Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Medicii de familie REFUZĂ asigurarea asistenței medicale continue

Ialomița nu vrea Centre de Permanență!

Medicii de familie REFUZĂ asigurarea asistenței medicale continue

• Autoritățile medicale județene caută inutil soluții pentru înființarea Centrelor de Permanență
• Medicii de familie împiedică apariția Centrelor de Permanență, refuzînd să colaboreze într-un astfel de proiect
• Deși, inițial, localitățile propuse pentru înființarea Centrelor au fost Dridu, Sfîntu Gheorghe, Făcăeni, Amara și Miloșești, doar într-una dintre localități se va concretiza acest concept medical

Ialomița înregistrează al doilea eșec medical pe aceeași linie
În 2006, o legislație specifică agita piața medicală locală prin apariția unor Centre de Permanență, instituții ce pot asigura, prin gardă continuă, asistență medicală de urgență în regim permanent. Cu toate eforturile autorităților locale, înființare a acestor cabinete a fost mai mult decît imposibilă. Și, dacă nu imposibilă, căci în realitate s-a reușit înființarea unui Centru de Permanență la Dridu, atunci cu siguranță inutilă, la doar cîteva luni de funcționare Centrul de la Dridu fiind desființat.
În 2011, Ministerul Sănătății resuscitează ideea de înființare a unor Centre Medicale de Permanență, iar autoritățile județene sînt mai pregătite ca niciodată să sprijine aceste demersuri. Astfel, în acest context, săptămîna precedentă, prefectul Mădălin Teculescu, însoțit de directorul DSP Ialomița, Dan Noel și președintele Casei de Sănătate, Mihai Geantă au derulat o serie de întîlniri și dezbateri în sensul înființării acestor instituții medicale. Dezbaterile s-au produs în zonele propuse pentru înființarea Centrelor, iar participanții au fost nimeni alții decît medicii de familie arondați zonelor respective. Dar optimismul manifestat de autorități în debutul demersurilor a trecut la fel de repede ca o adiere de vînt, medicii de familie refuzînd categoric participarea la un astfel de proiect medical.
«Centrele de Permanență ar trebui să funcționeze în zilele lucrătoare între orele 15.00-08.00, dar și în zilele de sîmbătă și duminică și sărbătorile legale. Practic, scopul Centrului de Permanență este acela de a asigura continuitatea asistenței medicale primare în regim de gardă a comunităților locale arondate Centrului, în afara programului de lucru al medicilor de familie» susține președintele CJAS, Mihai Geantă.
Teoretic, Centrele de Permanență ar trebui să funcționeze cu cel puțin 5 medici, propunerile pentru Ialomița fiind Dridu, Sfîntu Gheorghe, Făcăeni, Amara și Miloșești. În realitate, dezbaterile s-au finalizat cu un adevărat eșec, singura comunitate locală care va beneficia de servicii medicale continue fiind Dridu.
«În cadrul întîlnirilor pe are le-am desfășurat cu Prefectura și DSP, s-au prezentat avantajele atît pentru cetățenii din localitățile arondate Centrelor de Permanență, dar și pentru medicii care ar urma să presteze aceste servicii medicale în regim de gardă» adaugă Geantă. Căci da, serviciile medicale costă, iar dacă acestea sînt derulate în cadrul unui Centru de Permanență, medicii sînt plătiți cu nu mai puțin de 12,8 lei/oră. În plus, aceeași legislație asigură doctorilor 8 lei/oră pentru plata unei asistente medicale.
Doar că singura șansă viabilă de înființare a unui Centru de Permanență rămîne Dridu. Acolo, autoritățile locale au pus la dispoziție un spațiu generos, dotat cu condiții optime și decente de asigurare a asistenței medicale. În plus, 8 dintre medicii participanți la discuții s-au arătat interesați de un asemenea proiect medical. «La Dridu este cu totul altceva. Medicii au acceptat, vor fi 8 medici titulari și unul de rezervă, iar înființarea mai ține doar de documente» a completat Geantă.
Ca la Dridu, nicăieri. În celelalte comunități, medicii de familie au refuzat categoric să se implice în înființarea acestor Centre de Permanență, ceea ce face ca Ialomița să dețină un handicap grav din acest punct de vedere. «Nu s-a putut discuta serios cu ei. Au ridicat cu totul alte probleme, unele mai stupide ca altele. S-au lansat într-un spectacol prost fără public. Dar, neexistînd obligativitate în acest sens, a trebuit să ne recunoaștem învinși...» a încheiat președintele Casei.

Banii, ochiul medicului de la țară
Și, dacă cumva vă întrebați de ce refuză medicii de familie încă un serviciu, în condițiile în care nu de mult făceau grevă, ei bine, răspunsul este simplu. Nu au nevoie de bani și nici nu doresc să-și asume responsabilități medicale.
Tariful practicat pentru serviciile medicale în Centrele de Permanență este de 12,8 lei/oră. Ceea ce nu este tocmai puțin. Suma se poate majora cu 50% pentru medicul care își pune la dispoziție cabinetul pentru înființarea Centrului de Permanență. Însă în condițiile în care, doar mergînd cîteva ore pe zi la cabinetul medical din comună, cu o listă de pacienți stufoasă (de regulă, într-o comună, funcționează un singur medic pe a cărui listă se află toată populația din comună!) este plătit per capita și per serviciu lunar, este lesne de înțeles refuzul de a presta servicii medicale și în alte locații. În plus, comparativ cu un medic din mediul urban, care plătește lunar chirie și utilități, medicii din rural funcționează de cele mai multe ori în cabinete medicale puse la dispoziție gratuit de primărie!
Acestea fiind spune și înțelegînd adevăratul motiv al imposibilității înființării Centrelor de Permanență, instituții de-a dreptul utile pentru comunități, rămîne decît să așteptăm următoare grevă a medicilor de familie...

19 Octombrie 2011, 17:51 (12771 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
CJAS Ialomița are restanțe de 8,7 milioane de lei la plata concediilor medicale
Consiliul Județean Ialomița scoate la concurs postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia
Ialomița are 60 mii de bolnavi cronici
Mai puțini bani pentru medicii de familie prin eliminarea coasiguraților
Medicii de familie din Ialomița, la un pas de închiderea cabinetelor

Comentariile cititorilor:


curioasa:
(21 Octombrie 2011, 09:29)
Casa de asigurari sa publice veniturile nete ale medicilor de familie si fisa postului...
Alina:
(20 Octombrie 2011, 17:44)
Plătiți doctorii după competență și eficiență!! Ca și profesorii adevărați, doctorii meseriași sunt cam rari, cel puțin în Slobozia...Doctorii și personalul sanitar ajutător, mai ales, se uită numai după ciubuc! Unii îți zic direct. Să vă ferească Dumnezeu să aveți nevoie de ei!
marius:
(20 Octombrie 2011, 12:47)
Romania se doreste a fi o tara de sclavi unde baietii destepti stau la birou imbracati la costum iar intelectualii adevarati care fac ca "rotitele" sa se invarta sunt dirijati ca niste marionete de acestia.
ion popescu:
(20 Octombrie 2011, 08:58)
As vrea sa te vad eu d-le reporter ,d-le Geanta , d-le Teculescu,x-ulescu sa stai 24 de ore de veghe , sa mergi noaptea prin comune pe 12,8 lei pe ora!Este nu numai jignitor ,este oribil !La service auto ora este platita cu cel putin 60 de lei si nu au 9 ani de facultate . Sa va fie rusine de asemenea conceptii . Toti ati vrea sa va imbogatiti stand la birou cateva ore , iar doctorii sa lucreze gratis,fir-ar ai dracului , asa le trebuie!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
441 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Șapte slobozeni, reținuți după provocarea unui scandal

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au reținut șapte persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 37 de ani, din Slobozia, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 18:50
(13536 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis pe numele unui slobozean care și-ar fi bătut soția

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați sâmbătă, 25 februarie a.c., cu privire la faptul că o femeie, de 56 de ani, din Slobozia, ar fi fost agresată fizic de soțul său, un ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 18:35
(10582 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 184 mii de lei

În ultimele 48 de ore, polițiștii au aplicat peste 450 de sancțiuni contravenționale, au reținut 16 permise de conducere și au constatat 14 infracțiuni. Astfel, sâmbătă și duminică, 25 și 26 februarie a ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 18:25
(10903 vizualizări - 0 comentarii)


Broșura privind tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din transferul de monedă virtuală, publicat pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că pe site-ul ANAF a fost publicată «Broșura privind tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 18:10
(17099 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 141,58 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului IV al anului 2022

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Centrele Județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, în ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 17:20
(21117 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 688,38 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în ianuarie 2023

În luna ianuarie 2023, inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat 18 inspecții fiscale (finalizate), din care 13 la contribuabili persoane juridice și 5 la contribuabili ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 14:20
(19724 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Boteni și Fetești. A luat foc un autoturism!

Incendii la Boteni și Fetești. A luat foc un autoturism!

Sâmbătă, 25 februarie a.c., în jurul orelor 16,00, pompierii din Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o casă în satul Boteni. Au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 13:05
(3328 vizualizări - 0 comentarii)


Bărcănești: Reținut pentru «furt calificat»

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșereni au probat activitatea infracțională a unui tânăr, de 25 de ani, din comuna Bărcănești, bănuit de comiterea infracțiunii de «furt calificat». În urma ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2023, 15:40
(4925 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 11 permise de conducere reținute

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 48 de evenimente, dintre care 44 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 5 infracțiuni, dintre ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2023, 15:30
(20279 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 28 februarie 2023, termenul limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că marți, 28 februarie 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații: Formularul 108, Formularul 204 ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2023, 13:15
(14245 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 27 februarie 2023, termenul limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 27 februarie 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2023, 13:00
(12592 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni de peste 74 mii de lei, aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 53 de evenimente, dintre care 51 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 9 infracțiuni, dintre ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 16:40
(24040 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Marți, 21 februarie a.c., polițiști din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 36 de ani, din Fetești, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de «încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 16:20
(13418 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor

IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au participat miercuri, 22 februarie a.c., la activitățile de instruire susținute de paramedici din cadrul Inspectoratului pentru Situații ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 14:20
(5194 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În ianuarie 2023 s-a rambursat TVA în valoare de peste 13,99 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat, în luna ianuarie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 13,99 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 14:00
(11103 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Fierbinți-Târg!

RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile în localitatea Fierbinți-Târg pentru executarea unor lucrări de reparații și mentenanță la nivelul Stației de Tratare și Pompare. În vederea efectuării ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 11:40
(10251 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții ale procurorilor DIICOT în Ialomița și Buzău

Marți, 21 februarie a.c., procurorii din cadrul Structurii Centrale a DIICOT au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița și Buzău. Descinderile sunt organizate în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2023, 16:30
(23102 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 98,41 milioane de lei la bugetul general consolidat, în luna ianuarie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna ianuarie a anului 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 98,41 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2023, 12:50
(10731 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: A fost aprobat un nou model al Formularului 205

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii plătitori de venituri cu regim de reținere la sursă a impozitului, precum și ale intermediarilor, rezidenți fiscali români ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2023, 13:00
(8059 vizualizări - 0 comentarii)


Luciu: S-a răsturnat cu mașina

Luciu: S-a răsturnat cu mașina

Pompierii din Țăndărei au intervenit sâmbătă, 18 februarie a.c., în cazul unui accident rutier produs pe raza localității Luciu. În urma evenimentului rutier au rezultat două victime, conștiente și cooperante ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2023, 17:30
(22846 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Luciu accident


Fierbinți-Târg: Acțiune preventivă desfășurată de polițiști

Fierbinți-Târg: Acțiune preventivă desfășurată de polițiști

Polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat joi, 16 februarie a.c., activități pentru siguranța on-line, prevenirea traficului de persoane, a delincvenței juvenile și ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2023, 17:30
(4351 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 11 ordine de protecție emise de polițiști în luna ianuarie 2023

În prima lună a acestui an, polițiștii au emis 11 ordine de protecție provizorii, 6 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată. În aceeași perioadă, polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2023, 16:45
(18138 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 80 mii de lei aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 60 de evenimente, dintre care 54 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 13 infracțiuni, dintre ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2023, 15:30
(14486 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

În perioada 15 februarie 2023, orele 23,00-16 februarie 2023, ora 05,00, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări de racordare a noilor conducte la sistemul centralizat ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2023, 11:50
(11833 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoț din locuințe, reținut de polițiști

Polițiștii din Fetești au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 43 de ani, bănuit de furtul unor obiecte de uz casnic din locuința unei persoane din Fetești. Astfel, duminică ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 18:20
(4759 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune pentru prevenirea migrației ilegale

Duminică, 12 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Imigrări Ialomița, în cooperare cu polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat, pe DN2A, între Slobozia și Urziceni și DN21, între Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 18:10
(10075 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Iazu și Movilița

Sâmbătă, 11 februarie a.c., în jurul orelor 23,00, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism, cu patru persoane pasagere. Accidentul s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 16:30
(4713 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează de luni, 13 februarie a.c., Campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor de Plată în anul 2023, sub sloganul ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 16:10
(16247 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Ion Roată și Fetești

Incendii la case din Ion Roată și Fetești

Sâmbătă, 11 februarie, în jurul orelor 21,10, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în comuna Ion Roată. La locul evenimentului s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 14:05
(22364 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Ajutor de stat de 73 de euro/cap vacă adultă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 23 martie 2023 inclusiv, Centrele APIA primesc cereri de solicitare pentru schema de ajutor ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 13:05
(10924 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...