Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Echipă de repriza a doua

Handbal, CSM Unirea Slobozia-HCF Piatra Neamț 26-15 (9-6)

Echipă de repriza a doua

CSM Unirea a reușit încă o victorie la scor în etapa a VII-a disputată duminică, 21 octombrie 2012. Cu Marian Simion în dreapta și Gheorghe Neagu în stînga tribunei, echipa pregătită acum de Liviu Paraschiv a turat greu motoarele în duelul cu HCF Piatra Neamț. Moldovencele au pus munți de ambiție în calea echipei noastre. Jocul acestora a fost dur, de multe ori la limita sportivității. Cu lotul radical schimbat față de sezonul trecut, echipa lui Dan Valentin s-a ținut scai de orice minge. A fost o luptă surdă a apărărilor, care a dat pînă la urmă cîștig de cauză Sloboziei: 9-6 la pauză, însă cu foarte mari emoții. La un moment dat, nemțencele au reușit trei goluri consecutive, egalînd la 6!

Victoria, cadou pentru Ștef
Monica Ștefan a marcat 5 goluri pînă la pauză. Ștef a fost de altfel sărbătorita zilei, pentru cei 25 de ani pe care i-a împlinit. Înainte de «mulți ani trăiască!», fetele au cîntat «marșul victoriei» într-o repriză secundă net superioară primei. Fetele noastre n-au mai dau nicio șansă adversarelor. Golurile au curs în poarta Cătălinei Vornicu din toate direcțiile. Atente în apărare, rapide în atac, uniristele s-au desprins în final la 11 goluri: 26-15. «A fost un joc de uzură, cu un adversar care a practicat mai mult anti-jocul. Fetele au luat ușor meciul în prima parte, chiar dacă le avertizasem cu privire la apărarea avansată a oaspetelor. Discuția pe care am avut-o la pauză s-a dovedit benefică și, în a doua repriză, ne-am dezlănțuit. În ceea ce privește meciurile de săptămîna viitoare, vă pot spune că nu vom trata superficial partida cu Spartac București. Apoi vine o confruntare foarte grea cu Școala 181, dar cu toate astea vom cîștiga!» ne-a declarat optimistul antrenor al Sloboziei, Liviu Paraschiv.
De partea cealaltă, Dan Valentin, antrenorul nemțencelor, mereu un interlocutor plin de farmec, nu a părut supărat pentru înfrîngere ci mai degrabă pentru diferența de scor pe care o consideră exagerată. «Cred că o victorie a Sloboziei la 5-6 goluri era mai aproape de adevăr. Nouă ne-au plecat multe fete, avem o echipă tînără, în reconstrucție. Linia mea de 9 metri este formată de jucătoare născute în 1994 și 1995. Slobozia  fost mai puternică din punct de vedere al angajamentelor și a reușit să fructifice atacurile pe faza a doua!» ne-a declarat cel care a descoperit-o pe Luminița Huțupan, adăugînd mai apoi mai în glumă, mai în serios: «la Piatra Neamț o să vă batem! Mai aduc 3 jucătoare și n-o să aveți nicio șansă!». Parcă n-am crede...

24 Octombrie 2012, 08:19 (7164 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Slobozia, gazda Turneului Semifinal

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 14 Iul 2026
402 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Fermierii pot solicita adeverințe pentru credite bancare

Fermierii pot obține de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură necesare pentru accesarea creditelor bancare. Documentele pot fi solicitate de către beneficiarii plăților pe suprafață care ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2010, 11:23
(21469 vizualizări - 0 comentarii)


Încă un tînăr înecat în Ialomița

Pompierii militari de la Detașamentul Urziceni al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița acționează pentru căutarea trupului neînsuflețit al unui tînăr, de 22 de ani, din Tisău-Buzău, care ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2010, 13:51
(20604 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Aproape 10000 de cereri pentru motorină subvenționată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță că beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil pentru motorina cu acciză redusă trebuie să depună, la Centrele Județene APIA, cererea ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2010, 13:45
(17980 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Fetiță lovită în plin de o mașină

Slobozia: Fetiță lovită în plin de o mașină

Miercuri, 14 iulie, în jurul orelor 18,10, în plin centru al orașului Slobozia s-a produs un accident rutier. Victima, o fetiță de 12 ani, a încercat să traverseze strada, prin loc nepermis și fără să se ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2010, 18:23
(17562 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Hagieni: Remorci pline cu grîu, răsturnate în rîul Ialomița

Un tractor și două remorci agricole s-au răsturnat în rîul Ialomița, în zona localității Hagieni. Tractoristul, un bărbat de 45 ani, din Țăndărei, conducea ansamblul de vehicule agricole încărcate cu grîu ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2010, 13:24
(23388 vizualizări - 4 comentarii)


Bordușani: Doi copii încercau să vîndă un LCD furat

Doi minori din Fetești sînt cercetați de polițiștii din localitate, fiind suspecții principali în comiterea unor furturi dintr-o locuință ai cărei proprietari sînt plecați din țară. Polițiștii au luat urma ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2010, 13:23
(18787 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani hoți


Sinești: Aflat la pescuit, unui bucureștean i-au furat din mașină

În timp ce se afla la pescuit în localitatea Sinești, un bucureștean a fost prădat de hoți. Bărbatul a reclamat polițiștilor că hoții i-au furat din mașina parcată lîngă baltă un portofel și un aparat ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2010, 13:23
(21054 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești hoți


Gheorghe Doja: Armă deținută ilegal

Marți, 13 iulie, polițiștii ialomițeni au organizat și executat o acțiune ce a vizat identificarea persoanelor care dețin arme în alte condiții decît cele prevăzute de legile în vigoare. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2010, 13:22
(23353 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

SC ELCASIO scoate la concurs posturi de
1. agenți vînzări (cu și fără experiență)
2. merchandiser
• Pachet salarial atractiv
CV-urile pot fi depuse la sediul firmei din Slobozia, Șos. Brăilei ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2010, 12:18
(27645 vizualizări - 2 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2010, 19:08
(10739 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2010, 18:48
(11350 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 8 tone de fier vechi, confiscate de polițiști

Peste 8 tone de fier vechi, confiscate de polițiști

Polițiștii feteșteni au confiscat peste 8 tone de fier vechi. Ancheta s-a desfășurat pentru un grup de șase indivizi suspecți pentru comiterea mai multor furturi de pe raza municipiului, infracțiuni săvîrșite ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2010, 17:08
(24932 vizualizări - 1 comentariu)


Pompierii se luptă cu inundațiile

Ploiele abundente căzute la sfîrșitul săptămînii precedente au făcut ravagii la Fetești. Nu mai puțin de 12 gospodării au fost inundate, iar pompierii feteșteni se lupă din greu cu furia apelor. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2010, 12:47
(23200 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune de amploare a Poliției ialomițene

Aproximativ 215 polițiști au participat vineri și sîmbătă, respectiv 9 și 10 iulie, la o acțiune de amploare desfășurată pe raza orașelor Slobozia, Urziceni, Fetești și Țăndărei, precum și a comunelor aflate ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:59
(23667 vizualizări - 0 comentarii)


Garda Financiară Ialomița a confiscat 70 tone de rapiță

Garda Financiară Ialomița a confiscat 70 tone de rapiță

În urma unui control în trafic, la stația de taxare pod Giurgeni-Vadu Oii, comisarii Gărzii Financiare au interceptat două camioane. Acestea aparțineau unei societăți comerciale din Constanța și transportau ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:55
(21190 vizualizări - 0 comentarii)


Încerca să-și aranjeze florile pe scaunul din dreapta și a intrat în pom

Sîmbătă, 10 iulie, pe șoselele ialomițene s-au produs două accidente rutiere soldate cu victime.
Primul eveniment rutier s-a produs pe raza localității Movilița, în urma accidentului rezultînd rănirea ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:41
(19312 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La furat în cancelaria școlii

La sfîrșitul săptămînii precedente, un tînăr de 19 ani a fost surprins în cancelaria unei școli din Slobozia încercînd să fure mai multe bunuri. Băiatul, fost elev al școlii, a fost surprins de femeia de ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:39
(17766 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier cu polițist-șofer

O mașină de poliție aflată în misiune a fost implicată, sîmbătă, 10 iunie, într-un accident rutier în apropierea localității Bucu. Accidentul s-a petrecut în condiții de poaie abundentă și carosabil umed ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:39
(19897 vizualizări - 0 comentarii)


Beți și fără permise, la volan

Inconștiența continuă să ne surprindă zilnic. Numai în noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv, 10 spre 11 iulie, polițiștii au depistat în trafic șoferi care ba nu aveau permis de conducere, ba se ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:38
(12934 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: 150 litri de motorină, «evaporată» din rezervor

Alarmată, o femeie, de 45 de ani, din localitatea Armășești, a sesizat polițiștii din localitate, sîmbătă 10 iulie, că în noaptea anterioară îi dispăruseră 150 litri de motorină din rezervorul unui autocamion ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:37
(16534 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lectură pentru nevăzători la Biblioteca Județeană

Slobozia: Lectură pentru nevăzători la Biblioteca Județeană

Joi, 15 iulie 2010, ora 11.00, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița, în parteneriat cu Fundația «Cartea călătoare» Focșani, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 12:49
(18381 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Inundații și incendii

Ialomița: Inundații și incendii

Ploile abundente de la sfîrșitul acestei săptămâni au inundat mai multe gospodării din comuna Giurgeni și din cartierele Buliga, Fetești Gară și Fetești Sat ale municipiului Fetești. Vineri, 9 iulie și ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 12:40
(23761 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune de amploare a polițiștilor ialomițeni la Slobozia și Urziceni

Peste 130 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, au acționat vineri, 10 iulie a.c., sub directa coordonare a inspectorului șef Viorel Ștefu, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2010, 15:33
(11216 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Suspecții mai multor furturi, identificați

Polițiștii au identificat un grup format din patru suspecți acuzați că, împreună sau individual, au săvîrșit 11 furturi din dependințe, garaje sau adăposturi de animale și păsări, fapte săvîrșite în perioada ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2010, 15:32
(13455 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți


Fierbinți Tîrg: Tîlhari arestați

În cursul zilei de vineri, 10 iulie a.c., polițiștii au acționat pe raza orașului Fierbinți Tîrg, identificînd trei tineri, pe numele cărora Tribunalul București-Secția I Penală a emis, la data de 8 iulie ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2010, 15:31
(14398 vizualizări - 0 comentarii)


În atenția angajatorilor (persoane juridice și fizice) care depun declarații la FNUASS: Raportarea electronică

Începînd cu raportările lunii iulie, efectuate în luna august, către CJAS Ialomița, listele de asigurați vor fi preluate în sistem electronic în baza aplicației furnizate de către CNAS-Siveco. Această aplicație ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2010, 10:14
(19165 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 arestări într-o singură săptămînă

În săptămîna 2-8 iulie a.c., pe parcursul instrumentării dosarelor penale, avînd în vedere probatoriul administrat pe numele unora dintre suspecți, polițiștii ialomițeni au dispus reținerea a 12 persoane ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 13:13
(20315 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Încă o persoană implicată în scandal, reținută de polițiști

În cadrul cercetărilor s-a stabilit că în scandalul iscat marți seară în orașul Căzănești a fost implicat și un tînăr, de 28 de ani, din localitate, ce a fost identificat deja de polițiști. Față de acesta ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 13:04
(18006 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Casiera unei asociații de locatari, arestată

Delapidare, fals intelectual și uz de fals sînt infracțiunile pentru care este învinuită o femeie, de 61 de ani, domiciliată în Urziceni, casier al unei asociații de locatari din municipiu. În baza probatoriului ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:41
(20803 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni arestare


Polițiștii ialomițeni, în zonele afectate de inundații

Polițiștii ialomițeni continuă să acționeze în mai multe zone afectate de inundații, din municipiul Fetești și comunele Stelnica și Vlădeni. Misiunea polițiștilor se concentrează îndeosebi pe asigurarea ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:38
(16273 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@Nemultumitu în Sictir în tractir! MIHAI în Sictir în tractir! nemultumitu' în Sictir în tractir! adela în Sictir în tractir! Dreptate în Sictir în tractir! nemultumitu' în Sictir în tractir! #pasajladrajna în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Dreptate în Sictir în tractir! Vasile în 4,4 milioane de lei pentru digitalizarea activității medicale la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cetatean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Curiosul în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Cetățean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor ce țară de nimic în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor teren Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Șah în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cătălina în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Andrei în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...