Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Acțiuni preventive ale Poliției în zona Fetești

«Polițiștii din Fetești și cei ai Secției Rurale Stelnica au acționat miercuri, 14 martie a.c., în colaborare cu jandarmii ialomițeni pentru siguranța publică în zona unităților de învățămînt, prevenirea și combaterea violenței stradale, furturilor de animale și sustragerilor de obiecte metalice» se arată într-o informare a IPJ Ialomița.
Astfel, timp de 3 ore, polițiștii au legitimat peste 100 de persoane, au verificat 3 unități de învățămînt și 5 societăți comerciale, fiind aplicate 16 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de peste 5000 lei. De asemenea, polițiștii aflați în filtrele rutiere instituite au verificat 53 de mașini, în 2 cazuri, în două cazuri fiind retrase și certificatele de înmatriculare a vehiculului. Totodată, au fost constatate în flagrant 6 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Exemplificînd, pe parcursul derulării acțiunii, la Movila au fost prinși doi tineri de 29, respectiv 34 ani, ambii din Săveni, în timp ce conduceau fiecare cîte un tractor cu cîte două remorci, proprietatea unui bărbat din Sudiți. În urma verificărilor sumare, polițiștii au stabilit că niciunul dintre cei doi conducători nu posedă permis de conducere auto. De asemenea, pe niciunul dintre vehicule nu existau montate plăcuțe cu numere de înmatriculare sau de înregistrare.
Pe de altă parte, în jurul orei 16,30, la Fetești a fost prins la volanul unui autoturism, un tînăr de 25 ani, care transporta 960 kg de fier vechi, fără documente de proveniență. Fierul vechi a fost confiscat, iar șoferul a fost sancționat.

15 Martie 2012, 16:48 (12985 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Fetești: Acțiuni ale polițiștilor în zona unităților de învățămînt
Fetești: Prevenție înainte de toate
Fetești: Razie printre elevi
Activități informativ-preventive ale polițiștilor în școlile din Fetești
Fetești: Acțiuni preventive ale polițiștilor în școli

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 29 Aug 2026
377 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Incendiu într-o gospodărie din Movilița

Incendiu într-o gospodărie din Movilița

Pompierii din Urziceni au intervenit miercuri, 4 septembrie 2024, pentru a stinge flăcările care au cuprins o anexă a unei gospodării din comuna Movilița. În urma evenimentului a ars o magazie ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2024, 11:20
(2442 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Slobozia și Gheorghe Doja

Accidente rutiere la Slobozia și Gheorghe Doja

Pompierii din Slobozia au intervenit în ultimele 24 de ore în cazul a două accidente rutiere produse pe raza municipiului Slobozia. Primul eveniment a fost înregistrat la ieșire din ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2024, 11:10
(4788 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 septembrie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care optează pentru aplicarea regimului special pentru ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2024, 10:30
(4713 vizualizări - 0 comentarii)


Fiice agresate de tați la Fetești și Făcăeni!

Marți, 3 septembrie 2024., polițiștii din Fetești au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără, în vârstă de 18 ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic de tatăl său, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2024, 16:05
(3639 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «Educația-prioritate a Bisericii!»

Protopopiatul Urziceni: «Educația-prioritate a Bisericii!»

Din dorința de a veni în sprijinul părinților deoarece mai sunt câteva zile până la începerea noului an școlar, miercuri, 4 septembrie 2024, Protopopiatul Urziceni a oferit prin ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2024, 14:10
(2312 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR: «Ziua Porumbului» 2024, la Orezu

Forumul APPR: «Ziua Porumbului» 2024, la Orezu

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) organizează miercuri, 11 septembrie 2024, a XV-a ediție a evenimentului «Ziua Porumbului». Manifestările se ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2024, 14:00
(6386 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Moldoveni!

Echipele furnizorului de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere la nivelul instalațiilor de energie electrică din localitatea Moldoveni, joi, 5 septembrie 2024. Fără curent, sursa ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2024, 09:50
(1805 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți, posibil drogați și fără permise, la volan

Polițiștii rutieri au oprit, în trafic, pentru verificări, vehiculele conduse de doi bărbați, cu vârste de 37, respectiv 51 de ani, din Ograda și Fetești. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2024, 15:50
(2168 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: «Ghid privind aplicația e-Transport»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul Ministerului Finanțelor a fost publicat «Ghid privind aplicația e-Transport». Menționăm ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2024, 14:50
(4350 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni au stins 529 de incendii în perioada ianuarie-august 2024

Pompierii ialomițeni au stins 529 de incendii în perioada ianuarie-august 2024

Marți, 3 septembrie a.c., ISU Ialomița a organizat o conferință de presă în care a făcut bilanțul activității desfășurate în perioada ianuarie-august 2024. Conform informațiilor oferite de ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2024, 13:45
(5887 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea muzeelor la sate», ediția 2024

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea muzeelor la sate», ediția 2024

Muzeul Județean Ialomița a luat parte, la sfârșitul săptămânii precedente, la «Noaptea muzeelor la sate», eveniment desfășurat în toată țara sub egida Rețelei Naționale ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2024, 09:20
(4793 vizualizări - 0 comentarii)


USR/Elena Lasconi la deschiderea sesiunii parlamentare: «Românii au de dat trei voturi cruciale pentru viitorul României. Pot vota pentru o țară în care să fie bine pentru toți, nu doar pentru unii!»

Elena Lasconi, președinta USR, subliniază importanța deosebită a voturilor pe care românii trebuie să le exercite în noiembrie și decembrie 2024, voturi de care depinde viitorul Româ ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 17:25
(4669 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Urziceni și Bărbulești

Vineri, 30 august a.c., polițiștii din Urziceni au organizat în localitățile Urziceni și Bărbulești o acțiune cu efective mărite, în acest sens acționându-se în zonele î ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 15:55
(2286 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Făcăeni

Incendiu la o casă din Făcăeni

Două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean pe raza localității Făcăeni. La sosirea forțelor ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 11:20
(2003 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Iazu, Fetești și Perieți

Accidente la Iazu, Fetești și Perieți

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier în care au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 11:15
(2244 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 6 septembrie 2024, termen-limită pentru depunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 11:05
(5100 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, opțiune sigură și ecologică

RAJA Constanța: Factura electronică, opțiune sigură și ecologică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 10:25
(3139 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: A fost aprobat bugetul pentru implementarea «Programului pentru școli al României» în anul școlar 2024-2025 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, pentru anul școlar 2024-2025, a fost aprobată suma de 760,241 milioane de lei ca buget pentru implementarea «Programului ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 10:05
(3969 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: A pus în circulație un autoturism neînmatriculat

Polițiștii din Urziceni au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Bărbulești. Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 14:00
(1412 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan cu permisul suspendat

Polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un șofer ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 13:40
(1230 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Un bărbat de 37 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, de către polițiștii din Urziceni. Pe numele acestuia a fost emis un ordin de protecție provizoriu după ce și-ar fi agresat ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 13:20
(1308 vizualizări - 0 comentarii)


Post de ofițer specialist, din sursă externă, scos la concurs de Jandarmeria ialomițeană

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a scos la concurs un post de ofițer specialist II în cadrul Serviciului Logistic-Administrare Patrimoniu Imobiliar și Protecția Mediului, din sursă externă ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 10:00
(4009 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița organizează «Noaptea muzeelor la sate»

Muzeul Județean Ialomița se alătură și în acest an demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 08:00
(3890 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 4 autoturisme, implicate într-un accident rutier

Joi, 29 august 2024, pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui accident petrecut pe șoseaua de centură a orașului. În evenimentul rutier au fost implicate 4 autoturisme și 12 persoane. Victimele au fost monitorizate și evaluate la fața locului, doar o singură persoană fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru îngrijiri suplimentare. ...[citește_toată_știrea]

29 August 2024, 15:00
(1822 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 46,44 milioane de lei, în perioada ianuarie-iulie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iulie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

29 August 2024, 10:40
(4050 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Țigări susceptibile a proveni din contrabandă, descoperite într-o dubă

Urziceni: Țigări susceptibile a proveni din contrabandă, descoperite într-o dubă

Marți, la data de 27 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii de Ordine Publică și Rutieră au depistat, pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:25
(1775 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Posibil drogați și fără permise, la volan

Polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un tâ ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:20
(1392 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Ordin de protecție provizoriu după ce soțul și-a agresat soția

Polițiștii din Amara au fost sesizați luni, 26 august a.c., de către o tânără de 26 de ani, din Amara, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul ei, un bărbat în v ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:15
(2256 vizualizări - 0 comentarii)


USR: Am corectat scrisoarea PSD pentru pensionari. Iată cum ar fi trebuit ea să arate!

Scrisoarea pe care o vor primi pensionarii acasă, din dorința premierului Ciolacu de a mai atenua scandalul provocat de recalcularea pensiilor, nu schimbă cu nimic realitatea. Adevărul rămâne același ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 14:55
(3838 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

La nivelul conductei principale de distribuție aferentă Stației de Tratare și Pompare Apă Fetești din județul Ialomița a survenit o avarie. Pentru remedierea acesteia, RAJA Constanța va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 13:35
(1134 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cernea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...