telefonie ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:13
(12805 vizualizări - 0 comentarii)


Alt șofer beat la volan

În noaptea de marți spre miercuri, 26/27 ianuarie a.c., puțin trecut de miezul nopții, polițiștii au oprit pe Strada Bănățenilor din Fetești un autoturism înmatriculat în Capitală, la volan aflîndu-se un ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:10
(10997 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționări meteorologice și hidrologice

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, «în conformitate cu atenționarea hidrologică din 27.01.2010, emisă de INHGA București, avînd în vedere situația hidrometeorologică actuală, începînd ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:02
(11595 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 13:41
(12424 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...