Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

«Dacă voi candida, CÂȘTIG!»

Marian Pavel, un primar PSD care vrea să-și depășească condiția

«Dacă voi candida, CÎȘTIG!»

Planurile USL pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 sînt ambițioase: 6 fotolii de parlamentar, dintre care, cele de senator sînt garantate. Așa cum vă precizam săptămîna trecută, continuăm seria interviurilor politice cu potențialii candidați pentru aceste funcții. Marian Pavel, primarul comunei Gheorghe Lazăr, este unul dintre numele aflate pe lista potențialilor candidați pentru fotoliul de senator al Colegiului 1 Fetești-Țăndărei. Nu e singurul, e drept! Însă are cele mai multe atuuri pentru a fi nominalizat. Poate și pentru că, în discursurile publice, nu uită niciodată să-și spună poezia: «Eu sînt un soldat disciplinat al partidului. Unde mă trimite, acolo mă duc!».

Unde se duc primarii, cînd se duc?
Răspunsul logic ar fi în Parlamentul României, cum se pregătește să o facă Marian Pavel de la Gheorghe Lazăr. Dacă va fi nominalizat, nu uită să precizeze. Dar pînă la nominalizări mai sînt cîteva săptămîni și nimeni nu are timp să aștepte atît. Nici chiar alegătorii, despre care Marian Pavel crede că sînt pregătiți pentru a vota un primar pentru Parlament...
-Electoratul PSD habar n-are pe cine votează. Oamenii sînt chemați la urne, ca oile, și votează ce li se șoptește înainte de a intra în cabină...

-Aveți impresia că, după 4 mandate, mai e cineva în zonă care să nu știe cine e Marian Pavel? Cei din Bucu nu știu că eu deszăpezesc în fiecare iarnă șoseaua dintre Gheorghe Lazăr și Bucu? E vreun om în comunele astea care să nu fi avut cel puțin o dată de-a face cu mine? Sau în Ograda, sau în Valea Ciorii... Chiar și în Săveni!
-Asta-i altceva. Adevărul adevărat e că partidul vă sacrifică pentru a-și maximiza șansele unui rezultat bun...
-Nu, nu-l sacrifică. Partidul își îndreaptă atenția către un primar care reprezintă responsabil un colegiu mai mic. Eu am un colegiu de două mii și ceva de locuitori. Și vreau să-mi întind sfera la o sută de mii... E simplu și nu există nicio rațiune ascunsă. Evident vorbim și despre experiență administrativă, notorietate, experiență profesională... Iar pentru ca toate astea să fie fructificate, e nevoie și de o astfel de experiență politică.
-Bulșituri de adormit electoratul. Sînteți un soldat și vă veți supune unui ordin...
- Nimeni nu dă ordine! Nici Ponta, nici Ciupercă, nici altcineva! Structurile de conducere ale partidului își desemnează candidații. Biroul executiv, comitetul executiv... E logic că sîntem soldații partidului. Toți sîntem soldații partidului. Iar partidul există nu doar pentru că are membrii, ci și simpatizanți. De fapt, dacă mă întrebați pe mine, aceștia dau partidului forța de a reuși, de a conduce...
-Sînteți doar un nume pe o listă... Partidul nu vede în Marian Pavel o personalitate!
- Partidul aduce, în postura de candidat, pe cel care are șansele cele mai mari. Nimeni nu vrea să plece la luptă cu un perdant. De ce ar face lucrul acesta? Cine ar vrea să piardă? Și care e rostul unui partid? Să ajungă la putere. Și cum ajungi acolo? Avînd un număr cît mai mare de aleși, de parlamentari... Așa îți dai măsura și tot așa, după 4 ani, electoratul decide prin vot dacă ai făcut bine sau nu. E simplu!
-Pălăria de senator e prea mare pentu un primar!
-De ce ar fi o pălărie prea mare? Și cine ar putea fi mai bun decît un primar? Un șef de deconcentrată, un director de instituție, un politician de la Centru? Ce au făcut ei mai mult? Din ce perspectivă? Din moment ce un primar a fost în stare să rezolve problemele unui colegiu mic, poate fi în stare să rezolve și problemele unui colegiu mare. Dacă vrea... Eu, din poziția de parlamentar, am să-mi reprezint primăria în Parlament, dar și pe ceilalți o sută de mii de locuitori ai colegiului...

Și directorii de campanie se împușcă, nu-i așa?
Am vrea să fim impresionați de discurs, dar nu putem. Marian Pavel e de 8 ani directorul de campanie al PSD în colegiul Fetești-Țăndărei. A avut timp să-și șlefuiască discursul, a învățat să creadă în el pentru a deveni credibil, poate să facă declarații coerent și să uite că a candidat, în 2000, pe listele PRM la Primăria Gheorghe Lazăr. Din păcate, tot un director de campanie rămîne! Iar pe aceștia nu poți să-i crezi niciodată...
-PSD cîștiga voturile furînd?

-Furînd ce?
-Furînd ștampilele de vot... Ștampilînd buletine de vot după închiderea urnelor... Cărînd alegători la vot... Dîndu-le pachete cu ulei și zahăr... Mai vreți?
-Eu îmi aduc aminte despre furturile din 2004. Atunci, cineva clama că am furat alegerile! Cînd a ieșit celălalt, nimeni n-a mai spus nimic. În 2009, la Paris, s-a furat! Acum, cînd Referendumul a trecut, nimeni nu mai spune nimic de lucru ăsta...
- E o practică transpartinică!
-Nu! De 12 ani organizez alegerile la Gheorghe Lazăr și nu cred că se poate fura. Cine fură? Eu, dumneavoastră, cei din secția de votare? Aș putea eu să iau un buletin de vot și să-l ștampilez? Pentru ce?
-Vorbim de un furt zonal, la nivelul colegiului. Sau de «danii» electorale...
-Din punctul meu de vedere, este greșit să dai ulei și zahăr pentru voturi. Nu e o soluție! Din punctul meu de vedere, aceasta este masa de manevră a tuturor partidelor. Și cîștigă, probabil, acela care dă ultimul. Aaa... dacă îți organizezi activitatea timp de patru ani pentru a determina electoratul să-și dorească să rămîi în funcție, să rămîi primar, e altceva... E normal, pentru asta ai această funcție, pentru a ajuta, organiza și conduce...
-Ok! Să renunțăm, de dragul conversației, la suspiciunea de furt... Ce vindeți în calitate de candidat? Și cum vă vindeți?
- Înțeleg ce insinuați, dar nu e ca în piață! Da, poate că oamenii nu cumpără doctrine! Întîi de toate, ai nevoie de notorietate pentru a fi votat, e adevarat... Apoi e vorba de realizări, de personalitatea candidatului... Și, într-un final, vorbim și despre programul politic, doctrina partidului, proiecte pe care le propunem electoratului...
-Teorie! Jumătate din populația județului  nu-și cunoaște senatorii și deputații. Am îndrăzni chiar să spunem că nici măcar pe cel care-l reprezintă la nivel de colegiu...
-Nu și la Gheorghe Lazăr! Marian Neacșu a fost în comună la toate evenimentele importante ale localității. A fost pe 24 ianuarie, pe 8 martie, pe 9 mai, de ziua localității... Atunci cînd au apărut probleme, la audiențe! Este ceea ce vreau și eu, să organizez program de audiențe în fiecare comună...
-PSD n-are habar cum se organizează o campanie. Are, în schimb, o mașină de vot formidabilă, pe care o conduce la urne la fiecare alegeri...
-Ca să ai o mașină de vot care să funcționeze, trebuie să ai un candidat bun și un partid care să fie susținut de electorat! Cine nu înțelege acest lucru, greșește și pierde! Eu n-am cîștigat la Țăndărei doar pentru că acolo există un bazin electoral al PSD, ci pentru că am avut un candidat bun, credibil...
-La Slobozia nu s-a întîmplat așa, candidatul a fost slab... Dar PSD tot a cîștigat alegerile!
-Eu nu m-am ocupat de alegerile locale din Slobozia, nu pot să comentez ceea ce spuneți...

Quo vadis, Pavele?
Cerem cinci minute de pauză, ne dăm un pas în spate și trecem în revistă răspunsurile. Decis să izoleze toate breșele existente în apărarea PSD, Marian Pavel a reușit să ofere un discurs anost și niște cărări bătătorite înaintea sa de mulți alții. Toți plecați din popor și toți cu aceeași tolbă de promisiuni pentru electorat. Oare e atît de naiv încît să-și închipuie că mai poate păcăli încă o dată?
-Ce e Parlamentul pentru candidatul Pavel?

-Depinde ce-ți dorești... Dacă te mulțumești cu activitatea politică pusă în slujba a 2500 de oameni... Și în slujba mea, pentru că nu fac asta doar pentru ei, o fac și pentru mine... E ok! Dar poate-ți dorești, la un moment dat, să faci mai mult, să realizezi ceva la scară mai mare, să depășești barierele unei localități..
-Asta spun toți candidații! Haideți mai bine să fim de acord că e un loc cald, bine văzut, o poziție din care poți deschide orice ușă și rezolva problemele oricui dorești...
-Sînt de acord cu această afirmație, dacă sînteți de acord că voi deschide toate ușile pentru a rezolva problemele din colegiu...
-Puteți oferi un exemplu de parlamentar care a deschis o astfel de ușă pentru județ? Și exemplul concret!
-Nu acesta este rolul parlamentarului. Rolul acestuia este să legifereze, să sprijine rezolvarea acelor probleme oferind o legislație adecvată...
-Iar vorbiți din cărți! Puteți oferi o garanție concretă că veți fi altfel?
- Voi face pentru colegiu ceea ce am făcut pentru Gheorghe Lazăr. Știu că toți spun așa, dar nu vă pot dovedi că eu sînt altfel. De fapt, pot, dar nu vreau!
-Pentru că sînteți un soldat disciplinat al partidului...
-Pentru că eu sînt un soldat disciplinat. Nominalizările vor fi făcute abia la jumătatea lunii septembrie. Pînă atunci, sînt politicos și vă răspund la întrebările la care pot răspunde! Și pot să vă răspund la o întrebare pe care nu mi-ați adresat-o! Dacă voi candida, cîștig! E suficient de clar?!

CV de primar pe viață Marian Pavel a fost unul dintre cei mai tineri dintre primarii ialomițeni. La 25 de ani, după doi ani de anticameră prin birourile PRM, ajunge în anul 2000 primar al comunei Gheorghe Lazăr. După numai 4 ani, cîștigă suficientă anvergură și notorietate pentru a fi dorit de PSD. Se lasă adjudecat și devine, încet-încet, unul dintre liderii neîncoronați ai organizației județene. Un lider informal, domnule Ciupercă, dacă înțelegeți ce vrem să spunem... O dată cu politica, vin și afacerile. Face multe, dar la vedere sînt doar răsadurile de pepeni din care cîștigă suficient pentru a-și asigura independența financiară. După alegerile din anul 2008 devine clar că este unul dintre cei 15 «primari pe viață» pe care îi are județul... Îi reproșăm în timpul interviului că dă vrabia primăriei pe cioara de pe gardul Parlamentului și că, dacă i-ar păsa de județ, ar rămîne aici pentru a asigura stabilitatea acestuia și a securiza așteptările celor 2500 de locuitori pe care îi reprezintă. Devine brusc sincer, pentru prima oară de la debutul interviului: «Dacă cei pe care îi reprezint sau ceilalți ialomițeni cred că sînt un factor de stabilitate în zonă, cu siguranță vor ști că pot fi un factor de stabilitate în Parlament și vor alege să mă voteze. Iar aici vă includ și pe dumneavoastră, pentru că eu știu că fiecare vot cotează. Și vă mulțumesc pentru asta!».

12 Septembrie 2012, 19:31 (9200 vizualizări - 15 comentarii)

Citiți și:
Bucu: Autoturismul VW Passat al primarului din Gheorghe Lazăr, distrus în totalitate

Comentariile cititorilor:


Elena:
(22 Octombrie 2012, 14:39)
Sunteti niste ipocriti si INVIDIOSI, vorbiti sa va aflati in treaba! Pavel chiar a facut mult pt Lazar si merita toate laudele. Stie sa-si asculte concetatenii, sa-i sustina, sa-i ajute atunci cand au probleme spre deosebire de multi altii. Inainte de toate stie sa fie OM si m-as bucura ca toti parlamentarii sa aiba  macar un pic din calitatile lui de om inainte de cele de bun politician, ar sti sa-si reprezinte responsabil colegiul!!! M-am saturat de balivernele voastre de ra...t, voi nu meritati nimic decat conducatori ca aceia pe care ii sustineti!!!!!! Inainte sa ponegriti un om, in general, incercati sa va informati....
nebunica:
(21 Septembrie 2012, 11:44)
Ce de nebuni pe aici/ ,unde-i primar la SAPOCA ?
ALT NEBUN:
(19 Septembrie 2012, 13:33)
FANA NEBUNU TRAGE CU TUNU IMPUSCA RATE MANANCA MATE
fana nebunu:
(19 Septembrie 2012, 12:36)
sant nebunul satului  si vecin cu domn primar .a facut treba buna pentru gh lazar,votati-l ca nu stiti ce pierdeti
Jhon:
(18 Septembrie 2012, 21:43)
Unde-s oamenii cu caracter si carte de altadata. Unii cred ca daca au bani, sunt indreptatiti si sa ne reprezinte, n-au limite si uita de unde au plecat. Dupa ce ca ne-au furat, mai vor si sa ne f..a. O natiune de violati.Romania trezestete!!!!!
andrei:
(17 Septembrie 2012, 00:41)
grobianul asta e reprezentativ ptr psd. minciuni, promisiuni, manipulari, danii, furaciuni cat se poate, tupeu de mafiot si atitudine de cocalar cu un stat subtire de interlop sa dea bine.  votati bine!
pedro slobozia:
(16 Septembrie 2012, 10:12)
scuza-ma sorine dar succesurile nu sunt ale oamenilor lui ilici kgb, ei sau axat pe alte ziceri????????????
colonelu:
(13 Septembrie 2012, 20:20)
eu vreau o jumata de tuica pentru vot
marcel:
(13 Septembrie 2012, 18:19)
Vai de capul nostru , hal de om si de senator!Singura calitate-nu sufla in fata dictatorului Ciuperca.
fgy:
(13 Septembrie 2012, 13:33)
calmati-va! candideaza cu acordul lui Ciuperca.
SORIN:
(13 Septembrie 2012, 12:51)
Dacă mă lași să pescuiesc în Iezer patru ani, sunt al tău! Dar să și iau peștele acasă, nu să vină nu știu ce mameluc să-mi spună că nu e voie. Prăjeala mi-o fac singur, vrăjeala o faci tu! O să iau legătura cu dl. Coconcea, un prieten comun, și el pescar. Sper să nu se supere Iulică pentru "delațiunea" mea. În rest, succesuri multe și mari!
citizen portocaliu:
(13 Septembrie 2012, 12:46)
sa fim seriosi !
gigi lazar daca era ,, administrat " de pavel arata mult mai rau. Realitatea este alta, sunt 2 persoane care administreaza comuna, nu le spun numele ca le fac rau. Pavel se ,,plimba " pe la Slobozia ( a se citi Vlase )
De cate ori te duci in primarie, credeti ca primarul este acolo ?

P.S.
  Vlase  isi doreste un om in parlament;
   cu  PAVEL sau  TECULESCU imi imaginez ca parlamentari vom avea
OBIECTIV:
(13 Septembrie 2012, 12:09)
E bine ca voi astia tinereii din PSD sa mai cititi, sa mai puneti mana pe carte, bine ar fi si din gandirea social-democrata a Romaniei de inceput de sec. 20.
Ca e jale cu cultura lor. Dl.Ciuperca ar trebui sa ii mai indemne si la culturalizare ca sunt cam jalnici...
Mosu:
(13 Septembrie 2012, 07:56)
Daca te sustine Vlase...
alegătorul turmentat:
(13 Septembrie 2012, 05:51)
Mareane, m-ai convins! Ca să moară Ciupercă dă necaz te votez! Ia zi, la ce oră dai micii în duminica alegerilor, că, să fi tu al dracului, faci niște mici la Gigi Lazăr la fiecare alegeri de-ți vine să furi ștampila din secție ca să o vinzi pe încă o porție!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
288 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Sudiți!

Miercuri, 22 aprilie 2026, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile în vederea executării operațiunilor periodice de spălare și igienizare la nivelul rezervorului ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 08:40
(3188 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA intervin luni, 20 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2026, 11:10
(2292 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF/Antifraudă

Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 13:20
(3999 vizualizări - 1 comentariu)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(2951 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(3759 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(2696 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(8382 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(3708 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(3677 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(5438 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(4578 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, echipele Constanța sistează furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 14:10
(5177 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(2975 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(1576 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Joi, 2 aprilie 2026, la sediul Jandarmeriei Ialomița, în contextul «Zilei Jandarmeriei Române», a fost organizată o întâlnire cu foștii comandanți ai instituției. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 17:35
(461 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Polițiștii ialomițeni au surprins în trafic un bărbat aflat la volanul unui autoturism. După testarea cu alcooltestul, polițiștii au fost surprinși să descopere că șoferul avea 3,11 mg/l alcoolpur ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 16:50
(577 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 558 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadelor 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 13:05
(4051 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi înaintea Sărbătorilor Pascale

În perioada 24- 30 martie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat prima etapă a acțiunilor de control specific Sărbătorilor Pascale, verificâ ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 09:10
(1817 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru port ilegal de armă

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului Urziceni, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate. În urma controlului efectuat, asupra acestuia a ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 18:50
(1962 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: «Tradiție și Credință» la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează evenimentul cultural «Tradiție și Credință», ce va avea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:35
(3305 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Arte Vizuale: Tineri artiști din Ialomița își expun creațiile la Muzeul Național al Agriculturii!

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:20
(2472 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținut pentru că a condus în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind depistat la volanul unei mașini, în stare de ebrietate. Polițiștii l-au oprit în trafic, iar pentru că prezenta halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 13:20
(815 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în unitățile de învățământ din Urziceni 

Joi, 26 martie 2026, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul unităților de învățământ din Urziceni, dar și în cele din localitățile î ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 12:40
(2332 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 martie 2026, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că marți, 31 martie 2026, este termenul-limită de depunerea a Formularul 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 11:30
(4077 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale ample înaintea Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară, la nivel judetean, acțiuni de monitorizare, prevenție și control, pentru protejarea sănătății publice. Recomandarea reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 10:00
(925 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,95%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2026

La sfârșitul lunii februarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4664 șomeri (din care 2190 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 09:30
(347 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Luni, 23 martie 2026, polițiștii ialomițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:10
(1390 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural «Ionel Perlea» și a Parohiei «Buna Vestire» din Slobozia, miercuri, 25 martie 2025, va fi vernisată expoziția ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:05
(472 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Făcăeni, patru persoane reținute 

Sâmbătă, 21 martie 2026,  polițiștiii ialomițeni au desfășurat o razie de amploare pe raza comunei Făcăeni, având ca scop menținerea și consolidarea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2026, 15:00
(1225 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...