Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Semnal de alarmă

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia-Viitorul Axintele 3-2

Semnal de alarmă

Unirea e la 11 puncte de locul II. Confortabil, nu? Așa au gîndit probabil și băieții antrenați de Ion Ionescu, iar bumerangul automulțumirii era cît pe ce să-i lovească. A fost un meci greu, chiar foarte greu, cu o echipă în clară progresie. Despre Axintele: tot mai agresivi, tot mai omogeni, tot mai respectabili. Așa cum le-o spune numele, au viitor.

Novac, revelația primăverii
Peste 1000 de spectatori au onorat cu prezența derby-ul ialomițean dintre Unirea Slobozia și Viitorul Axintele. 5-2 în Cupă, 3-0 la Axintele și 3-0 într-unul dintre amicalele iernii. Acestea erau deznodămintele întîlnirilor dintre echipa-fanion a județului și plăsmuirea fraților Grigore pînă la meciul disputat vineri, 30 martie. Categoric, galben-albaștrii porneau favoriți. Numai că alb-verzii, pregătiți de ambițiosul și vulcanicul Ion Nica, au arătat că timpul n-a trecut degeaba peste ei. Față de meciul din turul campionatului, axintenii au prezentat 7 nume noi și nu au surprins numai prin distribuție, ci și prin joc. Ploaia de goluri pe care nesperat de entuziaștii spectatori slobozeni așteptau să o vadă în poarta lui Răduță a fost contrabalansată de prestația oaspeților. Singurul gol al primei reprize i-a aparținut percutantului Petruț Novac (’12), atacantul care a explodat etapă de etapă pe tabelă în dreptul Viitorului. A fost 1-0 pentru oaspeți la pauză. Incredibil, dar adevărat!

Doppietta lui «Salvatore» Stanciu
Și după pauză uniriștii au continuat să bîjbîie traseele spre poarta adversă. Abia la jumătatea reprizei secunde Romeo Soare (’65) a inventat un șut din careul de 16 metri, care l-a bătut pe Răduță. Totul părea să reintre pe făgașul normal, dar axintenii au fost de altă părere. Biciuiți de pe margine de Ion Nica și Marin Dumitrache, oaspeții au mai lovit o dată. La o centrare de pe dreapta, sărbătoritul zilei Leo Dobre, 22 ani, i-a oferit un cadou de zile mari lui Alin Robu (’75) și mijlocașul venit de la Balotești nu s-a sfiit să profite. «Aranjament!», s-au grăbit să pună ștampila chiar și o parte dintre cei 30 de suporteri ai Viitorului care s-au deplasat la Slobozia. I-a contrazis Viorel Stanciu (’80), care a profitat în ultimele 10 minute de nesincronizările apărării oaspete. Golgheter al slobozenilor în perioada de pregătire cu 6 reușite, Stanciu (’90) a confirmat în meciul cu Axintele printr-o dublă venită ca o ciorbă de potroace după o noapte bahică. «Hai cu 4-2!», scanda la unison grămada galben-albastră alcătuită în jurul eroului din avanposturi. N-a mai fost timp, dar au fost 3 puncte mari și o tonă de emoții. Unirea își consolidează poziția de lider, rămînînd la 11 puncte de locul II, ocupat de CS Afumați. În etapa viitoare, slobozenii au pauză, urmînd ca vineri, 6 aprilie, să dea piept cu CS Ștefănești pe propriul teren, cu începere de la ora 17,00. Viitorul Axintele întîlnește marți, 3 aprilie, acasă pe Eolica Baia, meci care se termină după închiderea ediției și ale cărui amănunte le veți afla de pe independentonline.ro
În prezent, alb-verzii ocupă locul 10 cu 18 puncte și nu sînt încă scutiți de emoțiile retrogradării.

Ion Nica, nemulțumit de arbitraj La finele partidei, antrenorul liderului Ion Ionescu și-a îndemnat din nou elevii să rămînă cu picioarele pe pămînt: «Din păcate, ne-am relaxat prematur și am fost aproape să pierdem 3 puncte importante. Chiar dacă diferența față de urmăritoare este mare trebuie să rămînem concentrați pentru a nu avea surprize. Finalul campionatului este încă departe...».
De cealaltă parte, antrenorul oaspeților, Ion Nica, a aruncat săgeți în direcția brigăzii de arbitrii: «Mi-e greu să înțeleg maniera de arbitraj. În repriza secundă, indiferent de fază, deciziile s-au luat numai împotriva noastră. Practic jucătorii gazdă au fost împinși de la spate de deciziile arbitrilor. Slobozia are echipă bună, este la 11 puncte de locul II și chiar nu avea nevoie de astfel de ajutoare. O să urmărim dvd-ul meciului și vom cere la Comisii suspendarea acestei brigăzi».
Altfel, la meciul de vineri, s-au accidentat două piese importante din angrenajul Viitorului, Șelaru și Novac, iar prezența lor în meciul cu Eolica este pusă sub semnul întrebării. La Unirea, au revenit Drăguț și Cristea, dar, din păcate, locul lor pe lista accidentaților a fost luat de Bozean, Cristian și Anghel.

Unirea Slobozia: Dobre-Roșu, Lazăr, V. Toma, Stan-Soare-Macare, Ivașcă (Drăguț), C. Toma (D. Gheorghe), Ibrian (Stanciu)-V. Gheorghe (Cristea)

Viitorul Axintele: Răduță-Vincentovicz, Ionel, Oprișan, Stoica, Florea, Șelaru, (Munteanu), Toader (Robu), Bogorodiță-Novac (Fătu), Moses (Chiriță)

4 Aprilie 2012, 18:15 (10426 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...?
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


stefan:
(22 Aprilie 2012, 22:52)
lasa boss ca noi nu cadem si daca ar fi asa venim pe la voi si va dam un sac de goluri sau ati uitat ce ati ptit la axintele?
U04:
(5 Aprilie 2012, 09:43)
Fratiorii mei de la Axintele , de ce va faceti voi de panarama cu asemenea atitudine fudula ? Ati uitat ca-n primele zece etape n-aveati nici macar gol marcat daramite vreun punct ....!!!!!????? Iar v-ati trezit ca sunteti vreo Barcelona ? Stati dreaq-n banca voastra si rugati-va sa nu picati in judeteana ca iar v-o tragem pe la botic ! Cu scarba , Nasicii vostri de la Gh, Doja

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
28 Iun 2026
240 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: Selecție pentru studenții care doresc să lucreze în Germania

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București va organiza, în perioada ianuarie-februarie 2015, o selecție pentru studenții și masteranzii care doresc să desfășoare o activitate lucrativă ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2014, 16:35
(5406 vizualizări - 0 comentarii)


Gest umanitar al polițiștilor din Țăndărei

Trei familii modeste din Țăndărei vor avea parte de Sărbători mai frumoase datorită polițiștilor din oraș. Oamenii legii au inițiat o campanie umanitară și le-au dăruit oamenilor sărmani un strop de bucurie ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2014, 16:20
(4798 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: 3 accidente rutiere, un mort și trei răniți!

Luni, 22 decembrie 2014, pe raza județului s-au produs 3 evenimente rutiere, soldate cu decesul unei persoane și rănirea altor trei persoane.
Astfel, primul eveniment rutier a fost sesizat Poliției ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2014, 16:10
(4942 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursă locuri de muncă în agricultură în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunștința celor interesați că, la această dată, prin rețeaua EURES sînt disponibile 800 locuri de muncă în Spania, respectiv  lucrători ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2014, 15:45
(9585 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul Trezoreriei

Trezoreria statului face cunoscut agenților economici, instituțiilor publice precum și populației că impozitele, taxele, contribuțiile și alte venituri care se încasează în numerar, datorate bugetului general ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2014, 13:20
(6892 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Comerțul ilegal cu produse viniviticole, în vizor

Luni, 22 decembrie 2014, sub directa coordonare a Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii acționează, la nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2014, 12:15
(4965 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 800 de cărți noi pentru Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu»

În cadrul programului de granturi de carte BOOKS 4 YOUTH 2 și a campaniei «LĂSAȚI-MĂ SĂ ÎNVĂȚ!» din luna septembrie 2014, deschis pentru biblioteci, instituții de învățămînt, ONG-uri, și alte instituții ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 18:05
(6565 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Prețurile medii la produsele agricole

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița înștiințează contribuabilii interesați că a fost aprobată Hotărîrea Consiliului Județean Ialomița nr. 97/2014 privind stabilirea prețurilor medii ale ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 17:30
(7705 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Focare de Bluetongue, stinse

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii/deținătorii de animale că, începînd din data de 02.12.2014, în România a debutat perioada liberă de vectori ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 16:50
(6899 vizualizări - 0 comentarii)


Programul de Sărbători la Oficiul Național al Registrului Comerțului

Vă informăm că programul de lucru al Oficiului Național al Registrului Comerțului și al oficiilor registrului comerțului de pe lîngă tribunale se va modifica în perioada Sărbătorilor de Iarnă ca urmare ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 15:40
(8926 vizualizări - 0 comentarii)


Activități la Penitenciarul Slobozia în perioada Sărbătorilor de Iarnă

Sărbătorile de iarnă reprezintă o perioadă marcată de o puternică încărcătură emoțională pentru deținuții Penitenciarului Slobozia. Cu această ocazie, la nivelul instituției au fost desfășurate mai multe ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 15:20
(5533 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Persoană rănită în urma unui accident rutier

O femeie în vîrstă de 47 ani a fost rănită după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un copac. Evenimentul s-a produs miercuri, 17 decembrie 2014, în jurul orei 14,40, pe DN2C, în ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 15:05
(8181 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara accident


Coșereni: Pește fără documente de proveniență

Polițiștii Secției Rurale Coșereni au depistat, în trafic, trei bărbați, cu vîrste cuprinse între 31 și 38 de ani, domiciliați în municipiul Slobozia și județul Ilfov, în timp ce transportau cu un autoturism ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 13:45
(7359 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori încarcerați

Doi ialomițeni pe numele cărora instanța a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea au fost aduși joi, 18 decembrie 2014, de către polițiștii de Investigații Criminale în Penitenciarul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 13:20
(5133 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Articole pirotehnice, confiscate

Polițiștii ialomițeni au efectuat în această săptămînă controale în cadrul acțiunii naționale «Foc de Artificii», pe raza județului Ialomița, în urma acestora fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 12:10
(7126 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Prudență la cumpărături, de Sărbători

În această perioadă, premergătoare Sărbătorilor de Iarnă, cînd supermarket-urile, mall-urile, tîrgurile, piețele sînt aglomerate, în graba cumpărăturilor, Poliția ne recomandă să avem un comportament «preventiv ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 11:05
(4252 vizualizări - 0 comentarii)


Campanie umanitară a polițiștilor ialomițeni

Campanie umanitară a polițiștilor ialomițeni

Peste 600 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița vor demara o campanie umanitară, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. Oamenii legii vor oferi un sprijin material copiilor ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2014, 20:35
(4589 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Băut la volan, a acroșat un alt vehicul

Poliția a fost sesizată vineri, 12 decembrie a.c., cu privire la faptul că pe raza municipiului Fetești s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale. Astfel, în timp ce un bărbat, de ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2014, 17:25
(6061 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 164 de șoferi sancționați, 16 permise reținute

În acest sfârșit de săptămînă, 12-14 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2014, 17:20
(4840 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit în Franța, prins la Urziceni

Polițiștii de Investigații Criminale din Ialomița au depistat un bărbat care era urmărit internațional pentru infracțiuni contra persoanei și a patrimoniului, fapte comise în Franța. La data de 12 ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2014, 17:10
(6480 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Atenționare Cod Galben de ceață

Urmare a atenționării meteorologice de Cod Galben de ceață, în zona Moldovei, Dobrogei și în zonele de sud, Poliția Română recomandă tuturor participanților la trafic să respecte, cu strictețe, regulile ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2014, 17:00
(2888 vizualizări - 0 comentarii)


Tragedie pe șoseaua către Slobozia Nouă. Șoferul unei mașini a murit într-un accident rutier!

Un tragic accident rutier s-a petrecut sîmbătă, 13 decembrie 2014, în zona cartierului Slobozia Nouă, al municipiului Slobozia. Șoferul de 36 de ani al unei mașini a murit pe loc. Din primele informații ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2014, 17:14
(15742 vizualizări - 3 comentarii)


IPJ Ialomița: Controale la comercianții de carne

Polițiștii ialomițeni au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare  de 25000 de lei, în cadrul activităților desfășurate, la nivel național, pentru prevenirea evaziunii fiscale. Pe parcursul derulării ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2014, 15:50
(5067 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Tînăr de 17 ani, spulberat de un vehicul

Un tînăr de 17 ani a fost la un pas de moarte după ce a fost spulberat de un vehicul. Adolescentul traversase șoseaua prin loc nepermis. Cel care l-a acroșat pe adolescentul de 17 ani este un tînăr, de ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2014, 21:40
(4986 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni au efectuat controale în cadrul acțiunii naționale «Foc de Artificii» pe raza municipiului Fetești și a comunelor arondate. Astfel, la punctele de lucru a 5 societăți comerciale de ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2014, 21:05
(6015 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Spărgător de mașini, reținut de polițiști

Un tînăr, de 21 de ani, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind acuzat de numai puțin de 12 furturi din autoturisme. Prejudiciul creat proprietarilor respectivelor mașini se ridică la 5600 de ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2014, 20:10
(6272 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 accidente rutiere într-o singură zi!

Bilanț îngrijorător al polițiștilor Serviciului Rutier Ialomița. Oamenii legii au în cercetare 3 accidente de circulație produse pe raza județului în ultimele 24 de ore! În urma evenimentelor rutiere, patru ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2014, 19:20
(5099 vizualizări - 1 comentariu)


«Taina Sfântului Maslu», pelerinaj la Urziceni

«Taina Sfîntului Maslu», pelerinaj la Urziceni

Din anul 2009, la inițiativa părintelui Bogdan Ionuț Stancu, Protopop de Urziceni, s-a îndătinat obiceiul ca cei șapte preoți ai orașului de reședință a Protopopiatului să săvîrșească împreună Taina Sfîntului ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2014, 15:15
(4557 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 7798 de șomeri în luna noiembrie

La finele lunii noiembrie 2014, rata șomajului înregistrată la nivelul județului Ialomița este de 7,37%, în creștere ușoară față de cea înregistrată la sfîrșitul lunii octombrie 2014, cînd s-a situat la ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2014, 14:25
(4919 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 3 mașini distruse de un copac rupt de vînt

3 mașini au fost distruse din cauza unui copac doborît la pămînt de vîntul puternic, la Slobozia. De asemenea, arborele căzut a rupt și mai multe cabluri de electricitate, telefonie și televiziune. La locul ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2014, 13:20
(4595 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Maria în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Ionut în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Mihai în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...