Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Dezastru în învățământul ialomițean

Dezastru în învățămîntul ialomițean


34000 elevi înscriși la începutul anului, peste 4100 de elevi corigenți, 1100 elevi cu situația neîncheiată, 475 elevi neșcolarizați și un record de absențe de peste 526 mii! Acesta este raportul, pe scurt, al stării învățămîntului ialomițean în primul semestru al anului școlar 2011-2012.

Școlarii ialomițeni, între chiuluri și corigențe
În permanență reformat și aflat într-o continuă schimbare, sistemul de învățămînt aruncă elevii într-un haos absolut. Desigur, contribuitori de succes la acest eșec sînt cu siguranță și părinții, mult prea ocupați pentru a-și educa odraslele în «spiritul învățămîntului». Toate aceste concluzii pot fi trase de orice cititor al «Stării învățămîntului ialomițean în primul semestru al anului școlar 2011-2012». Un document stufos și amănunțit ce analizează situația unităților de învățămînt, a școlarilor, dar și a cadrelor didactice din învățămîntul județean. Întrucît datele statistice sînt numeroase, alegem să spicuim din raportul Inspectoratului Școlar Județean și să prezentăm cele mai alarmante capitole ale învățămîntului ialomițean.
Așadar, potrivit datelor statistice ale IȘJ Ialomița, la începutul anului școlar 2011-2012, în școlile din județ s-au înscris pentru participarea la procesul educațional 34257 elevi, dintre aceștia doar 33876 de școlari reușind să rămînă în sistem la finalul semestrului I. Procentul de promovabilitate înregistrat în aceeași perioadă s-a situat la 83,19%, numărul elevilor corigenți fiind de 4109. În continuare, aceleași date statistice arată că 1110 elevi au rămas la jumătatea anului școlar cu situația neîncheiată, în timp ce 475 de elevi sînt neșcolarizați... Mai îngrijorător decît atît este faptul că 220 de elevi neșcolarizați provin din ciclul gimnazial, în timp ce alți 179 provin din ciclul primar, ceea ce înseamnă că media de vîrstă a scăzut considerabil la capitolul analfabetism.

Elevii ialomițeni au agățat disciplina în cui
Nici la capitolul disciplină Ialomița nu punctează favorabil. Potrivit datelor statistice, în primul semestru al anului școlar 2011-2012, la nivelul instituțiilor de învățămînt au fost înregistrate peste 1000 de abateri disciplinare. Astfel, 53 de școlari au fost elinimați din sistem, 9 pentru absențele înregistrate, iar 44 pentru diverse alte activități în neconcordanță cu procesul educațional. La fel s-a întîmplat și cu cei peste 160 de elevi exmatriculați din școlile ialomițene, dintre aceștia 157 pentru absenteism accentuat. Cît despre notele la purtare, nu mai puțin de 4213 elevi au avut scăderi ale acestui calificativ. Mai grav este că 447 de elevi au avut în cataloage note la purtate sub 7!

15 absențe/elev
De-a dreptul alarmant rămîne însă absenteismul școlar. Deși cadrele didactice, și nu numai!, derulează o serie de activități pentru combaterea acestui fenomen, la nivelul județului Ialomița absenteismul școlar atinge cote îngrijorătoare. Astfel, în primul semestru al anului școlar, elevii ialomițeni au înregistrat peste 526 mii de absențe. E drept, o parte dintre acestea, respectiv 158 mii, sînt absențe motivate, însă cifrele demonstrează faptul că în învățămîntul ialomițean numărul de absențe per elev este de 15! Cei mai mulți dintre chiulangii frecventează cursurile liceale, la acest nivel de învățămînt procentul absențelor în raport cu elevii fiind de 24.

Testele Inițiale sau confirmarea analfabetismului școlar
«Derulate la începutul lunii octombrie 2011, Testele Inițiale urmau, potrivit declarațiilor comune ale oficialilor Ministerului și Inspectoratului Școlar Ialomița, «să verifice competențe, nu conținuturi», respectiv «ceea ce elevii știu să facă, avînd niște noțiuni, nu ceea ce elevii pot să reproducă». Din acest motiv, au mai explicat responsabilii Inspectoratului Școlar, «rezultatele acestor teste nu vor fi făcute publice nominal, însă instituția va prezenta o serie de concluzii rezultate din analiza și centralizarea rezultatelor obținute în toate unitățile școlare din județ» scria Independent la începutul lunii noiembrie 2011. Deși a ezitat inițial să facă publice analizele rezultatelor Testelor, IȘJ Ialomița a fost nevoit să puncteze rezultatele obținute de elevii ialomițeni în Starea Învățămîntului.
Astfel, analiza oferită publicității este realizată pe cicluri de învățămînt și demonstrează, încă o dată, analfabetismul elevilor ialomițeni. Așadar, potrivit datelor statistice, 47% dintre clasele învățămîntului primar au obținut calificativul bine, în timp ce 41%, foarte bine, la toate cele trei discipline, respectiv Română, Matematică și Științe. În continuare, analizele Inspectoratului școlar, reliefează că, în învățămîntul gimnazial, 34% din totalul mediilor s-au situat sub nota 5. 43% din medii la disciplinele testate au fost cuprinse între notele 5-6,99, doar 3% din medii fiind cuprinse între notele 9 și 10.
La învățămîntul liceal situația este de-a dreptul dezastruoasă. 51% dintre mediile elevilor au fost sub 5, la toate disciplinele de studiu, 31% dintre medii fiind cuprinse în 5 și 6,99. «Numărul mediilor pe clase între 9 și 10 este nesemnificativ (3%) în raport cu totalul mediilor, la Geografie și la Religie fiind mai mare» precizează reprezentanții Inspectoratului Școlar Ialomița.
Privită din punct de vedere al materiilor testate, analiza responsabililor IȘJ este la fel de tragică. Astfel, pentru Limba Română, la nivelul școlilor ialomițene predomină mediile pe clase între 5 și 6,99, la clasele V-VIII și a X-a, și sub 5 la clasele a IX-a, a XI-a și a XII-a. «Procentul mediilor pe clase între 9 și 10 este sub 6% la toate clasele» este concluzia autorităților. La fel și la disciplina Matematică, unde la clasele VI-XII predomină mediile sub 5, iar procentul mediilor pe clase între 9 si 10 este sub 4% la toate clasele.

1 Februarie 2012, 10:06 (21320 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Doar 3 la sută dintre elevii ialomițeni sînt premianți!

Comentariile cititorilor:


VICTOR B.:
(9 Februarie 2012, 16:48)
Ar fi cazul ca sa incetati cu calomnierea prof. Matei, de matematica! Sau daca e ceva adevarat, ce de mult se scrie pe aici, reclamati unde trebuie...aici degeaba scrieti, MATEI tot ce vrea face! EZEANU si MATEI...ceva nu e-n ordine! Parintii ce fac?!
dan:
(9 Februarie 2012, 16:30)
cum sa nu fie corigenti daca la cuza nu treci la mate la matei daca nu faci meditatie.nu ii face nimeni nimic lui matei c e sponsor la ezeanu...afara cu hotiiiii astia nu sunt profesoriiiii
POPA V.:
(4 Februarie 2012, 09:30)
Ba TU ești de la Urziceni 2, ba TU ești de la Urziceni 2!! Și dacă vrei, continuăm așa, până își vor da demisia Directorii noștri incompetenți! Doamne ajută!
mircea:
(4 Februarie 2012, 08:15)
aceasta generatie de profesori si elevi este generatia manea...de ce ne mai miram?...este pur si simplu mezajul transmis pe tote canalele de salami...adriani minune si semianalfabeti care se cred daruiti cu talentul cantarii...ii putem spune generatia de sclavi,pentru ca asta vor devenii...pur si simplu mi-e mila de ei
ion:
(3 Februarie 2012, 18:27)
POPA V. Mie mi se pare ca TU esti de acolo. Prea le stii pe toate. Eu ziceam ce se aude, TU vorbesti in termeni categorici,deci nu poti fi decat de acolo.
Popa V.:
(2 Februarie 2012, 18:50)
IOANE, lasă prostiile! Se știe că TU ești de la Urziceni 2...Mai vorbește lumea că la Urziceni 2 nu există oameni care să schimbe ceva în DEZASTRU. Știi ceva?!
IOANA:
(2 Februarie 2012, 17:41)
Sau de la CNMV...
ion:
(2 Februarie 2012, 09:49)
@traian & UN FRAIER Sunteti de la Scoala 2, Urzicei, cumva? Vorbeste lumea ca acolo ESTE EXEMPLUL INCOMPETENTEI DE SUS IN JOS! Cu acceptul "generalilor", desigur.
Traian:
(1 Februarie 2012, 19:54)
Când vor fi publicate și niște date statistice legate de cadrele didactice și disciplina lor? Dar despre directori și "succesurile" lor?? Nu vi se pare că lucrurile astea se leagă și provoacă dezastrul?! DEZASTRUL e de sus în jos!
UN FRAIER:
(1 Februarie 2012, 18:34)
Profesorii, care este, nu mai au nicio tragere să facă treabă la clasă. Mai sunt doar câțiva "fraieri" de care face mișto directorul, care este...pdl-ist incompetent! Așa director, așa profesori, așa elevi...care este!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
262 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ziua Poliției Române, sărbătorită de polițiștii ialomițeni în mijlocul cetățenilor

Sărbătorită în fiecare an la data de 25 martie, Ziua Poliției Române va fi marcată la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița printr-un program de activități de apropiere a cetățeanului ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:16
(16217 vizualizări - 0 comentarii)


Un singur ialomițean selectat pentru muncă în agricultură în Marea Britanie

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a organizat în data de 18 februarie 2010, la Bistrița, o selecție de persoane pentru muncă în agricultură în Marea Britanie, selecție în cadrul căreia au ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:10
(19021 vizualizări - 0 comentarii)


Persoană imobilizată într-un scaun cu rotile, transportată de pompieri

În cursul zilei de miercuri, 17 martie a.c., pompierii din cadrul Detașamentului Slobozia s-au deplasat, la solicitarea Serviciului de Ambulanță, pe strada M. Eminescu din localitate pentru a transporta ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:05
(19881 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o firmă din Slobozia

Miercuri, 17 martie 2010, în jurul orei 15.10, la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost anunțată izbucnirea unui incendiu la sediul unei firme din Slobozia. Pompierii militari s ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:05
(16206 vizualizări - 0 comentarii)


L-a tîlhărit în scara blocului

Un tînăr în vîrstă de 26 de ani, din Slobozia, recidivist, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului în cursul zilei de marți, 16 martie a.c., după ce instanța a emis pe numele său un mandat de arestare ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 17:12
(18333 vizualizări - 0 comentarii)


Cristina Pocora: «Dormiți liniștiți, Guvernul Boc veghează la banii dumneavoastră!»

Cristina Pocora: «Dormiți liniștiți, Guvernul Boc veghează la banii dumneavoastră!»

«Guvernul Boc s-a transformat într-un FNI. Toți băgăm bani în el, cîștigă, însă, doar cine trebuie!» își începe pledoaria de opozant deputatul PNL Cristina Pocora. «Guvernul Boc, însă, ca un adevărat F ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 14:18
(16576 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Ungaria, identificat de polițiștii ialomițeni

Autoturism furat din Ungaria, identificat de polițiștii ialomițeni

Marți, 16 martie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de rutină pe raza municipiului Slobozia, ocazie cu care a fost depistat în trafic un autoturism ce figura furat din Ungaria. Mașina, condusă ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 13:31
(28093 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr din Ograda, încarcerat

Marți, 16 marti, polițiștii din Ograda au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Infractorul, un tînăr de 25 de ani, din localitatea Ograda, are de executat o pedeapsă cu privare ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 13:27
(18380 vizualizări - 0 comentarii)


A dat cu căruța peste un copil

Marți, 16 martie a.c., Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată despre faptul că pe drumul comunal din Bordușani s-a produs un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a unui minor de 7 ani. ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 13:27
(18546 vizualizări - 0 comentarii)


Tînărul acuzat de comiterea a șase infracțiuni, arestat

Bărbatul de 30 de ani, reținut de polițiști luni, 15 martie a.c., pentru comiterea a șase infracțiuni, a fost prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Fetești cu propunere de arestare preventivă. ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 13:26
(17503 vizualizări - 0 comentarii)


Radieri, dizolvări și suspendări de firme pe bandă rulantă

Criza economică continuă într-un ritm alarmant să elimine societățile comerciale din viața economică a județului. Unul dintre principalele efecte ale acestui fenomen incontrolabil este o rată a șomajului ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 11:28
(25290 vizualizări - 0 comentarii)


Sfîrșit de săptămînă încărcat de evenimente culturale

Palatul Copiilor din Slobozia găzduiește, la finalul săptămînii, respectiv în perioada 20-21 martie a.c., un inedit eveniment cultural. «Francofolies 2010»-concurs județean de teatru francofon, concurs ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 10:18
(22648 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant la furat de fier vechi

La începutul săptămînii, luni, 15 martie 2010, Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată, prin 112, de un bărbat, paznic la o firmă din localitate, despre faptul că în zona unei foste societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 09:12
(19778 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Luni, 15 martie a.c., polițiștii feteșteni au depistat un tînăr, de 18 ani, din Călărași, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, deși nu poseda permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 07:28
(22829 vizualizări - 0 comentarii)


Minori, infractori de ocazie

Polițiștii orașului Țăndărei au identificat pe șoseaua București, din localitate, doi minori, de 11, respectiv 14 ani, care se deplasau cu un atelaj hipo. După oprirea și verificarea atelajului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 06:22
(20671 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 18:29
(17534 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 18:18
(14834 vizualizări - 0 comentarii)


170 de locuri pentru arma «pompieri»

Ministerul Administrației și Internelor lansează programele de promovare, recrutare și selecționare a candidaților pentru admiterea în instituțiile militare de învățămînt. Începînd cu data de 15 martie ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 13:18
(15210 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Sărulești-Călărași

Efective din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, ale posturilor de poliție limitrofe, precum și cele ale Serviciului Intervenție Rapidă Ialomița și Inspectoratului de Poliție al Județului Călărași au ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 11:16
(15816 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal, confiscate

Polițiștii au acționat în cursul zilei de luni, 15 martie a.c., în vederea depistării celor care dețin ilegal arme. Astfel, au fost depistați doi bărbați, în vîrstă de 34, respectiv 24 de ani, ambii din ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 10:42
(15430 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr cu șase infracțiuni la activ, reținut de polițiști

În cursul zilei de luni, 15 martie a.c., polițiștii ialomițeni au dispus reținerea pe bază de ordonanță pentru 24 de ore a unui bărbat în vîrstă de 30 de ani, din comuna Sudiți, acuzat de comiterea a șase ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 10:18
(13450 vizualizări - 0 comentarii)


Prins în flagrant la furat

Sâmbătă seara, 13 martie a.c., în jurul orei 19.00, o echipă de siguranță publică mixtă, formată dintr-un polițist și un jandarm, a surprins, în flagrant, un bărbat în vîrstă de 31 de ani, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 10:16
(17610 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Bordușani, identificați

Trei tineri în vîrstă de 17, 19 și 20 de ani, toți din comuna Bordușani, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați de comiterea a două furturi din curțile locuințelor a doi consăteni ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 09:23
(16411 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune preventivă la Urziceni

Polițiști din Urziceni au participat sîmbătă, 13 martie a.c., la o acțiune preventivă desfășurată pe raza municipiului. Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 8.00-12.00, polițiștii controlînd 23 autovehicule ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 08:42
(15875 vizualizări - 0 comentarii)


15 tone deșeuri feroase, confiscate la Fetești

Sâmbătă, 13 martie a.c., în jurul orei 8.00, o echipă de siguranță publică aflată într-un filtru rutier instituit pe Strada Călărași din Fetești a oprit, pentru control, un autotractor cu remorcă în care ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 08:12
(14377 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente de la băutură

Sâmbătă, 13 martie a.c., în jurul orei 19.45, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată prin 112, despre un accident rutier petrecut pe raza comunei Făcăeni. Polițiștii deplasați la fața locului au efectuat ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 07:12
(18038 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste un miliard de la Poliția Rutieră

Avînd în vedere numărul mare al accidentelor rutiere produse în ultima perioadă, Poliția Rutieră a derulat în acest week-end acțiuni ce au avut drept scop determinarea participanților la trafic de a conștientiza ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 06:48
(14717 vizualizări - 0 comentarii)


Săbii ninja, bâte și cuțite, depistate în două mașini la Slobozia

Săbii ninja, bîte și cuțite, depistate în două mașini la Slobozia

În după-amiaza zilei de luni, 15 martie a.c., efective ale Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Rutier, Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban Slobozia și Serviciului de Intervenție ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 18:11
(14813 vizualizări - 0 comentarii)


Urgențe medicale la Bărbulești și Manasia

Echipajul SMURD din Detașamentul Urziceni a fost solicitat la două urgențe medicale din zona de competență. Astfel, duminică, 14 martie a.c., în jurul orelor 22.20, echipajul de prim-ajutor s-a deplasat ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 11:48
(15314 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă de 83 de ani, salvată de SMURD Fetești

Echipajul de descarcerare dar și cel de acordare a primului-ajutor de la Garda Fetești au fost solicitate sîmbătă, 13 martie a.c., în jurul orei 18.30, la apartamentul unei bătrîne din localitate, care ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 11:45
(17393 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...