Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ultima ședință a Consiliului Local Slobozia

Ultima ședință a Consiliului Local Slobozia

Slobozia a serbat pe 31 mai 2012 ultima ședință, festivă, a Consiliului Local. Consilierii au mimat pentru ultima oară o luptă electorală, au ciocnit pahare cu șampanie. Situația de la Slobozia este reprezentativă pentru tot județul...

S-au reîntîlnit pentru ultima oară
După o ședință în care s-au discutat chestiunui vitale pentru comunitate -falimentul Urban sau procesele din instanță pe care le are municipalitatea-, consilierii s-au felicitat pentru finalul fericit al unui mandat de patru ani în care n-au făcut nimic. Afirmația nu este gratuită. Potrivit hotărîrilor de Consiliu elaborate în cele peste 48 de ședințe organizate în cei patru ani de mandat, numărul proiectelor susținute de către cei 21 de consilieri din Slobozia se pot număra pe degetele unei singure mîini. «Domnule primar interimar să ne revedem cu bine și după 10 iunie, deși nu prea cred! Vom vedea pe cine votează Slobozia!» au fost cuvintele consilierului Constantin Sărăcăceanu, adresate primarului interimar Alexandru Stoica.

Cum e Slobozia, așa și Ialomița
Situația se repetă la indigo și în județ. Nu există localitate în care proiectele să fie inițiate și susținute de către consilierii locali. Cît despre proiecte aparținînd comunității, nici nu poate fi vorba. Este de notorietate cazul Consiliului Local Căzănești care a respins o propunere de Referendum pentru revenirea la comună. De asemenea, în decursul acestor patru ani, Independent a scris de multe ori despre abuzurile  din consiliile locale. Prefectura Ialomița a confirmat de nenumărate ori acest aspect. «Am cerut subordonaților mei să controleze strict legalitatea actelor administrative emise la nivelul consiliilor locale. Avem serioase probleme în acest sens, dar eu în calitate de prefect trebuie să veghez la respectarea legii» declara, la sfîrșitul anului 2010, prefectul de atunci Mădălin Teculescu. O altă instituție care confirmă lipsa de responsabilitate a consilierilor locali este Curtea de Conturi Ialomița. Potrivit informațiilor făcute publice de această instituție, aceiași consilieri au permis cheltuirea ilegală a 8,8 milioane de lei numai la nivelul anului 2010...

5 Iunie 2012, 19:21 (11102 vizualizări - 14 comentarii)

Citiți și:
Ultima arie a administrației Stoica
Statuia lui Mihai Viteazul de la Slobozia este contestată oficial
Slobozia este un oraș neguvernabil
Slobozia: Viceprimarul Stoica, primar cu o lună mai devreme

Comentariile cititorilor:


dan buzdugan:
(9 Iunie 2012, 09:19)
Mai este cineva care nu stie ca noul secretar de stat de la Ministerul Afacerilor Externe, adica baiatul d-nei zoe petre, fosta consiliera a presedintelui emil constantinescu, NU A AVUT NICI UN VENIT LEGAL IN 2011? PAi, din ce impozit pe venit sa mareasca boc pensiile si salariile bugetarilor daca acest psd-ist, comentator permanent la antenele lui felix turnatoru', nu declara nici un venit pe 2011? Mda, acest om nu-i un evazionist fiscal ci inca unul din acolitii co-pilotului ponta infumuratul.
SORIN:
(8 Iunie 2012, 14:03)
Dane, să te audă Dumnezeu!
dan buzdugan:
(8 Iunie 2012, 13:26)
Schimbarile politice initiate de guvernul ponta aduc in prim plan NUMAI GUNOAIE- oameni cu dosare penale (de exemplu noul director general al Romgaz, cercetat de puterea judecatoreasca pentru Subminarea economiei nationale). Asa ca ,,sorin'', NU MAI MANCA FURNICI, nu-i foloseste lui ionascu-ex-psd LA NIMIC! Acesta a mancat ,,malaiul'' Sloboziei destul!
SORIN:
(8 Iunie 2012, 12:08)
Deși nu-l "înghit" pe șoldoveanul de Bărăgan agramat, evident, binen'țeles, tupeist și mincinos, trebuie să recunosc faptul că a știut unde și cum să lovească. A avut parte de sfătuitori buni, profesioniști - formați la școala pesedistă de care tocmai se dezice - , oameni care au făcut ca ionașcul să crească în sondaje, fapt real, mai ales că a apărut și pe la "antenele conservatoare", unde, evident a spus de "n" ori "evident". Cel puțin s-a adresat corect Danei Grecu - "doamna Grecu" - nu "doamna Dana", deși nu s-a "prins" că aceasta, nu de puține ori, l-a cam luat peste picior, adică la mișto, cum se spune. Aceste lovituri date pe baza cunoștințelor "din interior" și neputând fi contracarate cu prea mare succes de useliști, pot conduce,  încet-încet, spre un scor foarte bun obținut de șoldovean, ceea ce, după părerea mea, n-ar fi bine pentru slobozeni. Eventualele nerealizări ale viitorului primar incompetent, după părerea șoldoveanului, vor fi puse pe seama "grelei moșteniri" lăsate de mustăcios. O ști el, ce-o ști. Face precum hoții și incompetenții din pedele care au distrus țara asta din toate punctele de vedere, adică se apucă să dea lecții: vezi Elena Udrea (care s-a cam ascuns în ultimul timp), Sulfina Barbu, creTinel de las Fierbinți, "branconierul" Igaș, "finanțistul" Ialomițianu care-și permite să dea "lecții" unui Florin Georgescu etc.. Trebuie votat cu multă atenție și discernământ, fără a ține cont de lamentările unuia sau altuia care s-au perindat, prin rotație, la conducerea acestui județ și, implicit a municipiului-capitală de județ. Acum, că s-a
terminat campania electorală, Dumnezeu cu mila.
daniel:
(8 Iunie 2012, 10:18)
UNDE SUNT MARII CONSILIERI EMIL,NEDELCU,BACANU,BRUCE LEE...ETC?CUM DE NU APAR IN POZA SAU LE E FRICA DE IONASCU?ABIA ASTEPT SA-I SCUTURE BINE ...HAI IONASCU
unu:
(7 Iunie 2012, 23:41)
Sorine, spun" La revedere" pentru ca ei trebuie sa revina in atentia slobozenilor dar nu ca pana acum. Vor trebui sa dea socoteala si in fata justitiei nunumai in fata electoratului . Sunt convins ca Ionascu va taia capul maimutoilor. Ce s-a intamplat in Slobozia este o lectie mare pentru Ionascu. Sper sa invete din ea, sa-si termine proiectele in 4 ani si apoi sa ne lase, dupa cum a declarat. 
  Abia astept ziua de 11 iunie. 
dan buzdugan:
(7 Iunie 2012, 19:41)
,,omul intre OAMENI"" stoica-psd este o nulitate patentata, fotografia prezinta un individ care stiti cate Proiecte de hotarare initiate de el a avut in patru ani? Uita, fac cinste cine stie numarul, ha, ha, ha....
SORIN:
(7 Iunie 2012, 08:46)
Ești fraier, tizule, nu m-ai prins. Eu "consum" lichid de frână.
xyz:
(6 Iunie 2012, 15:29)
Costica Saracaceanu,sper sa ai gura aurita,poate te-a auzit Domnul si s-o indura sa ne scape de acest semianalfabet care se vrea primar,cu toate ca nu a stiut sa lege doua vorbe la zilele Sloboziei.El o fi crezut ca si in Honolulu sunt slobozeni si se minuneaza de alegerea facuta de Ciupi.Imi pun speranta in tineri ca ei vor sti sa aleaga un om tinar,cu experienta in administratrie,nu trandafirii lui Iliescu.
SORIN:
(6 Iunie 2012, 15:22)
Bai fratilor , nimic nu energizeaza mai bine decat o juma' de antigel bauta dimineata pe burta goala ! Am o dezinterie verbala dupa asta ca pe vremea cand serveam la judeteana lichid de spalat parbrizu'ca sa-mi curat limba de impuritatile culese de pe dosul tovarasului Glodeanu pe care-l spalam o data pe saptamana in fiecare zi din juma in juma de ora !
SORIN:
(6 Iunie 2012, 14:39)
@ unu. Dacă tot ești anti pesede, zi și tu ADIO, nu LA REVEDERE, altfel înseamnă că-i aștepți și
altă dată. În rest, rămâne cum am prestabilit dinainte și să conlucrăm împreună, vorba unui cult
șoldovean pe la radio. Apropo, tocmai când speram (vorba'ceea: sper(i)mata) ca șoldoveanul agramat să se emancipeze, iar a dat cu mucii-n fasole: "doamna Tudor" a redevenit "doamna Clementina", așa cum pusesem pariu cu câteva zile înainte. Și, dacă tot se ivi ocazia, l-aș întreba
pe d-l Cornel Constrif ce-a fost în mintea domniei sale când l-a susținut pe Ciupercă împotriva lui
Bălan?! Acuma nu mai e bun?! Marele INGINER Ionașcu avea ca omolog la fosta I.C.M.I. pe MAISTRUL Radu Victor, un țigan bengos. Așa că unu și cu unu fac ... trei. S-o termina odată și mascarada asta de campanie unde toți neaveniții-și dau cu presupusul, postînd tot felul de trăznăi, iar atunci când nu mai au argumente apelează la tot felul de invective. Dacă atâta-i "duce"
capul ...
unu:
(6 Iunie 2012, 13:53)
Laaa  revedere....va spunem laaaa revedere.......la reveeedereeeee ,laaaa revedereeeeee PSD
dan buzdugan:
(6 Iunie 2012, 11:56)
Astia care ciocnesc nu sunt Slobozia, totusi oamenii din municipiu pot sarbatori sfarsitul mandatului psd-istilor in fruntea ,,bucatelor'', din care s-au tot infruptat!
SORIN:
(6 Iunie 2012, 08:55)
Atâta timp cât în România nimeni nu face pușcărie pentru șmenurile făcute cu banii publici, aceste
obiceiuri vor continua la infinit. Ăștia sunt oamenii pe care-i alegem crezând că sunt mai breji ca
unii dinaintea lor, dar când ajung la "cașcaval", nu știu cum să facă să apuce felia cea mai mare, de hămesiți ce sunt, oricât de mulți bani ar avea din diferite "afaceri". Lăcomia acestor lăcuste este inimaginabilă și aproape imposibil de potolit. Numai PÂRNAIA poate să-i mai domolească,
în nici un caz să-i stârpească. Pușcăria, instantaneu cu confiscarea totală a averii lor și a rudelor până la gradul patru, dacă se face dovada ascunderii unor escrocherii "în familie".

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
260 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
La volan fără permis

La volan fără permis

În după amiaza zilei de vineri, 11 decembrie a.c., în jurul orei 16,30, polițiștii au depistat pe DN21, în afara municipiului Slobozia, un bărbat în vîrstă de 31 ani, în timp ce conducea un autoturism, ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:22
(13436 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furt, identificat

Sîmbătă, 12 decembrie 2009, în jurul orelor 14,00, polițiștii din Armășești au fost sesizați de un prahovean ce deține o casă de vacanță pe raza comunei că, în zilele trecute, persoane necunoscute i-ar ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:19
(12364 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere

Accidente rutiere

O persoană și-a pierdut viața și alte șase au suferit vătămări corporale în acest week-end după ce au fost implicate în evenimente rutiere produse pe drumurile publice din Ialomița. • Astfel, primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:17
(12273 vizualizări - 0 comentarii)


Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Sinucidere, accident sau crimă? Vineri, 11 decembrie, după-amiaza, unul dintre profesorii Universității particulare Nicolae Titulescu din Bucuresti s-a zdrobit de asfalt, dupa ce a căzut de la 10 metri ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2009, 08:32
(52707 vizualizări - 16 comentarii)


Au profitat de neatenția vînzătoarei și au furat banii

Polițiștii au fost sesizați marți, 8 decembrie 2009, prin 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras o sumă de bani dintr-un magazin alimentar. Cercetările demarate au indicat că, în urmă ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:51
(10910 vizualizări - 0 comentarii)


«Contestația PSD, doar un joc de imagine»

«Contestarea rezultatului alegerilor din 6 decembrie nu este decît un joc de imagine al PSD, care vrea doar să-și explice eșecul electoral prin faptul că au fost furați la urne» se arată într-un comunicat ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:37
(11410 vizualizări - 0 comentarii)


Marea Debarasare, reluată

Marea Debarasare, reluată

Sîmbătă, 5 decembrie 2009, s-a reluat campania națională Marea Debarasare. Campania continuă să transmită populației mesajul inițial, creîndu-se astfel obișnuința de a se debarasa de deșeurile electrice ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:21
(12540 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a eliberat peste 30000 de adeverințe pentru beneficiarii formelor de sprijin gestionate deAPIA și care intenționează să acceseze credite de la băncile ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 15:56
(13814 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 18:24
(17164 vizualizări - 0 comentarii)


Bancnote false

Bancnote false

La sfîrșitul lunii noiembrie 2009, la mai multe magazine de pe raza municipiului Urziceni, precum și la cele din Armășești și Bărbulești, s-au pus în circulație bancnote de 100 lei contrafăcute. Asupra ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:09
(13656 vizualizări - 0 comentarii)


Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Miercuri, 9 decembrie, orele 10,00, pompierii ialomițeni desfășoară un exercițiu la complexul comercial Kaufland. Exercițiul are drept scop modul de acțiune a sistemului de management și gestionare a situațiilor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:08
(12227 vizualizări - 0 comentarii)


Dezbatere pentru protecția mediului la Pitești

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești anunță participarea la o dezbatere publică organizată, joi, 10 decembrie a.c., la Universitatea Constantin ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:06
(14281 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton beat, victimă a unui accident rutier

În ziua alegerilor, duminică, 6 decembrie, în jurul orelor 18,45, prin 112 Poliția a fost sesizată asupra producerii unui accident rutier pe raza comunei Borănești. Astfel, în timp ce un tînăr, de 19 ani ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:52
(11493 vizualizări - 0 comentarii)


A intrat în stîlp

Neadaptarea vitezei la condițiile de drum este cauza unui accident rutier produs sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 6,00, în comuna Brazii, eveniment în urma căruia a rezultat vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:44
(11493 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși la furat de sârmă din gard

Prinși la furat de sîrmă din gard

Sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 de către un localnic despre faptul că a surprins doi bărbați în timp ce sustrăgeau plasa de la gardul din spatele ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:40
(12655 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer băut a părăsit locul accidentului

Depistat la scurt timp după ce, implicat într-un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, a părăsit locul faptei, pe numele unui bărbat de 32 ani, din Slobozia, polițiștii rutieri ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:38
(15582 vizualizări - 0 comentarii)


A furat o bicicletă și a vândut-o

A furat o bicicletă și a vîndut-o

Polițiștii din Balaciu au fost sesizați de un bătrîn de 80 ani asupra faptului că, în urmă cu cîteva zile, ar fi rămas fără o bicicletă. Polițiștii l-au identificat rapid pe autorul furtului, acesta fiind ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:36
(11984 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț încarcerat

Hoț încarcerat

Vineri, 4 decembrie 2009, polițiștii ialomițeni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat în vîrstă de 30 ani, din localitate. Pe numele acestuia, Judecătoria Slobozia a emis, la data de 3 decembrie ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:32
(12755 vizualizări - 0 comentarii)


Fără infracțiuni electorale în Ialomița

Potrivit ultimelor informații, procesul electoral în județul Ialomița a decurs normal. Astfel, la nivelul județului nu au fost constatate infracțiuni, fiind aplicată o singură sancțiune contravențională ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 20:30
(10570 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu mașina Poliției

Accident cu mașina Poliției

O autoutilitară din dotarea Poliției Fetești a fost implicată într-un accident rutier. Astfel, duminică, 6 decembrie a.c., în jurul orei 16,15, pe raza municipiului Fetești, autovehiculul Poliției a intrat ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 20:24
(10897 vizualizări - 0 comentarii)


«Taxă pe prostie» la Slobozia

«Taxă pe prostie» la Slobozia

Înșelătoria prin metoda ghicitului, metodă veche în județul nostru, revine în actualitate cu o nouă victimă. O tînără de 15 ani a sesizat polițiștii că ar fi fost înșelată de o femeie de etnie rromă, după ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 07:32
(10667 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți la 13 ani

Doi copii, de 13 ani, din comuna Grivița sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 20 noiembrie-3 decembrie, au furat din mai multe locuințe, de pe raza comunei ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 08:38
(14137 vizualizări - 0 comentarii)


Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Pentru buna desfășurare a turului II al alegerilor prezidențiale, la nivelul județului Ialomița au fost luate măsuri de suplimentare a forțelor de ordine, comparativ cu cele implicate în primul tur de scrutin ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 07:32
(11540 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Urziceni

Joi, 3 decembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o razie ce a avut drept scop principal prevenirea unor evenimente stradale comise cu violență. La acțiune au participat polițiști din structurile ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 17:50
(11791 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Jandarmii Grupei de Intervenție Slobozia au fost solicitați joi, 3 decembrie a.c., în jurul orelor 10,00, de o femeie din orașul Amara. Femeia a solicitat eliberarea fiicei sale, despre care credea că ar ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 13:55
(11573 vizualizări - 0 comentarii)


Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii din județul Buzău au solicitat sprijinul polițiștilor ialomițeni pentru identificarea autorului unui furt de tractor agricol. După puțină vreme, mașinăria agricolă a fost ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 19:31
(12741 vizualizări - 0 comentarii)


Cu cuțitul în centrul orașului

Ziua în amiaza mare, un bărbat din Fetești a făcut un scandal monstru în centrul orașului. Pe scurt, miercuri, 2 decembrie, polițiștii feteșteni au fost sesizați asupra situației, bărbatul amenințînd trecătorii ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 19:03
(11059 vizualizări - 0 comentarii)


Fier vechi confiscat la Țăndărei

Fier vechi confiscat la Țăndărei

7 tone de deșeuri. Aceasta este captura polițiștilor din Țăndărei în urma efectuării unei acțiuni ample de verificarea a modului de colectare a fierului vechi pe raza localității. În urma controalelor efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 18:32
(14244 vizualizări - 0 comentarii)


Bețiv recalcitrant la Slobozia

După ce a băut bine, un bărbat din Bărbulești s-a apucat de spart geamurile unui magazin din Slobozia. Patronul magazinului a solicitat imediat sprijinul polițiștilor, bărbatul, de 40 ani, din Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 18:12
(14121 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor arestat

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Constantin I., de 46 ani, din Slobozia. Pe numele bărbatului instanța slobozeană emisese în luna octombrie 2009 un mandat de ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 17:42
(12508 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...