Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

«Puteam învinge!»

Handbal, HCF Piatra Neamț-CSM Unirea Slobozia 27-26 (16-10)

«Puteam învinge!»

Cam aceasta a fost impresia celor prezenți, la primul meci al handbalistelor de la CSM Unirea Slobozia, în acest Campionat. S-a întîmplat sîmbătă, 17 septembrie, la Piatra Neamț, arenă ostilă echipei noastre unde, indiferent de formulă și de conducere tehnică, am pierdut pînă în prezent toate partidele. Uniristele au intrat anevoie în joc, lăsînd moldovencelor bucuria de a se desprinde la o distanță apreciabilă pînă la prima pauză: 16-10. Elevele lui Lucian Ghiulai au tratat cu totul altfel a doua repriză, turînd motoarele într-o cursă nebună de urmărire care putea să ne aducă primele puncte în clasament. Ne-am oprit din păcate la un gol în spatele adversarelor, scorul final fiind 27-26 pentru HCF Piatra Neamț. «Pentru mine doar victoria poate reprezenta un rezultat bun, iar dacă nu ratam atît de mult pe contraatac și de la 7 metri am fi putut să o obținem!» avea să declare, după meci, profesorul Lucian Ghiulai. «Dacă echipa ar fi atins 80% din potențial am fi cîștigat fără probleme» a punctat și președintele secției de handbal Ion Nica. Pentru CSM Unirea au înscris Ștefan (8 goluri), Simion (7 goluri), Jianu (5 goluri), J. Drăgan (3 goluri), Lazăr (2 goluri), Păduraru (un gol). Rezultatul de la Piatra Neamț este totuși unul încurajator. Putem privi cu optimism către viitorul echipei noastre de handbal care, în ciuda plecărilor din această vară, rămîne una competitivă. Fetele au demonstrat în orașul lui Pinalti că pot reveni în joc oricînd și cu orice echipă din serie. Și, cu un plus la capitolele ambiție și concentrare, pot răsturna orice rezultat!

23 Septembrie 2011, 14:55 (16089 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Slobozia, gazda Turneului Semifinal

Comentariile cititorilor:


radu:
(24 Septembrie 2011, 13:52)
bafta fetelor nui nimic mergeti inainte osa bateti vilcea ,dar sa bage toti portari ,datile dreptu la joc sau faceti ca anii trecuti sau pe favorite nu e corect au dreptu toti sa joace si fetele din teren prin rotatie sau faceti diferente iar sau merge pe ochi frumosi sau ca e a lu cutare de asta va pleaca fetele ca faceti diferente si nu le bagati sau e mafie la slobozia.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 18 Iul 2026
232 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
A spart geamurile Casei de Cultură

A spart geamurile Casei de Cultură

În dimineața zilei de duminică, 21 februarie a.c., în jurul orelor 05.30, un echipaj mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, care se afla pe timpul unei misiuni specifice, a observat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:52
(17578 vizualizări - 0 comentarii)


S-au șicanat în trafic și l-a amenințat cu pistolul

Sîmbătă, 20 februarie a.c., un tînăr de 23 de ani, din județul Harghita, a sesizat Poliția despre faptul că, în jurul orei 10.00, în timp ce se afla la volanul autoturismului, pe DN2, pe sensul de mers ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:23
(12333 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr mort în accident lîngă Coșereni

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 20/21 februarie a.c., în jurul orei 01.15, pe DN2, în apropierea localității Coșereni, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism, soldat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:17
(10151 vizualizări - 0 comentarii)


Au furat pantaloni de pe sîrmele de rufe

Sîmbătă, 20 februarie a.c., doi tineri domiciliați în Căzănești, respectiv în Slobozia, au fost depistați în Urziceni de către o patrulă de siguranță publică, la scurt timp după ce au furat două perechi ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:12
(12367 vizualizări - 0 comentarii)


Primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD

Potrivit ultimelor informații din cadrul Congresului Național al PSD, primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD. De asemenea, Moraru și-a afirmat susținerea pentru candidatul ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 17:20
(16059 vizualizări - 2 comentarii)


Prevenirea acidentelor rutiere, în atenția polițiștilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au continuat acțiunile de prevenire și combatere a cauzelor ce pot provoca accidente rutiere pe arterele din județ. Principalul scop al acțiunii a fost acela de ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 08:12
(8678 vizualizări - 0 comentarii)


Armă neletală, deținută ilegal

Un colectiv de polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase ce a acționat joi, 18 februarie a.c., pentru depistarea deținătorilor ilegali de arme și prevenirea producerii evenimentelor ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 19:21
(15747 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor din Țăndărei pentru prevenirea infracționalității stradale

Joi, 18 februarie a.c., efective ale Poliției Orașului Țăndărei și jandarmi au organizat și executat în comun o acțiune pentru prevenirea infracționalității stradale. În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 18:13
(16918 vizualizări - 0 comentarii)


Patroni trimiși în judecată

În cursul zilei de 18 februarie a.c., polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor Urziceni au finalizat cercetările în două dosare penale în care reprezentanții unor agenți economici sînt cercetați pentru ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 16:13
(12347 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Țăndărei

Joi, 19 februarie, la locuința unui cetățean din Țăndărei s-a produs un incendiu. După ce a supraalimentat soba cu lemne, fiul proprietarului, în vîrstă de 22 de ani, a aprins focul, lăsînd sistemul de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 16:06
(17226 vizualizări - 0 comentarii)


Aproape de un rezultat mare Liverpool-Unirea 1-0

Unirea a rămas aceeași echipă combativă de pe vremea lui Petrescu. Ronny Levy a gîndit o așezare compactă la mijloc care a funcționat aproape perfect 80 de minute, iar cînd au apărut fisuri le-a rezolvat ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 01:12
(23099 vizualizări - 0 comentarii)


Anton Barbu și-a dat demisia din funcția de director al Agenției de Plăți

Anton Barbu, în cursul zilei de joi, 18 februarie a.c., și-a depus demisia din funcția de director al Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița. Anunțul a fost făcut în cadrul ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 16:19
(19117 vizualizări - 4 comentarii)


Concedierile colective și șomajul, în atenția Prefecturii

Joi, 18 februarie a.c., în sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat ședința Comisiei de Dialog Social a Județului Ialomița. Drept principale puncte pe ordinea de zi să amintim informarea ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 12:33
(14834 vizualizări - 0 comentarii)


Reduceri de tarife pentru operațiunile la Registrul Comerțului

În ședința de miercuri, 17 februarie a.c., Guvernul a aprobat o hotărîre privind taxele și tarifele pentru operațiunile efectuate de Oficiul Național al Registrului Comerțului și oficiile registrului comerțului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:51
(12625 vizualizări - 0 comentarii)


Salvați din apele rîului Ialomița de pompieri

Patru persoane au rămas izolate de ape miercuri, 17 februarie a.c., pe raza localității Bucu, la un canton ce aparține Ocolului Silvic Slobozia. Este vorba de trei bărbați și o femeie, toți din comuna ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:40
(11248 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil activ într-o mașină cu nisip

Un proiectil de calibru 122 mm cu încărcătură activă a fost descoperit în această dimineață în materialul antiderapant dintr-o autoutilitară aparținînd unei societăți comerciale din Fetești. Elementul de ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:40
(14756 vizualizări - 0 comentarii)


Birou pentru eliberarea de caziere judiciare la Fetești

Joi, 18 februarie a.c., la ora 13,00, la sediul Poliției Municipiului Fetești va fi inaugurat un Birou pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar. La inaugurare vor participa șeful Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 07:12
(17893 vizualizări - 1 comentariu)


Infractor după gratii

Un ialomițean în vîrstă de 40 de ani, din comuna Ciulnița, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile în cursul zilei de marți, 16 februarie, și se află în prezent în arestul Inspectoratului. Împotriva ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:53
(14832 vizualizări - 0 comentarii)


A bătut un copil de numai 4 luni pentru că plîngea foarte tare

Polițiștii efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care un minor de numai 4 luni a suferit vătămări corporale. Astfel, în seara zilei de 14 februarie a.c., în jurul orei 19,30, polițiștii Orașului ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:50
(12513 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Teculescu și persoanele vîrstnice

În sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat miercuri, 17 februarie 2010, ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vîrstnice Ialomița. Discuțiile purtate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:41
(16649 vizualizări - 0 comentarii)


31 se sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii slobozeni

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari au acționat marți, 16 februarie a.c., pe raza municipiului reședință de județ, pe linia prevenirii oricăror fapte de natură a tulbura ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:55
(14559 vizualizări - 0 comentarii)


Infracțiuni economice

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița au început urmărirea penală în 5 dosare penale, în care 5 persoane sînt cercetate pentru săvîrșirea a 9 infracțiuni economice. Astfel, în urma ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:51
(13737 vizualizări - 0 comentarii)


Proaspăt eliberat din pușcărie, din nou infractor

Un conductor de bilete aflat în serviciu în trenul ce se afla în mișcare între Punctul oprire CF Brîncoveni și Halta de mișcare Slobozia Sud, a fost agresat fizic de către un călător, care nu poseda bilet ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:49
(15280 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 19:04
(14711 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 18:41
(12971 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea accidentelor

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe principalele artere de circulație din județ în vederea prevenirii accidentelor rutiere ce pot fi cauzate din pricina neatenției conducătorilor auto ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 12:09
(10600 vizualizări - 1 comentariu)


Mandat executat

Luni, 15 februarie, polițiștii feteșteni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat de 38 de ani din localitate. Pe numele acestuia, la data de 9 februarie, Judecătoria Slobozia a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 12:09
(11658 vizualizări - 0 comentarii)


Trei persoane, rănite în accidente rutiere

Neadaptarea vitezei la condițiile carosabilului acoperit cu zăpadăa fost cauza care a stat la baza producerii a două accidente rutiere, în urma cărora trei persoane au suferit vătămări corporale. Primul ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 12:09
(13978 vizualizări - 0 comentarii)


La volan, fără permis sau băuți

Sîmbătă, în jurul orei 17,30, un echipaj al Poliției Orașului Țăndărei a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate, care se deplasa pe strada Digului din localitate, către strada Brăilei ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 18:48
(13354 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt, prinși de polițiști la scurt timp după comiterea faptei

În cursul nopții de 12/13 februarie a.c., în jurul orei 1,30, un echipaj de siguranță publică ce acționa pe raza municipiului Urziceni a observat, în zona străzilor A.I. Cuza-Eroilor, două persoane care ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 17:12
(12082 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Istrate în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL coco în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...