Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

«Cei 7 fantastici» ai politicii locale

Ialomița văzută de sus

«Cei 7 fantastici» ai politicii locale

Cine mai conduce Ialomița zilele acestea? Veți spune, probabil, că USL, că doar ei au cîștigat alegerile locale în 46 dintre localitățile județului și domină prin intimidare cel puțin jumătate din restul localităților. Vă grăbiți, ca de obicei! Sursele noastre în interiorul Uniunii susțin că zilele acestea Ioan Martin, co-președintele liberal al USL, e deja istorie încă nescrisă, iar județul este condus de «cei 7 fantastici ai PSD Ialomița». I-am nominalizat prin această sintagmă pe Silvian Ciupercă, Ștefan Mușoiu, Marin Constantin, Vasile Olaru, Otilia Dumitru, Mihăiță Găină și Marian Pavel, lideri PSD de linia întîi și a doua, dar fără de care administrația locală, viața politică și deciziile instituționale nu pot fi adoptate. De ce fantastici?! Ei bine, misterul acestei etichete vă invităm să-l deslușim împreună, făcînd un raid neexhaustiv prin CV-urile activității lor publice din ultimii ani.

El lidero maximo-maximorum
Autodeclaratul (pînă la iritare!) «sărac, cinstit și competent», Vasile Silvian Ciupercă a ajuns, după două mandate în fruntea Consiliului Județean Ialomița, să reprezinte prototipul demagogului perfect. Apropiații îl consideră incapabil să-și asume responsabilitatea directă a unei decizii, iar angajații declară public că «președintele Ciupercă este bolnav de cultul personalității; îi place să se facă pîrtie în jurul său și să i se spună întotdeauna că are dreptate!». Adăugați la aceste opinii, subiective în fond, faptul obiectiv că în decursul celor două mandate Ialomița a reușit să atragă mai puțin de 1% din fondurile europene oferite de către UE și veți fi cu un pas mai aproape de imaginea unei realități economice și politice crunte. Și totuși, acesta este omul care conduce conclavul «celor 7 fantastici», politicianul fără de care nu se face și nu se desface nimic în Ialomița, liderul în fața căruia toată suflarea pesedisto-liberală se pleacă susținînd că «deocamdată nu există unul mai bun...». Ne vom abține să cităm butada potrivit căreia e plin cimitirul de oameni de neînlocuit. Vom afirma în schimb, în deplină cunoștință de cauză, că deciziile președintelui Ciupercă au frînat dezvoltarea economică a județului. De la investițiile inutile în rețele de apă nefuncționale din mediul rural și pînă la împrumuturi bancare pentru investiții megalomanice în infrastructura rutieră și clienții politici ai PSD, pentru Silvian Ciupercă totul a fost posibil și permis, drept pentru care rolul de lider al grupului îi revine de drept.
grad de periculozitate: 8
influență: 9
notorietate: 5


Yes-man-ul Fănică
Umbra lui Ciupercă la ugerul administrației, vicepreședintele Ștefan Mușoiu are meritul incontestabil de a fi învățat repede în cei peste 10 ani de cînd s-a înscris în PSD. De a fi învățat să zică «DA», vrem să spunem, pentru că statutul lui, certificat de dușmanii politici, dar și de prietenii apropiați,  este aceea de «yes-man». Astfel adaptat, Fănică a reușit să-și construiască o carieră administrativă solidă, pe care o dorește dublată, în ultima vreme, de una politică. Din păcate, drumul lui către recunoașterea socială în cadrul haitei se oprește aici. La începutul lunii iunie, un raport al Agenției Naționale de Integritate confirma oficial faptul că acesta se află pe o listă cu 78 de aleși locali acuzați de «incompatibilitate și conflict de interese». În cazul lui Ștefan Mușoiu, acuzațiile erau susținute de existența a nu mai puțin de 7 contracte cu instituții subordonate Consiliului Județean. Acest lucru nu a împiedicat însă reconfirmarea în funcție a lui Ștefan Mușoiu, imediat după alegerile din 10 iunie. Intimi din anturajul său susțin însă că, la acest moment, este o chestiune de timp pînă cînd Ștefan Mușoiu va fi obligat să demisioneze. Cît despre viitorul său politic, ceilalți 6 magnifici sînt unamin de acord că el nu mai există. Deocamdată însă, Fănică rămîne o roată a angrenajului celor 7. Pănă cînd, rămîne de văzut!
grad de periculozitate: 6
influență: 5
notorietate: 4


Costică, un intelectual cu moațe la bască
Marin Constantin este fostul primar al comunei Albești și actualul subprefect al județului Ialomița. Numit pidosnic, în urma unui scandal public monstruos în subfruntea instituției, Costică, cum îl alintă prietenii prietenilor săi, joacă acum cartea funcționarului apolitic. «Pentru mine toate administrațiile locale au o importanță egală!» îi place domniei sale să declare zilele acesta. Numai că domnia sa nu e nici funcționar public și nici apolitic. Stă mărturie prezența sa la sediul PSD Ialomița în seara Referendumului, cînd s-a ferit ca dracul de tămîie de blitzurile aparatelor de fotografiat. Dar, din păcate, toate acestea sînt amănunte irelevante. Ceea ce contează și ne îngrozește este faptul că Marin Constantin are puterea de a decide în județ dincolo de limitele legale ale noii sale funcții și are drept de «veto» în mai toate problemele de stat ale guvernării locale. Și că se face vinovat de toate acesta cu o voluptate demnă de o cauză mai bună, animat de o ambiție pe care doar setea de putere a președintelui Ciupercă o depășește. Ce spuneți?! Că vă sperie perspectiva și că ar fi timpul și pentru o veste bună! Ei, bine, da! Vestea bună există! Speriați de monstrul care răsare de sub bunele maniere ale lui Costică, colegii săi de partid au pus mînă de la mînă și au cumpărat o lopată cu coada scurtă, cu care sapă pe rînd. Deocamdată nu prea au spor, dar nu aduce anul ce aduce ceasul... Parcă așa se spune, domnule subprefect?!
grad de periculozitate: 9
influență: 6
notorietate: 6


Otilia, un fanatic politic
Otilia Dumitru susține că activează în PSD din convingere. Dacă este adevărat (și noi vă credem, doamna inspector general școlar), ea este cea mai periculoasă armă din curtea PSD Ialomița. Fanatismul politic (de care a dat dovadă din plin la mitingurile anti-Băsescu din ianuarie 2012!) a transformat-o pe Otilia Dumitru într-un inamic al propriilor colegi de breaslă, un inamic decis să le nege inteligența, cultura, memoria și experiența didactică. Oarbă și surdă la tot și la toate, imediat după numirea sa în funcție a declanșat un proces de epurare politică a directorilor de școală, într-o demonstrație de forță fără precedent pînă la acest moment. Și, în ciuda scandalului de mită la Bacalaureat în care a fost implicat Inspectoratul Școlar Ialomița, continuă să fie intangibilă și inatacabilă. Quod erat demonstrandum!
grad de periculozitate: 7
influență: 4
notorietate: 4


Vasile, activistul politic nr. 1 al PSD
Nu vă speriați! Stați liniștiți la locurile voastre! Nu este nici un pericol să ajungeți la spital și să vi se amputeze gratuit unul sau ambele picioare. Ori să fiți operați și la stîngul și la dreptul pentru că doctorul Olaru a uitat ce trebuia să facă. Aici vorbim strict despre activitatea politică și calitățile de lider ale «celor 7 fantastici»... Iar pe acestea, slavă Domnului!, Vasile Olaru le are din plin. Doar nu degeaba este considerat cel mai eficient «asasin politic» din județ. Tăcut, dar persuasiv, discret, dar determinat, blînd, dar necruțător, Vasile Olaru a înțeles demult că pe locul unei cariere de ortoped chirurg mediocru poate construi o mîndrețe de slujbă de activist de partid perfect. Așa se face că, în ultimii ani, tenace ca un hipopotam în călduri (pardon de expresie, domnu’ doctor!), Vasile Olaru a reușit performanțe unice în istoria PSD Ialomița. Așa se face că sub îndrumarea sa atentă s-au recucerit bazine electorale considerate pierdute, s-au «asasinat» politic primari și s-au servit mii și mii de boschetari (pardon din nou, voiam să spunem electori!) din tot județul. Ultima oară, susțin martorii oculari, domnia sa a slujit partidul servind personal bere în ziua Referendumului la crîșma din Ciulnița, o bombă ordinară aflată, cum altfel, la mai puțin de 500 de metri de secția de votare... Gata de orice pentru partid și răsplătit regește de către acesta cu un statut social de invidiat, dr Olaru este un Frankenstein post-atomic care ridică mîna pentru a decide viitorul nostru al tuturor. Pănă cînd, Doamne, pînă cînd?
grad de periculozitate: 8
influență: 6
notorietate: 3


Mihăiță, senatorul șperaclu
Senatorul Mihăiță Găină este, spre surprinderea noastră, un new-entry în grupul «celor 7 fantastici». Senator de Ialomița aflat la primul mandat, el a reușit să se facă remarcat de mass-media prin performanța de a fi oferit unei rude de sînge un post de șofer în cadrul cabinetului său, fără ca aceasta să dețină banalul carnet de șofer. Însă, evident, nu filotimia sa îl recomandă pentru poziția sa de lider în grupul celor 7, ci relațiile. Conectat organic la sistemul juridic românesc, Mihăiță Găină este una dintre interfețele dintre organizație și Centru, omul care închide și deschide uși, un keymaker politic capabil să ungă yalele dosarelor mai mult sau mai puțin penale care presează asupra membrilor organizației. O dovadă a inamovibilității sale o reprezintă faptul că, în ciuda prezenței sale anemice în spațiul public, urmează să își reconfirme statutul de candidat pentru Senat fără drept de apel. În așteptarea inevitabilului vă vom mai spune doar că, după umila noastră părere (și potrivit unor martore oculare ale tinereții domnului senator, nemulțumite de zgîrcenia cu care acesta le-a plătit!), acesta nu este atît de tare precum promite celebra pilulă albastră și că alegerile din noiembrie ar putea fi ultimele pentru domnia sa.
grad de periculozitate: 7
influență: 9
notorietate: 2


Pavel, îngerul căzut al raiului pesedist
Marian Pavel este un lideraș politic atipic. Primar de Gheorghe Lazăr de 4 mandate și responsabil politic pe Colegiul 1 pentru Senat, Marian Pavel este singurul dintre cei 7 care a acceptat să ne dea o declarație. E drept, nu la subiect, dar declarația merită atenția. «Vreau să sting toate bîrfele legate de nominalizarea mea pentru Senat. Da, voi candida și voi cîștiga!» a blufat acesta. Nominalizarea sa pentru Senat confirmă statutul special pe care Marian Pavel îl deține în cadrul organizației și calitățile sale de lider incontestabil. Din păcate, deși declară cui stă să-l asculte că este un soldat disciplinat al organizației, Marian Pavel nu crede în raiul pesedist. Pentru că poziția sa este cunoscută, Marian Pavel știe că nu va reuși niciodată să urce mai sus pe scara socială a organizației din care a ales să facă parte. Pentru că și noi știm că și-a atins limita de competență și utilitate politică, apreciem că ar trebui să se consoleze cu situația și să își consume surplusul de energie muncind fizic la ferma sa de pepeni, cei mai buni din regiune, pe gustate. Asta cu condiția să plătiți impozitul la pepeni, că doară țara asta nu-i tîrlă fără cîini, domnu’ primar!
grad de periculozitate: 5
influență: 6
notorietate: 5

17 August 2012, 17:29 (28342 vizualizări - 32 comentarii)

Citiți și:
PSD Ialomița are un nou președinte!
Diferența dintre social-democrație și democrația liberală
Ultimele zile ale președintelui PSD Ialomița, Vasile Silvian Ciupercă
Moaștele Sfântului Vasile PeSeDeficatorul la Mihail Kogălniceanu
Pesedozaurii vor reîntronarea președintelui Ciupercă

Comentariile cititorilor:


lucifer:
(18 August 2012, 22:50)
Cum au putut absolvi cadrele didactice de la Scoala Barbulesti cursurile unei facultati la zi in conditiile in care au avut doua norme in anul scolar 2011-2012?????....Chiar nu se poate sesiza nimeni?????
radu:
(18 August 2012, 22:14)
Ma bucur ca au mai ramas doar 15 trepanati ca voi. Mars acasa.
Dada:
(18 August 2012, 15:00)
Felicitari!Caracterizati super, mai ales pe Olaru ,care a dus toata TESA Spitalului la sectiile de votare....Ghiciti ce s-a facut acolo?
ILIE:
(18 August 2012, 12:59)
Daca scrieti si despre profesori hoti nu uitati sa scrieti si despre inspectori hoti(Mihalache,Toma).
remy:
(18 August 2012, 12:57)
Nemernicii astia ne mananca vietile de atatia ani in Ialomita.Scapa-ne ,Doamne,de Ciuperca si javrele lui!
???:
(18 August 2012, 11:35)
GROPARII ORASULUI SI AL JUDETULUI  ??? O FI RAU SA FIE HOTi ??? O FI RAU SA FIE  POSTI ??? CAM MULT PSD-PDL-PNL 22 ANI??? OARE ORCE PARTID  VOTEZI TOT ASTIA SAR CA DRACUL DIN CUTIE SI APAR IN FUNCTII ??? OR  MAI  EXISTAND SI ALTE VIETATI IN AFARA LOR??? DAR ALT PARTID??? CUM AJUNG ASA DE INTELIGENTI CUM INTRA IN POLITICA ??? CUM DE AJUNG ASA BUNI OAMENI DE AFACERI SI FAC ASEMENEA PROFITURI DAR NUMAI CU STATUL ??? DE BUNASTARE  VAD CA NU DUC DRAGALASII LIPSA !!! MIE MI-AU PAST CRIZA !!! AR PUTE FI MAI RAU DECAT CU ASTIA ???EU AM SA INCERC CA NU AM CE PIERDE!!! VOI ???
Lili:
(18 August 2012, 10:45)
Costica parlamentar sau ministru........niciodata.......el stie bine,  de ce.
Ion:
(18 August 2012, 08:30)
Băgați d-lor, articolul cu tinerii ,,profesori,, hoți care vor preda in continuare.....
bebe:
(18 August 2012, 06:39)
Șoferul Adi schimbă pamperșii bebelului! Altfel...ia na-na de la negruța! Sau poate intră el în CICC , să vină d-na la școală. Plânge lumea după ea..na-na-na-na-na!
xxx:
(18 August 2012, 05:23)
lipseste paros maximus
rau:
(18 August 2012, 00:34)
Otilia a numit pe ELA nora MAMEI ROZICA inspector scolar? Oooooo pai ce sa zic poate e din cauza ca fiul MAMEI ROZICA a stat in puscarie un an si acum se judeca in libertate pentru inselaciuni fata de Banci cu peste 3 miloane de euro.Apropo primarul Stoica stie de ce ?
Mihai:
(18 August 2012, 00:30)
Costica este cel mai periculos.... Aveti dreptate. Daca adunati punctajul, este al doilea dupa Ciuperca, cu 21 de puncte. Costica a afirmat ca vrea parlamentar, iar daca se poate si ministru.
Mayra:
(18 August 2012, 00:24)
Felicitări !!!!!!!!!!!!!
caterina :
(17 August 2012, 23:38)
numai hoti......de nota 10 dar unde este soferul adi.......gagicarul de ocazie?
un cetatean:
(17 August 2012, 21:38)
Buna caracterizare, si citi or mai fi. Uitativa la oameni adevarati care au avut curajul sa-l contrazica pe marele Ciuperca au ajuns sa candideze ca independenti sau mai rau. Vezi situatia de la Amara unde acel primar a reusit sa scoata localitatea din anonimat. Astia da patrioti nu PSD..istii dornici de imbogatire peste noapte. Felicitari redactiei dvs.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
273 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 4 august 2026, în intervalul 09 ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 10:25
(3491 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2026

La sfârșitul lunii iunie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4456 șomeri (din care 2200 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 12:25
(2913 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Sâmbătă, 1 august 2026, pompierii ialomițeni au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier pe DJ102N, în localitatea Grindu. În eveniment a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 10:05
(4193 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru  «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut, miercuri,  29 iulie a.c., trei tineri din localitatea Borcea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2026, 17:10
(3133 vizualizări - 1 comentariu)


Broșteni: Reținut pentru că a agresat două femei

Marți, 28 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, în vâ ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2026, 13:20
(3241 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează cu privire la faptul că traficul rutier este blocat pe DN2C, între localitățile Amara și Slobozia, din cauza unui accident rutier.   ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2026, 09:05
(3427 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis vineri, 24 iulie 2026, un mesaj Ro-Alert în județul Ialomița cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian. Mesajul a ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 11:10
(7519 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

În cursul zilei de joi, 23 iunie 2026, polițiști din Slobozia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Cătălina Mihaela Niculici, de 16 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:30
(4175 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Joi, 23 iulie 2026, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut cinci bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:00
(3519 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(4084 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(3861 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(2964 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(3825 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(3619 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(3708 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(2979 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(3049 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(3477 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(4728 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(3735 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(4229 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(4238 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(3414 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(7148 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(3779 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(9339 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(9095 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(5479 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(5425 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...