Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Linșaj public în Consiliul Local Slobozia

Autoritățile locale vor să scape de arhitectul șef al orașului

Linșaj public în Consiliul Local Slobozia

În urmă cu trei săptămîni, la ședința din 30 august a Consiliului Local Slobozia, arhitectul șef al orașului a fost desființat public. Potrivit acuzațiilor aduse de către autorități și o parte a consilierilor, Bereczk Alexandru Lorand este acuzat de «atribuirea frauduloasă a unei lucrări de proiectare», de «cheltuirea banilor publici împreună cu amanta» și de «incompetență în funcția pe care o ocupă». După două săptămîni de la acest incident, arhitectul șef al orașului, aflat în concediu pînă la acest moment, a făcut primele declarații publice. «Eu răspund conform atribuțiilor pe care le am și în baza legislației. Atît și nimic mai mult!» a declarat el pentru Independent.

Arhitectul șef al Sloboziei, linșat public
Prezentat public de către autoritățile locale în luna august a anului 2011, arhitectul șef al Sloboziei a devenit, după numai un an, persona non-grata. La sfîrșitul lunii trecute, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Slobozia, el a fost acuzat de «atribuirea frauduloasă a unei lucrări de proiectare», de «cheltuirea banilor publici împreună cu amanta» și de «incompetență în funcția pe care o ocupă». Acuzațiile au fost făcute pe baza unei reclamații înregistrate la Primărie și a fost susținută și de declarațiile unora dintre consilierii PSD prezenți. «Printre invitații participanți la selecția de oferte a fost și doamna arhitect Zulufescu Carmen, concubina oficială a domnului arhitect Bereczk Alexandru Lorand, care a și fost declarată cîștigătoare. Domnul Bereczk Alexandru Lorand este într-un total conflict de interese (art. 69 din OUG 34/2006 și art. 70 din legea nr. 161/2003, invitîndu-și propria iubită și atribuindu-și, practic, lucrarea). Acest lucru atrage anularea procesului de selecție a ofertelor, precum și răspunderea penală a arhitectului șef pentru culpa de  înșelăciune calificată» se susține în reclamația făcută publică. La aceste acuzații se adaugă cele privind cheltuirea banilor publici pentru a reprezenta Primăria Slobozia la o întîlnire cu un investitor neamț, în Germania, precum și lipsa de responsabilitate managerială a arhitectului șef. «Am moștenit această „problemă“ de la Ionașcu. O vom rezolva!» a declarat primarul Alexandru Stoica în cadrul ședinței.

Greu de ucis 5
În ciuda acuzațiilor grave proferate în cadrul Consiliului Local, problema eliminării sau înlocuirii acestuia se dovedește a fi una extrem de spinoasă. Aflat în concediu pînă săptămîna trecută, Alexandru Bereczk nu a înțeles semnale transmise de către autorități și consilierii PSD și refuză să părăsească de bunăvoie funcția. «Eu răspund conform atribuțiilor pe care le am și în baza legislației. Atît și nimic mai mult! Pot să vă spun doar că am respectat de fiecare dată legea și că am acționat în litera și spiritul ei... Cît despre deplasarea în Germania, am făcut-o la solicitarea fostului primar Gabi Ionașcu, dar și cu acordul viceprimarului de la acel moment, actualului primar Alexandru Stoica. Și nu a fost vorba despre suma vehiculată în cadrul Consiliului Local, ci doar despre cheltuielile de transport și atît. A fost o deplasare în regim de urgență pentru a primi un răspuns necesar adoptării unei decizii corecte și în cunoștință de cauză. În plus, am făcut singur respectiva deplasare!» a declarat pentru Independent arhitectul șef al orașului Slobozia. Întrebat dacă intenționează să demisioneze, Alexandru Bereczk a refuzat să dea un răspuns tranșant la această întrebare: «Eu mi-am făcut meseria așa cum consider că trebuie să și-o facă oricine, prin prisma deontologiei profesionale și respectînd strict legislația. Demisia este opțiunea mea personală și o voi lua în calcul cînd și dacă voi crede că este necesar!».

De ce este Alexandru Bereczk persona non-grata În ciuda acuzațiilor publice aduse arhitectului șef al Sloboziei, autoritățile nu au adoptat pînă la acest moment nicio măsură administrativă împotriva sa. Unul dintre motivele acestei «ezitări» îl reprezintă faptul că niciunul dintre delatorii săi nu este calificat, potrivit legislației în vigoare, pentru a-l înlocui. Potrivit unor surse apropiate instituției, care au dorit să-și păstreze anonimatul, edilii locali caută în continuare o soluție pentru eliminarea acestuia din sistem. De ce sunt edilii locali atît de radicali în privința arhitectului șef al orașului ne explică, mucalit, aceeași sursă: «Am auzit că nu prea semnează. Și că mai și pune întrebări. Ori, ăștia, au nevoie de semnături și de oameni care să dea din cap. Că doar n-o să împartă șpaga cu un puțoi!».

26 Septembrie 2012, 15:33 (12789 vizualizări - 14 comentarii)

Citiți și:
Revocarea din funcție a fostei directoare a Servicii Publice SRL, atacată în instanță
Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare
Primăria Slobozia gestionează o afacere de 260 mii de lei
A început bătălia pentru Slobozia
Alexandru Stoica, fostul primar al Sloboziei, a scăpat de închisoare

Comentariile cititorilor:


popescu:
(2 Octombrie 2012, 18:09)
 contabilul sef ce face? cu cine  imparte " SPAGA"?
mircea:
(29 Septembrie 2012, 18:01)
mai frate, a cui este gazeta de sud-est?
SORIN:
(28 Septembrie 2012, 08:27)
@mihai enciu. Ba da, a Brânză d'aia franțuzească, cu mucegai, Camembert, Rockfort și alte împuțiciuni "fine".
mihai enciu:
(27 Septembrie 2012, 23:38)
Nu pute a Branza acest scandal?
daniel:
(27 Septembrie 2012, 11:02)
Toti prostii au ajuns sa conduca orasul(ma refer la cei din psd,scuze pnl).Pnl nu stie in rahat s-a bagat cu mafiotii astia de la psd.De cand sunt la conducere prostanacii nu au facut nimic...scz s-au plimbat in China...pe banii nostriii...au mai luat bani de la banca ptr megaproiecte:cat e spaga cat mai ramane ptr luccrari...
SORIN:
(27 Septembrie 2012, 10:13)
Și uite-așa, dacă este adevărat ce spune "Călărășean", mai "scapă" Slobozia de un profesionist care s-a pus de-a curmezișul mafioților, aceștia din urmă rămânând în contiunuare stăpânii inelelor.
Îi recomand d-lui "arhitect" să urmărească evoluția colțului parcului E14, după eventuala plecare a d-lui Bereczk.
Calarasean:
(27 Septembrie 2012, 09:15)
Arhitectul este in negocieri cu primaria Calarasi pentru postul de acolo.
SORIN:
(27 Septembrie 2012, 08:58)
@ arhitect. Nu crezi că tizului meu ... Brânză i-au fost suficienți anii "petrecuți" la Primărie, nu crezi
că-i ajung banii obținuți "profesionist"?! Oricum, de-a lungul anilor, a făcut vrute și nevrute, nu mai
are sens să scormonim rahatul, dar, dacă e cazul, vom reîmprospăta memoria unora care au uitat
anii de început, cu "deplasările profesionale" în Italia, la Sapri, cu tot felul de "manechine" minore.
Știi, d-le "arhitect", există o zicală: gata, ți-ai trăit traiul, ... văd că unii mai vor "mălai". Ș'așa ar fi trebuit să-i ajungă poziția de consilier local. Puțină modestie nu strică nimănui, chiar dacă în lumea politică nu există așa ceva, cel puțin pe la noi.
arhitect:
(27 Septembrie 2012, 08:05)
Arhitectul asta sef da bine cu arhitectura din coltul parcului E14. Sa-l ia acasa Ionascu ca el l-a adus dupa ce l-a mazilit pe Brinza.
SORIN:
(27 Septembrie 2012, 08:00)
E clar că acest tânăr le stă-n gât multor "experți" fără pregătire de specialitate, șpăgari fără scrupule. Singurii, sau printre puținii arhitecți adevărați, care ar putea să-și spună părerea referitor la profesionalismul acestui arhitect, sunt, după părerea mea, d-nii ARHITECȚI Mițurcă și Vede. D'alde Constantinescu și Brânză (care nici măcar nu e arhitect),  marii competenți și compatibili, să mai lase loc și tinerinlor să se exprime profesional, nu să le pună tot felul de bețe-n roate, chiar dacă, vezi Doamne, fac parte din "vechea gardă", de parcă ăștia de acum o fi fost în Garda de Fier. În Slobozia, niciodată nu va exista o "nouă gardă", reformatoare, ci numai niște rocade de prost gust, la toate nivelurile administrației. Mare rușine!
dan:
(27 Septembrie 2012, 05:42)
daca nu sa supus psdului.....ati vazut daca vicele bacanu sa supus.....a fost in china,sotia e director la cuza........luati exemplu si pupati in.........r PSDul
danut:
(27 Septembrie 2012, 01:32)
N am inteles din articol ce lucrare de proiectare a castigat amanta...cine i a stabilit doamnei arhitect titulatura de amanta(a tinut vreunul lumanarea la cur?)......pt ce lucrare e proiectul,sa intelegem ce interese  sunt......Si pana la urma.....ar trebui sa cereti stenograma sedintei de consiliu...ca nu i secreta.....cred ca sunteti datori cu explicatii...voi ce ati facut articolul...Nu inteleg din articol de ce a fost arhitectul in Germania...cum nu stiu ce au cautat unii in China....Si daca arhitectul" e in conflict de interese".....Emil Constantinescu...sau Musoiu ...in ce pln de conflinct sunt?Si pana la urma la "MITA la Bac"..nu cere vreun ziar informatii (cf legii)de la PArchete.....profesorii stim ca au luat mita..Cine s parintii MITUITORI?Spagarii de la circulatie au fost trimisi in judecata,la mita la bac se plimba dosarul...E CORUPTIE MARE ACOLO:))DNA e un circ de parchet....ori masluieste anchete cu votarea....ori e curatatorie si spala dosare.....Dar cred ca si voi de la Independent sunteti agatati cu ceva....pt ca nu inteleg de ce nu bombardati Parchetele si alte institutii cu CERERI...sa VA INFORMEZE CF LEGII!!!
o banda de hoti:
(26 Septembrie 2012, 22:11)
oare neispravitii care toaca banii Sloboziei pe plimbari in China, cand vor da socoteala in fata legii?
mircea:
(26 Septembrie 2012, 19:07)
arhitectul sef al orasului e sublim...dar lipseste cu desavarsire, nimic din ce se intampla in oras din punct de vedere artitectonic sau arhitectural nu demonstreaza ca aceasta functie ar fi ocupata, in afara de plombe-magazin, casute oribile de lemn aruncate in "poata revolutiei" sau choscuri de termopan lipite precum lichenii de fatadele blocurilor.....nu se vede altceva, poate domnu' din fotografie o fi un bun desenator, nu stiu..., dar ca arhitect al orasului...hai sa fim seriosi...e varza...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
256 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Traian: Transporta lemne ilegal

Traian: Transporta lemne ilegal

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au depistat, pe raza localității Traian, un vehicul care transporta material lemnos. Întrucât au existat indicii privind nereguli referitoare la ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 16:00
(1643 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența alcoolului

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii din Slobozia au tras pe dreapta un bărbat, de 48 de ani, pentru un control de rutină. În urma testării cu aparatul de etilotest, rezultatul a indicat o valoare de ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:30
(1207 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Cercetat de polițiști pentru conducere fără permis

Polițiștii din Țăndărei efectuează verificări pe numele unui tânăr, de 23 de ani, depistat pe DN2A-E60 la volanul unui automobil fără a deține permis de conducere. Oamenii legii vor dispune măsurile ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:00
(10176 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 08:05
(4352 vizualizări - 0 comentarii)


Restricții de circulație pe A2, în zona Fetești, pentru reparații asfaltice

Marți, 24.06.2025, în intervalul orar 08,00-18,00, se instituie restricții de circulație pe A2 la km 144+100, respectiv în zona AI Fetești pe Calea II (sensul Constanța-București), banda ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 16:20
(6817 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 15:45
(3604 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 24 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Stației de Tratare și Pompare din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 09:20
(2876 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Două mașini au luat foc în urma unui accident

Luni, 22 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 2, în afara localității Urziceni. Din primele cercetări, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 08:30
(1997 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 25 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 177

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane juridice că pot dispune de redirecționarea de până la 20% din impozitului pe profit sau a impozitului pe ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2025, 12:00
(1074 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Atenționare privind un site fals care imită identitatea ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unui site fraudulos, cu o interfață similară celei oficiale, care are ca scop colectarea ilegală de date personale ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 13:00
(1709 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna mai 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna mai a.c., 16 inspecții fiscale (11 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 12:20
(4240 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 10:40
(5967 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 iunie 2025, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 09:00
(1577 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 60 milioane de euro pentru fermieri prin plata Sprijinului Cuplat

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a început miercuri, 18 iunie2025, transferul sumelor aferente Sprijinului Cuplat pentru Campania 2024. Peste 43500 de fermieri vor beneficia de ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:30
(1170 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe»

În conformitate cu decizia adoptată de Consiliul Administrativ al Rețelei Europene de Prevenirea a Criminalității (EUCPN), în anul 2019 a fost lansat, la nivel european, conceptul  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:00
(7752 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Primă de inserție pentru absolvenți 

Pentru a încuraja încadrarea în muncă a tinerilor absolvenți, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea acestora prin acordarea ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 11:20
(1335 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Miercuri, 18 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 09:45
(1394 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții la hoții de cabluri electrice. Au fost reținuți doi bărbați!

Duminică, 15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Politie Transporturi Feroviare Fetești au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Fetești, într ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 16:20
(1851 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Finalizarea Campaniei de depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că la data de 13 iunie a.c. s-a încheiat Campania de primire a Cererilor de Plată aferente anului ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 11:20
(2031 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 12,41 milioane de lei în mai 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 12,41 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 10:20
(1467 vizualizări - 0 comentarii)


18 noi subofițeri la Jandarmeria Ialomița

Colectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița s-a mărit cu 18 subofițeri jandarmi. Noii colegi sunt absolvenți ai Școlilor Militare de Subofițeri de Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani, ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 09:35
(1045 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 17 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Gospodăriei de apă din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2025, 08:35
(3686 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

Joi, 12 iunie 2025, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o activitate de educație rutieră la Școala Gimnazială Adâncata. La această activitate au participat 113 copii și cadre ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 15:40
(1947 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi de 120 mii de lei aplicate unităților fast-food

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au organizat, în perioada 29 mai-10 iunie 2025, controale privind respectarea condițiilor sanitare veterinare ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 09:00
(2326 vizualizări - 0 comentarii)


46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

Corpul agenților de poliție din cadrul IPJ Ialomița s-a mărit cu 46 de agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Câmpina-promoția iunie 2025, după ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 15:55
(5758 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Luni, 9 iunie a.c., în jurul orei 7,00, pe strada Ialomiței din Slobozia, polițiștii au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din localitate. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:25
(2284 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Luni, 9 iunie 2025, polițiștii din Slobozia s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt» ca urmare a unei postări pe o rețea de socializare. În urma ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:10
(3051 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 13 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Cererii de Plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește că vineri, 13 iunie 2025, este termenul-limită de depunere a Cererilor de Plată în cadrul campaniei 2025. Cererile de Plată se depun ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 12:20
(4463 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune de donare de sâ ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 10:50
(3302 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Județean de Arte Vizuale

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Ialomița, Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 09:20
(2803 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...