Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primarul orașului Amara condamnă politica de cadre a Otiliei Dumitru

Protest public împotriva Inspectoratului Școlar Județean Ialomița

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița continuă politica de epurare a directorilor de școli din Ialomița. Ultima «victimă» ar fi directorul școlii gimnaziale «Gheorghe Vâlsan» din Amara. Spre deosebire de situațiile precedente însă, de această dată comunitatea protestează public împotriva acestei măsuri. Un comunicat de presă remis publicității de către Consiliul Local Amara acuză «modul abuziv, imoral și primitiv» în care s-a făcut schimbarea...

Șase luni de jihad PSD
Numită în funcție în luna iunie a anului trecut, inspectorul general Otilia Dumitru promitea în prima sa declarație publică «pace socială» la Inspectoratul Școlar Ialomița. «Nu voi face nicio schimbare. Toată lumea își va păstra funcțiile...» declara atunci noul șef al instituției. Imediat după numire însă, atitudinea acesteia s-a modificat la 180 de grade, iar epurările politice din școli s-au ținut lanț. De notorietate au fost schimbările de la Liceul Pedagogic «Matei Basarab»Slobozia, Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia, Grupul Școlar «Mihai Eminescu» Slobozia, precum și Grupul Școlar Agricol Țăndărei și Școala Generală Nr. 2 «Spiru Haret» Țăndărei. A urmat scandalul de la Sinești, mediatizat la nivel național, numirea abuzivă în funcție a directorului școlii din Sălcioara, Ilie Maria, cunoscută pentru simpatiile sale pro-PSD... Și exemplele pot continua! Ultimul pe lista epurărilor este însă directorul Școlii Gimnaziale «Gheorghe Vâlsan» Amara, Atanasie Marinescu. Acesta a fost înlocuit cu Cristina Buzoianu, considerată de colectivul școlii «prea tînără pentru o astfel de responsabilitate»...

Protest public la Amara
Spre deosebire de celelalte școli, în cazul celei din Amara apare un precedent care poate fi considerat periculos pentru Otilia Dumitru. Deranjați de maniera dictatorială în care aceasta schimbă directorii, primarul orașului Amara și Consiliu Local au semnat un protest public în care își exprimă nemulțumirea. «Considerăm că numirea conducerii unei instituții (...) nu se poate face fără a consulta sau cel puțin informa în prealabil consiliul de administrație al școlii, consiliul profesoral, primăria localității, consiliul local, instituții și organe care, printre altele, coordonează activitatea școlii. Față de cele menționate mai sus, dezaprobăm modul abuziv, imoral și primitiv în care s-a făcut această numire» se arată în comunicatul remis publicității.
În replică la aceste acuzații directe, Otilia Dumitru ne-a declarat: «Contractul de management al domnului Marinescu ar fi trebuit să expire pe data de 7 ianuarie 2013. El a trimis o hîrtie către Inspectorat prin care cere înlocuirea sa cu două săptămîni înainte... Noi am luat act de solicitarea dînsului...» susține Otilia Dumitru.

14 Ianuarie 2013, 19:24 (134633 vizualizări - 142 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Damian:
(15 Ianuarie 2013, 14:28)
Bagati articole despre scoala sa vedeti minune! Sunt mai relevante comentariile decât cea mai serioasa inspectie! Macar sa fie inspectorii actuali ceva de capul lor! Se mira si ei cine i-a tras în teapa...si au ramas în vârf!
Pantelicå:
(15 Ianuarie 2013, 14:17)
Isj, sunt directori care s-au cam sfoiegit pe scaune! Vine omul, dar mai si pleacå! Curåtenie! Hai, altii la ciolan! Jaga, jaga! Mai trimite-i pe la ore cå au uitat cum se tine creta in mânå! Fost-ai, neicå, bun ai fost(?), dar gata! Prospåturå!!
Nea Marin si Gogu:
(15 Ianuarie 2013, 13:22)
Fereasca Dumnezeu, de ce se-ntâmpla cu DIRECTORII de la cnmv! Fac cu rândul...se rotesc, parca s-au terminat profesorii! Si sunt câtiva în cancelaria aceea! Colegiu, de! Directori...de serviciu, aceiasi, pe rând! Stii sigur cine urmeaza. Ei scuipa, ei ling unde au scuipat!! Numai francu poate urma dupa buzu si invers! La adjuncti, dupa ce se da cu bâta-n balta, sigur vine Istrate Gabriela! Sa refuze?! Abia-si astepta randul! La Amara e ceva surpriza...dl.Sache e om serios, daca a scris ca pleaca, nimeni nu-l mai convinge sa revina! Asa da, profesor! Si, unde mai pui? E format de comunisti!
Adriana:
(15 Ianuarie 2013, 12:05)
Dragă Sorin, Bine zici. Totul bine si direct, totul s-ar schimba pozitiv, dacă ai fi factor de decizie pe la învătământ! Să vezi criterii la GRADATIA DE MERIT...4 ani, numai să strângi hârtii ca să ai apoi 5 ani un adaos la leafă! Lectiile, intra in salariu, nu te-ntrebă nici dracu: le faci, cum, ce predai, cum notezi, când treci notele in catalog(dacă ai trecere la director si esti METODITÁ!!, poti pune si câte două note fiecărui elev, in parte în penultima zi de scoala...!!).Tigănie pe fată, ce mai...! Vreau să mai stii că la CNMV adjuncta TREBUIA SCHIMBATÄ! Rusine că a fost o asa nulitate la conducere, chipurile! CU CINE a fost înlocuită, e altă poveste! Deci eu zic că numai scolile particulare ar mai salva ceva. Ar fi o selectie riguroasă, părintii ar avea pretentii cui dau si de ce dau bani...
SORIN:
(15 Ianuarie 2013, 10:29)
În loc să se ocupe de redresarea învățământului românesc ajuns la pragul cel mai de jos din ultima sută de ani, vezi rezultatele la bacalaureat și analfabetismul feroce din țara asta, Ialomița nefăcând excepție, dimpotrivă, diriguitorii se ocupă, prin metode staliniste, de epurări pe criterii politice, și asta nu numai de azi. Dacă au ajuns toți agramații să dea lecții în instituții de învățământ, ce pretenții mai putem avea de la elevii "învățați" de aceștia?! Doamna Dumitru ar trebui să instituie o comisie, formată din profesori știutori de carte, comisie care să "scoată la tablă" TOATE CADRELE DIDACTICE DIN JUDEȚ și să le clasifice, în primul rând, după  modul de exprimare în scris, remunerarea urmând a se raporta la performanțe, precum se preconizează a se aplica medicilor. Altfel, România și, implicit, Ialomița sunt pe drumul sigur al pierzaniei intelectuale. Ce mi se pare ciudat, este că, aflându-se de o perioadă lungă de timp la "cârma" județului, un inelectual sadea și rasat, dl. Silvian Ciupercă, s-a complăcut în aranjamente politice, în defavoarea calității profesionale a cadrelor didactice, atâtea câte or mai fi rămas. Nu de puține ori mi-a fost dat să văd tot felul de scrieri ale unor așa-zise cadre didactice, cu multe ifose de altfel, pline de greșeli gramaticale impardonabile pentru o asemenea persoană cu "pregătire superioară". Dacă nu se va termina cu fabricile de diplome, în scurt timp în țara asta intelectualii adevărați vor fi o rara avis, de nu au devenit deja. Să le iasă din cap posesorilor de diplome, licențe și masterate de tot felul că au devenit, automat, intelectuali. Câte exemple de analfabeți cu diplomă, sau diplome, vreți să vă dau de p'aci, de prin preajmă?! În ceea ce privește revolta celor din Amara poate fi cusută cu ață albă, recunoscute fiind animozitățile intervenite între primar și conducerea de partid și de stat de la nivelul C.J.. Dacă d-na Dumitru are dreptate?! Dacă dom' profesor si-o fi manifestat dorința de a părăsi postul
geo:
(15 Ianuarie 2013, 09:27)
Pe domnul Marinescu l-a intrebat cineva ceva?.
BOBUTz:
(15 Ianuarie 2013, 08:26)
Cred ca domnului primar, ii va da peste bot marele tatic al PsCdR - musiu Cioperca. Dna cu pricina nu e cumva locuitoare in axest oras Amara ?!?!
Zic io ...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 29 Aug 2026
362 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Accident la Ograda

Accident la Ograda

Sâmbătă, 7 mai a.c., două echipaje din cadrul Gărzii de intervenție Țăndărei au intervenit cu o autospecială pentru stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în localitatea ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2022, 15:05
(3695 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ograda accident


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Peste 72000 de chestionare completate la nivelul județului Ialomița

În intervalul 14.03-07.05.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021 au fost completate 72091 chestionare la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2022, 13:50
(15879 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Profanatori de morminte, identificați de polițiști

Duminică, 8 mai a.c., polițiștii din Fetești au fost sesizați cu privire la faptul că mai multe morminte din cimitirul comunal Făcăeni au fost distruse. Oamenii legii s-au deplasat de îndată la fața locului ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2022, 21:30
(4009 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 cazuri noi de COVID-19

Duminică, 8 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27146, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 7 mai ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2022, 16:50
(7258 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19!

Sâmbătă, 7 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27142, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de vineri, 6 mai a.c., ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2022, 16:30
(2529 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Vineri, 6 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27141, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de joi, 5 mai a.c., ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2022, 16:15
(2316 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 mai 2022, termen limită pentru depunerea a 4 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența persoanelor ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2022, 14:30
(10069 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 6 noi cazuri de COVID-19

Joi, 5 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27141, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua de miercuri, 4 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2022, 16:20
(2600 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Din 15 iunie se pot depune cereri pentru Ajutor de Stat

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, în perioada 15 iunie-26 iulie 2022, inclusiv, Ministerul Finanțelor derulează o nouă sesiune de înregistrare a Cererilor de acord pentru ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2022, 13:10
(11531 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 4 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27135, fiind înregistrate 4 noi cazuri față de ziua de marți, 3 mai a ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2022, 16:35
(2755 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Târg Educațional-Universitatea «Dunărea de Jos» din Galați

Marți, 3 mai 2022, lnspectoratul Școlar Județean lalomița, susținut de autoritățile locale, a facilitat întâlnirea elevilor de liceu cu reprezentanți ai Universității «Dunărea de Jos» din Galați. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2022, 16:05
(9675 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termene limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2022, 15:35
(14893 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Luna mai, luna promovării economiei sociale

În viziunea AJOFM Ialomița, luna mai este luna promovării economiei sociale, fiind dedicată unor acțiuni de conștientizare a importanței dezvoltării acestui sector pentru întreaga societate. Dezvoltarea ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2022, 14:25
(9185 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 6 noi cazuri de COVID-19

Marți, 3 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27131, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua de luni, 2 mai a.c., ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2022, 16:15
(4846 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,11%, rata șomajului înregistrat în luna martie 2022

La sfârșitul lunii martie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3827 șomeri (din care 1720 femei), rata șomajului fiind de 4,11%, cu 0,82% sub ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2022, 15:00
(11368 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Tânăr de 15 ani, mort într-un accident rutier

DN2A: Tânăr de 15 ani, mort într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut în seara zilei de luni, 2 mai a.c., pe DN2A, între localitățile Perieți și Misleanu. Un tânăr de 21 de ani s-a angajat într-o depășire neregulamentară, moment în care ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2022, 11:30
(8428 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Traian și Bărbulești

Sâmbătă, 30 aprilie a.c., în jurul orei 2,00, pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la locuința unui cetățean din comuna Traian. ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 19:40
(11449 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 34 permise reținute, amenzi de peste 145 mii de lei

În perioada 29 aprilie-1 mai 2022, polițiștii ialomițeni au intervenit la peste 200 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 600 de sancțiuni contravenționale, iar în urma acțiunilor ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 17:45
(10692 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Luni, 2 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27125, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 1 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 16:25
(2680 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Aproape 60000 de chestionare completate la nivelul județului Ialomița

În intervalul 14.03-01.05.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru recensământul populației și locuințelor 2021 au fost completate 59099 chestionare la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 15:50
(15262 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești

Luni, 2 mai 2022, în intervalul orar 11,15-14,00, echipele RAJA intervin pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. În acest timp ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 15:10
(11536 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 258,56 milioane de lei la bugetul general consolidat pe trimestrul I din 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în trimestrul I al anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 258,56 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 13:10
(11782 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 1 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27125, fiind înregistrate 7 noi cazuri față de ziua de sâmbătă, 30 aprilie ...[citește_toată_știrea]

1 Mai 2022, 17:05
(2485 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 30 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27118, fiind înregistrate 2 noi cazuri față de ziua de vineri, 29 ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2022, 16:35
(2834 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Accident rutier provocat de un șofer băut

Giurgeni: Accident rutier provocat de un șofer băut

Vineri, 29 mai a.c., în zona localității Giurgeni s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că în evenimentul rutier au fost implicate două ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 18:55
(11952 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Veteranilor de Război a fost marcată de Instituția Prefectului Județul Ialomița

Ziua Veteranilor de Război a fost marcată de Instituția Prefectului Județul Ialomița

Ziua Veteranilor de Război a fost marcată de Instituția Prefectului Județul Ialomița, vineri, 29 aprilie 2022, la Monumentul Eroilor «Colonel Popescu» din parcul Catedralei. Programul evenimentului a cuprins ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 18:15
(13887 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Recomandări privind conduita preventivă de 1 Mai

În perioada 30 aprilie-1 mai 2022, peste 180 de polițiști și pompieri din Ialomița vor fi la datorie, în slujba comunității, pentru asigurarea desfășurării în condiții de deplină ordine și siguranță publică ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 16:40
(6802 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 6 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 29 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27116, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua de joi, 28 aprilie ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 16:15
(3407 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna mai 2022

Ministerul Finanțelor emite, începând de luni, 2 mai 2022, noi emisiuni de Titluri de Stat în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi de 5,5% și 6,15%. Titlurile de Stat au valoare ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 16:00
(19055 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modelul documentelor pentru plata șomajului tehnic a fost aprobat

Modelul tipizat al documentelor necesare angajatorilor pentru plata indemnizației de șomaj tehnic reglementat de Ordonanța de Urgență nr. 36/2022, privind stabilirea unor măsuri de protecție socială a salariaților ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 14:00
(12355 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cernea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...