Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Cercetările nu se opresc aici!»

Prim-procurorul Cristina Istrate referitor la dosarul «Șpagă la Poliția Rutieră»

«Cercetările nu se opresc aici!»

Timp de 10 ore, cei cinci polițiști reținuți joi, 23 august a.c., sub acuzația de «luare de mită» au fost interogați de procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița. Audierile s-au finalizat aproape de orele 16,00. În urma acestora, prim-procurorul Cristina Istrate a declarat «cercetările nu se vor opri aici!».

Filați cu camera ascunsă
Din informațiile oferite de reprezentanții Parchetului Ialomița, cercetările în dosarul «Șpagă la Poliția Rutieră» au fost demarate în urma unei autosesizări.
Imediat după terminarea audierilor, Cristina Istrate, prim-procuror al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița a declarat: «Trebuie adăugat și faptul că nu pretindeau doar bani, ci și bunuri sau alte foloase. De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit și faptul că unor anumiți șoferi, deși încălcau legea, nu le-au aplicat sancțuni, creîndu-le astfel avantaje patrimoniale și nepatrimoniale...».
Alături de procurori, pe fir au intrat și ofițeri din cadrul SRI care au interceptat telefoanele celor 5 polițiști reținuți. Discuțiile stenografiate ale polițiștilor acuzați  de «luare de mită» îi incriminează pe aceștia.
Mai mult, surse din cadrul anchetei au declarat, în exclusivitate pentru Independent, faptul că una dintre metodele folosite de anchetatori pentru a demonstra vinovăția celor 5 polițiști de la Serviciul Rutier a fost filajul cu camera ascunsă. Pe mașinile de serviciu ale polițiștilor au fost montate camere audio-video, care îi incriminează în mod direct. Imaginile se vor constitui ca probe într-un dosar care amenință să zguduie din temelii întreg Serviciul Rutier Ialomița.
«Deocamdată nu vă putem oferi prea multe detalii cu privire la acest aspect. Anchetarea superiorilor nu intră în competența noastră, dacă se vor descoperi elemente care să-i incrimineze și pe aceștia vor fi cercetați de structurile abilitate!» a adăugat prim-procurorul Cristina Istrate.

23 August 2012, 17:12 (24271 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Mită sub formă de «CAR țigănesc»
Polițiștii-infractori, mituiți «în echipă»
Ialomița: Polițiștii-infractori, trimiși în judecată

Comentariile cititorilor:


mickey:
(23 August 2012, 17:42)
apropo de politisti corupti..de taras ce se mai aude..e sau nu pe faras?
Ilie:
(23 August 2012, 17:32)
Sa cred oare ca Parchetul ii suspecteaza pe cei 5 de la Rutiera si pentru faptul ca si-au facut serviciul defectuos si nu aveau stiinta de masinile incarcate cu cereale ale (famigliei) Goaga,masini care tranzitau judetul de la nord la sud sau nu au observat  tranciurile lui Tinta........care ieri faianta ....tot frate inclusiv sediul vamii locale.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 14 Oct 2026
259 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări doi șoferi, ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 15:20
(1944 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se furnizează apă cu program în localitatea Dridu!

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Dridu s-a înregistrat în ultima perioadă o creștere semnificativă a consumului de apă. Având în vedere fenomenul de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 14:15
(7420 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturim în flăcări la Urziceni, incendiu la o casă din Bițina Pământeni

Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit în cursul zilei de vineri, 28 iunie a.c., în jurul orelor 10,00, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism, în Urziceni. ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 12:30
(7688 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Coșereni

Duminică, 30 iunie a.c., în jurul orei 06,00, dispeceratul ISU Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Coșereni, în eveniment fiind implicate ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 12:25
(4113 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Dosar penal pentru că și-ar fi agresat soția

Polițiștii din Grivița au fost sesizați joi, 27 iunie 2024, de către un bărbat din Reviga cu privire la faptul că sora sa, în vârstă de 52 de ani, ar fi fost agresată fizic de către soțul ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2024, 14:40
(16484 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: La volan în stare de ebrietate

Joi, 27 iunie 2024, polițiștii din Slobozia au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de în vârstă de 67 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism î ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2024, 14:20
(3646 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Actualizarea programului de furnizare a apei în localitatea Fierbinți-Târg

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg s-a înregistrat în ultima perioadă o creștere semnificativă a consumului de apă. Din acest motiv, pe timpul ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2024, 12:25
(10716 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis după ce un feteștean și-ar fi bătut mama

Polițiștii din Fetești au fost sesizați miercuri, 26 iunie a.c., de către o femeie de 65 de ani, din Fetești, cu privire la faptul că fratele său, un bărbat în vârstă de 53 de ani, ar fi ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:55
(11836 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Joi, 27 iunie a.c., puțin trecut de miezul nopții, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:50
(3995 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier produs în Slobozia

Accident rutier produs în Slobozia

Joi, 27 iunie 2024, pompierii din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs la Slobozia, în care au fost implicate trei autoturisme cu șase persoane pasagere. La locul solicitării au ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:10
(7594 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Exercițiu aplicativ, desfășurat de pompieri la Urziceni

Joi, 27 iunie 2024, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a desfășurat un exercițiu combinat de conducere cu forțe și mijloace în teren pentru ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 08:30
(8141 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Ordin de protecție provizoriu emis după ce un tânăr și-ar fi amenințat fosta prietenă

Polițiștii din Căzănești au fost sesizați marți, 25 iunie 2024, de către o tânără de 18 ani, din Căzănești, cu privire la faptul că ar fi fost amenințată de către fostul său prieten, în v ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 16:15
(19845 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

În cursul zilei de marți, 25 iunie 2024, polițiștii rutieri au oprit în trafic doi bărbați, în vârstă de 55 de ani, respectiv 63 de ani, din Fetești și Reviga, în timp ce ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 16:10
(8059 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 26 iunie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural Ialomița. În cadrul ședinței au fost prezentate probleme de interes județean, aflate în atenția ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 11:40
(18374 vizualizări - 0 comentarii)


IJP Ialomița: Amenzi de peste 220 mii de lei, 23 de permise reținute

În minivacanța prilejuită de sărbătorirea Rusaliilor, polițiștii din Ialomița au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În urma ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 15:15
(18662 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 14:40
(6945 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor ialomițeni pe perioada minivacanței de Rusalii

Efectivele Jandarmeriei Ialomița au desfășurat, pe timpul minivacanței, 48 misiuni de ordine publică, prioritatea fiind asigurarea unui climat de siguranță civică și intervenția promptă pentru soluționarea ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 14:00
(7340 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Înecat în Lacul Iezer

Ialomița: Înecat în Lacul Iezer

Luni, 24 iunie 2024, în jurul orelor 17,20, pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru căutarea unei persoane înecate în Lacul Iezer. La locul evenimentului au fost ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:55
(16877 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un spațiu comercial din Amara, autoturism în flăcări la Slobozia

Pompierii au acționat în perioada 21-24 iunie 2024 pentru localizarea și stingerea a 25 de incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 25 de incendii care au avut loc î ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:50
(9847 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Răsimnicea

Vineri, 21 iunie 2024, în jurul orelor 13,00, două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:45
(14391 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: În localitatea Fierbinți-Târg se furnizează apă cu program!

Ca urmare a fenomenului de secetă accentuată și a temperaturilor extreme, s-a înregistrat o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă la nivelul sistemelor centralizate operate de RA ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 11:25
(8921 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru sectorul apicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 31 iulie 2024 inclusiv, pot depune cererile de plată și documentele doveditoare ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 09:15
(8089 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Drapelului», sărbătorită la Slobozia

Autoritățile din Slobozia vor serba și anul acesta «Ziua Drapelului». Evenimentele se vor desfășura în zilele de 25 și 26 iunie 2024, în Piața Revoluției din Slobozia. Astfel ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 08:55
(6962 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive al polițiștilor în minivacanța de Rusalii

În perioada 22-24 iunie 2024, polițiștii ialomițeni vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în liniște și siguranță de minivacanța de Rusalii. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2024, 13:10
(9897 vizualizări - 5 comentarii)


Minor de 15 ani din Manasia, reținut pentru «tâlhărie calificată»

Miercuri, 19 iunie 2024, polițiștii din Urziceni au depistat un minor de 15 ani, din comuna Manasia, bănuit de comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată». Cercetările oamenilor ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 15:55
(6754 vizualizări - 2 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campanie de donare de sânge în comuna Scânteia

Protopopiatul Slobozia: Campanie de donare de sânge în comuna Scânteia

Joi, 20 iunie 2024, cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, a organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 15:00
(13515 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 24 iunie 2024, a doua zi de Rusalii, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 10:05
(10283 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 48,281 milioane de euro pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 17-19 iunie 2024, plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală de 239,990 milioane de lei (48,281 milioane ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 09:15
(3688 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 610,67 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna mai 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna mai 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 23 de inspecții ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2024, 11:20
(11612 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Movilița și Ciulnița

Accidente la Movilița și Ciulnița

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2024, 09:40
(9830 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Flo în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» # în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Gigel în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia cetățean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetățean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție cetățean în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Eloise în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Pleava societatii în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Alt parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia jante anvelope iarnă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Un părinte. în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...