Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

O dată vede nașul ștampila finului

Botez electoral cu happy end

Joi, 29 noiembrie 2012, oficialii din cadrul administrației locale și județene au botezat 40 de adulți și copii din cartierul Bora. Evenimentul s-a bucurat de un real interes în sînul comunității... Pe de altă parte, preotul paroh Nicolae Gangă al bisericii din cartier s-a declarat deranjat de publicitatea negativă creată în jurul evenimentului...

Scîncete electorale…
Joi, 29 noiembrie a.c., la ora 11,30, biserica de la Bora s-a dovedit neîncăpătoare pentru mulțimea de oficiali veniți să nășească. De la prefectul Constantin Atanasiu și primarul Sloboziei, Alexandru Stoica, peste 30 funcționari publici, oameni politici și angajați ai instituțiilor locale au botezat 40 de copii și adulți din cartierul Bora. Evenimentul s-a desfășurat fără participarea președintelui Silvian Ciupercă, acesta fiind înlocuit de soția sa, Sabina Ciupercă. Cel mai hilar moment al evenimentului a fost constatat la Victor Curte, de 25 ani, finul cel mare al prefectului Constantin Atanasiu. Tînărul nu a știut cine este nașul său... «Îi mulțumesc domnului pentru că m-a botezat, îl cunosc așa din vedere, dar nu știu cine este...» ne-a declarat finul prefectului.

Amenințări în ușa bisericii
În ciuda faptului că evenimentul a benediciat de o intensă mediatizare în presa locală și centrală, preotul paroh Nicolae Gangă al bisericii din Bora s-a declarat nemulțumit de modul în care evenimentul a fost relatat. «Dacă mai scrieți ceva de rău vă blestem, să știți...» a amenința preotul Nicoale Gangă.

29 Noiembrie 2012, 17:46 (15890 vizualizări - 29 comentarii)

Citiți și:
Primăria Slobozia amână inaugurarea complexului de locuințe sociale din Cartierul Bora
Grădiniță realizată cu fonduri europene în Cartierul Bora al Sloboziei
11 localități din Ialomița și Călărași, în «zona de restricție» din cauza Pestei Porcine Africane
Botez «electoral» de grup în cartierul Bora din Slobozia

Comentariile cititorilor:


popa:
(30 Noiembrie 2012, 14:32)
Cum mama dracului,Drumuri judetene,a plombat fara comanda drumurile la Perieti si acolo vorbim de un drumuri comunale?
Ce spune DNA de traficul de influenta al Presedintelui Ciuperca,are curaj sa se autosesizeze?
Comanda politica s-a dat la intalnirea electorala de la Cazanesti unde Presedintele Ciuperca si catindatul Toma Ion au promis plombarea drumurilor si in doua zile s-a si facut! ALO sunt bani publici si este folosita o societate de stat in campanie electorala…
Popa:
(30 Noiembrie 2012, 12:08)
Cum mama dracului,Drumuri judetene,a plombat fara comanda drumurile la Perieti si acolo vorbim de un drumuri comunale?
Ce spune DNA de traficul de influenta al Presedintelui Ciuperca,are curaj sa se autosesizeze?
Comanda politica s-a dat la intalnirea electorala de la Cazanesti unde Presedintele Ciuperca si catindatul Toma Ion au promis plombarea drumurilor si in doua zile s-a si facut! ALO sunt bani publici si este folosita o societate de stat in campanie electorala…
bre HAZ...:
(30 Noiembrie 2012, 10:24)
Ce rasism? esti retard? Aici ne seaca useleul, nu tiganimea. Nu ma intereseaza avantajele de a fi botezat,de Rai...ma intereseaza ca ca slehta rosie s-a apucat tocmai acum in campanie electorala sa faca asta. De ce n-a facut-o anul trecut?  sau acum 3 luni?  
Unii dintre voi sunt chiar prosti de bubuiti,nu vedeti chestii atat de clare,cum va maipuleaza cu smenuri aparent cumsecade. 
unul ce nu se mai vrea enorias:
(30 Noiembrie 2012, 10:01)
Cand va fi botezat ultimul lot ?Peste alti 4 ani,intr-o alta campanie electorala.Popii si biserica s-au amestecat anul acesta fara rusine in politica.Pe deasupra mai sunt si iritati ca ne permitem sa gandim cu capetele noastre si sa constatam cum ne duc ei cu presul.Si mai suparati sunt ca ne permitem sa exprimam ceea ce vedem cu ochii nostri si auzim cu urechile noastre.Cine si cand va aduce biserica si preotii la rosturile lor?Cred ca nimeni ,niciodata.Nu mai am nicio incredere in popii si in biserica ,,slujita"de astfel de...nici nu stiu cum sa-i numesc.Au transformat parastasele si pomenile,sfestaniile si maslurile in teatre de dezbateri politice partinitoare.Imi e lehamite de ei ca au adus mizeria morala intr-un loc in care noi,enoriasii de rand,trebuia sa gasim curatenie si protectie sufleteasca.
mike:
(30 Noiembrie 2012, 09:14)
Actualul primar al Sloboziei este un mitoman mincinos, care a promis apa potabila la robinetele oamenilor si audit in Primarie, imediat dupa alegerile locale. Fie ca Dumnezeu sa-i judece faptele indreptate impotriva a zeci de mii de ialomiteni!
HAZ:
(30 Noiembrie 2012, 07:22)
Oameni buni, vorbiti intre-um fel anticrestin. Mare greseala faceti. VA lasati dusi de valul de rasism pe care acest asa zis ziar l-a lansat. Este un prilej de scandal, oare botezul unor oameni nenorociti prin saracie si ignoranta, lasati de izbeliste., inclusiv de oamenii din biserica?. Este un castig pentru oras, pentru comunitatea din Bora ca a aparut un preot care a adus la calea lui Hristos atatea suflete. Asta ar trebui sa vedeti, nu critici pentru oameni care nu au alta vina decat ca sunt romi sau tigani- si nu uitati ca si ei sunt creatia lui Dumnezeu. Ce este grav in faptul ca reprezentanti locali au fost mobilizati in acest sens- ati auzit de ~scopul scuza mijloacele?~ cititi si veti afla adevarata semnficatie.
REporterii din pacate pentru presa, si in special pentru acest ziar , la capitolul cultura sunt saracuti. De aici si judecat,i cica, de valoare.
pedro slobozia:
(30 Noiembrie 2012, 04:03)
datii tare cu botezul comunistilor caci  va da seful ponta afara din partid caci el deja a terminat de botezat tiganii din tg.jiu.
dottore:
(29 Noiembrie 2012, 23:16)
@HAZ..stiu ca nu e bine sa te ie dupa ce scrie la ziar da totusi ma men popa ala e drac nu altceva. Cum sa ameninte cu blesteme? Du-te invartindu-te cu el cu tot !!! De data asta ziaristului eu ii dau dreptate. Daca e asa milostiv cum spui tu ar trebui sa arate asta nu sa ameninte. Care-i diferenta dintre acest popa si tiganii din comunintate? Parerea mea e ca niciuna ... asa ca abtine-te de la astfel de comentarii!!!
bre crestine...:
(29 Noiembrie 2012, 22:00)
...ce fel de popa crezi tu ca poate fi ala care spune ameninta ca blesteama ? 
Care dracu e jobu' unui popa in fond? Sa ierte ,din cate stiu eu, pt aia ia salariu.Si spaga.
Nu sa ameninte cu blesteme daca cineva spune ceva contrar intereselor lui. 
BOR e gheara in gheara cu politica, recte useleu'.
dottore:
(29 Noiembrie 2012, 20:59)
oameni buni cred ca CRESTINUL e defapt CRETINUL ...voi ce parere aveti?:)))
HAZ???:
(29 Noiembrie 2012, 20:29)
Este normal,din pacate pentru astfel de vremi, ca presa sa speculeze tot ceea ce poate constitui subiect de scandal si de amuzament.Cel care a fost prezent la acest botez,din partea acestui ziar, da dovada de totala nestiinta in ceea ce priveste actul in sine. Personal as fi vrut sa constat ca dvs.draga ziar, evidentiai ca in mijlocul targului sunt oameni pagani., iar un om precum acest Parinte- Nicolae Ganga, se lupta sa schimbe o realitate pe care autoritatile locale si judetene au cam ignorat-o. De asemenea, biserica, prin oameni, desigur, a cam ignorat. De ce?> Simplu- prejudecata este prezenta la multi, indiferent de haina pe care o au,  si de aici si tonull rasist pe care il reflectati, si prin care incitati la atitudini demne de tot rasul. Inainte de toate, ar trebui sa vedem ca aici sunt oameni care au nevoi si care trebuie sa fie ajutati. Preotul Nicolae Ganga se daruieste unei cauze- omenia. Luati mai bine aminte si gasitiva un reper real - moralitate crestina, toleranta- nu rasism.

PS. se aude ca anumiti semnatari sau un- anumit semnatar - vor fi anchetati de catre CNCD
Intelectual de Ialomita?:
(29 Noiembrie 2012, 20:05)
In Ialomita intelectualitate? Trăiti pe sub pământ?! Mai multi câini decât intelectuali rasati! Niste hahalere de mahala!
crestinul :
(29 Noiembrie 2012, 19:55)
Bucurie ,bucurie bucurie.
Bucurie se face in cer pentru un pacatos care se  pocaieste  dar si mai mare bucurie pentru cei care se boteaza ,pentru ei CERUL  se deschide   RAIUL este  posibil  pacatul este  spalat prin aceasta mare taina   ,singurul care se intristeaza  este  satana ,dracu, .
Asadar bucurati-va adevaratilor crstini  ce L-ati cunoscut pe Dumnezeu ,pentru fratii nostri intru Hristos,de astazi, romi din Bora care azi au primit Lumina credintei si pe Sfantul Duh.
Din  pacate pentru   unii  ,iubirea lui Dumnezeu nu are margini  si ii vrea  alaturi de El in Rai si pe  tigani  ,asa ca daca aici pe pamant nu-i  suferiti   in Ceruri  nu veti putea ajungea tocmai din acest motiv .lepadati-va de  acest defect al vostru .Mantuitorul vrea de la  noi sa iubim pe vrasmasii nostri...  
Acesti oameni nu numai ca nu v-au facut nimic ,ce vina au niste copii care s-au nascut in familie de romi la fel de bine ati putea fi voi in locul  lor asa ca la acest moment nu putem decat sa  ne bucuram  impreuna cu sf ingerii. Raiul poate fi pregustat inca din aceasta lume prin iubire unii fata de altii , fara margini
sictiiiiiiir!!:
(29 Noiembrie 2012, 18:04)
huooooo!!!!   scirnavilor! nu mai aveti niciun strop de rusine, hraparetilor ! sa dea Dumnezeu sa nu mai iesiti la putere ! 
vrem intelectualitate,nu tiganie sudista de politica !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
18 Oct 2026
203 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Vineri, 6 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27141, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de joi, 5 mai a.c., ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2022, 16:15
(2332 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 mai 2022, termen limită pentru depunerea a 4 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența persoanelor ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2022, 14:30
(10197 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 6 noi cazuri de COVID-19

Joi, 5 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27141, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua de miercuri, 4 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2022, 16:20
(2611 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Din 15 iunie se pot depune cereri pentru Ajutor de Stat

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, în perioada 15 iunie-26 iulie 2022, inclusiv, Ministerul Finanțelor derulează o nouă sesiune de înregistrare a Cererilor de acord pentru ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2022, 13:10
(11716 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 4 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27135, fiind înregistrate 4 noi cazuri față de ziua de marți, 3 mai a ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2022, 16:35
(2778 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Târg Educațional-Universitatea «Dunărea de Jos» din Galați

Marți, 3 mai 2022, lnspectoratul Școlar Județean lalomița, susținut de autoritățile locale, a facilitat întâlnirea elevilor de liceu cu reprezentanți ai Universității «Dunărea de Jos» din Galați. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2022, 16:05
(9724 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termene limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2022, 15:35
(15029 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Luna mai, luna promovării economiei sociale

În viziunea AJOFM Ialomița, luna mai este luna promovării economiei sociale, fiind dedicată unor acțiuni de conștientizare a importanței dezvoltării acestui sector pentru întreaga societate. Dezvoltarea ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2022, 14:25
(9250 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 6 noi cazuri de COVID-19

Marți, 3 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27131, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua de luni, 2 mai a.c., ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2022, 16:15
(4873 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,11%, rata șomajului înregistrat în luna martie 2022

La sfârșitul lunii martie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3827 șomeri (din care 1720 femei), rata șomajului fiind de 4,11%, cu 0,82% sub ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2022, 15:00
(11582 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Tânăr de 15 ani, mort într-un accident rutier

DN2A: Tânăr de 15 ani, mort într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut în seara zilei de luni, 2 mai a.c., pe DN2A, între localitățile Perieți și Misleanu. Un tânăr de 21 de ani s-a angajat într-o depășire neregulamentară, moment în care ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2022, 11:30
(8594 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Traian și Bărbulești

Sâmbătă, 30 aprilie a.c., în jurul orei 2,00, pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la locuința unui cetățean din comuna Traian. ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 19:40
(11554 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 34 permise reținute, amenzi de peste 145 mii de lei

În perioada 29 aprilie-1 mai 2022, polițiștii ialomițeni au intervenit la peste 200 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 600 de sancțiuni contravenționale, iar în urma acțiunilor ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 17:45
(10829 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Luni, 2 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27125, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 1 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 16:25
(2700 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Aproape 60000 de chestionare completate la nivelul județului Ialomița

În intervalul 14.03-01.05.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru recensământul populației și locuințelor 2021 au fost completate 59099 chestionare la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 15:50
(15431 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești

Luni, 2 mai 2022, în intervalul orar 11,15-14,00, echipele RAJA intervin pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. În acest timp ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 15:10
(11742 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 258,56 milioane de lei la bugetul general consolidat pe trimestrul I din 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în trimestrul I al anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 258,56 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 13:10
(12046 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 1 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27125, fiind înregistrate 7 noi cazuri față de ziua de sâmbătă, 30 aprilie ...[citește_toată_știrea]

1 Mai 2022, 17:05
(2500 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 30 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27118, fiind înregistrate 2 noi cazuri față de ziua de vineri, 29 ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2022, 16:35
(2845 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Accident rutier provocat de un șofer băut

Giurgeni: Accident rutier provocat de un șofer băut

Vineri, 29 mai a.c., în zona localității Giurgeni s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că în evenimentul rutier au fost implicate două ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 18:55
(12107 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Veteranilor de Război a fost marcată de Instituția Prefectului Județul Ialomița

Ziua Veteranilor de Război a fost marcată de Instituția Prefectului Județul Ialomița

Ziua Veteranilor de Război a fost marcată de Instituția Prefectului Județul Ialomița, vineri, 29 aprilie 2022, la Monumentul Eroilor «Colonel Popescu» din parcul Catedralei. Programul evenimentului a cuprins ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 18:15
(14070 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Recomandări privind conduita preventivă de 1 Mai

În perioada 30 aprilie-1 mai 2022, peste 180 de polițiști și pompieri din Ialomița vor fi la datorie, în slujba comunității, pentru asigurarea desfășurării în condiții de deplină ordine și siguranță publică ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 16:40
(6943 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 6 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 29 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27116, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua de joi, 28 aprilie ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 16:15
(3422 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna mai 2022

Ministerul Finanțelor emite, începând de luni, 2 mai 2022, noi emisiuni de Titluri de Stat în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi de 5,5% și 6,15%. Titlurile de Stat au valoare ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 16:00
(19269 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modelul documentelor pentru plata șomajului tehnic a fost aprobat

Modelul tipizat al documentelor necesare angajatorilor pentru plata indemnizației de șomaj tehnic reglementat de Ordonanța de Urgență nr. 36/2022, privind stabilirea unor măsuri de protecție socială a salariaților ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 14:00
(12578 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Se redeschide «Salonul de primăvară»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» organizează marți, 3 mai 2022, expoziția de pictură «Salonul de primăvară». Evenimentul începe la orele 14,00 și se desfășoară cu sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici, filiala ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 13:45
(5138 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei, etapa județeană, la Muzeul Național al Agriculturii

Miercuri, 4 mai 2022, la orele 11,00, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia va fi gazda expoziției prilejuită de Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei, etapa județeană ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 12:30
(14736 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 nou caz de COVID-19

Joi, 28 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27110, fiind înregistrat 1 nou caz față de ziua de miercuri, 27 aprilie ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2022, 16:20
(8120 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Acțiuni de control în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada 28 martie-24 aprilie 2022, echipe de inspectori din cadrul DSVSA Ialomița au efectuat controale oficiale privind modul în care sunt respectate condițiile sanitar-veterinare în 152 de obiective ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2022, 15:05
(11838 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din Căzănești

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe Șoseaua București din orașul Căzănești, echipele de intervenție RAJA sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2022, 14:20
(12177 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...