Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primarul orașului Amara condamnă politica de cadre a Otiliei Dumitru

Protest public împotriva Inspectoratului Școlar Județean Ialomița

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița continuă politica de epurare a directorilor de școli din Ialomița. Ultima «victimă» ar fi directorul școlii gimnaziale «Gheorghe Vâlsan» din Amara. Spre deosebire de situațiile precedente însă, de această dată comunitatea protestează public împotriva acestei măsuri. Un comunicat de presă remis publicității de către Consiliul Local Amara acuză «modul abuziv, imoral și primitiv» în care s-a făcut schimbarea...

Șase luni de jihad PSD
Numită în funcție în luna iunie a anului trecut, inspectorul general Otilia Dumitru promitea în prima sa declarație publică «pace socială» la Inspectoratul Școlar Ialomița. «Nu voi face nicio schimbare. Toată lumea își va păstra funcțiile...» declara atunci noul șef al instituției. Imediat după numire însă, atitudinea acesteia s-a modificat la 180 de grade, iar epurările politice din școli s-au ținut lanț. De notorietate au fost schimbările de la Liceul Pedagogic «Matei Basarab»Slobozia, Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia, Grupul Școlar «Mihai Eminescu» Slobozia, precum și Grupul Școlar Agricol Țăndărei și Școala Generală Nr. 2 «Spiru Haret» Țăndărei. A urmat scandalul de la Sinești, mediatizat la nivel național, numirea abuzivă în funcție a directorului școlii din Sălcioara, Ilie Maria, cunoscută pentru simpatiile sale pro-PSD... Și exemplele pot continua! Ultimul pe lista epurărilor este însă directorul Școlii Gimnaziale «Gheorghe Vâlsan» Amara, Atanasie Marinescu. Acesta a fost înlocuit cu Cristina Buzoianu, considerată de colectivul școlii «prea tînără pentru o astfel de responsabilitate»...

Protest public la Amara
Spre deosebire de celelalte școli, în cazul celei din Amara apare un precedent care poate fi considerat periculos pentru Otilia Dumitru. Deranjați de maniera dictatorială în care aceasta schimbă directorii, primarul orașului Amara și Consiliu Local au semnat un protest public în care își exprimă nemulțumirea. «Considerăm că numirea conducerii unei instituții (...) nu se poate face fără a consulta sau cel puțin informa în prealabil consiliul de administrație al școlii, consiliul profesoral, primăria localității, consiliul local, instituții și organe care, printre altele, coordonează activitatea școlii. Față de cele menționate mai sus, dezaprobăm modul abuziv, imoral și primitiv în care s-a făcut această numire» se arată în comunicatul remis publicității.
În replică la aceste acuzații directe, Otilia Dumitru ne-a declarat: «Contractul de management al domnului Marinescu ar fi trebuit să expire pe data de 7 ianuarie 2013. El a trimis o hîrtie către Inspectorat prin care cere înlocuirea sa cu două săptămîni înainte... Noi am luat act de solicitarea dînsului...» susține Otilia Dumitru.

14 Ianuarie 2013, 19:24 (134615 vizualizări - 142 comentarii)

Comentariile cititorilor:


SORIN:
(17 Ianuarie 2013, 09:27)
@ Adriana. Vezi, tocmai prn faptul că DEX-ul a început, mai ales în ultima perioadă, să accepte mai multe forme a fi corecte, determină contraziceri. Ai dreptate, dar, rămân la părerea mea: a adăuga-adaus. Spune-mi, te rog, care este verbul de la care ar putea "veni" forma adaos, știind că, în general, verbele sunt acele rădăcini ale substantivelor. Îți sună corect a adăuga-adaos?!
NAIV:
(17 Ianuarie 2013, 09:07)
...Dar cu ancheta BAC ? Ce se mai aude???
ana:
(17 Ianuarie 2013, 08:46)
Pentru UN AMĂRĂT SUB NUMELE Nea Nae D-na Otilia nu merită asemenea vorbe urăte. Singurul care vrea să dea cu noroi este acest domn Primar că nu a fost băgat în seamă. El să își vadă de ale lui.Asemenea cuvinte urăte nu poate să le spună decăt un NEA Nae ............ care se pare că are prea multă carte și dă peste ai grijă să nu dai în latura prostie de atăt de deștept ce ești............NEA Nae..............
@lizy:
(16 Ianuarie 2013, 23:08)
mai intereseaza-te!!!!!!
Elle:
(16 Ianuarie 2013, 22:17)
Ca sa detii o functie nu tine de varsta .Aflatii trecutul d-nei B.Cristina si veti afla cum gandeste si cum actioneaza .
fan:
(16 Ianuarie 2013, 22:10)
@Minusia...Alta proasta! Cilibeanule, esti condamnat la DIRECTORAT!
MINUSIA:
(16 Ianuarie 2013, 20:50)
nu e corect sa  judecam gresit pe cineva,doar ca face parte dintr-un anumit partid  politic....
cred ca cei ce au dat comenarii rautacioase fac parte din alte partide politice...si aic fac o mica paranteza ... nu vreau sa ajung la un conflict verbal ... fiecare isi expune punctul lui de vedere 
si ca sa inchei ...va spun sincer ca alt director potrivit pentru scoala 3 ....nu poate fi 
el e omul potrivit la locul potrivit
nu fac periajul nimanui ...ci mi -am dat cu parerea 
decizia de a gandi si  de a ma pronunta verbal imi apartine
indiferent ce veti comenta in urma enuntului meu 
eu am sa respect 
e decizia fiecaruia de asi spune punctul in opinia publicului...
salut, Ioane!:
(16 Ianuarie 2013, 19:41)
Bravo, IOANE!! Va zisei eu sa bagati articole cu scoala! Ia vedeti ce iese din gusa anonimului! Nicio inspectie formala, nu poate(NU VREA) sa dezvaluie asa mizerii din scoala ialomiteana! Zi-le, maaaai, hai! hai..!! Alt ION mai are curaj?! S-auzim!
Nea Marin si Gogu:
(16 Ianuarie 2013, 19:27)
Domnule@un profesor, o sa-ti dea gradatie sigur, daca esti PROFESOR... Neica, du-te repede si declina-ti identitatea! Poate te unge director de scoala. Halal profesor!
ion:
(16 Ianuarie 2013, 19:10)
Oameni buni, de pe oricare parte a baricadei, nu va mai ciondaniti! D-na inspector general face ce poate sau ce i se cere. Nu poate dovedi ca are puterea de a emite judecati de valoare independent de 'stimulii' veniti de la superiori, dupa cum nu se poate certifica faptul ca d-ei chiar ar vrea sa deparaziteze invatamantul ialomitean. O proba de inteligenta nemasurata: o influenteaza in decizii o doamna prietena foarte buna a lui... Stavar. Asta nu ar fi o problema, la prima vedere, insa, cand afli ca aceasta 'd-na' a avut plangere penala in Pol. Urziceni si a fost anchetata de o echipa a ISJ, pentru inselaciune, te gandesti mai bine la 'valoarea' profesionala si morala a celor implicati. Pentru claritate, cauza acestor cercetari este aceea ca sus-pomenita d-na, 'albita' de Stavar, dar cu o mare influenta si asupra d-nei Otilica (doar sunt bioloage amandoua!), a incasat dublul sumei platite pentru cazarea unor elevi in tabara la Moeciu (apropo, vila este, partial, a d-lui Cazacu, d-na Otilica), iar acestia - elevii - au fost internati in spital din cauza conditiilor improprii - toxiinfectie alimentara, mai exact. Va mai povestesc? Haideti ca ma opresc. Cereti informatii suplimentare sectiei Economic, din Pol. Urziceni. Sau d-nei Constantin, sau, si mai bine, d-nei Zaletchi.

PS Vedeti dv., va ciondaniti degeaba, cum ziceam. D-na Otilia vrea doar liniste, asternuta precum covorul proverbial (de) pe mormanul de jeg! Ultimul loc, pe plan national, nu il ia nemeni din 'palmaresul' invatamantului ialomitean, mai ales ca 'drumul' a fost deschis de cel mai mare incompetent care a existat vreodata, Stavar!
lizy:
(16 Ianuarie 2013, 18:53)
Nu am auzit de reusitele profesionale ale d-nei Dumitru, ci doar ca a fost "plantata' in scaunul de inspector general, drept rasplata pentru devotamentul domniei sale fata de monsieur Ciuperca, si pentru numarul mare de afise lipite, pe ulitele prafuite ale acestui judet, parca blestemat sa aiba la carma sa, o asemenea conducere. Am auzit insa de performantele d-lui Moraru, singurul primar din acest judet, care a reusit sa atraga cele mai multe fonduri europene, chiar mai multe decat CJI, "daramand" astfel mitul ca este imposibil sa atragi aceste fonduri si dovedind ca prin munca si devotament, se poate.Am mai auzit de domnia sa ca este presedintele unei structuri asociative ce se ocupa de promovarea si dezvoltarea turismului romanesc, reprezentand toate statiunile turistice din Romania, si facand parte din mai multe comitete si consilii consultative, consituite la nivelul ministerelor.Toate aceste aspecte, dovedesc ca este o persoana competenta, care s-a facut cunoscuta doar prin calitatile sale profesionale si prin faptul ca intotdeauna a pus mai presus de orice, interesul comunitatii locale.Nu cred ca si-a dorit vreodata functia de Prefect, propunerea ocuparii acestei functii nefiind nimic altceva, decat un mar otravit, daruit de marele filozof Ciuperca, din care Moraru nu a dorit sa muste, mirosind ca era doar o capcana pentru a fi eliminat, pentru ca deja constituia un pericol pentru scaunul domniei sale.Pentru toate cele mentionate, imi exprim toata aprecierea pentru Primarul Moraru, si mi-as dori ca toate localitatile acestui judet, sa aiba la carma o persoana ca domnia sa.
un profesor:
(16 Ianuarie 2013, 18:39)
O felicit pe doamna Otilia Dumitru pentru curajul pe care il are. Asa s-a procedat si in anii anteriori cand la putere se afla PDL-ul . 
Pentru Sorin:
(16 Ianuarie 2013, 17:08)
Prieten drag, se scrie si se citeste ADAOS. DOOM2, pag.11, coloana a doua. Hai, pa! Adriana
precizare:
(16 Ianuarie 2013, 17:01)
Primare de ce nu zici ca ai vrut sa fii prefect!!!!!!!!!! Daca te lasau mai erai primar? Las-o moarta cu onoarea si cu cinstea de a fi primar.
Adriana:
(16 Ianuarie 2013, 16:30)
Primarule, nu te cunosc, dar mirosi a om destept! Scrie o replica oficiala! Sintetizeaza! Prea multe "vorbe"! Mai la obiect, scurt si cu argumente!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 29 Aug 2026
396 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Verificări în teren realizate de APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de vineri, 09.07.2021, inspectorii APIA și cei ai instituțiilor de specialitate delegate demarează controlul la fața locului ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 14:25
(3185 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Îngroziți de un șofer băut

Un bărbat de 53 de ani, din localitatea Movila, a băgat spaima în cetățenii din localitate. După ce și-a făcut curaj cu mai multe pahare cu băutură, acesta s-a urcat la volanul unei mașini și a început ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 19:20
(2885 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan, cu permisul suspendat

Miercuri, 7 iulie a.c., polițiștii din Slobozia au oprit, pentru control, o autoutilitară care se deplasa pe șoseaua de centură a orașului. La volanul acesteia a fost identificat un bărbat, în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 18:55
(2625 vizualizări - 0 comentarii)


Glodeanu Siliștea: Doi răniți în urma unui accident rutier

Glodeanu Siliștea: Doi răniți în urma unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit joi, 8 iulie a.c., în cazul unui accident rutier, în care a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat într-un șanț în afara părții carosabile. La locul evenimentului ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 18:40
(3386 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Joi, 8 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 16:35
(3715 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se efectuează plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 14:10
(3686 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 28000 de lei

Pe parcursul zilei de marți, 6 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la 62 de evenimente sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, au constatat 7 infracțiuni și au aplicat 117 sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 17:20
(2940 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbat din Adâncata, surprins băut la volan

Marți, 6 iulie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din Fierbinți-Târg, în timp ce efectuau activități de supraveghere a traficului rutier în localitatea Fierbinții de Sus, au oprit, pentru control, ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 17:10
(2517 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Miercuri, 7 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 16:35
(2560 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga-Fetești

Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile ce deservește Cartierul Buliga din Fetești, RAJA Constanța va sista furnizarea apei joi, 8 iulie ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 14:55
(2271 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A prezentat un permis de conducere italian «fals»

În cursul zilei de luni, 5 iulie a.c., în jurul orelor 14,00, polițiștii din Țăndărei au oprit pentru  control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 28 de ani. Bărbatul a prezentat pentru ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 19:10
(2052 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

Agro Oil Service SRL
cu sediul în Slobozia, bdul Matei Basarab,
bl. MB20, sc. B-C, parter
angajează
-laborant gradator pentru
Punctele de Lucru Fetești, Slobozia
și Ivănești cu sau fără experiență,
se asigură cursuri de specializare
-șoferi profesioniști Categoria B, C, E,
atestatul ADR reprezintă un avantaj
Oferim salariu atractiv,
mediu de lucru pozitiv,
cursuri perfecționare,
posibilități de promovare

Relații la telefon 0788/601.501
Persoana de contact: Bogdan Țigău
e-mail: [email protected],
Siloz Fetești

6 Iulie 2021, 19:05


Slobozia: Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști

Polițiștii din Slobozia au emis luni, 5 iulie a.c., un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat, de 43 de ani. Acesta a fost reclamat de soția acestuia, o femeie în vârstă de 42 de ani, că i ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 19:00
(1833 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Măsuri preventive pentru limitarea răspândirii noului Coronavirus

În ultimele 24 de ore, au fost organizate și desfășurate în sistem integrat acțiuni punctuale, fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 18:45
(4546 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Marți, 6 iulie a.c., conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția străzilor Stejarului cu Gutuiului din localitatea Dridu-Snagov, județul Ialomița, a înregistrat o avarie. În ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 18:05
(4837 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Coșereni, conducea beat și fără permis un moped neînmatriculat

Un tânăr, de 23 de ani, din Coșereni s-a ales cu un dosar penal pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier. Astfel, în seara zilei de luni, 5 iulie a.c., acesta a fost depistat, în flagrant delict, ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 16:45
(3373 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Marți, 6 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 16:35
(2895 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Luni, 5 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 16:25
(2014 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a prelungit Comandamentul pentru Situații de Urgență

Având în vedere atenționările meteorologice pentru următoarea perioadă, de vreme severă cu precipitații abundente și perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică, cantitățile de apă putând acumula ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 14:40
(2739 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Portocaliu de ploi abundente

Ialomița: Cod Portocaliu de ploi abundente

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o atenționare tip Cod Portocaliu de ploi abundente, valabilă pentru perioada 5 iulie 2021, orele 12,00-6 iulie 2021, orele 10,00. Conform meteorologilor ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 13:40
(1837 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Căzănești!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor, furnizorul de energie electrică sistează luni, 5 iulie a.c, în intervalul orar 9,00-16,00, alimentarea cu energie ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 12:00
(3469 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Duminică, 4 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2021, 16:35
(2200 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Sâmbătă, 3 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2021, 16:55
(1520 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Au căzut cu mașina în apele Brațului Borcea

Fetești: Au căzut cu mașina în apele Brațului Borcea

Pompierii din Fetești au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de sâmbătă, 3 iulie a.c., la ora 3,35, pentru a salva trei bărbați care au căzut cu mașina în apele Brațului Borcea, la Fetești. ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2021, 10:00
(5016 vizualizări - 0 comentarii)


Misleanu: Țigări de contrabandă ascunse într-o geantă de voiaj

Un bărbat, de 46 de ani, din Călărași s-a ales cu undosar penal după ce asupra sa s-au descoperit 210 pachete de țigări de contrabandă. În ziua de joi, 1 iulie a.c., a fost oprit în trafic pentru un control ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 17:40
(3002 vizualizări - 0 comentarii)


Crucea Roșie Română împlinește 145 de ani de activitate

Pe data de 4 iulie a.c., Crucea Roșie Română împlinește 145 de ani de activitate. Crucea Roșie Română a fost înființată în anul 1876 și este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 17:30
(4227 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Locuință cuprinsă de flăcări

În dimineața zilei de vineri, 2 iulie a.c., pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din satul Condeești. La sosirea forțelor de intervenție ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 17:15
(3938 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: A găsit în curte un cartuș de infanterie

Proprietarul unei gospodării din comuna Perieți a solicitat intervenția pompierilor, după ce a descoperit în curte un cartuș de infanterie, rămas neexplodat. Pirotehniștii din cadrul ISU Ialomița s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 16:45
(3600 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Movila: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Pompierii din cadrul Stației Fetești au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă la un accident rutier produs pe raza comunei Movila, în care au fost implicate două autoturisme. La locul ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 16:30
(4318 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Movila accident


Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în județul Ialomița!

Vineri, 2 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10793, fiind înregistrat 1 nou caz de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 16:05
(2488 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cernea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...