Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Un feteștean a încercat să obțină un credit bancar cu acte false!

Luni, 9 iulie a.c., reprezentații unei bănci din Slobozia au sesizat Poliția după ce un funcționar a constatat că un cetățean, de 51 ani, din Fetești, care a solicitat un credit, prezentase documente falsificate. De asemenea, un alt feteștean, în vîrstă de 39 ani, a încercat să obțină un pașaport pentru o minoră de 13 ani folosindu-se de documente false...
Cetățeanul avea de gînd să obțină în mod ilegal un credit de nevoi personale în valoare de 35000 lei. N-a mai reușit să pună mîna pe bani, pentru că a fost «săltat» de polițiști. În prezent, acesta este cercetat pentru tentativă la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Celălalt feteștean, de 39 ani, a mers la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple pentru a i se elibera un pașaport simplu temporar, necesar fiicei sale în vîrstă de 13 ani. După verificări, funcționarii au stabilit că, în anul 2009, tot el a mai solicitat un astfel de document pentru minora de 13 ani, însă pentru fotografie a prezentat o altă persoană. În momentul în care au comparat fotografiile, polițiștii au constatat diferențe majore de fizionomie. Prins asupra faptului, bărbatul a recunoscut fapta. El a explicat că, în anul 2009, încurajat de soția sa, a prezentat o altă minoră, de 15 ani, deși pașaportul era pentru fiica sa de 13 ani. Suspectul este cercetat penal pentru comiterea infracțiunilor de fals în declarații și fals privind identitatea.

10 Iulie 2012, 17:15 (9364 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 14 Aug 2026
378 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: I-a furat din curtea casei

O femeie de 56 ani, din Fetești, a reclamat polițiștilor sîmbătă, 28 ianuarie a.c., că persoane necunoscute au intrat în curtea locuinței sale de unde au furat mai multe țevi metalice și plasă din sîrmă ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2012, 14:32
(13291 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Ialomița: Băuți, la volan

Vineri, 27 ianuarie, polițiștii din Urziceni au oprit pentru control, în trafic, un microbuz condus de un localnic, de 38 ani. Pentru că mirosea a alcool, șoferul a fost testat cu aparatul Drager, care ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2012, 14:31
(12519 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 115 amenzi în traficul rutier

Peste 115 sancțiuni contravenționale, 2 certificate de înmatriculare retrase și două permise reținute este bilanțul, pe scurt, al acțiunii polițiștilor ialomițeni, în traficul rutier județean, la sfîrșitul ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2012, 14:30
(12143 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Portocaliu de ger

Ialomița: Cod Portocaliu de ger

Atenționarea Cod Galben de ger emisă de Administrația Națională de Meteorologie a fost schimbată în atenționare Cod Portocaliu. Astfel, în intervalul 30 ianuarie-3 februarie 2012, în Moldova, Muntenia, ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2012, 11:32
(12565 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de ger

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, «în intervalul 28 ianuarie-3 februarie 2012, în Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania și Maramureș, vremea va fi geroasă, mai ales în cursul ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2012, 12:06
(11405 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Traficul rutier revine la normal. Se circulă în condiții de iarnă!

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că sîmbătă, 28 ianuarie 2012, orele 18,00, traficul este în continuare blocat pe Autostrada A2 intre km 136 si km 159 ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2012, 19:32
(7484 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Evaziune de 3,5 milioane lei cu produse petroliere

Un bărbat de 44 ani, din Fundata, administrator al unei societăți comerciale este cercetat penal pentru o evaziune de peste 3,5 milioane lei. Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor au reținut ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2012, 12:49
(13503 vizualizări - 4 comentarii)


ISU Ialomița: Zăpadă, foc și urgențe medicale

Joi, 26 ianuarie, pompierii Secției Urziceni au acționat timp de mai bine de 8 ore pe DN2, în apropierea comunei Movilița pentru deszăpezire. În urma intervențiilor, 33 de autoturisme, un microbuz și un ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2012, 12:47
(15761 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Informare privind normele de venit

«Pînă la 31 ianuarie 2012, persoanele fizice care obțin venituri a căror impunere au la bază normele anuale de venit au dreptul să opteze pentru determinarea venitului net în sistem real» informează Direcția ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2012, 12:46
(13499 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Codul Portocaliu, transformat în Cod Galben

Administrația Națională de Meteorologie a revenit la Codul Galben pentru mai multe județe care primiseră atenționarea de Cod Portocaliu în urmă cu trei zile. Printre județele care au revenit la avertizarea ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2012, 19:43
(11744 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Au fost realimentate cu electricitate toate localitățile

Efortul echipelor Enel pentru restabilirea alimentării cu energie electrică a localităților afectate de ninsorile și vîntul extrem de puternic a dat roade. Potrivit unui comunicat al ENEL, «în județul ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2012, 19:29
(11556 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Portocaliu de ninsori abundente și viscol

Ialomița: Cod Portocaliu de ninsori abundente și viscol

Administrația Națională de Meteorologie a schimbat Codul Galben emis marți, 24 ianuarie 2012, cu atenționare Cod Portocaliu (pînă la 26 ianuarie, orele 18,00). Printre județele afectate se numără și Ialomița ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2012, 11:08
(16918 vizualizări - 5 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 16:50
(6423 vizualizări - 0 comentarii)


Dubă furată din Germania, găsită la Slobozia

Dubă furată din Germania, găsită la Slobozia

În prima zi a săptămînii, luni, 23 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Trafic și Furturi Auto au organizat o acțiune pentru depistarea autoturismelor ce figurează ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 16:37
(17188 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea declarațiilor, 25 ianuarie 2012

Miercuri, 25 ianuarie 2012, este termenul limită pînă la care contribuabilii pot să depună la Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița declarațiile privind diversele obligații la bugetul de stat ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 16:33
(8556 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de ninsori abundente și viscol

Ialomița: Cod Galben de ninsori abundente și viscol

Pentru intervalul 25 ianuarie 2012, orele 2,00-26 ianuarie 2012, orele 18,00, Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod Galben pentru mai multe județe. Printre județele ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 13:15
(12752 vizualizări - 1 comentariu)


Moldoveni: Trei copii de 14-16 ani au intrat în casa unui bătrîn încercînd să fure!

Trei adolescenți, cu vîrste cuprinse între 14 și 16 ani, din Moldoveni, sînt cercetați pentru furt calificat. Pe scurt, cei trei au intrat în perioada 1 decembrie-3 ianuarie 2011 în locuința unui consătean ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 13:12
(14577 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Prinși în flagrant după ce au furat o țeavă de irigat!

Polițiștii Secției Coșereni au prins pe raza comunei Drăgoești trei indivizi, cu vîrste cuprinse între 19 și 33 ani, toți dintr-o comună călărășeană, care se deplasau cu o căruță. Potrivit polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 13:10
(14962 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Beat la volan

Un tînăr de 22 ani din Ciulnița este cercetat actual de polițiștii slobozeni pentru conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. Șoferul a fost prins luni, 23 ianuarie a.c., de către ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 13:01
(13157 vizualizări - 0 comentarii)


Adîncata: Prins cu doi iepuri în rucsac

Un bărbat de 39 ani, din Adîncata, este acuzat de braconaj. Pe numele individului, polițiștii au deschis o anchetă după ce a fost prins luni, 23 ianuarie, pe Fondul de vînătoare nr. 43, pe cîmpul din extravilanul ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 12:51
(14520 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Hoț de aluminiu prins de polițiști

Luni, 23 ianuarie, un bărbat de 37 ani, din Ion Roată, a fost prins de o patrulă de siguranță publică, în timp ce transporta cu o căruță 20 kg de aluminiu. În urma verificărilor ulterioare s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 12:42
(13909 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 24 Ianuarie-Unirea Principatelor Române, sărbătorită

Prefectura Ialomița, alături de Garnizoana Slobozia și Consiliul Local Slobozia îi invită pe ialomițeni la manifestările prilejuite de împlinirea a 153 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 13:56
(12053 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 825 kg de lapte praf fără documente de proveniență, confiscate de polițiști

Vineri, 20 ianuarie a.c., o patrulă de siguranță publică a depistat în trafic, pe strada Calea București, din Urziceni, un tînăr în vârstă de 32 ani, din Constanța, în timp ce transporta cantitatea de ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 13:19
(14824 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Grad de colectare a veniturilor bugetare de 110,55% în decembrie 2011

În luna decembrie 2011 au fost încasate la bugetul general consolidat peste 42,16 milioane lei. Astfel, programul alocat de colectare a veniturilor bugetare a înregistrat un grad de realizare de 110,55 ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 13:14
(11259 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: 2 accidente, 5 persoane rănite doar într-o singură zi!

Sîmbătă, 21 ianuarie a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs două accidente de circulație soldate cu rănirea a cinci persoane.
Primul eveniment rutier s-a produs din cauza neadaptării vitezei de ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:44
(10514 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Surprinși în timp ce furau un capac de canalizare!

Un tînăr de 23 ani, din orașul Țăndărei, a sesizat Poliția cu privire la faptul că pe strada 1 Decembrie din localitate a observat două persoane care au sustras un capac de canalizare, după care au fugit ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:41
(12063 vizualizări - 1 comentariu)


Enel Distribuție Dobrogea: 2 linii de medie tensiune și 2 posturi de transformare din Ialomița, afectate de condițiile meteo

Din cauza condițiilor meteo deosebite, a ninsorii abundente, a viscolului și a chiciurei depuse pe elemente de rețea , în noaptea de sîmbătă, 21/22 ianuarie, au fost afectate rețelele electrice din raza ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:40
(18132 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Biciclist băut, acroșat de un vehicul. Șoferul a refuzat testarea alcoolscop!

Vineri, 20 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Țăndărei au fost sesizați despre faptul că pe raza orașului s-a produs un accident rutier. Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că în ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:38
(10403 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Arestat pentru «vătămare corporală»

În cursul zilei de vineri, 20 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat pe raza orașului Amara, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:37
(19518 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Amara arestare


Căzănești: Slobozean depistat beat la volan

O patrulă de siguranță publică aflată în executarea atribuțiilor de serviciu pe raza orașului Căzănești a depistat sîmbătă, 21 ianuarie a.c., în jurul orei 21.00, un tînăr de 27 ani, din Slobozia, care ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:36
(15197 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...