REPORTAJ
Slobozia: Bazarul deșertăciunilor administrative
Pe 27 iulie, consilierii locali ai municipiului Slobozia au amînat adoptarea unei decizii privind reducerea tarifelor de închiriere în Bazarul Municipal. La aproape 3 saptămîni de la acest moment, cei 80 de comercianți din Bazar încă mai așteaptă un răspuns...
De luni pînă duminică
De luni pînă duminică, în Bazar e liniște. Dacă numeri, tarabagii sînt mai mulți decît clienții. Așa e de cînd a venit criza... Iar la Bazar, criza a venit demult, de cînd «Primăria i-a băgat înăuntru». Și la tarabele «de noi» mai e cum mai e, că au mărfuri chinezești. Lumea vine, se încîntă de preț și tot pleacă acasă cu ceva. Dar la «țoale vechi» tarabagii jelesc ca la mort.
Nevasta lui Stanciu Victor este aici din 1994. El a venit anul trecut, după ce a ieșit la pensie, de la Spații Verzi. Și, într-un an, i-a ajuns cuțitul la os: «Ne-a omorît! Sîntem aicea din ’94, da așa rău ca acuma n-a fost niciodată! E jale, dom’le, e jale... Uită-te și mata! De azi dimineață n-am vîndut nici de saftea... Da’ bani cer de la noi. Și dacă nu plătești la începutul lunii, ești penalizat...Nu se poate așa ceva! Am ajuns să muncim doar pentru mesele astea. De cînd am intrat „înăuntru“ doar pentru asta trăim!».
Tace o clipă cu ochii pe un client rătăcit pe lîngă tarabă. Cînd dă cu ochii de noi, clientul ezită și se întoarce pe călcîie. «Ăsta s-a speriat, cum ne speriem noi de ăla de la Primărie. Că nu v-am spus?! L-a adus Primăria pe unul Tache, care a lucrat la armată și care acum face militărie cu noi și își bate joc. Păi, noi sîntem la armată, dom’le? Noi sîntem civili, plătim tarabele. Dar pe ăsta l-a adus aici, cu proptele de la partid și s-a pus cu bîta pe noi. Partidul ne omoară, dom’le, ne ia pielea de pe noi! N-am nimic cu domnu’ primar, că el e inginer, e om cu carte. Da’ de ce-l trimite pe sergentul ăla?».
Se oprește iar pentru o clientă care pare interesată de o cămașă cam spălăcită, dar de bumbac de-ăla bunul. Îi spune prețul în șoaptă, să n-o sperie. 10 lei o cămașă, 15 lei un tricou de firmă! Clienta promite să revină. «O vedeți?! Gata, ăștia au fost clienții mei pe ziua de azi! Mi s-a dus norma!».
Doamna Tanța, liderul sindical
Deși toți au auzit, nimeni nu știe cine a făcut solicitarea de reducere a tarifelor. Așa că sîntem îndrumați la doamna Tanța. Are taraba în celălat capăt al Bazarului. Pînă la ea, ne oprim la doamna Mimi, care ne spune că așa nu se mai poate, la o tarabă anonimă din jumatea culoarului de angheboate, de unde aflăm că, de cînd cu second-hand-urile din oraș, Bazarul a ajuns la faliment: «Nu zice nimeni să nu fie, da e prea multe. 20, poate și mai bine. Ne-a sufocat de tot, de tot...».
Pe doamna Tanța nu o cheamă așa. O cheamă Stanca Radu și este liderul informal al comunității de tarabagii. E pe piață din 1991 și e la curent cu toate demersurile facute pentru reducerea taxei: «Eu știu că-i criză. Dar tocmai de-aia trebuie să ne reducă tarabele. Ani de zile ne-au încasat lună de lună, au ridicat Bazarul pe banii noștri, iar acum ne amenință că ne dă în stradă. Păi, ce să fac eu, care stau aici de 20 de ani? Adică s-au folosit de noi și acum, cînd nu mai putem să le plătim trei milioane, ne dau afară? Și de alea trei milioane ce ne-au dat? Că aer condiționat cît a fost vara n-am avut, căldură iarna nici atît... Tot spun că nu ne acoperim cheltuielile. Dar ce cheltuieli au făcut ei cu noi, în afară de pereți?».
Comercianții din Bazar nu se află la prima încercare de reducere a taxei de închiriere. Au mai reușit o dată, anul trecut, să obțină o diminuare de 10 procente. Dar, după cîteva luni, prețul a crescut la loc și a ajuns să fie chiar mai mare. Își aduc aminte, nostalgici, cît de bine era afară: «Atunci era mai bine. Eram mai puțini, avea lumea bani, faceam și puțin profit. Acum murim toți de foame, iar ei, în loc să ne scadă taxa, vor să ne dea afară... Apăi să ne dea, să știm o treabă. Și să vedem de unde găsește proști să plătească în locul nostru?!».
Reduceri de maxim 20 la sută pentru tarabe. Reducerea solicitată de către comercianții din Bazarul Municipal a fost de 50 de procente. Dezbătută la nivel de informare în cadrul sedinței Consiliului Local din 27 iulie, solicitarea a fost amînată pentru sfîrșitul lunii august, la umătoarea ședință ordinară. Însă șansele comercianților sînt minime. «Avem în vedere o astfel de reducere. Dar, dacă se va aproba, va fi mult mai mică decît cea solicitată. Noi ne-am gîndit la 10, maximum 20 de procente. Dar deja e prea mult...»a confirmat viceprimarul Valentin Băcanu rezervele administrației locale. Potrivit informațiilor oficiale, la acest moment comercianții din Bazar au datorii de peste 45 mii lei, fapt care a generat un deficit considerabil în bugetul alocat activităților autofinanțate. Pe de altă parte, autoritățile locale se tem că o eventuală reducere a taxelor va atrage solicitări similare din partea comercianților din piețe și obor, producînd o scădere și mai mare a încasărilor bugetare.
21 August 2011, 13:24 (11459 vizualizări - 3 comentarii)











Comentariile cititorilor:
(26 Ianuarie 2012, 00:08)
In anul 1997 am inchiriat o masa in bazar usor usor in circa 3 ani am avut profit bun si am mai inchiriet cateva mese,atunci nu mi se pareau chiar asa de scumpe.Acum din cele citite vad ca sunt preturi mai mari decat la spatiile din oras sau cel putin egale.Oameni buni scadetiile pretul la chirii pentru ca acesti oameni dupa atatia ani de comert in bazar nu o sa mai poata gasi de intralta parte de munca si o sa-i vedeti pe la usiile primariilor cersind ajutor financiar.Numai ei stiu cat sufera acolo de frig sau de caldura,alinatiile si lor putin suferinta sau vreti sai stoarceti si de demnitate.EI NU FACA ALTCEVA DECAT SA MUNCEASCA SASI INTRETINA DATORIILE SI FAMILIA.....EU TOTDEAUNA AM ASIMILAT PRIMARIA CU HOARDA DE TATARI A LUI GINGIS HAN[SAU CUM DRACU LO CHEMA}
(18 Septembrie 2011, 23:10)
Unde sunt casele de marcat de la bazar, daca tot sunt asa de cinstiti , de ce nu dau bon? Aaa da de criza, a draku evaziune...mai au dreptate si astia la primarie, mentineti taxele, poate asa se invata sa mai creasca bugetul, si sa ii invete minte sa declare veniturile. Daca bazarul e in faliment, cum de sunt asa multi, nu ar trebui sa fie goale?
(22 August 2011, 22:24)
Il cunosc si pe d-nul Tache , si pe d-nul viorel De ce oare , an de an, asistam la multe discutii ?de ce , nea Viorel nu discuta fata in fata cu Stefan Costea ? Ii este frica ? De ce vb. in presa despre ceea ce el nu poate face ?Este lider acolo ?Sa o dovedeasca !