Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Generale, lasă-ne!

Deși are vîrsta de pensionare, generalul Stavăr rămîne în funcție pînă la noi ordine

Generale, lasă-ne!

La sfîrșitul săptămînii precedente, inspectorul general Ilie Stavăr a împlinit vîrsta ieșirii la pensie. Deși, potrivit legii, acesta este obligat să elibereze funcția pe care o ocupă, Ilie Stavăr a declarat că nu o va face. Anticipînd momentul, un profesor ialomițean i-a cerut public demisia. Scrisoarea deschisă este o reacție la concedierile operate de inspectorul general la începutul acestui an...

Ocaua lui Stavăr
În Romania, vîrsta de pensionare pentru femei este de 58 de ani și 9 luni, iar pentru bărbați de 63 de ani și 8 luni. Dar noi nu vom fi mai catolici decît Papa și vă spunem doar că vinerea trecută inspectorul general Ilie Stavăr a împlinit frumoasa vîrstă de 64 de ani. Dintre aceștia, felicitări!, aproape 40 i-a petrecut numai la catedră. O performanță impresionantă ne permitem să apreciem, care presupune o răsplată pe măsură. Și ce altă răsplată poate fi mai potrivită decît aceea a renunțării la obligațiile stresante ale slujbei, la constrîngerile politice inerente, dar, mai ales, la naveta zilnică epuizantă între Urziceni și Slobozia, care ar grația buzunarele contribuabililor de o cheltuială necesară, dar inutilă. Numai că socotelile noastre (și ale celor peste 2000 de profesori care așteaptă acest moment; fiindcă, nu trebuie să uităm, potrivit unui sondaj de opinie de la începutul acestui an 68% dintre cadrele didactice din Ialomița consideră că «Stavăr nu reprezintă corect interesele învățămîntului ialomițean»!) de acasă nu se potrivesc cu cele ale generalului Ilie Stavăr. Acesta a declarat, reproducem textual: «Eu am fost numit de ministru și tot ministrul îmi spune cînd să plec acasă!».
Nu același lucru îl spunea însă Ilie Stavăr la începutul acestui an, în luna februarie, cînd a declanșat un val de concedieri la nivelul personalului TESA, dar și a cadrelor didactice din învățămîntul ialomițean. Atunci el și-a motivat intransigența declarînd: «Nu este vorba despre ce vreau eu, ci despre reduceri naturale de personal. Oamenii aceștia ies la pensie, iar posturile sînt blocate automat!».

Atenție, general la pensie!
Conștiente de determinarea inspectorului general Ilie Stavăr de a se lega cu lanțurile de iarnă de funcție, profesorul Otilia Dumitru a marcat momentul printr-o scrisoare publică remisă presei locale pentru publicare. Scrisoarea, pe care o publicăm alăturat, are o doză de umor dulce amar care, sperăm noi, va atrage atenția opiniei publice. Evident, nu avem speranța oarbă că, astfel, profesorii, părinții și elevii vor ieși în stradă și vor cere inspectorului general școlar să respecte legile din România. Dar, poate, va fi de ajuns pentru a determina autoritățile locale care plătesc domului Stavăr un salariu, dar și instituțiilor abilitate ale statului, să reacționeze. Reamintim că, în vara acestui an, într-o speță similară, Consiliul Județean Ialomița s-a dovedit intransigent și incoruptibil. Instituția a decis în luna martie a acestui an, printr-o hotărîre girată de votul consilierilor județeni, «încetarea de drept a raportului de muncă al domnului Răzvan Ciucă», director de 35 de ani al Muzeului Agriculturii. Decizia a fost validată (în ciuda opoziției generale a acelorași consilieri care au votat, dar și a opiniei publice locale) pentru a se respecta Codul Muncii care susține la articolul 56, aliniatul «d», că «încetarea de drept a contractului de muncă se face la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vîrstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare». Dar, după cum singur o declară, domnul Stavăr este deasupra unui biet Cod al Muncii, pentru că el a fost numit de Minister, iar Ministerul e al PD-L, iar PD-L Ialomița îl are pe cumătru’ la timonă...

General în retragere Toamna vieții își face simțită prezența în viețile noastre, apropiindu-se cu pași leneși, dar siguri, fără să șovăie, tocmai cînd aveam impresia că nu va mai sosi niciodată. Deși este anotimpul în care, de regulă, se numără bobocii, iată că anul acesta trebuie să numărăm pensionarii... Generalul din fruntea învățămîntului ialomițean a reușit să-și împlinească cel mai mare vis al său și să iasă la pensie cu gradul pe care l-a dorit o viață întreagă, croindu-și drumul așa cum s-a priceput el mai bine. În cei doi ani și jumătate, cît s-a aflat la conducere, a reușit să-i reprezinte într-un mod absolut deosebit pe profesorii din județ. Cu foarte multă originalitate, cu o neostoită dorință de a promova realizările acestei perioade, cu un fin simț al valorii, un bun cunoscător al naturii umane, și-a apreciat întotdeauna colaboratorii: a realizat cele mai inspirate înlocuiri ale unor directori din județ, cu oameni capabili, după chipul și asemănarea sa (Școala cu cls. I-VIII Nr. 2 «Heliade Rădulescu» din Urziceni, Colegiul Național «Mihai Viteazul» Slobozia... și nu sînt singurele), a apreciat mereu activitatea directorilor, mai ales cînd, în fața tuturor, «a spus că n-a spus» să se realizeze condica de opt ore. Și atunci un domn director de Grup Școlar, victimă colaterală a unei conjuncturi absurde, a fost demis, evident, pentru că nu a respectat o lege, pe care însuși Generalul și-a permis să o interpreteze cum numai el ar fi știut! Astfel, a fost persoana cea mai indicată să țină frîiele învățămîntului din județ-atît timp cît încă mai există... Să nu uităm că demersul său (cine l-a putut înțelege) a fost coerent și datorită unei bune colaborări cu Inspectorul General Adjunct, oricare a fost acesta... Unei așa mari personalități, care nu are cum să treacă neobservată, nu ne rămîne decît să-i mulțumim cu tot sufletul de care mai dispunem pentru modul personal în care a știut să înțeleagă fiecare persoană cu care a colaborat. Niciun alt General nu a manifestat un atît de mare interes față elevi și față de viitorul lor, punînd, mai presus decît interesul personal, reușita acestora. Cu sîrguință, la fiecare examen național, și-a activat «blututul» (ba chiar a ținut cursuri de mînuire a noii tehnologii) de pe telefonul personal și a căutat, eficient, toți infractorii veniți să susțină Bacalaureatul. Și i-a eliminat din examen. Este momentul bilanțului personal, sperăm că domnia sa este mulțumit de întreaga activitate și îi dorim să se bucure de timpul liber de care va dispune de aici încolo, asigurîndu-l totodată de faptul că nu vom putea să-l uităm niciodată, iar atunci cînd viața, în marea sa spirală, ne va aduce în același spațiu și același timp, vom putea transmite prin viu grai toată aprecierea noastră. Să trăiți bine! (Prof. Otilia Dumitru)

25 Noiembrie 2011, 09:42 (39883 vizualizări - 28 comentarii)

Citiți și:
Pandemia de COVID-19 pensionează profesorii din Ialomița mai devreme

Comentariile cititorilor:


profesor:
(27 Noiembrie 2011, 10:36)
Numai DE INVIDIAT n-or fi cei ce sunt acum deasupra...Daca esti om cu scaun la cap, nu INVIDIEZI nonvalorile parvenite.
anonim:
(27 Noiembrie 2011, 08:37)
Critici la adresa celor "de deasupra" noastra vor fi intotdeauna(poate din invidie sau din neputinta de a fi acolo) si ce usor este sa jignesti sub o adresa anonima,dar ce greu este sa vezi barna din ochiul tau...Deciziile celor ce conduc nu multumesc pe toata lumea,dar nici propriile decizii nu ne sunt intotdeauna pe plac.
Profesor:
(26 Noiembrie 2011, 21:25)
Stavăr va pleca, dar problemele vor rămâne multe și grave! Se pare că îi va urma o navetistă de la Fetești. Tot navetă și tot pe banii noștri. MĂCAR de-ar face puțină ordine, cu ochi de femeie (nu blondă)! Până acum...incoloră, inodoră, comerciantă de filtre de apă.
Gigi profu`:
(26 Noiembrie 2011, 11:59)
Asa se intampla cu toti pensionarii in general. Cand sunt in paine se plang ca nu ne mai trebuie, ca nu mai putem, ca sistemul e cum e ..., etc. Cand vine vremea pensionari nu se mai dau plecati. Un exemplu elocvent, cel de mai sus. Nea` Stavar e cazu sa va retrageti la vatra, cu bunele si relele facute, cu senilitatea caracteristica, cu toanele tipice varstei, ca sincer sistemul merge si fara mata; noi cadrele didactice ne facem treaba, fie ca esti mata aci sau altcineva. E greu sa renunti la borcanul cu miere !!!!
vivi:
(26 Noiembrie 2011, 11:48)
Nu are, este calic! Un țărănoi fără creier, având destine în mâinile jegoase de când lumea.
alice:
(25 Noiembrie 2011, 23:38)
mi se pare mie sau are față de calic?
Ion:
(25 Noiembrie 2011, 20:51)
Și la CNMV, și la Urziceni 2, a făcut "ordine". E vizibil cu ochiul liber! Orice om cu scaun la cap vede dezastrul!
Prof.:
(25 Noiembrie 2011, 19:56)
Sunt de acord cu toate comentariile( mai putin primul, ca stavar nici director nu a stiut sa fie): un general senil care nu-si da seama cat de penibil a putut fi si insista sa mai fie! Chemati Vivani sa va scape de acest gunoi!
Bora:
(25 Noiembrie 2011, 17:18)
Despre pensionari...numai de bine! Duca-se! AMIN!
Sida:
(25 Noiembrie 2011, 17:04)
Si in CAZUL CIUREA KARIN de la engleza, cnmv, ce masuri a luat Generalul? La Urziceni 2, a facut ordine sau s/a supus ordinelor! Pa,pa,papa lapte!!
0243:
(25 Noiembrie 2011, 16:48)
Frincu Paul, directorul(??) de la CNMV, si Stavar Ilie parcă sunt frați. La prostia evidentă a lui Frincu, Stavar s-a facut ca plouă...L-a protejat pe incapabil, cu riscul propriei compromiteri. Păcat! Articolul e bun.
Obiectiv:
(25 Noiembrie 2011, 14:33)
Super articolul. Se putea continua insa cu "aprecierile". E trist ca in fruntea forului reprezentativ pentru educatia scolara din judetul nostru este o astfel de situatie. Penibil. Oare , stau si reflectez, nu isi da seama ca este ridicol?
prof. Daniela Ciocea:
(25 Noiembrie 2011, 11:59)
D-le profesor Ilie Stavăr, vă doresc sănatate, mulți ani liniștiți la binemeritata pensie! Ați făcut bine ca Director și ce-ați putut, ca inspector general! Portocaliul v-a desacralizat pentru că eu am văzut in dv. un MODEL de corectitudine. N-a fost să fie! Sunt dezamăgită și vă doresc să aveți în curând răgazul de a vă face un bilanț OBIECTIV!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 17 Oct 2026
251 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Percheziții în Ialomița și Ilfov. Trei persoane reținute pentru «braconaj piscicol» și «furt calificat»!

Percheziții în Ialomița și Ilfov. Trei persoane reținute pentru «braconaj piscicol» și «furt calificat»!

Polițiștii din Ialomița au reținut trei bărbați în urma unor percheziții efectuate la locuințele unor persoane bănuite de «braconaj piscicol» și «furt calificat». Au fost descoperite peste 570 kilograme ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2020, 10:10
(5332 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița și IPJ Ialomița, controale în trafic

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează ialomițenii că, în scopul prevenirii reapariției de focare de pestă porcină africană pe teritoriul județului Ialomița, desfășoară ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 20:10
(3509 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracționalității în școli

Miercuri, 19 februarie a.c., polițiștii rutieri și cei de Ordine Publică din Slobozia au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracționalității în incinta și în zonele adiacente unităților ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 19:25
(3175 vizualizări - 0 comentarii)


Grecii de Jos: Șoferul de 87 de ani a acroșat cu mașina un biciclist

Marți, 18 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ101, în localitatea Grecii de Jos, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 19:20
(3500 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Marți, 18 februarie a.c., în jurul orelor 16,00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic pe DN2, pe raza comunei Movilița, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din Coșereni ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 19:15
(2127 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: A intrat cu tractorul în gard

Marți, 18  februarie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Slobozia au fost sesizați prin 112 de o femeie din localitatea Mărculești, despre faptul că un tractor ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 19:10
(3503 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Vernisaj la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Muzeul Județean Ialomița organizează o expoziție de lucrări a 22 de artiști plastici, din colecțiile Muzeului. 31 de tablouri ale unor artiști renumiți, printre care și Constantin Piliuță, Dona Noni Delavrancea ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 19:05
(3432 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții în Ialomița și Ilfov. Evaziunea fiscală cu achiziții intracomunitare, în vizor!

Miercuri, 19 februarie a.c., polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează 15 percheziții domiciliare, în cadrul unei operațiuni pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2020, 11:05
(6983 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ordine de protecție provizorie pentru violență domestică

Polițiștii din Slobozia au emis marți, 17 februarie a.c., două ordine de protecție provizorie. Documentele au fost eliberate după ce două femei, victime ale violenței domestice, au făcut solicitări în acest ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2020, 20:05
(3010 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Polițiștii au dispus confiscarea a peste 160 kg de pește

Țăndărei: Polițiștii au dispus confiscarea a peste 160 kg de pește

Peste 160 de kilograme de pește din specia caras au fost confiscate de polițiștii ialomițeni pe raza localității Țăndărei. Astfel, duminică, 16 februarie a.c., polițiștii, în timp ce patrulau pe DN2A în ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2020, 01:05
(4529 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Arestat pentru «act sexual cu un minor»

Vineri, 14 februarie a.c., polițiștii au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2020, 00:55
(5193 vizualizări - 0 comentarii)


Un tânăr din Făcăeni a modificat data inspecției tehnice periodice la mașină

Sâmbătă, 15 februarie a.c., polițiștii au oprit, pentru control, un autoturism ce se deplasa pe DN3B, din direcția Fetești către Chirana, condus de un tânăr, de 21 de ani, din Făcăeni. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2020, 00:50
(13043 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Șase șoferi, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, au fost depistați de polițiști conducând autoturisme pe drumurile publice fără a deține permise de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Alți ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2020, 00:45
(5167 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Urziceni și Manasia

Aproape 100 de polițiști ialomițeni au efectuat luni, 17 februarie 2020, pe raza municipiului Urziceni și a comunei Manasia 12 percheziții domiciliare. În urma acestora au fost ridicate 4 arme, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2020, 00:40
(4770 vizualizări - 0 comentarii)


Contractele de muncă cu timp parțial, în atenția ITM Ialomița

În perioada 13-23 ianuarie 2020, s-a desfășurat, la inițiativa Inspecției Muncii, o campanie națională privind respectarea de către angajatori a prevederilor legale referitoare la încheierea, modificarea ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 18:05
(3487 vizualizări - 3 comentarii)


AJOFM Ialomița: Prima de activare

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința șomerilor înregistrați în evidențele Agenției, care nu beneficiază de indemnizație de șomaj că, în conformitate cu prevederile ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 12:50
(3868 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minoră de 13 ani, apel fals la 112 sub pretextul de răpire

Zeci de polițiști și jandarmi s-au mobilizat joi, 13 februarie a.c., pentru a localiza o minoră în vârstă de 13 ani care a apelat, la orele 14,00, numărul unic de urgență pentru a anunța că ar fi fost răpită ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2020, 18:35
(3739 vizualizări - 1 comentariu)


Alexeni: Bărbat de 56 de ani, mort după ce a traversat prin loc nepermis

Joi, 13 februarie a.c., în jurul orelor 19,00, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pe raza localității Alexeni după ce un bărbat, în vârstă de 47 de ani, a accidentat mortal un altul în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2020, 18:25
(6853 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu mașina într-o țeavă de gaz

Slobozia: A intrat cu mașina într-o țeavă de gaz

Accident rutier pe raza municipiului Slobozia, în dimineața zilei de joi, 13 februarie 2020. O mașină în care se aflau un adult și doi minori a intrat într-o țeavă de gaze. Pompierii Detașamentului Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2020, 16:05
(5053 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


O femeie s-a aruncat de pe podul de la Fetești

O femeie s-a aruncat de pe podul de la Fetești

Întrucât condițiile meteorologice s-au îmbunătățit, miercuri, 12 februarie a.c., în jurul orelor 10,00, s-au reluat căutările pe Brațul Borcea al Dunării, în zona localității Vlădeni, pentru cele două persoane ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2020, 18:10
(4511 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinții de Jos: Avarie la conducta de alimentare cu apă

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Podgoriilor, din localitatea Fierbinții de Jos, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2020, 17:20
(4072 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Pieton acroșat de un autoturism

Luni, 10 februarie 2020, polițiștii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe DJ201, în localitatea Coșereni, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 18:10
(2954 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Luni, 10 februarie a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii au oprit în trafic pe DN2C, pe raza localității Grivița, un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, din județul Mureș. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 17:50
(1906 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Focare de pestă stinse oficial

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cu privire la faptul că, în perioada 30 ianuarie-3 februarie 2020, la nivelul județului au fost stinse 17 focare de pestă ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 17:45
(3720 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unei vane de legătură de pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, județul Ialomița, RAJA SA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 17:40
(3579 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița/Prahova: Percheziții la persoane bănuite de contrabandă

Polițiștii specializați în Investigarea Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița au efectuat 7 percheziții domiciliare, în urma cărora au indisponibilizat peste 4300 de țigarete, 25 litri de băuturi ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2020, 18:40
(2573 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Sâmbătă și duminică, 8/9 februarie a.c., polițiștii rutieri au depistat pe raza județului patru șoferi ialomițeni care au condus pe drumurile publice aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorii ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2020, 18:25
(2261 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Polițiștii au amendat cerșetorii

Duminică, 9 februarie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pe linia prevenirii și combaterii parazitismului stradal, depistarea cerșetorilor și minorilor lăsați fără supraveghere, predispuși la comiterea ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2020, 18:20
(1934 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori arestați

Miercuri, 5 februarie a.c., polițiștii din Jilavele, în baza unor activități pe linia depistării persoanelor urmărite și a celor care posedă mandate de executare a pedepsei, au identificat, pe raza comunei ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2020, 15:40
(3361 vizualizări - 0 comentarii)


Cod Roșu de viscol și ninsori în Ialomița

Cod Roșu de viscol și ninsori în Ialomița

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, județele Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași și Tulcea vor fi vizate de Cod Roșu de viscol și ninsori. Astfel, Ialomița va intra sub incidența Codului Roșu de viscol și ninsori de miercuri, 5 februarie 2020, orele 22,00, până joi, 6 februarie 2020, orele 8,00. Să precizăm că fenomenele vizate de Codul Roșu de viscol și ninsori fac referire la intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 85-90 km/h, viscol, ninsori relativ abundente, vizibilitatea fiind redusă semnificativ. ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2020, 13:50
(4691 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...