SPORT
Fotbal, Liga a III-a, CS Tunari-Unirea Slobozia 0-1
Asta da vacanță plăcută!
Jucătorii Unirii au încheiat vineri, 25 noiembrie, socotelile cu turul Ligii a III-a. Elevii lui Ion Ionescu sînt atît de aproape de trenul Ligii a II-a, încît de la Slobozia se văd deja Iașiul, Constanța sau Bacăul, centre obișnuite cu viața în eșalonul secund. Ne mai trebuie pentru retur un strop de noroc, un dram de voință, iar apoi, după promovare, bani. Aceștia sînt din păcate cel mai greu de obținut și iarăși din păcate sînt imperios necesari pentru că fotbalul este un sport scump, iar dacă promovăm nu se cade să trecem prin liga secundă precum gîsca prin apă. Deocamdată însă, să ne bucurăm pentru faptul că Slobozia va petrece Sărbătorile de Iarnă în postura de lider detașat și să ne concentrăm la cele ce s-au întîmplat în ultima etapă.
Lazăr a adus iarăși victoria Unirea Slobozia s-a învățat să trăiască periculos și se pare că-i priește. Deși printre codașele clasamentului, echipa din Tunari s-a dovedit a fi o nucă groaznic de tare. N-au reușit să o spargă timp de 90 de minute Toma, Macare, Viorel Gheorghe sau Tudor, scăpat singur cu portarul ilfovean. Și gazdele puteau să ne încurce socotelile. O dată s-a opus Dobre la un șut care se ducea sub bară. A doua oară un atacant al tunarilor l-a lăsat în urmă pe Emil Cristian printr-un fault pe care arbitrul nu l-a văzut, dar scăpat singur cu Dobre nu a nimerit poarta. Au trebuit să vină minutele de prelungiri și un corner al slobozenilor după executarea căruia mingea a ajuns la Gabi Lazăr și unul dintre cei mai buni oameni ai turului n-a ratat ocazia de a aduce o nouă victorie pentru Unirea. Lazăr este la a doua ispravă de acest fel, tot el fiind cel care a marcat golul victoriei cu Dunărea Călărași în etapa a VIII-a, reușită care a picat tot în ultimele minute de joc. Unirea încheie astfel turul cu o victorie muncită dar frumoasă, iar galben-albaștrii se pot gîndi cu bucurie la vacanța care vine pe 2 decembrie. Pînă atunci, Unirea mai susține un amical la Mogoșoaia cu Naționala U20, meci în cadrul căruia Ion Ionescu se pare că va testa și cîțiva fotbaliști pasibili de un transfer la echipa ialomițeană.
Buni pe toate planurile Unirea încheie turul cu 36 de puncte, cu 6 mai multe decît a doua clasată, CS Afumați. 11 victorii și doar 3 egaluri, fără să fi cunoscut gustul amar al înfrîngerii, reprezintă un bilanț excelent pentru echipa antrenată de surprinzătorul Ion Ionescu. Paradoxal sau poate nu, uniriștii s-au simțit mai bine în deplasare, unde au jucat 8 meciuri dintre care au cîștigat 7 și unul l-au terminat la egalitate, avînd golaverajul de 16-3. Acasă au evoluat în 6 partide și au cîștigat 4, două terminîndu-le la egalitate, golaverajul fiind 14-3. Cu 30 de goluri marcate, Unirea are de departe cel mai eficient atac din serie. Principalul marcator slobozean este, pentru al treilea an la rînd, Viorel Gheorghe, cu 9 reușite, 3 izbutite din lovituri de la 11 metri. Pentru Unirea au mai punctat în acest tur Macare (4 goluri), Lazăr (4 goluri), D. Gheorghe (3 goluri), Soare (2 goluri), C. Toma (2 goluri), Drăguț (2 goluri), Stanciu (2 goluri), Cristian (1 gol), Ivașcă (1 gol). Din păcate, Viorel Gheorghe este depășit în clasamentul golgheterilor de Alin Zaharia, atacantul celor de la CS Afumați avînd 12 goluri. Slobozia s-a bucurat în acest tur și se o apărare sigură, indiferent că pe axul central s-a aflat tandemul Bozean-V. Toma sau duoul Lazăr-Cristian. Unirea a primit doar 6 goluri, cifră pe care au mai izbutit-o doar cei de la Afumați. La capitolul neajunsuri, putem trece lipsa unui al doilea atacant veritabil lîngă Viorel Gheorghe, toate variantele uzitate în acest tur nedînd satisfacție. De asemenea, mai sînt necesari fotbaliști sub 21 de ani, pe care să te poți baza oricînd ai nevoie. Acestea sînt problemele pe care perioada de transferuri trebuie să le rezolve.
29 Noiembrie 2011, 22:10 (18043 vizualizări - 0 comentarii)
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare










