Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia: Noaptea albă a lui «Ștefan Bănulescu»

Slobozia: Noaptea albă a lui «Ștefan Bănulescu»

După modelul nopților albe ale muzeelor, anul acesta peste 40 de biblioteci din România s-au aliniat la startul primei ediții a «Nopții Bibliotecilor». Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» a fost, la rîndu-i, parte din acest eveniment desfășurat sîmbătă seara, între orele 18,30 și 24,00. Anul acesta evenimentul a coincis cu deschiderea Salonului Anual de Carte, găzduit de instituție în perioada 1-31 octombrie.

Noi doi și-o bibliotecă
La parter, în salonul de carte, oficialii sînt deja la a treia lansare. Agățată de microfon, Cătălina Stroe, autoarea volumului «Constelația iubirii», volum care tocmai se lansează, vorbește pretențios despre desincronizarea vieții în România. Ascultătorii aflați aproape de ușă se scurg discret afară, oficialii rămîn să se plictisească cu zîmbete de circumstanță agățate pe chipuri. În sală sînt și oameni care ascultă interesați, așa că nu avem pretenția să înțelegem. Găsim un program al serii și identificăm motivul pentru care am venit. Vizitarea bibliotecii și demonstrațiile de acces la colecțiile on-line sînt programate pentru orele 20,00. Nu mai avem răbdare și plecăm înaintea invitaților.
La etaj, pentru cei care n-au trecut niciodată pragul instituției, biblioteca pentru copii e pe partea dreaptă. E goală. Trecem în stînga, la cea pentru adulți. Din mers, aruncăm un ochi înspre sala de lectură. Am putea spune că e mai goală, dacă adjectivul ăsta ar primi grad de comparație. La adulți miroase a carte veche, în ciuda miilor de volume nou-nouțe apărute între timp. Biblioteca e caldă și primitoare, dar bibliotecara de serviciu e sceptică: «Nu vin ei ziua, d-apăi acum... Deși, vă spun sincer, după Bacalaureatul ăsta din vară au început să vină. Dar doar pentru carte școlară...». Îi spunem că și noi am fost la fel, dar ne privește condescendent. Înțelegem că nu și dumneaei!
Înainte de a pleca remarcăm un cuplu rătăcit. L-am mai văzut și jos, la lansare. Bibliotecarei i se face milă de ignoranța noastră și ne invită în depozitul instituției, ca să nu spunem că n-am văzut și altceva în noaptea albă a bibliotecilor. Înăuntru, rafturile de carte cresc pînă la tavan și dincolo de el. Oare cine va mai citi vreodată atîta literatură? Jos, la salonul de carte, rumoarea din sală a crescut, semn că lansarea e pe sfîrșite. Ne oprim o clipă în spatele unor scriitori consacrați, să ne tragem sufletul după atîta cură de carte. Și ne trezim că, în loc de suflet, tragem cu urechea la remarca discretă a celui mai în vîrstă: «Uite-te dumneata în sala asta, ce de oficiali... Pui pariu cu mine pe-o carte că jumatate din ei n-au trecut mandatul ăsta pragul Bibliotecii?».

11 Octombrie 2011, 16:22 (9750 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
«Noaptea Bibliotecilor», la Slobozia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
11 Oct 2026
228 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(552 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(231 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(238 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(363 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(529 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(356 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(574 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(395 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

6 Octombrie 2026, 18:50


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(735 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(4722 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(4857 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(1410 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(1509 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(956 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(1117 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(1683 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(1327 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(1065 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(1132 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(1471 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(1027 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(1241 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(2264 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(1808 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(1698 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(1715 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(2366 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1921 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(2226 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Adevar în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...