Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Bogdan Corbea, revelația lui 2011

Tenis de cîmp

Bogdan Corbea, revelația lui 2011

Ne despărțim cu greu de anul sportiv 2011 pentru că, cel puțin la nivel de copii și juniori, acesta ne-a adus multe satisfacții. Unul dintre puștii care au erupt în anul precedent, atrăgînd atenția pe plan național, este Bogdan Corbea. Tot el face puntea către performanțele lui 2012 alături de colegul său Cristi Andreescu. Se anunță un an bogat pe plan sportiv despre care abia așteptăm să scriem...

Tenis la îndemnul bunicului
Bogdan Alin Corbea s-a născut pe 3 iulie 2000, iar dragostea pentru sport l-a cuprins foarte devreme. «Aveam 5 ani și jumătate cînd am descoperit tenisul la televizor. Pînă într-o zi cînd, plimbîndu-mă cu bunicul pe la Catedrală, am intrat pe terenurile de tenis din Slobozia. După două săptămîni, în care m-a analizat domnul Savu, restul a venit de la sine...» rememorează Bogdan primul impact cu racheta. Tenismenul preferat? «Dacă aș lua-o după tactică și gîndire, Federer. După modul de joc, aș zice Nadal, pentru că este asemănător cu al meu». Crede că se aseamănă cu spaniolul în privința prizei și a stilului de lovire. Lovitura preferată este dreapta liftată. Deja sîntem prinși pe picior greșit și nu mai încercăm să pătrundem în alte detalii tehnice. Așadar, primii pași în tenis i-au fost îndrumați de bunic. A preluat ștafeta profesorul Savu și, după 6 ani de pregătire intensă, în 2011, sportul a început să-l răsplătească.

Sportiv de Națională
Deși în primul an al categoriei sub 12 ani, Bogdan nu a părut deloc timid. Primele valuri le-a făcut în primăvara lui 2011, cînd a cîștigat surprinzător un puternic turneu de categorie A. «După Campionatul Național, turneele de categorie A sînt cele mai valoroase competiții!» explică Bogdan. O dată confirmată valoarea, slobozeanul oferă o nouă surpriză la Campionatul Național de Vară, unde ajunge pînă în sferturile de finală, fără a fi pierdut vreun set. Anul 2011 se încheie cum nu se poate mai frumos. Bogdan participă în luna noiembrie la selecția pentru echipa națională și, deși pornește ca favorit numărul 6, bate tot și iese pe primul loc...
Tocmai de aceea începutul lui 2012 nu este deloc unul liniștit. Săptămîna trecută a fost Campionatul Național de Iarnă, iar la finele lui ianuarie are loc faza zonală a Campionatului European unde, ținînd cont de rezultate, din echipa României va face parte și Bogdan. Oricum, pentru 2012 obiectivul major este titlul național. N-a fost acum în iarnă dar poate fi la vară, mai ales că suprafața de joc preferată este zgura. La fel ca la Nadal.
«Principala armă a lui Bogdan Corbea este pregătirea fizică. În 2012 sper ca el sau Cristi Andreescu să aducă titlul la Slobozia. De asemenea, tot în 2012 pot apărea surprize de la copiii care vin la 10 ani...» conchide profesorul Ion Savu. Iar noi nu putem închide fără a vă spune că Bogdan Corbea este elev de 10 la clasa a V-a a Școlii nr. 3 din Slobozia și asta în ciuda celor 5 ședințe de antrenament săptămînale. Îi place matematica și, cel puțin verbal, are o exprimare demnă deja de Roland Garros...

Corbea-Andreescu, vicecampioni naționali la dublu
Pe 8 ianuarie 2012 a debutat la București prima competiție majoră a acestui an: Campionatul Național U12. La masculin, Slobozia s-a prezentat peste așteptări. Nu cu mult, pentru că mizam pe o comportare bună a lui Bogdan Corbea și a lui Cristian Andreescu. Titlurile la simplu și la dublu au fost în fapt o afacere între Constanța și Slobozia, unde au ieșit în cîștig sportivii de la malul mării. Cu toate acestea rezultatele băieților noștri nu pot fi trecute cu vederea.
La simplu, atît Bogdan (favorit nr. 6) cît și Cristi (favorit nr.4) au atins semifinalele. De remarcat că, în sferturi, Corbea l-a depășit pe favoritul numărul doi, clujeanul Andrei Țaica. Din păcate, în semifinale Cristi Andreescu s-a înclinat în fața lui Ștefan Paloși din Constanța, favoritul numărul 1. Și Bogdan a pierdut penultimul act în fața altui constănțean, Alexander Gima, favorit numărul 3. Meciul pentru locurile III și IV a fost cîștigat de Cristi Andreescu cu 7-5, 6-0.
La dublu, perechea slobozeană Corbea-Andreescu, favorită nr. 3, a trecut în semifinală de favoriții nr. 2, Țaica-Mandocescu, cu 6-3, 6-4. Din păcate, în finală a pierdut în fața acelorași Gima și Paloși. Așadar, locul 2 la dublu și locurile 3 și 4 la simplu. Rezultate frumoase pentru secția de tenis a CSS Slobozia în debutul anului competițional...

19 Ianuarie 2012, 16:19 (10090 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Bogdan Corbea merge cu Naționala la Europene
Trei slobozeni, învingători la «Cupa Naparis»
Bogdan Corbea, revelația Naționalelor

Comentariile cititorilor:


Nadal:
(3 Februarie 2012, 21:40)
Djocovic, da pe tennis-europe, si vezi ca generatia 98, a trecut mai mult de 3 tururi. Eu zic ca genearatia 98, a spus multe in tara si in europa. Vom vedea cu 99-2000
Djocovic:
(1 Februarie 2012, 14:45)
generatia 97 a fost una f f buna.cu 98 vom vedea ce fac dar de 99 si 2000 dupa cum v-am spus este prea devreme sa ne exprimam.
djocovic:
(31 Ianuarie 2012, 23:42)
generatia 97 este f buna dar generatia 98 deocamdata nu pot sa treaca de tur 3 la un concurs adevarat.cat despre 99 si 2000 vom vedea pe viitor.este prea devreme sa vorbim de 2000(talente mai sarace).domnul Iordache nu a plecat la turnee internationale f bune ca sa-si eprime parerea despre talente.
I.Iordache:
(30 Ianuarie 2012, 22:51)
Da,asta e adevarat,generatiile sint din ce in ce mai slabe:si generatia 98,a lui Sorin e sub cea din 97,si cele de dupa 98 ,sint mai slabe decit cea din 98.Explicatia ,dupa opinia mea rezida in numarul din ce in ce mai mic de copii care practica acest sport.Cauzele sint cele economice,tenisul fiind un sport foarte costisitor.
frt:
(30 Ianuarie 2012, 13:45)
DOMNULE iordache va respect mult dar eu m-am exprimat altfel -nu generatiile 97-98 sunt slabe ci cele de dupa 97-98 sunt mai slabe
eu:
(24 Ianuarie 2012, 13:02)
sunt de acord cu ambele comentarii si doar timpul si ambitia copiilor ne va arata unde se vor situa peste 2 -3 ani-DAR sa nu uitam si bani ce vor trebui scosi din buzunarul parintilor pentru ai sustine in competitiile ce le vor oglindi valoarea
I.Iordache:
(23 Ianuarie 2012, 13:39)
"Slabele generatii" 97-98 au dat primii doi juniori din Europa la categoria U14:Borza si Frunza!Copilul din imagine este talentat,este in echipa nationala U12,si face parte ,e adevarat,dintr-o generatie mai saraca in talente si valori decit cele mentionate mai sus.Asta nu ii scade cu nimic din merite,el si parintii sai fiind indreptatiti sa mearga mai departe pe acest drum.Felicitari Bogdane si bafta mai departe!
frt:
(23 Ianuarie 2012, 13:17)
norocul vostru il aduce slabele generatii de dupa -97-98 si putin talent cit despre antrenamente la club mai usurel ca nu se poate mai mult si mai bine-Oricum felicitari si bafta mai departe

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 04 Iun 2026
304 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 11:45
(8222 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Premii de excelență pentru olimpicii ialomițeni

«Consiliul Județean Ialomița își reafirmă angajamentul față de susținerea și promovarea educației de înaltă calitate, considerată un pilon esențial al dezvoltării societății contemporane și viitoare. În acest sens, una dintre direcțiile strategice ale instituției o reprezintă sprijinirea performanței școlare și recunoașterea meritelor elevilor și cadrelor didactice care contribuie la afirmarea excelenței în învățământul ialomițean» ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 11:10
(5533 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul de Call Center RAJA-un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul de Call Center RAJA-un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 10:20
(5344 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură

Slobozia: Expoziție de pictură

Expoziția «SINOPSIS» a pictorului Dan Constantinescu-Cocoru va fi vernisată joi, 6 noiembrie a.c., de la orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrulului Cultural « ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 09:40
(7330 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Percheziții în cadrul Operațiunii «Jupiter»

În cadrul Operațiunii «Jupiter», desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Româ ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2025, 16:30
(6150 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Duminică, 2 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,00, pe strada Florilor din Fetești, polițiștii rutieri au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 64 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2025, 16:15
(590 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Deșeuri feroase și neferoase, confiscate

Duminică, 2 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Fetești au depistat, pe strada Călărași din localitate, o autoutilitară ce transporta deșeuri feroase și neferoase. După ce a fost ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2025, 16:10
(6757 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF notifică companiile de stat care înregistrează obligații fiscale restante

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) își manifestă rolul activ de a sprijini conformarea voluntară a contribuabililor și informează companiile de stat, care au datorii neachitate p ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2025, 12:35
(8584 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști

Slobozia: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști

Joi, 30 octombrie 2025, polițiștii din Slobozia au desfășurat o acțiune preventivă pe raza municipiului reședință de județ. Cu această ocazie, oamenii legii au legitimat aproximativ 350 de persoane și ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2025, 15:40
(6370 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune împotriva braconajului piscicol

IPJ Ialomița: Acțiune împotriva braconajului piscicol

Marți, 28 octombrie a.c., în intervalul orar 04,00-12,00, polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol. Activitățile au avut ca scop verificarea ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 15:45
(1352 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Confiscare de material lemnos

IPJ Ialomița: Confiscare de material lemnos

Marți, 28 octombrie a.c., în intervalul orar 08,00-12,00, polițiștii din Platonești au acționat pentru combaterea ilegalităților din domeniul silviculturii. Astfel, pentru abaterile de la normele ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 11:05
(1729 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Sudiți și Gura Văii!

Joi, 30 octombrie 2025, echipele RAJA Constanța execută lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din localitatea Sudiți. Pentru realizarea acestor operațiuni, se va sista furnizarea apei potabile consumatorilor din satele Sudiți și Gura Văii, în intervalul orar 08,00-16,00.  ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 08:25
(6106 vizualizări - 0 comentarii)


Procesiune cu ocazia Hramului Mânăstirii Slobozia

În perioada 4-10 noiembrie 2025, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 08:10
(7546 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,58%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2025

La sfârșitul lunii septembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4372 șomeri (din care 2073 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2025, 14:20
(1471 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Anularea accesoriilor stabilite pentru sumele din decizii de impunere din oficiu a persoanelor fizice pe anii 2019/2020

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați, că în conformitate cu prevederile art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/20 ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2025, 09:15
(1716 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din orașul Fetești!

Marți, 28 octombrie 2025, în intervalul orar 08,30-16,30, echipele furnizorului de energie vor executa lucrări la nivelul rețelei electrice, care vor afecta Sursa de Apă ce alimentează Cartierul ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2025, 16:05
(1686 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 4,03 milioane de lei în septembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna septembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 4 ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2025, 16:20
(2126 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Cu profundă tristețe și durere în suflet, anunțăm trecerea în neființă a doamnei Alexandrina Porumb. Pentru cei care doresc să-și ia un ultim rămas bun, trupul neînsuflețit ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2025, 16:00
(6283 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 271 mii de lei

În perioada 22 iulie-17 octombrie 2025, DSVSA Ialomița a efectuat 188 acțiuni de control la operatori economici ce dețin obiective în cadrul cărora se desfășoară activități supuse controlului ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2025, 09:20
(5737 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 147,38 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna septembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna septembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 147,38 milioane ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2025, 08:10
(5507 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Șoseaua București din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2025, 13:10
(2222 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier pe DN21

Duminică, 19 octombrie 2025, polițiști ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN21, în zona kilometrului 92.  Din primele verificări efectuate ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2025, 15:10
(2895 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2025, 15:15
(5168 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru «violență în familie» și «distrugere»

Polițiștii au dispus reținerea unui bărbat, bănuit de comiterea infracțiunilor de «violență în familie» și «distrugere». Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 1 ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2025, 20:00
(1837 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Peste 2000 de persoane angajate în perioada ianuarie-august 2025

În perioada ianuarie-august 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2003 persoane ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2025, 13:25
(2108 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Doar două zile rămase pentru înscrierea la școlile de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița reamintește celor interesați că mai sunt doar două zile până la încheierea perioadei de înscriere pentru admiterea în școlile de ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 16:20
(2349 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune în vederea prevenirii absenteismului școlar

Miercuri, 15 octombrie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune în localitățile Urziceni, Ion Roată și Jilavele, având ca scop prevenirea absenteismului școlar și creșterea gradului ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 16:10
(2019 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Risc epidemiologic ridicat pentru gripa aviară în 24 de localități

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii de păsări că, la momentul actual, pe teritoriul Uniunii Europene, evoluează mai multe focare de gripă ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 10:30
(6489 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 4,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna septembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna în luna septembrie a.c., 19 inspecții fiscale, fiind realizate și 2 controale inopinate la contribuabili ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2025, 16:05
(4031 vizualizări - 0 comentarii)


APIA demarează Campania de plăți în avans începând cu 16 octombrie 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează joi, 16 octombrie 2025, Campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025. Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2025, 15:50
(10749 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mmm în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției! Mary în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Gogu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 JALE ion în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Nicolae în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații @Muza(kk)Verde în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Guzganu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Misu în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Ioana în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Piața în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Mary în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro Mary în O nouă groapă pe bulevardul Unirii din Slobozia Mary în «Premierul demis Bolojan să înceteze „sinecuriada“ din instituțiile guvernamentale!» Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» ATeReul în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...