Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

O lecție despre (non)violența în familie

Al șaselea an de luptă pentru drepturile femeii

O lecție despre (non)violența în familie

Perioada 25 noiembrie-10 decembrie, marchează, anual, lupta permanentă a societății și autorităților cu fenomenul violenței împotriva femeii și combaterea acesteia în cadrul familiei. Anul acesta, la Țăndărei, Asociația Femeilor «Pro Familia» și Protopopiatul Fetești au marcat momentul și au organizat o masă rotundă în cadrul căreia au dezbătut starea de fapt existentă la nivelul județului, precum și progresele legislative înregistrate în ultimul an în combaterea acestui flagel.

Puterea exemplului
Miercuri, 5 decembrie 2012, Primăria Țăndărei, în colaborare cu asociația femeilor «Pro Familia» au organizat o acțiune de susținere a luptei împotriva violenței în familie. Acțiunea s-a desfășurat în sala de ședințe a consiliului local, în fața unui număr impresionant de invitate, dar și în prezența autorităților locale și județene. La eforturile comune ale inițiatorilor proiectului s-a alăturat și protopopul Marian Pătârlăgeanu, militant declarat împotriva abuzurilor familiale. De asemenea, la acțiune au participat și polițiști de proximitate din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, oficiali județeni,dar și candidații la acel moment pentru Camera Deputaților și Senat, Cristina Pocora și Marian Pavel...
Concret, evenimentul a debutat prin interpretarea unei scenete care prezenta scene de violență domestică în familie. Extrem de veridic, momentula avut rolul de a induce în public emoții contradictorii, fiecare dintre invitați regăsindu-se de o parte sau alta a baricadei. La solicitarea organizatorilor, cei doi actori amatori, profesori ai școlii «Spiru Haret» din Țăndărei, și-au păstrat identitatea impusă de rol și ulterior, pentru a răspunde tirului întrebărilor celor prezenți. Organizatorii au ales această manieră de lucru pentru a asigura interactivitatea acțiunii și a facilita prezentarea cît mai multor puncte de vedere.
Concluziile prezentate au subliniat faptul că violențele împotriva femeii nu pot fi evitate sau controlate în mod eficient și că fiecare dintre membrii societății trebuie să reacționeze direct și imediat pentru raportarea unor astfel de abuzuri și chiar să se implice în combaterea lor pe cale amiabilă. Deși jucată de peste 5 ani, sceneta prezentată rămîne mereu actuală și reflectă nemijlocit o stare de fapt cu care se confruntă zeci de mii de femei din România...

Un pas mic pentru societate, un pas uriaș pentru femei
Dincolo de intensitatea unică a dezbaterii care a urmat și de numărul mare de opinii legate de soluțiile imediate de combatere a violenței împotriva femeii, am remarcat cu plăcere două dintre opiniile oficialilor invitați. Prima aparține Cristinei-Ancuța Pocora, deputat în Colegiul 1 Fetești-Țăndărei. «Acest subiect trena de 8 ani în Parlament. L-am reluat la preluarea mandatului și am reușit să aduc legii o serie de modificări substanțiale... De exemplu, polițistul nu putea interveni decît în cazuri speciale într-o astfel de situație. Am reglementat în Parlament acest aspect, iar acum există instrumente de lucru... Acum instanța poate fi sesizată de Poliție, de vecini, de un ONG, de oricine este interesat și vrea să ia atitudine împotriva unei situații pe care o consideră inumană. De asemenea, în instanță, termenele sînt foarte scurte și în termen de 48 de ore se poate emite un termen de restricție sau de interdicție. În același timp victima este ajutată, consiliată și se poate reintegra cu o mai mare ușurință în societate...» a declarat deputatul liberal.
Însă declarația care a smuls aplauzele asistenței îi aparține comisarului șef Viorel Ștefu care a precizat, ca răspuns la opinia general împărtășită că toți bărbații păcătuiesc prin violență măcar o dață în viață... «Tot ce pot să vă spun e că eu nu mi-am lovit niciodată nevasta, nu mi-am jignit niciodată copilul și... spăl și vasele!» a spus acesta, printre altele, într-un exces de sinceritate.
Atmosfera destinsă, polemicile constructive și sinceritatea neprefăcută au transformat, astfel, o întîlnire de o oră într-o dezbatere care a durat peste trei ore care a permis atît diseminarea informațiilor cît și ridicarea moralului unei asistențe formate, predominant, din femei. Însă «punctul pe i» a fost așezat de către protopopul Marian Pătârlăgeanu, care de mai mulți ani face un lobby activ pentru înființarea unui așezămînt social pentru victime ale violenței în familie în zona Țăndărei-Fetești. «Sperăm ca ceea ce s-a spus în această seară aici să fie scris și povestit pentru ochi și urechi care au puterea să judece și să hotărască ce e mai bine pentru oamenii aflați în suferință și nevoie...» a declarat acesta ulterior întîlnirii.

19 Decembrie 2012, 12:42 (14314 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Pompierii din Țăndărei sunt «chiriași» pe terenul unui afacerist local
Război instituțional la Țăndărei pentru rețeaua de apă și canalizare

Comentariile cititorilor:


Acelasi mascarici:
(22 Decembrie 2012, 20:34)
Si, apropos, acei "mascarici", fara pretentia de "actori", sunt profesori! Si nu sunt facuti cu norma "la pacanele' la grandioasa Universitate "Spiru Haret". In ceea ce o priveste pe doamna Mirela Alexandrescu, fie-i tarana usoara, nu cred ca i-a luat cineva vre-un merit. De altfel, ce rost mai are sa polemizam cu niste "subiecti" frustrati de propria lor imagine... Si preotul ce vina are?... Ca-l apropie pe fiul sau de Biserica? Ce-ar trebui sa faca? Sa-l lase sa fie un vagabond care fumeaza si bea precum odraslele voastre? Vai voua nestiutorilor! Sa va fereasca bunul Dumnezeu de " blestemul popii", ca va ajunge pana la a saptea generatie! Oricum, Dumnezeu sa va ierte! Sa aveti sarbatori cu liniste sufleteasca!
Mascariciul de seviciu :
(22 Decembrie 2012, 20:09)
Eu cred c o anumita invatatoare este foarte ofticata ca al ei consort nu mai este edil local! Ei, deh, roata se mai invarte! Anul trecut, cand edilul cu pricina abera pe marginea acelei scenete, totul era O.K. ... Rusinica bre!!!
Observator:
(22 Decembrie 2012, 11:38)
Aia care rad,rad pentru ca au vazut sceneta aia de n ori in acesti ani si probabil s-au plictisit .Tot ce mai pot face e sa zambeasca superior la mascaricii de serviciu de pe scena,cu ajutorul carora mai bifeaza o actiune facuta din complezenta.Asteptam aceasta sceneta si la anul si ..la multi ani..
Io te te :
(21 Decembrie 2012, 15:30)
De-ar fi sa te uiți în poză, nu știi ce să crezi! În timp ce unii sunt adânc pătrunși de cele întâmplate, alți-s veseli și se hlizesc. Io cred că s-au adunat ca să se strângă, că dacă Marean Pavel, Pocorița, Popa Pătlăgică sau altcineva, vroiau să facă ceva, nu era musai să se întâlnească la Țăndărei, unde oricum n-o să se facă ceva trainic vreodată...Publicitaaaaaaate.
Urechiusa zbarlita:
(20 Decembrie 2012, 21:05)
In ce hal se poate exprima acest preot!Zice ca tot ce au facut ei acolo trebuie povestit pentru ,,ochi si urechi care au puterea sa judece".Poate el judeca cu urechile.Eu nu cunosc alt caz asemanator.
Tot eu:
(20 Decembrie 2012, 14:41)
Vrem fapte de la biserica si de la preoti,nu scenete si discutii intre ei.Sa ne spuna Patarlageanu cate femei aflate in dificultate din cauza violentei domestice a ajutat.Nu am auzit de niciuna.Dar jucam in scenete de doi bani.Aplauze ...
Contranas:
(20 Decembrie 2012, 14:30)
Vantura activitatea asta de 6 ani ,in acelasi format,fara vreo adaugire sau imbunatatire ,de ni s-a acrit de ea.Pardon,s-a schimbat distributia:interpretii actuali sunt colorati politic in rosu.Iar ideea nu a apartinut lui Patarlageanu,ci a fost preluata de la Mirela Alexandrescu,de care nu se mai face nicio pomenire.Ca preot,este obligat sa puna adevarul in fagasul sau si,tot ca preot,daca nu ca om,sa recunoasca meritele defunctei si sa ii multumeasca macar prin cateva momente de reculegere.Dar ,,unde nu e,nici dumnezeu nu cere".Prea interesat de cele lumesti acest Patarlageanu care acum merge cu icoana pe la casele enoriasilor si asteapta sa primeasca bani chiar si de la cei mai oropsiti .Isi iau de la gura amaratii ca sa ii dea lui acei cativa banuti pe care ii mai gasesc prin casa.Oare stie el,ca preot prin ce greutati trec acei oameni?Habar nu are .Sau chiar daca stie nu face nimic pentru ei si ,in plus,se bucura si la acei ultimi banuti pe care ii ia cu cinism de la ei.Nu mai zic ca in loc de dascal il ia pe baiatul lui,un pusti de 10- 11 ani care se fonfaie si el cum poate sa ii tina isonul lui taica.
Bla,bla,bla.:
(19 Decembrie 2012, 19:33)
Nasi,fini,cumetrii si multa cumetrie politica.Campanie electorala ca intre ei si atat.Bani accesati din fonduri europene de nasu primarului si directoarea scolii.Numai membrii USL,in sala si atat.Oamenii de rand nu au voie sa participe,doar ei mafiotii trebuie sa stie cum si unde se duc banii europeni si ce proiecte eligibile se duc catre buzunarele clanului USL.Doar redactia a mai scris de accesarea de fonduri europene la Fetesti de catre Patarlageanu.Este nasul actualului primar,care este mana dreapta a mai marelui domn profesor Silvian.Locatia deja s-a gasit. pentru asezamantul social,fosta casa a pionierului din Tandarei.A  fost data cu titlu gratuit unei fundatii crestine,infiintate  si patronate,de catre cine??Exact de preotul Patarlageanu,nasul nasilor.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
317 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 1,317 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-octombrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 31 octombrie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2024, 10:25
(3468 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Prelungirea amnistiei fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2024, s-au adus  modificări și completări ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2024, 11:15
(1044 vizualizări - 0 comentarii)


Case cuprinse de flăcări la Malu Roșu, Fetești, Ciocârilia și Bărcănești

Case cuprinse de flăcări la Malu Roșu, Fetești, Ciocârilia și Bărcănești

Vineri, 22 noiembrie a.c., în jurul orelor 17,30, în satul Malu Roșu, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru limitarea și lichidarea ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2024, 09:40
(769 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru 24 de ore pentru conducere fără permis, beat la volan și fără a opri la semnalele polițiștilor

În cursul zilei de duminică, 24 noiembrie a.c., polițiștii din Urziceni, în urma documentării activității infracționale și administrării probatoriului, au reținut pentru 24 de ore un bărbat ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2024, 23:20
(6189 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale pentru clienți

RAJA Constanța: Soluții digitale pentru clienți

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2024, 23:05
(1661 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Lemne confiscate de polițiști

Ialomița: Lemne confiscate de polițiști

Duminică, 24 noiembrie a.c., polițiștii de Ordine Publică, în timp ce desfășurau activități de menținere a ordinii și liniștii publice în zona secțiilor de votare, au depistat în trafic ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2024, 22:20
(686 vizualizări - 0 comentarii)


E-mail-uri false în numele ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail [email protected] ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2024, 13:25
(913 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: Expoziția «Școala Românească»

În organizarea Consiliului Județean Ialomița și a Muzeului Național al Agriculturii din România/Slobozia, va fi vernisată expoziția «Școala Românească». Evenimentul se va ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2024, 11:40
(2923 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: De la 1 ianuarie 2025, contribuabilii mici au obligația depunerii declarației informative SAF-T

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești informează contribuabilii că, începând cu data de 1 ianuarie 2025, intră în vigoare obligația contribuabililor mici de a depune ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2024, 11:10
(24260 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Prins în flagrant în timp ce transporta pește, fără documente legale

IPJ Ialomița: Prins în flagrant în timp ce transporta pește, fără documente legale

Miercuri, 20 noiembrie 2024, polițiștii din Ion Roată au depistat în flagrant un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în comuna Gheorghe Doja, care transporta cu un autoturism pește din speciile ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2024, 15:40
(4058 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,74 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală în luna octombrie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna octombrie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2024, 10:40
(4550 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

În municipiul Fetești se vor executa lucrări de sectorizare prin montarea unor vane de legătură și debitmetre la nivelul sistemului de distribuție a apei potabile. În vederea realizării acestor ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2024, 09:15
(754 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Cu nemăsurată tristețe și durere în suflet anunțăm dispariția celei care a fost Stana Parasca. Pentru cei care doresc să-și ia un ultim rămas bun, trupul neînsuflețit va ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2024, 12:00
(2456 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Tezaure Ialomițene»

Joi, 21 noiembrie a.c., de la orele 11,30, va fi vernisată expoziția «Tezaure Ialomițene». Galeria expozițională pune în valoare patrimoniul de excepție al Muzeului Județean Ialomița ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 13:05
(2820 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 198 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 198 locuri de muncă vacante. Astfel, în Austria sunt disponibile 20 locuri de muncă (mecanic/lăcătuș ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 12:10
(2158 vizualizări - 0 comentarii)


Casă în flăcări la Slobozia

Casă în flăcări la Slobozia

Sâmbătă, 16 noiembrie a.c., trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în Slobozia. Au ars elemente ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 10:50
(1792 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Accidente la Borănești și Slobozia

Vineri, 15 noiembrie a.c., în jurul orei 7,00, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier, produs între un autoturism și o căruță, în comuna Borănești. În urma ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 10:40
(1438 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

În municipiul Fetești se vor executa lucrări de sectorizare prin montarea unor vane de legătură și debitmetre la nivelul sistemului de distribuție a apei potabile. În vederea realizării acestor ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 08:40
(858 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul Campaniei de plăți în avans aferentă anului 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, în perioada 16 octombrie-11 noiembrie 2024, a autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans, aferentă anului ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2024, 12:30
(7822 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se întrerupe apa în comuna Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite vineri, 15 noiembrie 2024, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Principală din localitatea ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2024, 12:20
(1238 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 20 noiembrie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 20 noiembrie 2024, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2024, 10:30
(3870 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 7,35 milioane de lei în octombrie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna octombrie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7, ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2024, 10:40
(5526 vizualizări - 0 comentarii)


2338 de persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2024

În perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2024, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2338 ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2024, 09:35
(10968 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Contribuabilii persoane juridice cu obligații fiscale restante la 30 septembrie 2024, publicați pe site

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2024, 12:20
(7384 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ce răspunde ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2024, 08:05
(3049 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 164,39 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna octombrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna octombrie a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 164,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 12:35
(7466 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Grindu și Căzănești

Incendii la case din Grindu și Căzănești

Sâmbătă, 9 noiembrie a.c., în jurul orei 2,00, pompierii din Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din comuna Grindu. Au ars articole textile și 4 mp ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 10:50
(2268 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Țăndărei

Trei echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs în orașul Țăndărei, în care au fost implicate două autoturisme. În urma evenimentului ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 10:40
(1064 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Angajatorii sunt obligați să anunțe locurile de muncă vacante și ocuparea acestora

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește tuturor angajatorilor (persoane fizice/juridice de drept public sau privat) că, potrivit art. 10 din Legea nr. 76/2002, privind ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 09:40
(6943 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Concurs național de creație «Vocea ta e soluția»

În perioada noiembrie 2024-ianuarie 2025, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Educației organizează Concursul național de creație virtuală: «Vocea ta e soluția» ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2024, 13:50
(1322 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...