Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Gala fotbalului ialomițean, varianta 2011

Gala fotbalului ialomițean, varianta 2011

Într-o atmosferă încărcată de voie bună, oamenii de fotbal din județul Ialomița s-au adunat sîmbătă, 10 decembrie 2011, mai întîi la Casa Fotbalului, apoi la unul dintre restaurantele slobozene pentru bilanțul anului în curs. S-au împărțit diplome, zîmbete, strîngeri de mînă, iar toată lumea a fost de acord că 2011 s-a dovedit propice pentru fotbalul din județul nostru. Au fost premiați golgheterii din fiecare serie a celor 3 divizii și aici s-au distins: Silvestru Rusen (Țăndărei), Valentin Milea (Platonești), Georghe Anca (Cocora), Aurelian Florea (Iazu), Marius Brăziloiu (Orezu), Stan Petre (Jilavele). Cele mai prolifice atacuri aparțin echipelor Rapid Fetești, Cocora, Bucu, Gimbășani, Broșteni și Valea Măcrișului. La capitolul apărări beton s-au evidențiat Țăndărei, Căzănești, Bărcănești, Bucu II, Orezu și Broșteni. Cel mai bun arbitru central în 2011 este Valentin Modrea, iar asistentul anului a fost declarat din nou Liviu Burlacu. Așa cum tradiția o cere și bine face, au primit distincții speciale localitățile care au făcut progrese serioase în privința bazelor sportive. Aici s-au detașat Axintele, Orezu, Movila și Mihail Kogălniceanu. Pentru ca totul să fie conform tradiției care caracterizează Gala Fotbalului Ialomițean, la final l-am aborat pe Mihai Basarab, președintele AJF Ialomița, pentru un interviu devenit și el tradițional.

Mihai Basarab, președintele AJF Ialomița: «În 2012 mai vrem o echipă în Liga a III-a!»
-Cum caracterizați anul 2011 din punct de vedere al fotbalului ialomițean?
-A fost un an bun pentru noi. Viitorul Axintele, campioana județului, a promovat în Liga a III-a și, după un început anevoios, și-a revenit și se pare că se va menține. Unirea Slobozia are șanse mari pentru Liga a II-a. Referitor la fotbalul județean, avem o luptă strînsă în Liga a IV-a, iar cine va cîștiga sperăm să imite performanța celor de la Axintele și să promoveze în Liga a III-a.
-Vă așteptați ca Viticola Fetești să fie campioană de toamnă în Liga a IV-a? Cel puțin pentru presă a fost o surpriză...
-Și pentru noi a fost la început o surpriză dar, după ce i-am văzut jucînd în vreo trei meciuri, lucrurile au arătat altfel. Feteștenii și-au îmbunătățit substanțial lotul și cu muncă și ambiție orice e posibil.
-Mulți spun că această situație, de la finele turului, cu 6 echipe luptînd pentru supremație, are drept cauză scăderea în valoare a Ligii a IV-a...
-Asta nu o să o vedem decît la sfîrșitul Campionatului, cînd va fi meciul de baraj pentru Liga a III-a...
-Ce v-ați mai fi dorit pentru 2011 și n-ați putut realiza?
-Ce ne-am dorit în 2011 am realizat. În primul rînd, faptul că ne-am mutat în casă nouă este o mare realizare. Singurul lucru pe care ni-l dorim în continuare este ca meciurile să se deasfășoare în spriritul fair-play-ului, să fie cît mai puține cartonașe, iar Comisia de Disciplină să aibă cît mai puțin de lucru.
-Că veni vorba de cartonașe... Cum a evoluat arbitrajul în 2011?
-Este pe o linie ascendentă. Au venit mulți copii tineri și ne aflăm într-un moment al schimbului de generații. E normal ca și ei să mai greșească pentru că, pînă la urmă, sîntem în Liga a IV-a, nu în Liga Campionilor. Dacă anul trecut titlul de cel mai bun arbitru l-a cîștigat Rodel Aron, anul acesta i-a revenit lui Valentin Modrea, un tînăr care vine tare din spate și sper să urce cît mai sus, lucru pe care mi-l doresc, firește, pentru tot fotbalul ialomițean.

15 Decembrie 2011, 16:37 (12085 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Două serii în Liga a IV-a Ialomița
Liga a IV-a se pune în mișcare
Cavalerii Apocalipsei fotbalului ialomițean

Comentariile cititorilor:


Sandu:
(16 Decembrie 2011, 21:45)
Domn Profesor nu toate echipele sunt invitate? cele cu probleme financiare,de efectiv, organizatorice, dar care ACTIVEAZA sunt EXCLUSE ?
cavaleroaica:
(16 Decembrie 2011, 20:33)
felicitari pentru toti cei premiati la gala fotbalului 2011!mai ales pt valentin modrea care e un arbitru de mare perspectiva si un baiat foarte frumos :)
Che Guevara:
(15 Decembrie 2011, 19:42)
Dom'Profesor, Vin din spate doar copii tineri sau si copii batrani?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
23 Aug 2026
438 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Vitezomanii, amendați cu peste 66000 de lei

Șoferii ialomițeni au încasat în week-endul precedent peste 270 de contravenții la regimul circulației, valoarea amenzilor depășind 66 mii de lei. Cele mai multe abateri constatate de polițiști s-au concretizat ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 15:06
(12407 vizualizări - 0 comentarii)


Lemnele, în atenția polițiștilor feteșteni

Luni, 11 octombrie, polițiștii feteșteni au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii comerțului ilegal de lemne. Polițiștii organizați în filtre rutiere au verificat 14 mașini și au legitimat ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 15:05
(12583 vizualizări - 2 comentarii)


Școlile, prioritate pentru polițiștii ialomițeni

«În perioada 11-15 octombrie, la nivel național, polițiștii vor intensifica acțiunile de prevenire și combatere a delincvenței juvenile și asigurarea climatului de siguranță publică în incinta și zona adiacentă ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 15:04
(14255 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive la Urziceni

Prevenirea furturilor din firme și evitarea faptelor violente au fost aspecte urmărite de acțiunea desfășurată de polițiștii din Urziceni, luni, 11 octombrie. Astfel, au fost verificați 16 agenți economici ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 15:02
(14871 vizualizări - 0 comentarii)


Patru persoane și-au pierdut viața într-un accident rutier

Tragedie în apropierea localității Sinești, pe DN2, la km 35. Patru persoane și-au pierdut viața și o a cincea a fost grav rănită în urma unui accident rutier. Cumplitul incident s-a produs în timp ce un ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 14:01
(15410 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Sinești accident


Săveni: La plimbare cu mașina furată și beat la volan

Duminică, 10 octombrie, dimineața polițiștii rutieri aflați pe raza comunei Săveni au oprit pentru un control de rutină o mașină înmatriculată în Capitală. Întrucît mirosea a alcool, șoferul, un bucureștean ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 13:51
(15658 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: I-au dat foc la Chrysler

Un autoturism Chrysler a fost cuprins de flăcări duminică noaptea, 10 octombrie a.c., în jurul orei 22.00, pe strada Cărămidari din Slobozia. Întrucît în apropierea autoturismului au fost descoperite două ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 13:33
(13970 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Ialomița: Inconștienți în trafic

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 8 spre 9 octombrie, polițiștii feteșteni au prins un tînăr din localitate care conducea mașina în stare de ebrietate. La testarea cu aparatul Drager a conducătorului ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 10:28
(13466 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți de fier vechi prinși de polițiști

Doi feteșteni, de 30 și 35 de ani, sînt cercetați penal de polițiști pentru furt după ce au fost identificați ca fiind autorii mai multor furturi de obiecte metalice. Furturile au fost anunțate polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 10:25
(14096 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți


Primăriile pot împrumuta bani de la Ministerul Finanțelor pentru a-și achita datoriile

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează agenții economici care înregistreză creanțe neîncasate de la unitățile administrativ-teritoriale și, în acelasi timp, au obligații fiscale neachitate ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 10:23
(18715 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive pe timp de noapte

Sîmbătă, 9 octombrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune de prevenire a faptelor antisociale în 33 de comune. Rezultatele activităților s-au concretizat în constatarea a 7 infracțiuni pentru ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 10:16
(16801 vizualizări - 0 comentarii)


Viitura toxică de pe Dunăre nu a ajuns în Ialomița

Inspectorii sanitar-veterinari ai DSV Ialomița au monitorizat traseul fluviului Dunărea și brațul Borcea la nivelul județului Ialomița ca urmare a viiturii cu substanțe toxice provenit din Ungaria. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 10:14
(14931 vizualizări - 0 comentarii)


«Salonul Anual de Carte»: Mircea Cărtărescu, la Slobozia

«Salonul Anual de Carte»: Mircea Cărtărescu, la Slobozia

În cadrul «Salonului Anual de Carte», eveniment organizat de Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu», va fi prezent și scriitorul Mircea Cărtărescu. Evenimentul se va produce marți, 12 octombrie 2010, începînd ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2010, 16:03
(14859 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 10,2%, rata șomajului în septembrie 2010

La sfîrșitul lunii septembrie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrate 10732 persoane, din care 4614 șomeri indemnizați, respectiv 6118 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2010, 12:31
(8705 vizualizări - 0 comentarii)


Mașină furată din Ungaria, găsită la Slobozia

Miercuri, 6 octombrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune pentru depistarea în trafic a mașinilor ce figurează urmărite internațional. Acțiunea a fost cu ghinion pentru un slobozean de 43 ani ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2010, 18:45
(16479 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț după gratii

Polițiștii slobozeni au reușit capturarea unui infractor, autor a cinci furturi comise la Slobozia. Băcăuanul de 43 ani se află, în prezent, după gratii. Prima faptă a fost sesizată polițiștilor în luna ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2010, 18:44
(19550 vizualizări - 0 comentarii)


Înșelăciune cu telefonul mobil: Două tinere, «furate» prin SMS

Două persoane au sesizat Poliția Slobozia despre faptul că în cursul zile de marți, 5 octombrie a.c., ar fi fost prejudiciate cu sume de bani după ce au dat curs solicitărilor unor persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 15:56
(16878 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Biciclist, accidentat de un taxi

Slobozia: Biciclist, accidentat de un taxi

În după-amiaza zilei de marți, 5 octombrie a.c., în jurul orei 17.30, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că, pe bulevardul Chimiei din localitate, s-a produs un accident de circulație soldat ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 15:55
(15009 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Acțiune a polițiștilor din Țăndărei pentru prevenirea furturilor de animale

În cursul nopții trecute, în intervalul orar 23.00-05.00, efective din cadrul Poliției Țăndărei au organizat o acțiune ce a avut drept scop prevenirea și combaterea furturilor de animale, dar și menținerea ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 15:54
(17008 vizualizări - 0 comentarii)


Luciu: Tînăr prins la volan cu permisul suspendat

Aproape de miezul nopții, pe DJ213, pe raza localității Luciu, polițiștii au identificat un autoturism la volanul căruia se deplasa un tînăr, de 25 de ani, din județul Constanța. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 15:52
(17747 vizualizări - 0 comentarii)


Declarațiile fiscale se depun în format electronic

Fiscul ialomițean atenționează contribuabilii mari și mijlocii asupra obigativității depunerii declarațiilor fiscale în format electronic. Astfel, societățile trebuie să transmită formularul 100-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 13:12
(18611 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Evaziune cu morcovi

Luni, 4 octombrie a.c., polițiștii din Fetești au depistat în trafic o autoutilitară, condusă de un bărbat, de 33 de ani, din Borănești. Procedîndu-se la verificarea documentelor șoferului, dar și a încărcăturii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 11:02
(16655 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Tînăr arestat pentru violare de domiciliu

Polițiștii au identificat și reținut în vederea încarcerării un tînăr, în vîrstă de 21 de ani, din orașul Amara, pe numele căruia Judecătoria Slobozia a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 10:18
(15298 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara arestare


Țăndărei: La volan, fără permis de conducere

Luni noaptea, 4 octombrie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 28 de ani, din localitate. În urma verificărilor, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 09:41
(14182 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Accident

În după-amiaza zilei de luni, 4 octombrie a.c., în jurul orei 17.45, Poliția Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe DN2, în afara localității Lilieci, s-a produs un accident de circulație soldat cu ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 08:32
(17717 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 18:26
(10914 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 18:01
(11783 vizualizări - 0 comentarii)


Morun de 120 kilograme, pescuit ilegal

Morun de 120 kilograme, pescuit ilegal

Un feteștean este cercetat penal după ce în dimineața zilei de marți, 5 octombrie, a fost prins de polițiștii din localitate transportînd în autoturismul personal un sturion de 120 kilograme. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 15:48
(17421 vizualizări - 0 comentarii)


Rabie la Amara

În ultima zi a lunii septembrie, medicii sanitar-veterinari județeni au declarat deschis un nou focar de rabie. De această dată virusul s-a manifestat la Amara, la un cîine ce a pătruns într-un grajd mușcînd ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 15:43
(16944 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara rabie


Anunț de angajare

Firmă de distribuție angajează agenți vînzări, județele Ialomița și Călărași. Relații la telefon 0752/317.506. ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 11:28
(11708 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...