Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Omul lui Ciupercă, în vizită la Parchetul General

Vicele Mușoiu își exersează scrisul de mînă

Omul lui Ciupercă, în vizită la Parchetul General

În urmă cu mai bine de o săptămînă, vicepreședinte PSD al Consiliului Județean Ialomița, Ștefan Mușoiu, a fost convocat la Parchetul General București. El a fost însoțit de către avocatul Gabriela Petre, aceeași care l-a apărat pe președintele PD-L, Cazacu Marinică, în scandalul generat de contestarea candidaturii acestuia de către PSD, la începutul campaniei electorale pentru alegerile locale. Conform unor apropiați ai celor doi, Ștefan Mușoiu a dat o serie de declarații noi în dosarul penal în care este acuzat de ANI de «incompatibilitate și conflict de interese»...

Parchetul General nu dă cu paru’
În urmă cu mai bine de o săptămînă, Ștefan Mușoiu, vicepreședinte PSD al Consiliului Județean Ialomița, a fost convocat de către Parchetul General pentru o serie de declarații în dosarul deschis ulterior acuzării sale de către Agenția Națională de Integritate de «incompatibilitate și conflict de interese». El a fost însoțit de către avocatul Gabriela Petre, aceeași care l-a apărat pe președintele PD-L, Cazacu Marinică, în scandalul generat de contestarea candidaturii acestuia de către PSD. Contactați telefonic, cei doi au refuzat să dea relații legate de declarațiile solicitate de către procurori. «Nu pot să vă ofer, și nu am oferit niciodată, relații legate de dosarele clienților mei. Dacă are ceva de declarat, sînt convinsă că o va face singur!» a precizat avocatul Gabriela Petre. «Da, am fost. Scrieți asta și e de ajuns!» a confirmat laconic și vicepreședintele Ștefan Mușoiu. Reamintim că, imediat după comunicatul de presă făcut public de către ANI, Ștefan Mușoiu a declarat public: «consider că aceste rapoarte sînt total nefondate, au un vădit caracter politic, nu întîmplător rezultatele acestora fiind publicate în preajma alegerilor locale din 10 iunie 2012 (...)», sugerînd că este vorba despre o răfuială politică.

Cățeluș cu părul creț, nu fă bussines în coteț
Potrivit unui raport al Agenției Naționale de Integritate, făcut public în luna mai a acestui an, Ștefan Mușoiu se face vinovat de infracțiuni prevăzute de art. 253, indice 1, din Codul Penal, «prin semnarea de către soția domnului Mușoiu Ștefan, în calitatea sa de asociat și, respectiv, asociat și administrator la SC SAM GPL SRL și SC PROJECT CONSTRUCT SRL, a unui număr de 7 contracte, în valoare totală de 91190,80 lei, între SC SAM GPL SRL, SC PROJECT CONSTRUCT SRL și MUZEUL NAȚIONAL AL AGRICULTURII SLOBOZIA și SC DRUMURI și PODURI IALOMIȚA SA (instituții din subordinea Consiliului Județean Ialomița), consilierul județean Mușoiu Ștefan participînd la ședințele de aprobare a bugetului propriu al Județului Ialomița pentru anii 2009 și 2010, inclusiv la ședința de aprobare a rectificării bugetului județului Ialomița pe anul 2008, unde în anexa nr. 1 la HCJ nr. 83/31.10.2008 se alocă expres MUZEULUI NAȚIONAL AL AGRICULTURII suma de 66700 lei, „pentru lucrări de amenajare“. Pe cale de consecință și potrivit legii nr. 176/2010, privind integritatea în exercitarea funcțiilor si demnităților publice, Ștefan Mușoiu ar fi trebuit să fie „decăzut din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi“ și nu mai are dreptul de a ocupa o funcție publică pentru o perioadă de trei ani». Inutil să precizăm că acest lucru nu numai că nu s-a întîmplat, dar Ștefan Mușoiu a fost reconfirmat în funcție cu o zdrobitoare majoritate de voturi USL...

21 August 2012, 17:24 (28498 vizualizări - 19 comentarii)

Citiți și:
Drumurile de «aur» ale Consiliului Județean Ialomița
Ialomița are un buget estimat de 150 milioane de lei
Ialomița, județul tandemului Mușoiu-Martin

Comentariile cititorilor:


florinutz:
(8 Mai 2013, 13:04)
interesant..
nicoleta:
(30 August 2012, 22:18)
Si ce credeti ca va pati Musoiu...nimic .Are bani ,firma ,tinar este ,masini are,in c.r il doare.Are grija Ciuperca de el .Doar l-a facut om.Mai ieri se inneca cind  aparea pe la televizor dind vreun interviu sau provaduind politica partidului sau in care a urcat rapid pe scara sociala si politica.Bravo lui ca a stiut pe cine sa pupe unde trebuie.Acum foarte serios, el este un baiat foarte inteligent cu facultate facuta pe bune si cu bun simt fata de lume.Este pacat ca politica strica oamenii si ajung sa nu se mai sature de bine.
victor:
(29 August 2012, 14:06)
,,sorin'', nu te mai da profesor, sa nu ajungi si tu langa aia cu ,,mita pentru bac''!
SORIN:
(27 August 2012, 13:52)
@victor. Măi, Victoraș, ai grijă de copii, zise Elena Ceaușescu către trădătorul- escroc, zis generalul Motorola, primul ministru al economiei României postdecembriste, dealer (în română distribuitor) de telefoane și alte mijloace de comunicare în scaun. Mă bucur să aflu că știi engleza,
victoraș, româna ai dat-o gata mai demult, după cum se poate vedea din postările tale agramate.
victor:
(24 August 2012, 19:59)
,,mircea'' , dar despre personajul articolului, incompatibilul si aproape penalul musoiu, de ce nu te exprimi? O tii inainte, ca o moara stricata cu Basescu! Tacand, dupa pronuntarea CCR, Presedintele i-a lasat in  ofsaid (offside, in engleza) pe ponta plagiatorul, crin demagogul, ministerul propagandei de la antenele lui felix turnatoru' si alti tantalai. Peste 20 milioane EURPO aruncati in vant...Cretinilor, injurati CCR fara sa realizati ca este opera tatucului iliescu si a puscariasului nastase, ei au vrut-o politizata, au gandit-o asa! N-o sa vedem niciodata o emisiune in care sa se compare prestatia lui vacaroiu, ca presedinte interimar in 2007, cu cea a mult prea jucatorului demagog presedinte interimar, cacarau, repetentul puturos! 
mircea:
(22 August 2012, 18:52)
@da/nu....poate nu am fost destul de clar, cea de-a treia varianta, acea de a nu participa, adica de a sta acasa, este o optiune, ceace ma deranjeaza este ca acum, printr-un adevarat paradox romanesc, au decis cei care au stat acasa si nu este deloc corect...nu crezi? cat despre parerile tale despre ponta...antonescu....hai sa fim seriosi, chiar pui botu la hahaielile basescului? pai basescu a ras cand a anuntat taierile, a ras cand a inchis spitale si o sa isi rada de noi, de mine si mai ales de tine...eu cel putin, am fost impotriva lui si mi-am exprimat punctul de vedere, tu ai fost pentru el inr-un mod las si hotesc, ei bine, cand basescu va face pluta in piscina de la vila balta nustiucat, o sa-si rada in barba de oile care l-au ascultat si au stat acasa, cumiti si spargand semnte sau mancand floricele...
da/nu/...:
(22 August 2012, 18:27)
Usl a inceput scandalul,continua scandalul si nu se va opri.Obsesia lor "jos Basescu" genereaza pierderi in fiecare zi.Pot sa votez "da",pot sa votez "nu",sau pot sa nu merg la vot...am trei variante.Antonescu nu are  credibilitate si nu emana forta unui sef de stat,e doar guraliv ,puturos si mincinos.Putea sa boicoteze pdl mult si bine,daca aveam un interimar  "adevarat" ieseau la vot romanii.Nici o formatiune politica nu are asa ceva in momentul de fata si nici in viitor nu vad sa scoata careva iepurele din joben.
mircea:
(22 August 2012, 16:38)
@victor...poate nu stiai ca la referndum esti chemat sa iti spui parerea daca esti sau nu esti de acord cu un anumit lucru, fapt sau situatie, si ai doua variante, da sau nu, este simplu chiar si pentru un pupinbasist, faptul ca tu ai stat acasa pentru ca asa a vrut basescu, imi da dreptul sa iti spun ca esti un pupinbasist portocaliu, cretinatatea celor care cred ca stataciosii acasa decid, adica a ta si a celor ca tine, aceasta cretinatate, ne-a adus unde ne-a adus...sper din tot sufletul sa traiesti asa de bine incat sa-ti iasa pe nas acest bine...in rest iti doresc sa pupi incontinoare basescu basescului,pentru ca asta esti, un PUPINBASIST
victor:
(22 August 2012, 12:21)
Desi ati furat, prin vot multiplu si prin determinarea interesata a oamenilor sa participe la vot, nu ati intrunit majoritatea, lucru constatat de CCR; nimeni nu-i mai presus de lege, usl-amistilor! Aveti majoritate in Parlament, aveti Guvernul SI CONTINUATI CU SCANDALUL!
SORIN:
(22 August 2012, 12:11)
Băi portocaliilor, unde dracu l-ați (lați, la-ți, laț-i, după Videanu) ascuns pe Băsescu?! S-o fi dus s-o caute pe Elodia?! Îl caută toată lumea, inclusiv "ai lui" și ... nimic. La cât de însemnat (fizic) e, nu poate să "fugă", fără să fie prins. Cred că ne va face o mare surpriză: ȘI-A PUS ȘTREANGU'!
danut:
(22 August 2012, 10:19)
N o sa faca procurorii ceva cu astia...de o ard prin politica....parchetele lucreaza la ordin politic...vor fi mereu slugi la tatuci....aia cu independenta justitiei e vrajeala,mai ales dupa reforma Basescului....probabil il sperie procurorii pe Musoiu..sa l dea n gat cu ceva pe Ciuperca....sa joace si Imparatul Rosu dupa cum ii canta un lautar portocaliu:, adica sa prinda si altii lucrari de la buget....nu doar astia ai lui:))Daca nu se executa...se arata pisica portocalie vargata:))
SORIN:
(22 August 2012, 09:25)
@ "Independent". Folosiți cuvântul "afaceri" dacă nu știți că se scrie business, nu bussines! Dacă au încălcat legea, să plătească, TOȚI. Problema noastră este credibilitatea Justiției, credibilitate care tinde vertiginos spre ZERO! Doar o asiduă campanie de presă, bine documentată,
ar putea dejuca unele scenarii de tip mafiot, nedând nici o șansă magistraților inamovibili, dar nu la
șpagă, să mușamalizeze unele situații de incompatibilitate, indiferent ce poziție ar avea făptuitorii.
daniel:
(22 August 2012, 08:24)
Cu ce-l sterge la fund pe ciupi:cumana dreapta sau cu limba?
danut:
(21 August 2012, 22:10)
CCR  e Marea Adunare Nationala....n a scapat Ceausescu....n o sa scape nici Basescu...sunt convins!!Vrea sa termine ca ceasca Smintitul.....se joaca cu nervii nostri jegurile astea de la CCR.....si de la SRI  Coldea.....
mina:
(21 August 2012, 21:34)
Sa scapam macar cu ajutorul procurorilor de oameni ca Musoiu si Ciuperca,poate asa va progresa si Ialomita.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
228 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

173 milioane subvenții pentru sectorul zootehnic și vegetal

Potrivit unui comunicat de presă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat centrelor județene APIA suma de peste 173 milioane lei de la bugetul național reprezentînd plata solicitărilor ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2010, 07:16
(13797 vizualizări - 0 comentarii)


Casă mistuită de flăcări

Casă mistuită de flăcări

În seara zilei de joi, 14 ianuarie a.c., la construcția de casă încă nefinalizată a unei bătrîne din satul Malu a izbucnit un incendiu. Pînă la intervenția pompierilor, întreaga locuință a fost cuprinsă ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 08:12
(10018 vizualizări - 0 comentarii)


Parfumuri contrafăcute găsite de jandarmi

Doi bărbați, unul din București și celălalt din Brașov, au încercat să comercializeze parfumuri contrafăcute la Slobozia. Numai că, astfel, aceștia au fost surprinși miercuri, 13 ianuarie a.c., de jandarmii ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 07:18
(11193 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa Liceelor-ediția 2010

Cupa Liceelor-ediția 2010

Sîmbătă, 16 ianuarie, la orele 11,00, municipalitatea locală dă startul uneia dintre cele mai longevive competiții sportive naționale. Este vorba despre Cupa Liceelor, ediția 2010, competiție destinată ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 18:35
(10169 vizualizări - 0 comentarii)


Beat și fără permis la volan

Joi, 14 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni au depistat în trafic un tînăr în timp ce-și conducea autoturismul deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie și se afla în sare vădită de ebrietate ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:26
(10545 vizualizări - 0 comentarii)


Copil, victima unui accident rutier

Joi, 14 ianuarie a.c.,poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe raza comunei Jilavele, eveniment rutier soldat cu rănirea unui pieton. În urma investigațiilor efectuate la fața locului ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:25
(11362 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectul unui furt din magazin, reținut pentru 24 de ore

În cadrul activităților desfășurate de efective ale Poliției Orașului Amara și Serviciului de Investigații Criminale cu privire la un furt din magazin comis în urmă cu aproximativ o săptămînă, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:24
(13018 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 1,4 tone de deșeuri feroase și neferoase, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni efectuează cercetări pentru stabilirea provenienței unor deșeuri feroase și neferoase ce ar putea proveni din săvîrșirea de infracțiuni. Joi, 14 ianuarie a.c., aflați într-un filtru ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:24
(10586 vizualizări - 0 comentarii)


Înșelați de un fals asistent veterinar

Trei cetățeni din comuna Movila au sesizat agenții postului de poliție despre faptul că un bărbat ce s-a recomandat drept medic veterinar i-a înșelat cu diferite sume de bani sau bunuri, părăsind ulterior ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:22
(11139 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton accidentat

În dimineața zilei de 13 ianuarie a.c., la Munteni Buzău s-a petrecut un accident rutier în urma căruia un bărbat în vîrstă de 70 ani a suferit vătămări corporale, necesitînd internarea. Evenimentul rutier ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:21
(16179 vizualizări - 0 comentarii)


Cu permis fals la volan

Miercuri, 13 ianuarie a.c., polițiștii din Făcăeni au oprit pentru control, pe raza comunei, un autoturism înmatriculat în județul Ialomița, la volanul căruia se afla un localnic în vîrstă de 22 ani. Cu ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:20
(12089 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite în mai multe comune ale județului. Astfel, la acțiunile efectuate pe raza comunelor aflate în zona de responsabilitate a Poliției Municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:15
(13016 vizualizări - 1 comentariu)


Se caută 200 de femei pentru cules de căpșuni în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița primește înscrieri pentru locuri de muncă sezonieră în sectorul agricol din Spania, la cules de căpșuni. Sînt oferite 200 locuri de muncă pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 19:13
(10395 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer de autobuz, beat la volan

În cursul zilei de marți, 12 ianuarie a.c., în jurul orelor 4,00, un echipaj al Biroului Rutier Fetești a oprit pentru control, pe strada Călărași din localitate, un autobuz de transport local persoane ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 18:15
(11163 vizualizări - 0 comentarii)


Consultant de asigurări, cercetat penal

Polițiștii din Urziceni au finalizat cercetările și au dispus începerea urmăririi penale într-un dosar penal în care o femeie în vîrstă de 41 ani, din localitate, este învinuită de săvîrșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:43
(10235 vizualizări - 0 comentarii)


A dat peste doi copii pe trecerea de pietoni

Doi minori, ambii în vîrstă de 10 ani, din municipiul Urziceni, au fost răniți în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de marți, 12 ianuarie a.c., pe Calea București din localitate. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:21
(11441 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectul unui furt din locuință, reținut pentru 24 de ore

În urma cercetărilor efectuate în cazul unei infracțiuni de furt, polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia au stabilit că principalul suspect de comiterea faptei este un ialomițean ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:48
(10330 vizualizări - 0 comentarii)


A condus fără permis

Un echipaj din cadrul Biroului de Poliție Rurală Urziceni, aflat în serviciu pe raza comunei Armășești, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Capitală, la volanul căruia se afla un localnic ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:18
(10300 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța traficului rutier

În cadrul activităților desfășurate pentru combaterea indisciplinei în trafic, efectivele Biroului Rutier Slobozia au constatat 22 de contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, pentru săvîrșirea ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:57
(10685 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de 11/12 ianuarie a.c., agenții posturilor de poliție aflate pe raza de competență a Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat acțiuni comune, pentru prevenirea faptelor de tulburare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:26
(9315 vizualizări - 0 comentarii)


Plățile APIA în 2009, peste 1,281 miliarde euro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a efectuat, în anul 2009, plăți în valoare totală de peste 1,281 miliarde euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și din Fondul European ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:55
(12110 vizualizări - 0 comentarii)


Recalcitrant la volan deși avea mașina neînmatriculată

Sîmbătă, 9 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,15, prin 112, un cetățean din comuna Ciulnița sesiza Poliției faptul că un tînăr aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, a oprit lîngă ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(11837 vizualizări - 0 comentarii)


Urmăriți penal pentru produse contrafăcute

În data de 8 ianuarie 2010, polițiștii de investigare a fraudelor au început urmărirea penală în cinci dosare penale, în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(10799 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar penal pentru pocnitori

Vineri, 8 ianuarie 2010, în baza datelor deținute, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat un control la un agent economic din comuna Gheorghe Doja pe linia deținerii ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(12480 vizualizări - 0 comentarii)


Geci confiscate la Fetești

La finele săptămînii precedente, vineri, 8 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au depistat pe raza localității o persoană ce vindea pe stradă două geci din blană sintetică, fără respectarea prevederilor ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:39
(12010 vizualizări - 1 comentariu)


Controale APIA în teren

Controale APIA în teren

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reafirmă obligativitatea respectării Bunelor Condiții Agricole și de Mediu (GAEC) de către fermierii care au depus cereri de plată pentru schemele de sprijin ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2010, 12:34
(15979 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Teculescu a convocat directorii de descentralizate

De la începutul săptămînii, prefectul județului Ialomița, Mădălin Teculescu a organizat întîlniri cu reprezentanții instituțiilor publice deconcentrate de la nivel local. Principalele teme abordate au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:35
(11341 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu fals, anunțat telefonic

Pompierii slobozeni au fost alertați, joi, 7 ianuarie a.c., asupra producerii unui incendiu la o locuință din cartierul Bora. Deplasîndu-se la locul indicat de apelant, pompierii au constatat că au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:34
(12534 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 100 de șoferi, sancționați de polițiști

Peste 100 de participanți la trafic care nu au respectat prevederile Codului rutier au fost sancționați contravențional, pe numele unui conducător auto care circula cu un autoturism neînmatriculat fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:33
(11318 vizualizări - 0 comentarii)


Loviți de mașini

În după-amiaza zilei de joi, 7 ianuarie a.c., în jurul orei 15,10, Poliția a fost sesizată prin 112 despre producerea unui eveniment rutier pe raza comunei Bărbulești, accident în urma căruia două persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:32
(15383 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...