REPORTAJ

Slobozia: Cultură în monedă națională forte sau filmul la un leu

Vineri seară, Slobozia a fost gazda unui experiment cultural unic. Multi-premiatul film «După dealuri» al lui Cristian Mungiu a fost proiectat la Casa de Cultură Municipală la un preț modic de numai un leu. Dincolo de experimentul economico-cultural, filmul lui Mungiu a stîrnit ropote de aplauze. Mai ales cînd în sală, după prima proiecție, a fost invitat să vorbească starețul mînăstirii, actorul Valeriu Andriuță...

Proiecții de aur la Casa de Cultură Municipală
Știm! Am spus întotdeauna că Sloboziei îi lipsește organul cultural, că sîntem un oraș de cinefili de mall, că ne închipuim că fără pop-corn și proiecții IMAX filmul nu merită văzut... Vineri, 2 noiembrie 2012, cei peste 700 de plătitori de bilete ai celor două proiecții ale filmului regizorului Cristian Mungiu ne-au dovedit contrariul. Mai bine mai tîrziu, decît niciodată! Iar prețul modic al biletului, o foarte isteață idee de marketing cultural, nu a făcut decît să ne acutizeze rușinea de a fi pus atît de multă vreme ștampila de ignoranți pe frunțile cinefililor. «Am avut de ales între 5 lei și un leu. Am ales să proiectăm filmul la un leu. Întîi, pentru că am vrut să fie accesibil pentru toată lumea, căci sînt oameni pentru care și un leu contează... Și-apoi, pentru că am vrut să maximizăm șansa de mediatizare a unui film dificil, care nu e la îndemîna oricui!» ne-a declarat Ionel Constantin, directorul Casei de Cultură Municipală. Totodată, a susținut Ionel Constantin, prețul biletului este unul promoțional și dintr-un alt motiv. În perioada imediat următoare, Casa de Cultură Muncipală va organiza proiecția «Iubirii elene», un film românesc în regia lui Geo Saizescu, dar va fi și gazda piesei de teatru «Miss Daisy și șoferul ei», o piesă de teatru la fel de celebră ca și actorii care vor interpreta rolurile. «Luni, pe 12, probabil la același preț, vom avea „Iubirea elenă“, iar apoi „Miss Daisy și șoferul ei“, cu aceeași actori din filmul despre care vă vorbeam, adică Maia Morgenstern și Mircea Rusu...» n-a pierdut Ionel Constantin prilejul de a face publicitate proiectelor viitoare ale instituției în debutul proiecției.

Slobozia de «După dealuri»
La fără cinci, sala e plină trei sferturi. Majoritatea sînt tineri, iar sentimentul e unul tonic, cum n-am mai trăit de mult. «Peste 300 de bilete vîndute!» ni se răspunde triumfător la întrebare. În sală mai avem timp de două-trei opinii... Banalități, nimic, important! «Am auzit că e vorba despre cazul Tanacu», «E un film cu multe premii!», «Costă doar un leu!»... După primul minut de proiecție, sala își face datoria și te trimite înapoi în timp. În ciuda liftingului radical, respirăm aerul comunist de acum 20 de ani și mai bine. Doar că e cald, neverosimil de cald. Paradoxal, mirosul are același efect asupra celor peste 200 de tineri de pe scaune. Altfel, cum s-ar putea explica oftatul colectiv la prima scena seminudă a Alinei, după zece ani de free-porn pe internet... Apoi vine rîndul filmului să-și facă efectul. Iar imaginile trec de retină și se înfig în carne și-o rup, desfac lacăte închise și trec prin barierele sufletului ca prin sită... Iar cele 300 de chipuri devin pînze de proiecție reflectînd același film, dar într-o altă dimensiune, una proprie, cu limite și limitări inevitabile... După 2 ore și jumătate, publicul e epuizat, dar mai are putere să-l aplaude îndelung pe «starețul mînăstirii», actorul Valeriu Andriuță, chemat de organizatori să răspundă eventualelor întrebări. La ieșirea din sală, o doamnă în vîrstă, vădit marcată și confuză, face punte între film și realitate și îi dăruiește actorului o icoană pictată pe un carton A5. «Fata mea le pictează. E studentă la Arte. O purtam în geantă... Vi-o dau, ca să vă păzească de rele...».

Interviu cu «starețul» Valeriu Andriuță
-Biserica din film există?
-Nu, e de mucava. A fost ridicată pe un deal pe care pășteau oile, nu era nimic!
-Există și figuranți în film?
-Nu!Toate personajele sînt actori profesioniști...
-E o poveste sau urmărește un caz real?
-E o întrebare foarte bună! Povestea pe care ați văzut-o în film și personajele din film diferă de cele din întîmplarea reală. Totul este diferit pentru că e un demers artistic, un film, iar nu o repovestire subiectivă a unei realități de la un moment dat...
-Biserica a avut vreo reacție?
-Din cîte știu eu, nu. Sau, cel puțin, nu una explicit acuzatoare. Doar la Vaslui, după proiecția filmului, un cleric local s-a manifestat violent împotriva filmului. Dar era evident că spunea o poveste învățată de-acasă și că a intrat în sala hotărît să nu vadă nimic altceva...
-În cîte săli a fost proiectat filmul?
-În mii de săli din toate colțurile lumii! Iar ceea ce ați văzut azi aici e doar o părticică a reacțiilor cu care ne confruntăm...
-A fost un rol greu?
-Pentru mine da, a fost un rol dificil. (...) L-am abordat cu frică. Știți cum e... Totuși, sîntem ortodocși și cu greu te apropii de cele sfinte. Mult mai complicat a fost să mă apropii de decizia de a juca în film rolul preotului...
-Credeți că astfel de obiceiuri sînt practicate de Biserica Ortodoxă?
-Nu sînt la curent! Nu sînt la curent, nu știu!
(Interviu realizat și cu ajutorul publicului. Îi mulțumim pe această cale...)