Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Hyundai prezintă primele imagini ale noi generații i30

click pe poză

Hyundai prezintă primele imagini ale noii generații aferente modelului i30, înaintea lansării oficiale din cadrul Salonului Auto de la Frankfurt 2011 (IAA) de săptămîna viitoare, etalînd un nou design captivant pentru cel mai bine vîndut vehicul din segmentul C al mărcii. Hyundai se așteaptă ca noua generație să construiască mai departe, peste fundația ridicată de succesul modelului i30 precedent, primul model al companiei al cărui nume începea cu prefixul «i», pionierul care a introdus noua nomenclatură și a anunțat noua eră Hyundai în Europa.
i30 a fost și primul model conceput în Europa, primul model produs la fabrica din Cehia și primul Hyundai care a obținut cinci stele în cadrul testelor Euro NCAP. După lansarea din 2007, vînzările modelului i30 în Europa au crescut de la an la an, pînă la 115000 unități în 2010, cea mai mare cifră anuală de vînzări a unui model Hyundai în Europa. Vînzările totale au atins cifra de 350000 unități pînă la jumătatea anului 2011.
Concepută la Centrul Tehnic Hyundai Motor Europa din Rüsselsheim, Germania, noua generație i30 reprezintă o evoluție a limbajului «sculptură fluida», afișînd ADN-ul de design distinctiv al mărcii.
«Noua generație i30 se încadrează în familia Hyundai datorită grilei frontale hexagonale și a farurilor asemănătoare unor bijuterii, precum și datorită luminilor de zi. Aceste lumini au o formă unghiulară într-un canal cu margini line, oferind mai multă personalitate vehiculului, precum și senzația de rafinament și lux» a declarat Thomas Bürkle, designer șef al Centrului Tehnic Hyundai Motor Europa. «Conturînd profilul noii generații i30, designul prezintă o linie puternică, plină de caracter, trasată din față pînă la pasajele roților spate, continuîndu-se pînă la lămpile spate. O altă linie ridică flancul mașinii, creînd un joc de umbră și lumină-o trăsătură fundamentală a „sculpturii fluide“» a concluzionat Thomas Bürkle.
«Mașina a fost concepută pentru a concura cu principalele vehicule ale segmentului C și pentru a se alătura modelului i40 ca punct de referință în ceea ce privește calitatea Hyundai. Pachetul de servicii pentru clienți, Five Year Triple Care, va reprezenta un atu important în diferențierea noului model i30 într-o clasă foarte competitivă» a afirmat Allan Rushforth, Senior Vice President și COO al Hyundai Motor Europa. Pachetul Five Year Triple Care include cinci ani de garanție integrală fără limită de kilometri, cinci ani asistență rutieră și cinci ani de verificări tehnice gratuite.
Debutul oficial al noului i30 are loc o dată cu conferința de presă a Hyundai în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt 2011, programată a avea loc marți, 13 septembrie 2011. (P)

8 Septembrie 2011, 16:30 (5515 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Hyundai înregistreaza trei victorii la capitolul design în cadrul competiției marcilor auto
Noua generație i30 -cel mai important model Hyundai la nivel local- este disponibilă pe piață prin rețeaua Hyundai Auto România
Hyundai Elantra a obținut prestigiosul titlu AUTOBEST 2012

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 28 Aug 2026
300 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Slobozia: Hoți din autoturisme, prinși de polițiști

Slobozia: Hoți din autoturisme, prinși de polițiști

Slobozia Nouă a fost țina hoților la începutul săptămînii. Pe scurt, polițiștii slobozeni au fost alarmați, luni, 21 martie despre comiterea a cinci furturi din autovehicule. Cercetările ulterioare aveau ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2011, 15:51
(10259 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Movilița: Au tăiat 18 salcîmi

Miercuri, 23 martie, polițiștii din Movilița au fost sesizați de o femeie din localitate despre faptul că trei cetățeni au tăiat mai mulți salcîmi de pe un teren proprietate personală a reclamantei. Verificările ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2011, 15:49
(9872 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movilița furt


Buești: Infractor încarcerat

Polițiștii Posturilor de Poliție Albești și Buești au organizat o acțiune al cărei scop l-a constituit prinderea persoanelor urmărite. În cadrul activităților a fost prins Gheorghiță D., de 25 ani, din ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2011, 15:49
(9098 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Buești arestare


DGFP Ialomița: Fiscul a prelungit programul de lucru cu publicul

Fiscul ialomițean a decis prelungirea programului de lucru cu publicul pentru a veni în sprijinul contribuabililor care au de depus declarațiile fiscale, obligație ce trebuie îndeplinită pînă la data de ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2011, 15:12
(10488 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Scandal monstru în parcarea unui bloc

Polițiștii slobozeni au reținut un bărbat de 35 ani din localitate, acesta fiind acuzat de «ultraj contra bunelor moravuri», «tulburarea liniștii și ordinii publice» și «utilizarea fără drept a unui obiect ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2011, 15:10
(12303 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Slobozia scandal


Ialomița: Furturile de fier vechi, în atenția Poliției

27 de persoane legitimate și 21 de mașini controlate pentru verificarea furturilor de de fier vechi: acestea sînt rezultatele unei acțiuni polițienești organizată în comunele Mihail Kogălniceanu și Gura ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2011, 15:05
(8598 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: A dispărut o fată de 16 ani!

Polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la faptul că minora Berlea Ana-Maria, de 16 ani, a plecat de la domiciliul din comuna Ograda. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 18:01
(10046 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Furturile, din nou dau bătăi de cap polițiștilor

Țăndărei: Se fură motoare electrice, cabluri și bunuri din locuințe. În cursul zilei de marți, 22 martie a.c., un tînăr de 18 ani și doi minori, de 15, respectiv 14 ani, toți din ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 17:55
(6271 vizualizări - 3 comentarii)


Manasia: Doi tineri și un minor, reținuți pentru furtul unui cazan de țuică

Doi tineri de 23 și 18 ani, din Urziceni, respectiv Manasia, și un minor în vîrstă de 17 ani au fost reținuți pe bază de ordonanță pe timp de 24 ore, în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 12:21
(10383 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia furt


Căzănești: Peste 7 tone de fier vechi fără acte, confiscate

Marți, 22 martie, pe Șoseaua Gării din Căzănești, a fost oprit pentru control un autotir cu semiremorcă ce transporta fier vechi. Solicitîndu-se documentele de proveniență, proprietarul mărfii, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 12:21
(8628 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Evaziune fiscală de aproape 400000 lei

Polițiștii urziceneni l-au depistat pe administratorul unei firme din Borănești cu o evaziune de aproape 400000 lei. Acesta, în cursul anilor 2008-2010, nu a înregistrat în evidențele contabile ale societății ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 12:20
(9407 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Beat la volan

Un slobozean de 44 ani a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism în afara orașului Țăndărei. După testarea cu aparatul etilotest Drager a rezultat faptul că șoferul avea o alcoolemie ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 12:19
(8782 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Sărbătoarea Echinocțiului de Primăvară»

Sîmbătă, 26 martie 2011, de la orele 10.00, Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia va fi gazda evenimentului «Sărbătoarea Echinocțiului de Primăvară». Evenimentul, aflat la ediția a IX-a, se ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 11:27
(8383 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Autoturism incendiat

Ialomița: Autoturism incendiat

Noaptea trecută, marți spre miercuri, 22/23 martie, în jurul orei 4.25, pompierii militari au fost anunțați prin SNUAU 112 despre izbucnirea unui incendiu la un autoturism, în apropierea km 38 al DN1D. ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 11:05
(7622 vizualizări - 1 comentariu)


Întâlnire Hyundai Club

Întîlnire Hyundai Club

București, 22 martie 2011-Împlinirea a 5 ani de activitate Hyundai Club în România a fost sărbătorită sîmbătă, 19 martie, printr-o serie de evenimente desfășurate în apropierea orașului Ploiești ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 09:26
(9452 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2011, 18:46
(7926 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

Maxinova angajează vînzătoare cu experiență în comerț.
Relații la telefon 021/255.51.19, CV la email [email protected] ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2011, 12:16
(6382 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Proiectil găsit pe cîmp

Luni, 21 martie, pe un teren viran din Alexeni a fost descoperit un proiectil exploziv. Pompierii ialomițeni s-au deplasat la fața locului, ridicînd și transportînd elementul de muniție, în vederea depozitării ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2011, 11:22
(12500 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni proiectil


Bordușelu: «Artă și Tradiție folclorică», la a XVII-a ediție

Bordușelu: «Artă și Tradiție folclorică», la a XVII-a ediție

La sfîrșitul săptămînii în curs, vineri, 25 martie, Centrul Județean pentru Conservarea Culturii Tradiționale în colaborare cu Primăria Ciochina și Căminul Cultural Bordușelu, organizează manifestarea cultural ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2011, 11:08
(11227 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Obligații fiscale

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, plătitori de impozit pe venituri din salarii și contribuții sociale, că au obligația depunerii Declarației privind obligațiile ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2011, 10:45
(10393 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de icoane la Muzeul Județean

Muzeul Județean Ialomița invită slobozenii marți, 22 martie, orele 13.00, la vernisajul expoziției de icoane «Bucură-te Marie!», eveniment ce se va desfășura la sediul Muzeului din municipiul reședință ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2011, 20:43
(11168 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Hoț la 17 ani. Furt de bijuterii și bani

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 18 martie, polițiștii din Ciulnița au fost sesizați asupra producerii unui furt dintr-o locuință din localitate. Furtul a fost anunțat polițiștilor de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2011, 20:36
(7362 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița furt


Ialomița: Tînăr reținut pentru evaziune fiscală cu cereale

Un tînăr de 25 ani din Slobozia a fost reținut de polițiștii de Investigare a Fraudelor pentru evaziune fiscală. Potrivit unei informări media, tînărul, în calitate de administrator al unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2011, 19:11
(10237 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pakistanezi cu ședere ilegală, returnați în țara de origine

Doi pakistanezi au fost prinși de polițiștii Biroului pentru Imigrări Ialomița avînd ședere ilegală în Slobozia. Cei doi au fost depistați în cadrul unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii șederilor ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2011, 19:10
(7080 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: O elevă a furat banii unei colege de clasă

Directorul unei școli din Slobozia a alertat joi, 17 martie, polițiștii din localitate cu privire la dispariția unor sume de bani din gențile a două eleve din aceeași clasă. Fetele reclamau faptul că din ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2011, 19:02
(7842 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia elevă furt


Razie a Poliției la Slobozia

Miercuri, 17 martie, peste 30 de polițiștii slobozeni în colaborare cu jandarmi au desfășurat o razie pentru asigurarea unui climat de siguranță civică. În cadrul activităților au fost aplicate 29 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2011, 19:01
(9909 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Distilerie improvizată în Cartierul Bora

Slobozia: Distilerie improvizată în Cartierul Bora

Polițiștii ialomițeni în colaborare cu comisari ai Gărzii Financiare Ialomița au descoperit o distilerie improvizată în cartierul slobozean Bora. Distileria funcționa într-o hală aparținînd unei firme dar ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2011, 17:41
(12368 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: S-a cățărat într-un copac de 15 metri amenințînd că se sinucide

După ce la începutul acestei luni un bărbat din Cosîmbești a oferit asistenței un adevărat spectacol cățărîndu-se pe un stîlp de înaltă tensiune și amenințînd că se aruncă în gol, noaptea trecută scenariul ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2011, 17:30
(13673 vizualizări - 3 comentarii)


DGFP Ialomița: 10 sesizări penale pentru firme în februarie 2011

«În cursul lunii februarie 2011, organele de control din cadrul DGFP Ialomița au efectuat 181 verificări ale bazei de impozitare, ale legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2011, 17:16
(5807 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: «Șofer» pe microbuz fără permis

Un tînăr constănțean a fost prins miercuri, 16 martie, de polițiștii ialomițeni, în timp ce conducea un microbuz în afara localității Gura Ialomiței, deși dreptul de a conduce îi fusese suspendat din data ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2011, 17:14
(9703 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mari în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Simo în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Viorica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Toma credinciosul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mioara în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cetateanu.net în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Popa prostu' ( jocul ) în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Daciana în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ionela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mircea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Stela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...