Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Cazacule, fă-te că lucrezi!

Cazacule, fă-te că lucrezi!

O informație de ultimă oră confirmă un fapt pe care îl bănuiam de mai multe luni și care justifică unul dintre scenariile anterioare. Într-o ședință de Birou Permanent Județean restrîns, într-unul dintre week-end-urile trecute, nervii președintelui Cazacu au cedat permițînd gurii să vorbească singure. Așa se face că martorii evenimentului l-au auzit pe «il capo di tutti capi» plîngîndu-se că, în cazul în care nu primește o finanțare corespunzătoare de la Centru, părăsește corabia PD-L Ialomița și se retrage în munții de la Ion Roată, unde va cîștiga alegerile fluierînd. Noi sperăm că, o dată începută săptămîna de lucru, președintele Cazacu își va reaminti că, în cazul în care părăsește caiacul PD-L, următorul la cîrmă e Radu Paros Mihăiță. (Sau, Doamne Ferește, Tinel! Am zis Doamne Ferește, așa că nu-l mai punem la socoteală). Și dacă acesta se va scula, vorba lui Negruzzi (un autor de manual școlar, domnule președinte!), «pre mulți îi va popi». Acestea fiind spuse, la bună vedere și ne mai auzim și săptămîna viitoare. Că doar n-au intrat zilele în sac, iar politica nu se scrie la ziar. Nu-i așa, domnu’ Cazacu?!

29 Februarie 2012, 17:36 (16352 vizualizări - 15 comentarii)

Citiți și:
Diferența dintre social-democrație și democrația liberală
Liderul PD-L Ialomița, Cazacu Marinică, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale
Cazacu s-a întors la guvernare

Comentariile cititorilor:


arin:
(2 Mai 2012, 14:26)
cazacule,ti-a sosit ceasul.cel mult asteptat.
Diavolo:
(10 Martie 2012, 08:58)
Hai zau domnu Marinica,nu mai ai bani??Chiar unde s-au dus alea 6 milionae de euro evaziune fiscala pastorita in curtea matale din Ion Roata??Asa repede i-ai papat??Sau i-ai dat mai departe ca sa fii domn director de posta???Of,Of,tot mai bine era prin anii 90 cand erai sofer de camion.
LEX ET HONOR:
(6 Martie 2012, 20:34)
Sunt tare curios sa vad cate voturi vor fi cumparate si cate vor fi furate la Tandarei.Oricum desi se strofoaca,USL este in cadere libera,datorita la RAJA,ADI ECO 2009 si impozitele pe cladiri.Eu cred ca singurul candidat cu sanse reale de a fi ales primar este domnul inginer Iordache Adam Marian.Domnule Cazacu chiar va rugam sa-l luati pe Sava candidat la primarie din partea PDL.Daca-l luati sigur nu va lua,iar PDL la Tandarei va avea 1 consilier.Oricum si 1 e prea mult.
Caragiale:
(2 Martie 2012, 22:26)
Curat murdar coane sory.Adevar graiesti,doua la prefectura,doua la primarie,doua la agie si doua unde vrei tu.Daca tu zici cu mare of asa o fi:Iordache 600 voturi,Sava 1 vot si ala de la el,Roman doua voturi unul de la el si unul de la sotie,Popa liberalu 3 voturi 1 de la Sava si doua de la Roman(ca el nu voteaza),iar la PDL 6 voturi,3 de la Popa,2 de la Roman si 1 de la Sava,deci la puscarie cu primii doi ca au votat de mai multe ori.Ei as iar m-am imbatat si vorbeste gura fara mine.Zat si HAI PA!!
sory:
(2 Martie 2012, 18:28)
iordache candideaza de la revolutie pana in prezent tot600 700 voturi are hai pa
SORIN:
(2 Martie 2012, 11:49)
@șoferii. Dacă lucrurile stau așa, eu n-am știut. Nu mă așteptam ca Nina să fie falsă dar, mai poți ști în ziua de azi ce poate face politica din om?! Așa că, sorry!
Caragiale:
(2 Martie 2012, 09:47)
Curat murdar coane Cazacule.Gurile rele spun ca un sondaj CCSB comandat de PSD Tandarei,a bagat in sperieti camarila Ciuperca-Sava.PSD in Tandarei este in cadere libera,iar PNL nu il sustine pe Sava.Sondajul spune ca sanse de castig are candidatul UNPR Iordache Adam cu peste 75%.Vazand procentul asa mare Sava cocheteaza cu PDL,ca doar doar ar avea vreo sansa sa treaca la ei si sa castige alegerile locale.In cursa PSD a ramas Roman Cristian,o tanara speranta PSD-ista.Si cu noi cum ramane,cu cine votam coane Marinica???
fu-tacu lu` postacu:
(1 Martie 2012, 13:04)
pt ca toti acesti postaci trebuia(!) sa poarte un singura(!) nume...eu propun ca pt viitor candidat la primarie sa fie...o...o...mi-e sila!
soferii:
(1 Martie 2012, 12:42)
Sorin daca Nina Zainescu nu justifica 2 miliarde de lei de cind gradinita unde este director a fost reparata iti dai seama ce ar insemna un buget de 1000 de miliarde pe mina acesteia hai sa fim seriosi. o iau ca pe o gluba prosta
vise portocalii:
(1 Martie 2012, 09:32)
Nu va mai agitati, pdl-ul s-a compromis total in Ialomita ca si in toata tara.Voi credeti ca oamenii chiar sunt prosti sau chiori? N-au vazut cum si cat au sfidat legea si bunul simt alde Tinel si Cazacu?Au taiat si au spanzurat ca pe propria lor mosie si au asigurat protectie directorilor numiti numai pe criterii de ei stiute (numai competenta nu) colorati portocaliu contra unor "servicii" aduse partidului? Mie mi-e sa nu dea toti cu subsemnatul pe la organele statului dupa alegeri, nicidecum sa se mai gandeasca la functii administrative!
ialomițean:
(1 Martie 2012, 09:16)
De când Maria Petre s-a retras din PDL lucrurile merg tot mai prost. Maria Petre știa să adune oamenii în jurul ei, ținea ședințele organizației județene, exista activitate la nivelul partidului. Acum nu se întâmplă nimic, se apropie alegerile și partidul nu știe care sunt persoanele pe care mizează la alegeri. Păcat că de aceste lucruri profită PSD-ul. care a fost mereu la conducerea județului, însă ca dezvoltare este printre ultimele, dacă nu chiar ultimul.
SORIN:
(1 Martie 2012, 08:52)
După cum se vede și din comentariile postacilor, se pare că șoldoveanul mustăcios ar avea destule șanse să "iasă" dacă ar candida pe listele pdl-ului. Cum mai spuneam, nu cred că pdl este chiar sinucigaș. Eu le-aș propune o candidatură: Nina Zăinescu. Este o fată plină de viață, băiețoasă, cu multă priză la alegători, cred eu. Nu știu câtă administrație știe dar, este slobozeancă get-beget, a terminat Liceul Pedagogic din localitatea natală, a avut câteva performanțe sportive și, formându-și o echipă adevărată, ar putea face multe pentru slobozeni. Mai gândiți-vă, d-le Cazacu, și la oameni de-ai locului, care au reprezentat ceva în urbea asta, nu numai la proveniții-parveniți. Nu credeți că ajunge cât rău au făcut urbei noastre venetici-parveniți d'alde Ionașcu?! Am curaj să pun pariu că Nina ar putea câștiga primăria Sloboziei. Dacă nu s-ar întâmla asta, n-ar fi ea de vină, ci politica dusă de-a lungul timpului de așa-zișii experți ai pdl, gen creTinel de Ialomița. Mai gândiți-vă-ți (sic!).
crina:
(29 Februarie 2012, 22:18)
Acum, sincer vorbind, la un asa partid... asa presedinte, fie el si de judet...ce ma amuza e ca saracii de ei vor sa puna pe listele din iunie pe cineva oricine, ca e un cioclu, ca e unu' din Ciulnita sau Sfantu Gh...ori sfintii mai stiu de unde...nene Cazacule, pune si mata un slobozean neaos, ca numa' de d-astia avuram parte si iaca ce bine o ducem! da', te rugam noi, astia de dam cu stampila, nu mai iesi cu Paros... o avea el bani, o fi bazat, o cotiza omu'...da un cioclu la primarie... zau zi si mata, cum da!
...:
(29 Februarie 2012, 18:45)
doar sa fiu oarba sa-l aleg pe cazacu primar...doar in visele lui.
UMILITUL,:
(29 Februarie 2012, 18:25)
Sa se duca, a strans in jurul lui numai scursuri. P.D.L. este o rusine in jud. In 22 de ani nu a castigat niciodata alegerile. Deaceia STANGISTI au triumfat in IALOMITA , cu toate ca nu au facut mare branza. Paros sa se afirme acum ,facand o croaziera pe raul IALOMITA , pe jos ,pe gheata si sloiuri , ca stim ca asa este cunoscut pe la noi. Poate scapam si de el?De ceilalti nici nu mai este cazul sa mai amintesc?...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 30 Iun 2026
245 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: A fost aprobat bugetul pentru implementarea «Programului pentru școli al României» în anul școlar 2024-2025 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, pentru anul școlar 2024-2025, a fost aprobată suma de 760,241 milioane de lei ca buget pentru implementarea «Programului ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 10:05
(3446 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: A pus în circulație un autoturism neînmatriculat

Polițiștii din Urziceni au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Bărbulești. Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 14:00
(1333 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan cu permisul suspendat

Polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un șofer ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 13:40
(1209 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Un bărbat de 37 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, de către polițiștii din Urziceni. Pe numele acestuia a fost emis un ordin de protecție provizoriu după ce și-ar fi agresat ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 13:20
(1252 vizualizări - 0 comentarii)


Post de ofițer specialist, din sursă externă, scos la concurs de Jandarmeria ialomițeană

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a scos la concurs un post de ofițer specialist II în cadrul Serviciului Logistic-Administrare Patrimoniu Imobiliar și Protecția Mediului, din sursă externă ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 10:00
(3573 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița organizează «Noaptea muzeelor la sate»

Muzeul Județean Ialomița se alătură și în acest an demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 08:00
(3868 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 4 autoturisme, implicate într-un accident rutier

Joi, 29 august 2024, pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui accident petrecut pe șoseaua de centură a orașului. În evenimentul rutier au fost implicate 4 autoturisme și 12 persoane. Victimele au fost monitorizate și evaluate la fața locului, doar o singură persoană fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru îngrijiri suplimentare. ...[citește_toată_știrea]

29 August 2024, 15:00
(1756 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 46,44 milioane de lei, în perioada ianuarie-iulie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iulie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

29 August 2024, 10:40
(3966 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Țigări susceptibile a proveni din contrabandă, descoperite într-o dubă

Urziceni: Țigări susceptibile a proveni din contrabandă, descoperite într-o dubă

Marți, la data de 27 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii de Ordine Publică și Rutieră au depistat, pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:25
(1749 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Posibil drogați și fără permise, la volan

Polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un tâ ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:20
(1311 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Ordin de protecție provizoriu după ce soțul și-a agresat soția

Polițiștii din Amara au fost sesizați luni, 26 august a.c., de către o tânără de 26 de ani, din Amara, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul ei, un bărbat în v ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:15
(2223 vizualizări - 0 comentarii)


USR: Am corectat scrisoarea PSD pentru pensionari. Iată cum ar fi trebuit ea să arate!

Scrisoarea pe care o vor primi pensionarii acasă, din dorința premierului Ciolacu de a mai atenua scandalul provocat de recalcularea pensiilor, nu schimbă cu nimic realitatea. Adevărul rămâne același ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 14:55
(3760 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

La nivelul conductei principale de distribuție aferentă Stației de Tratare și Pompare Apă Fetești din județul Ialomița a survenit o avarie. Pentru remedierea acesteia, RAJA Constanța va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 13:35
(1064 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 2 septembrie 2024, termen-limită pentru transmiterea documentelor privind acordarea rentei viagere

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că rentierii  agricoli pot transmite documentele specifice privind acordarea rentei viagere agricole până cel tâ ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 12:25
(20860 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Sâmbătă, 31 august 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că sâmbătă, 31 august  2024, este termenul-limită de depunere a Formularului 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 12:25
(3651 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 55 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 09:20
(2259 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 918,17 milioane de lei încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-iulie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul  anului și până la 31 iulie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului î ...[citește_toată_știrea]

27 August 2024, 10:35
(5437 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,49%, rata șomajului în luna iulie 2024

La sfârșitul lunii iulie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4361 șomeri (din care 2118 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

27 August 2024, 08:50
(3023 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Stop arderilor de vegetație uscată!

ISU Ialomița: Stop arderilor de vegetație uscată!

În fiecare an, ISU Ialomița se confruntă cu un număr considerabil de incendii de vegetație uscată, majoritatea dintre acestea fiind generate de către cetățeni care nu conștientizează pericolul ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 12:40
(973 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânără depistată cu substanțe interzise!

Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânără depistată cu substanțe interzise!

În noaptea de duminică spre luni, 25/26 august a.c., în jurul orei 03.00, în parcarea de lângă Restaurantul «TABOO» din Slobozia, o tânără de 18 ani a fost depistată ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 12:05
(1954 vizualizări - 1 comentariu)


Apartament în flăcări la Țăndărei

Patru echipaje operative de la Stația de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la un apartament din orașul Țăndărei. Au fost alocate de urgență două autospeciale de stingere ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 11:40
(686 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Fetești și Miloșești

Vineri, 23 august a.c., trei echipaje de intervenție din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier produs între două autoturisme, în urma căruia au rezultat două ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 11:35
(1135 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 30 august  2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 30 august  2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 10:55
(2956 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Returnarea ambalajelor SGR

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița aduce la cunoștință tuturor celor care au cerut returnarea garanției de 50 de bani și au fost refuzați faptul că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pune ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 10:40
(660 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Circulație feroviară îngreunată din cauza incendiilor de vegetație uscată

ISU Ialomița: Circulație feroviară îngreunată din cauza incendiilor de vegetație uscată

În ultimele 72 de ore, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița, pe raza județului nostru s-au produs 7 incendii, 6 dintre acestea ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 12:30
(1321 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Locuință cuprinsă de flăcări

Pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință în localitatea Movilița. Cauza probabilă ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 12:10
(1124 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Slobozia și Mihail Kogălniceanu

Joi, 22 august 2024, pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui accident rutier petrecut în Cartierul Slobozia Nouă al municipiului reședință de județ, Slobozia. În evenimentul ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 11:50
(1936 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Continuă eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură continuă eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate de APIA. Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 11:40
(798 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 700 milioane de lei pentru «Programul pentru școli al României»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că miercuri, 21 august 2024, Guvernul României a aprobat Hotărârea privind stabilirea bugetului pentru implementarea « ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 09:00
(2926 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Cerem, din nou, PSD-PNL să convoace sesiune extraordinară pentru corectarea aberațiilor din legea pensiilor!»

Sute de mii de români care au lucrat zeci de ani în condiții deosebite sau grele de muncă își văd, zilele acestea, când primesc deciziile de recalculare, pensiile micșorate cu ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 08:30
(4499 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...