Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

O dată vede nașul ștampila finului

Botez electoral cu happy end

Joi, 29 noiembrie 2012, oficialii din cadrul administrației locale și județene au botezat 40 de adulți și copii din cartierul Bora. Evenimentul s-a bucurat de un real interes în sînul comunității... Pe de altă parte, preotul paroh Nicolae Gangă al bisericii din cartier s-a declarat deranjat de publicitatea negativă creată în jurul evenimentului...

Scîncete electorale…
Joi, 29 noiembrie a.c., la ora 11,30, biserica de la Bora s-a dovedit neîncăpătoare pentru mulțimea de oficiali veniți să nășească. De la prefectul Constantin Atanasiu și primarul Sloboziei, Alexandru Stoica, peste 30 funcționari publici, oameni politici și angajați ai instituțiilor locale au botezat 40 de copii și adulți din cartierul Bora. Evenimentul s-a desfășurat fără participarea președintelui Silvian Ciupercă, acesta fiind înlocuit de soția sa, Sabina Ciupercă. Cel mai hilar moment al evenimentului a fost constatat la Victor Curte, de 25 ani, finul cel mare al prefectului Constantin Atanasiu. Tînărul nu a știut cine este nașul său... «Îi mulțumesc domnului pentru că m-a botezat, îl cunosc așa din vedere, dar nu știu cine este...» ne-a declarat finul prefectului.

Amenințări în ușa bisericii
În ciuda faptului că evenimentul a benediciat de o intensă mediatizare în presa locală și centrală, preotul paroh Nicolae Gangă al bisericii din Bora s-a declarat nemulțumit de modul în care evenimentul a fost relatat. «Dacă mai scrieți ceva de rău vă blestem, să știți...» a amenința preotul Nicoale Gangă.

29 Noiembrie 2012, 17:46 (15638 vizualizări - 29 comentarii)

Citiți și:
Primăria Slobozia amână inaugurarea complexului de locuințe sociale din Cartierul Bora
Grădiniță realizată cu fonduri europene în Cartierul Bora al Sloboziei
11 localități din Ialomița și Călărași, în «zona de restricție» din cauza Pestei Porcine Africane
Botez «electoral» de grup în cartierul Bora din Slobozia

Comentariile cititorilor:


Pontagiator:
(4 Decembrie 2012, 18:04)
Sorin, ai fost pe linga,Gigi la fel !
 Cind "acesti oameni" vor vrea sa vada pe linga ei un sapun ,o sa castige tot ce se chinuie altii sa le dea de-a moaca,adica respect. 
Gigi:
(4 Decembrie 2012, 16:17)
@SORIN: Ceea ce încerc să spun este că pe acești oameni, buni sau răi, nu prea îi vede nimeni. Chiar și în prag de alegeri, puțini sunt cei care îi văd. Iar din acest gest, toată lumea a avut ceva de primit (măcar liniște sufletească)...
SORIN:
(4 Decembrie 2012, 13:58)
@Gigi. Cum dracu să te duci să dai mâna cu baragladinele alea?! Le întinzi mâna, iar când o retragi îți dai seama că nu mai ai nici verigheta, nici inelul, asta dacă le aveai. Dacă nu, rămâi fără lănțișor sau, mai rău, fără gât. Tu de unde ești, din Paris?! Toată ziua, bună-ziua mașinile Jandarmeriei și Poliției sunt în zonă. Oare de ce, la cât de cumsecade sunt persoanele care locuiesc prin Bora?!
Cine dracu i-a oprit să se creștineze?! Antonescu, Hitler, Vadim Tudor, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Ponta, sau cine?! Poate Putin, Obama, Holland, Merkel?! Du-te tu și dă-le mâna, da' vezi,
să n-ai nimic de valoare, că riști să rămâi fără ele.
Pontagiatoru:
(4 Decembrie 2012, 11:38)
Zau, nu trec?  Dar uselistii trec numai cind e campanie electorala si cind merg sa plateasca taxele de protectie si de vot. In rest, stau ciuperca si neacsu la vorbe si la dat mina cu tiganii sau cu oricine altcineva off-election?
Gigi:
(4 Decembrie 2012, 08:47)
Electoral sau nu, gestul este făcut. Problema este că alții nici nu trec pe acolo, să dea mâna cu rromii, nu mai zic să stea de vorbă cu ei.
Pontagiator:
(3 Decembrie 2012, 21:56)
Ce faci Claudia,si tu ne ameninti? Sa fim atenti ce spunem despre "slujitorul Domnului",a? 
Bai ,da' ce ai dracu ati mai ajuns ,ma credinciosilor si slujitorilor...  numa' de amenintari si blesteme va tineti de la un timp.
Claudia:
(3 Decembrie 2012, 19:17)
Mai analistilor, ati auzit de biserica drept credincioasa? bbateti campii, pai daca un om al bisericii e bolnav, asta inseamna ca biserica e bolnava? si atentie- nu este ok sa vorbesti ce nu trebuie despre un slujitor al Domnului. Sigur ca si ei sunt oameni, gresesc, dar...fiti atenti , nu mai bateti campii.
parere:
(3 Decembrie 2012, 16:21)
adevarul e ca toate lucrurile astea se petrec de cand a venit aici episcopul asta vicentiu. scandalul de la reviga , demonstratii de forta cu preotii pe strada,  infratirea pe fata cu basescu si acum cu psdul, botez electoral de nu se cunoaste nasu cu finu. se vede ca interesul  este banul si influenta, dar episcopia a pierdut mult din imaginea pe care o avea cu ceilalti doi episcopi. pe care lumea ii stima
Traian:
(3 Decembrie 2012, 15:51)
Numai prostii mai cred in popii astia de doi bani din zilele noastre.Niste materialisti,niste interesati,barfitorisi agramati.Cum sa nu te indepartezi de e?Dar ce e mai grav e ca din cauza lor ne indepartam si de biserica pe care ei au transformat-o in spatiu de propaganda politica ,iar autoritatea pe care inca o mai au asupra fraierilor o folosesc cu nerusinare pentru manipularea acestora.
Decebal:
(3 Decembrie 2012, 14:14)
Tarile cu biserica ortodoxa sunt cele mai corupte si necivilizate, uitati-va la Polonia, Ungaria,Cehia,Slovenia si oricare alta tara din blocul comunist ,care sunt astazi la ani lumina departare de noi, ce biserica au? Prostestanti, catolici, iezuiti etc !
 Apoi uitativa la Grecia ! Care e rusinea Europei,au pompat UE din anii 70 banet in ea si degeaba, uitati-va la rusi, la ce zace in rahatul ala de tara pe 2 continente, alcoolici,raketi, coruptie uriasa,un popor facut praf.
Cind n-oti mai pupa moaste, icoane si labe de pochi, cind n-o sa va mai calcati in picioare sa atingeti sutana "prefericitilor' din Mercedesuri poate ca veti invata respect de sine, munca si adevaratele valori ale vietii.
SORIN:
(3 Decembrie 2012, 08:57)
Mă bucur că acel botezat, Curte, n-a  știut numele "binefăcătorului" său, poate așa-și va da seama de nulitatea acestei acțiuni perverse, atât din partea politicienilor, cât, mai ales, din partea popilor ancorați bine de tot în politică. Rușine mare pentru așa-zișii reprezentanți ai Bisericii. Dar, cum poate fi altfel, în condiția în care în fruntea B.O.R. se găsește  unul din marii mafioți ai României, dovedit, Daniel. Poate fac A.N.I., D.N.A. și alte organe competente niscaiva descinderi și pe la sediile sau domiciliile preaînalților prelați, să vadă ce proprietăți au, cât sunt de legale, că așa, la datul din clanță nici dracu nu-i întrece. S-a autosesizat vreun "organ", atunci când mii de enoriași se plâng de lăcomia și nesimțirea preoților când este vorba de "sfințirea" vreunei colive, a vreunei mese de parastas, s-a autosesizat cineva competent atunci când popa te lasă cu mortu-n casă dacă nu-i dai "atât", nu-ți botează copilul dacă nu-i dai "atât"?! După părerea mea, majoritatea acestor așa-ziși slujitori ai Domnului, alături de alți "binefăcători", medicii, SUNT PENALI!!! Să văd dacă are cineva curajul să-i ia la întrebări.
SPOIALA:
(1 Decembrie 2012, 10:04)
Biserica a inceput sa confunde practicile crestine cu proastele apucacaturi politice.Aici e clar un interes politic de manipulare si castigare a voturilor...gest crestinesc ...biserica pierde teren,pacat ca intineaza actul in sine si ziua ,despre preot ...ce castig material a avut la afacerea asta???Sa ne spuna dupa alegeri usl cati tigani mai boteaza,uite in preajma Craciunului....chiar nu e toata lumea proasta sa creada in marinimia hotilor astora...manipulare cu deplin acord al bisericii...rusine!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
OBIECTIV:
(30 Noiembrie 2012, 20:35)
Tu cel care ai scris ultimul, ar trebui sa intelegi mesajul HAZ- toleranta, dragoste in spirit crestin. Atentie- luato aminte la ce s-a scris anterior de catre CRESTINUL - fiti asadar crestini fratilor.
GRIG:
(30 Noiembrie 2012, 19:06)
HAZ...E IDIOT RAU SI SE MAI SI EXPUNE! PROSTII DE IALOMITA SUNT DE NEOPRIT... IDEI FIXE SI PUTINE.
HAL DE HAZ:
(30 Noiembrie 2012, 14:34)
HAZ E SÁRÁCUT BIETUL DE EL! LA CAP! FACE EL JUDECÁTI DE VALOARE! TACI DRACU SI MAI PUNE MÂNA PE VREO CARTE!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 10 Oct 2026
280 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

FAPPR atrage atenția Ministerului Agriculturii în ceea ce privește sistemul antigrindină

Pe fondul nemulțumirilor perfect justificate, exprimate public de către Asociația Cultivatorilor de Cereale si Plante Tehnice Vrancea și de către Asociația Fermierilor din Prahova, Forumul Agricultorilor ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2024, 11:10
(13174 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 7 martie 2024, termen-limită pentru depunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2024, 11:05
(15222 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța vineri, 8 martie 2024-«Ziua Internațională a Femeii»

Casieriile RAJA Constanța vor fi închise vineri, 8 martie 2024, de «Ziua Internațională a Femeii». Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru efectuarea plăților, precum contul ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2024, 10:20
(14458 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Ionuț Moșteanu: «Singurul lucru bun din devansarea Prezidențialelor este că vom scăpa mai repede de Iohannis!»

Liderul deputaților USR Ionuț Moșteanu a criticat adoptarea unui proiect de devansare a Alegerilor Prezențiale în an electoral. «PSD roșu și PSD galben, v-ați dat mâna să călcați î ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2024, 18:17
(15488 vizualizări - 0 comentarii)


AJPIS Ialomița: Beneficiile de asistență socială, majorate cu 10,4%

Toate beneficiile sociale care se raportează la Indicatorul Social de Referință (ISR) cresc de la 1 martie 2024, ca urmare a majorării cu 10,4% a acestui indicator. Astfel, valoarea ISR crește de la ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2024, 14:55
(26101 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Se majorează baza de calcul a indemnizației de șomaj

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aplică măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă și de creșterea gradului de ocupare a forței de muncă în conformitate cu prevederile Legii ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2024, 12:05
(6540 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Formularele 101 și 101 «Grup Fiscal», utilizate pentru declararea impozitului pe profit

Pentru anul fiscal 2023, Legea nr. 227/2015, privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, nu a suferit modificări care să impună actualizarea modelului și conținutului Formularelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2024, 09:10
(13294 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Combaterea ambroziei, responsabilitatea proprietarilor de terenuri

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița atrage atenția asupra importanței respectării Legii 62/2018, pentru combaterea buruienii numită «ambrozie» (ambrosia artemisiifolia) cu ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 15:25
(23467 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Urziceni

Razie a polițiștilor la Urziceni

Sâmbătă, 2 martie a.c., polițiștii au organizat la Urziceni și în comunele arondate o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 14:40
(8270 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 3 martie a.c., în jurul orelor 19,30, polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic un bărbat, de 40 de ani, din comuna Mihail Kogâlniceanu, în timp ce conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 14:15
(4072 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Jandarmii au desfășurat 550 misiuni de ordine publică, în februarie 2024

IJJ Ialomița: Jandarmii au desfășurat 550 misiuni de ordine publică, în februarie 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie 2024, 546 misiuni de ordine publică, dintre care 7 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 12:20
(21303 vizualizări - 0 comentarii)


Două autoturisme, implicate într-un accident în zona Urziceni

Două autoturisme, implicate într-un accident în zona Urziceni

Trei echipaje de pompieri din Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD au intervenit la un accident rutier produs în zona Urziceni ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 11:30
(12908 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Bordușani: Persoană înecată într-un canal de irigații

În dimineața zilei de duminică, 3 martie a.c., în jurul orei 9,00, dispeceratul Inspectoratului a fost solicitat să intervină pentru căutarea și recuperarea unei persoane înecată î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 11:25
(11997 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Borănești, Ion Roată, Slobozia și Grindu. Explozie la o locuință din Fetești!

Incendii la Borănești, Ion Roată, Slobozia și Grindu. Explozie la o locuință din Fetești!

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească din comuna Borănești. A ars anexa gospodărească pe ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 11:20
(18373 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 47 de ani de la cutremurul din 1977 

Au fost suficiente 56 de secunde, timp în care pământul s-a cutremurat atât de tare încât peste 1500 de persoane și-au pierdut viața, surprinse sub dărâmături, iar ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 11:05
(4241 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «BLOCADA» pe străzile din Fetești

Joi, 29 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune preventivă pe străzile din municipiul Fetești. Acțiunea s-a numit «BLOCADA» și a avut ca scop menținerea ordinii și liniștii ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2024, 12:10
(14520 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița are 24 de școli înscrise în Programul Național «Masă Sănătoasă»

Potrivit unui comunicat de presă remis publicității, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița informează faptul că Programul Național «Masă Sănătoasă» este funcțional și în județul nostru ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2024, 11:50
(16775 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campanie de vizare a carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2023, rentierii vor solicita viza anuală, î ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2024, 11:00
(10460 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Conducea un autoturism neînmatriculat

Un tânăr de 22 de ani, domiciliat în comuna Maia, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost surprins la volanul unui autoturism neînmatriculat. Joi, 29 februarie a.c., acesta a fost ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2024, 14:10
(11093 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Cercetat penal pentru că și-a agresat soția

Polițiștii au fost sesizați miercuri, 28 februarie a.c, cu privire la faptul că o femeie de 26 de ani, din Bordușani, ar fi fost amenințată și agresată fizic de soțul său, un bărbat de 33 de ani. Î ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2024, 13:50
(13031 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 1603 elevi s-au înscris la Simularea examenului de «Bacalaureat 2024»

În perioada 4-7 martie 2024 și în județul Ialomița se desfășoară Simularea Examenului de «Bacalaureat 2024». Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2024, 13:40
(17979 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 1,96 milioane de lei, în luna ianuarie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de 1,96 milioane ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2024, 13:30
(17079 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se amână startul campaniei de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că amână startul campaniei de primire a Cererilor de Plată cu cel puțin două săptămâni. În acest ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2024, 10:50
(14642 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 28 februarie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural Ialomița și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. Ordinea de zi a ședinței Colegiului ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2024, 15:35
(15671 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Borănești, reținut de polițiști pentru 24 de ore

În cursul zilei de marți, 27 februarie a.c., în jurul orelor 14,30, polițiștii din Coșereni, în urma documentării activității infracționale și administrării probatoriului, au dispus ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2024, 15:20
(12728 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «28 Februarie-Ziua Protecției Civile din România». Exercițiu de alarmare la Slobozia!

La 28 februarie se sărbătorește «Ziua Protecției Civile din România», dată la care, în anul 1933, Regele Carol al II-lea, prin «Înalt Decret Regal nr.468», a ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2024, 08:35
(11333 vizualizări - 0 comentarii)


USR cere Guvernului și RA-APPS documente și explicații cu privire la milioanele de euro care s-au investit în «Palatul împăratului»

Deputatul USR Mihai Badea a adresat Premierului României, Marcel Ciolacu, secretarului general al Guvernului, Mircea Abrudean, și șefului RA-APPS, Marius Grăjdan, o interpelare și o solicitare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2024, 15:20
(16788 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Declarației D406

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că joi, 29 februarie 2024, este termenul-limită de depunerea a D406-declarația informativă SAF-T. Declarația ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2024, 14:30
(13846 vizualizări - 0 comentarii)


Proiect civic la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg

Proiect civic la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg

Elevii de la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg, din județul Ialomița, au dobândit competențe de implicare civică ca urmare a desfășurării proiectului «TechBintZi». Timp de 2 ani ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2024, 11:05
(18022 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 24 februarie a.c., în jurul orei 22,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru verificări un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Țăndărei, care conducea ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2024, 13:35
(6638 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» om în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...