Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Episcopia Sloboziei și Călărașilor, în instanță

Preoții din Reviga, răspopiți!

După trei luni de eforturi, Consistoriul Eparhial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor i-a caterisit pe cei doi preoți de la Reviga. Reamintim că preoții Gheorghe și Casian Pandelică din Reviga s-au făcut vinovați de «neascultare, nelegiurile și schismă» în urma unor conflicte deschise cu oficialii Episcopiei. În pofida deciziei, cei doi preoți continuă să slujească și au dat în judecată Episcopia pentru a-și recîștiga drepturile astfel pierdute...

Povestea lui Gheorghe și Casian
Preotul Casian Pandelică a fost paroh la biserica din Reviga. La începutul lunii octombrie 2011, numele domniei sale a fost implicat într-un scandal public. Episcopia Sloboziei și Călărașilor l-a acuzat pe preot că a nesocotit rînduielile bisericești și și-a neglijat obligațiile față de biserică, pentru a se ocupa de societatea agricolă proprie. Drept pedeapsă, preotul ar fi fost trimis la o mînăstire pentru rugăciune și meditație, însă părintele nu s-a supus. Exilat la mînăstirea Balaciu pentru neascultare în urmă cu două luni, preotul Casian Pandelică a refuzat să se supună canoanelor impuse de către Episcopia Sloboziei și Călărașilor și continuă să slujească la biserica din Reviga. Lui i s-a alăturat tatăl acestuia, Gheorghe Pandelică, care îl sprijină «în neascultare». Scandalul declanșat a fost unul fără precedent care a determinat instituția să reacționeze public prin numeroase comunicate de presă. În pofida tentativelor de reconciliere inițiate de Episcopie, cei doi preoți au refuzat dialogul și au continuat să slujească la biserica din Reviga fără a avea binecuvîntarea PreaSfințitului Vincențiu.

Drum fără întoarcere
Zilele trecute, Episcopia Sloboziei și Călărașilor a anunțat că preotul Casian Pandelică și preotul Gheorghe Pandelică, foști slujitori la parohiile Reviga și Mircea cel Bătrîn au fost caterisiți de către Consistoriul Eparhial.
«Prin faptele lor-fără precedent în Episcopia Sloboziei și Călărașilor, foștii preoți Casian și Gheorghe Pandelică s-au înscris prin propria lor voință, întărită în lucrul cel rău și neplăcut lucrării lui Dumnezeu, în situația celui de-al doilea caz de caterisire. Caterisire înseamnă oprirea cu desăvîrșire de la săvîrșirea celor sfinte și de la orice altă lucrare sacerdotală, precum și constatarea căderii din har ca rezultat al săvîrșirii conștiente a schismei (...). În aceste condiții, sfintele taine și ierugiile bisericești săvîrșite de dînșii nu numai că nu sînt bine primite înaintea lui Dumnezeu, ci devin blestem și judecată spre osîndă veșnică pentru toți credincioșii care le primesc, deoarece se fac împreună părtași la nelegiuire, neascultare și schismă-păcate grele împotriva Sfîntului Duh» precizează Episcopia Sloboziei și Călărașilor într-un comunicat remis publicității.
În ciuda interdicției, preoții Gheorghe și Casian cpntinuă să slujească la cele două biserici. Mai mult decăt atît, aceștia au acționat în instanță Episcopia pentru redobîndirea statului de preot și continuarea activității la cele două biserici din Reviga și Mircea cel Bătrîn.

24 Decembrie 2011, 09:05 (90971 vizualizări - 36 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Enoriașă «certată» că a făcut milostenii
Reviga: Moaștele autonome ale Sfîntului Nectarie
Percheziție la Reviga: Locuința preoților Pandelică, «călcată» de mascați
Credincioșii din Reviga, sub amenințarea blestemelor Episcopiei Sloboziei și Călărașilor

Comentariile cititorilor:


constanta:
(1 Ianuarie 2012, 17:06)
sunt la munca in italia si cand imi este dor de acasa il ascult pe Parintele Pandelica.Vocea lui te duce cu gandul la Cer.Se pare ca celor care conduc Romania,le este rusine cu noi crestinii ORTODOCSI care avem un comportament mai aparte.Nu cred,ca acei crestini care l au cunoscut pe parintele Gheorghe,or sa se lipseasca de slujbele lui harice fie facute in biserica sau in aer liber.O sa ajungem ca pe timpul prigoanelor sa facem slujbele cine stie pe unde ca sa nu mai deranjam .Le era ciuda pe parinte ca are HAR. Ma rog la Bunul Dumnezeu pentru ambii preoti
mitel:
(29 Decembrie 2011, 21:05)
Din pacate,ziarele din Slobozia sunt alaturi de Episcop pentru ca ,din cand in cand mai primesc cate o sponsorizare,o masa gratuita;de ce cei doi Episcopi Nifon si Damaschin nu au procedat la fel ca cel din zilele noastre? Pentru ca, domniile lor, au avut puterea sa verifice la Biserica din Reviga toate acuzatiile care i se aduceau parintelui Gheorghe.Episcopul din zilele noastre a luat de bun ce i s-a soptit la ureche de cei care-l invidiau!
credinciosul:
(29 Decembrie 2011, 20:20)
cel mai tare e ca CASIAN si-a facut si calendare unde si-a trcut si numele (PANDELICA OVIDIU CASIAN -parohia REVIGA JUD.IALOMITA ) si sarbatorile cu cruce rosie in calendarul lor sunt trecute cu negru.si dar lumea le cumpara ca sunt mai ieftine sunt doar 5 lei in loc de 6 lei .taxa de coliva e 20lei .nu am auzit NICAIERI DE TAXA DE COLIVA .stiu ca omul da daca vrea,cit vrea .
Niculina:
(27 Decembrie 2011, 14:11)
CINE SE TEME DE SLUJBELE PARINTELUI GEORGHE PANDELICA? Atunci cand esti singur,cand deznadejdea te cuprinde si cand totul in jurul tau se naruie,exista o oaza de lumina si aceasta este Sfanta Biserica de la Reviga,exista un suflet pur alaturi de tine si acesta este Presfintitul Parinte Gheorghe Pandelica.Devotamentul acestui preot fata de oameni fie ei buni sau rai,bogati sau saraci,daruirea cu care savarseste Sfintele Slujbe sunt de neimaginat.De cum ai pasit pragul bisericii si-i auzi glasul simti cum te cuprinde o caldura placuta si o mana nevazuta te mangaie alinandu-ti suferinta oricare ar fi ea.Aici te simti acasa,te simti in siguranta…te simti ca atunci cand copil fiind mama te mangaie si alunga din sufletul tau orice durere sau teama.Acest minunat preot ne-a invatat sa fim o familie,sa ne rugam unii pentru altii,sa ne iubim si sa ne ajutam unii pe ceilalti neconditionat.Iata miracolele care se savarsesc in timpul slujbelor parintelui Gheorghe Pandelica ele tin de Iubire,Credinta,Nadejde.Deci,acum noi,familia aceasta creata de Parintele Gheorghe Pandelica este timpul sa ne rugam pentru ca dreptatea sa triumfe iar Calauza noastra desavarsita sa fie repusa in drepturi,la locul de cinste care i se cuvine.Va voi spune acum ceea ce se intampla de fapt:totul este politic atata timp cat parintelui i s-a luat dreptul de a mai sluji chiar si in pustiu!Cine se teme de puterea sa duhovniceasca ?Treziti-va cei care simtiti ca faceti parte din acesta mare familie ,cei care simtiti acum impreuna imensa durere a acestei nedreptati si aparati-va duhovnicul!Ce crima a comis parintele sa merite asa ceva?De fapt este pedepsit pentru noi toti,pentru ca noi sa nu mai avem nici o speranta si sa fim dezbinati.Sunt sigura ca daca slujbele oficiate de parintele Gheorghe Pandelica s-ar desfasura sub cerul liber ,pe camp,nu ar lipsi niciunul dintre noi.Iata motivul pentru care a fost pedepsit acest adevarat preot.Sa trecem la fapte insa, ca vorbele nu-i intereseaza pe cei mari!
functionaru:
(26 Decembrie 2011, 22:47)
Preotia nu este un statut.Este o functie.Pentru a va documenta verificati nomenclatorul de functii al Statului Roman, unde este mentionata si fisa postului, la fel ca si a dv. domnule jurnalist,obtinuta in urma unor studii sau calificari recunoscute de catre Angajator. Aveti grija.....comiteti erori.....lasati lobby-ul episcopal, studiati.....Juris,Lex etc. altfel riscati.....
Sfantul cititor:
(26 Decembrie 2011, 22:34)
Brusc, transparenta, eforturile, episcopiei sunt afisate cetateneste, continuandu-se simulacrul. Se impune precizarea, ca EPISCOPUL este cel care CATERISESTE, iar ADUNATURA de popi, care sunt numiti in acelConsistoriu, sunt cu totii cu coada intre picioare scheunand la fiecare urlet al MARELUI MAESTRU . Eforturi???? din partea Episcopiei???? Puneti mana pe ,,ordonanta de urgenta,, semnata in graba de domnul Emil Boc, numita STATUT BOR,de altfel profesor DREPT CONSTITUTIONAL, si veti constata in subpaginile REGULAMENTULUI de aplicare al Instantelor BOR, dovada celui mai arhaic si totalitar sistem de inchizitie, constand in comasarea in totalitate a puterii , in mana unui singur dictator EPISCOPUL. Cum sunt reprezentati preotii, comunitatea, prin episcopi numiti , sariti din blugi, in sutane si apoi baroni locali, cu imunitate si salarii de inalti demnitari?!!! Sub ochii dvs. se desfasoara cel mai neconstitutional mod de fiintare al unui cult, MAJORITAR.Actualmente, BARONII au ajuns la concluzia ca este mai comod sa schimbe contractele de munca ale popilor, trecand angajator ia ghiciti pe cine? EPISCOPUL, daaaaa. Vom avea astfel cel mai mare BOS din romania EISCOPUL care angajeaza personal sute de obedienti,sau SCAVI< ,care daca nu fac MIAU, cand zice sefu ASCULTARE.......CONCEDIERE SAU altfel spus CATERISIRE. Domnilor, din presa , daca doriti sa fiti intr-adevar o putere in stat iar nu sa faceti ASCULTARE, sondati fenomenul mai adanc!!!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
214 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Slobozia: Copil de 12 ani lovit de o mașină

Slobozia: Copil de 12 ani lovit de o mașină

Vineri, 13 septembrie 2024, pompierii din Slobozia, alături de paramedicii SMURD au intervenit în cazul a două accidente rutiere produse în Cartierul Bora al Sloboziei. În primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 17:25
(2479 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Dosar penal pentru că a încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Fetești au fost sesizați vineri, 13 septembrie 2024, de către o tânără de 36 de ani, cu domiciliul în Fetești. Concubinul acesteia, un bărbat de 40 de ani, ar fi încălcat ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 13:50
(1134 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Urmărit penal pentru «violență în familie»

Polițiștii au fost sesizați miercuri, 11 septembrie 2024, de către o femeie de 42 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 13:40
(1300 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ce răspunde la ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 13:05
(3676 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 28,62 milioane de lei pentru renta viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat autorizarea la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 martie-2 septembrie 2024. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 12:50
(1698 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-a prelungit perioada de depunere a cererilor pentru schema de ajutor «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță prelungirea până la data de 4 octombrie 2024, orele 14,30, a primei sesiuni de depunere a Cererilor de finanțare pentru accesarea schemei ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 12:30
(3985 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Vindea pește fără documente legale

IPJ Ialomița: Vindea pește fără documente legale

Joi, 12 septembrie 2024, polițiștii ialomițeni au depistat în flagrant un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din județul Constanța, care transporta cu autoturismul personal pește din speciile ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 11:40
(1319 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 1,83 milioane lei de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală în luna august 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna august 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 11:00
(5316 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 13 septembrie-Ziua Pompierilor din România

Vineri, 13 septembrie 2024, se serbează  Ziua Pompierilor din România. Evenimentul amintește de bătălia de pe Dealul Spirii, din 13 septembrie 1848, când, sub comanda căpitanului Pavel ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2024, 11:00
(1588 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 120,43 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna august 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna august a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 120,43 milioane de ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2024, 10:40
(4752 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Facilități speciale pentru bunii platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că în Monitorul Oficial nr. 905 din 6 septembrie 2024 a fost publicată Ordonanța de Urgență ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2024, 09:30
(1839 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Șarpe înfășurat într-o perdea, la Stejaru

Marți, 10 septembrie 2024., în jurul orelor 15,30, jandarmii ialomițeni au fost solicitați să intervină în localitatea Stejaru, ca urmare a unei sesizări prin apelul 112 din partea unui bărbat ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2024, 11:30
(2010 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Excursie educativă la Constanța

Protopopiatul Slobozia: Excursie educativă la Constanța

Sâmbătă, 7 septembrie 2024, beneficiarii «Clubului de Vară», desfășurat de Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Școala Gimnazială «Sfântul Ierarh Nicolae» ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2024, 08:50
(2949 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 29 de clădiri școlare nu dețin autorizații de securitate la incendiu

Un raport al ISU Ialomița confirmă faptul că 29 de clădiri din Ialomița în care învață elevii nu dețin autorizații de securitate la incendiu. Astfel, din totalul celor 328 de clădiri cu destinația ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2024, 14:30
(2359 vizualizări - 0 comentarii)


Case în flăcări la Gârbovi și Săveni

Echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean, pe raza localității Gârbovi. La ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2024, 11:45
(1911 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Bucu, Broșteni și Slobozia

Accidente la Bucu, Broșteni și Slobozia

Echipaje operative de pompieri au intervenit la două accidente rutiere produse pe raza localităților Bucu, respectiv Broșteni. În urma evenimentelor, șase persoane, conștiente și cooperante, au ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2024, 11:35
(2246 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Rechizite pentru copiii nevoiași

Protopopiatul Slobozia: Rechizite pentru copiii nevoiași

În perioada 2-6 septembrie 2024, Protopopiatul Slobozia a desfășurat ediția a XI-a a proiectului social «Vreau să merg la școală». Scopul proiectului este acela de a-i sprijini pe copiii ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2024, 14:30
(3522 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane fizice, că începând luni, 9 septembrie 2024, și până vineri, 4 octombrie a.c., românii ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2024, 11:40
(2155 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Moldoveni!

Vineri, 6 septembrie 2024, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile, în intervalul orar 10,00-16,00, în localitatea Moldoveni din județul Ialomița, pentru executarea lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2024, 10:10
(2574 vizualizări - 0 comentarii)


 PNL: «În slujba țării», de Nicolae Ciucă

PNL: «În slujba țării», de Nicolae Ciucă

Duminică, 8 septembrie 2024, candidatul PNL la Alegerile Prezidențiale, Nicolae Ciucă, va lansa cartea «În slujba țării». Considerată cea mai așteptată carte a anului în  ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2024, 09:30
(2730 vizualizări - 2 comentarii)


Munteni Buzău: Bătrân ars de viu în propria casă

Miercuri, 4 septembrie 2024, un bătrân de 75 de ani din comuna Munteni Buzău a murit în urma incendiului care i-a cuprins locuința. Trupul carbonizat a fost descoperit de pompierii chemați ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2024, 11:40
(2450 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu într-o gospodărie din Movilița

Incendiu într-o gospodărie din Movilița

Pompierii din Urziceni au intervenit miercuri, 4 septembrie 2024, pentru a stinge flăcările care au cuprins o anexă a unei gospodării din comuna Movilița. În urma evenimentului a ars o magazie ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2024, 11:20
(2470 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Slobozia și Gheorghe Doja

Accidente rutiere la Slobozia și Gheorghe Doja

Pompierii din Slobozia au intervenit în ultimele 24 de ore în cazul a două accidente rutiere produse pe raza municipiului Slobozia. Primul eveniment a fost înregistrat la ieșire din ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2024, 11:10
(4811 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 septembrie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care optează pentru aplicarea regimului special pentru ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2024, 10:30
(4734 vizualizări - 0 comentarii)


Fiice agresate de tați la Fetești și Făcăeni!

Marți, 3 septembrie 2024., polițiștii din Fetești au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără, în vârstă de 18 ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic de tatăl său, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2024, 16:05
(3658 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «Educația-prioritate a Bisericii!»

Protopopiatul Urziceni: «Educația-prioritate a Bisericii!»

Din dorința de a veni în sprijinul părinților deoarece mai sunt câteva zile până la începerea noului an școlar, miercuri, 4 septembrie 2024, Protopopiatul Urziceni a oferit prin ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2024, 14:10
(2390 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR: «Ziua Porumbului» 2024, la Orezu

Forumul APPR: «Ziua Porumbului» 2024, la Orezu

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) organizează miercuri, 11 septembrie 2024, a XV-a ediție a evenimentului «Ziua Porumbului». Manifestările se ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2024, 14:00
(6404 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Moldoveni!

Echipele furnizorului de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere la nivelul instalațiilor de energie electrică din localitatea Moldoveni, joi, 5 septembrie 2024. Fără curent, sursa ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2024, 09:50
(1836 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți, posibil drogați și fără permise, la volan

Polițiștii rutieri au oprit, în trafic, pentru verificări, vehiculele conduse de doi bărbați, cu vârste de 37, respectiv 51 de ani, din Ograda și Fetești. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2024, 15:50
(2183 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: «Ghid privind aplicația e-Transport»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul Ministerului Finanțelor a fost publicat «Ghid privind aplicația e-Transport». Menționăm ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2024, 14:50
(4804 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...