Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Brusli indecisul

Brusli indecisul

Pentru că toți colegii săi de organizație așteaptă un remake (și, în Slobozia, să tot fie vreo 3 mii!), revenim astăzi, la cererea cititorilor fideli, cu o poveste nou-nouță despre viața și avatarurile lui Brusli aka Ionuț Răileanu, consilier PSD și evazionist de mic litraj în timpul liber. Iar acelora care nu sînt interesați (muuult mai mulți, sîntem conștienți de asta...), le cerem scuze anticipat și promitem să revenim săptămîna viitoare cu un personaj mai consistent. Nu de alta, dar are și hîrtia de ziar limitele ei!

Furia lui Bruslică
După cum deja știți, săptămîna trecută ne-am ocupat de potențiala ascensiune politică a consilierului Ionuț Răileanu, chemat, dar nu ales la șefia tineretului pesedist din Ialomița. Pentru afrontul de a fi dezvăluit acest amănunt (penibil?) al existenței sale, consilierul Ionuț Răileanu a reacționat vehement, a terorizat telefonic angajații redacției noastre și chiar și-a exersat limbajul trivial la telefonul din dotare. Fiind o redacție respectabilă, protestăm public împotriva acestor practici și ne alăturăm hohotului general de rîs cu care domnul Ionuț Răileanu a fost întimpinat la ultima ședință de organizație, cea de săptămîna trecută... Aaa! Și acceptăm scuzele «de-a doua zi», cînd același Ionuț Răileanu a redevenit domn și s-a jurat pe rețeaua Orange că nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase. «Vreau să se consemneze faptul că nu am înjurat!» ne-a declarat el printre altele. Zis și făcut, domnu’ Răileanu, că noi sîntem firmă serioasă, nu ne jucăm cu declarațiile oamenilor.

Lista scurtă a funcțiilor publice
Cum însă nu despre frustrările domnului Răileanu ne-am propus să vă informăm, revenim la oile noastre. Pardon, la indeciziile domnului consilier, am vrut să spunem înainte să ne-o ia gura pe dinainte. Ei bine, sîntem în măsură să vă informăm că domnia sa s-a autopropus, potrivit modelului inventat de Maria Petre, pentru șefia Ambulanței Ialomița. Da, știm! E a doua instituție pe care o vînează, după Garda de Mediu. Dar și dumneavoastră știți că Maria Petre a inventat lista de trei propuneri pentru fiecare dintre membrii de partid, de la șef la lipitor de afișe, cu condiția ca acesta să-și permită financiar funcția pe care o vizează. Ei bine, Ionuț Răileanu își permite pentru că are firmă și în contabilitate uneori introduce facturi mai mult sau mai puțin fictive... Oficial însă, neagă acest aspect, imitînd cu succes limbajul de lemn al șefului său. «Din cîte știu eu, ca să ajungi într-o funcție publică trebuie să-ți depui candidatura, să dai un concurs... Eu nu mi-am depus o astfel de candidatură! Nu pot să vă spun că nu vizez nicio funcție publică pentru că nu vă pot spune ce se va întîmpla peste o lună. N-am de unde să știu. Întrebați-mă atunci și am să vă răspund...» ne-a precizat acesta pătruns de importanța declarației sale.

Mulți, dar... Brusli! Spre deosebire de șefia TSD, unde Brusli nu are cine știe ce concurență, la șefia Ambulanței contracandidații sînt puternici și bine reprezentați. Unul dintre numele vehiculate pe holurile instituției (nu vă speriați doamna dr Suvac, deocamdată sînt doar zvonuri!) este cel al unei foste, doamna Anca Carmen Țenea. Aceasta este susținută pe filiera deputatului Marian Neașcu, care se încălzește pe margine pentru șefia PSD Ialomița, din primăvară. Asta dacă o să aibă curajul să-și asume această postură. O altă variantă de lucru este Sorin Fuerea, unul dintre oamenii de casă ai organizației PNL Ialomița, reconvertit la profesia de agricultor și mare amator de vernisaje...

5 Februarie 2013, 18:23 (8957 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Brusli, șef de șef la tineret
Beizadelele din TSD Ialomița și prietenii lor
TSD și-a ales liderul pentru următorii 4 ani!

Comentariile cititorilor:


no name:
(11 Aprilie 2013, 17:47)
cat e Vivani in floare nici in p.... nu ma doare
papen:
(8 Februarie 2013, 22:02)
tot inainte......................
sam:
(7 Februarie 2013, 11:42)
BOBUTz ca bine xici
BOBUTz:
(6 Februarie 2013, 16:02)
Nu se poate sa nu ii mai afceti recalama sau lobby acestui incapabil????
Zic io .....
Gobic:
(6 Februarie 2013, 14:06)
Pispirel, la puscarie cu tine!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
290 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Tânăr din Scânteia, beat la volan pe străzile Sloboziei

Vineri, 20 septembrie a.c., în jurul orelor 21,00, polițiștii din Slobozia au oprit în trafic, pentru verificări, un vehicul condus de un tânăr, de 19 ani, din Scânteia. Î ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 15:40
(2318 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni cu efective mărite

Duminică, 22 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat în localitățile Reviga, Cocora, Colelia, Bărcănești, Borănești și Axintele două acțiuni cu efective mărite, având ca scop ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 15:35
(1958 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la o conductă de alimentare cu apă la Țăndărei!

Luni, 23 septembrie 2024, în intervalul orar 12,30-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor la Țăndărei, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 12:45
(2730 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Andrășești

Sâmbătă, 21 septembrie a.c., în jurul orelor 17,00, pompierii din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs la Andrășești. În eveniment a fost implicat un autoturism. După ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 09:20
(3173 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Pasageri amenințați cu un cuțit în tren

Panică în rândul călătorilor care doreau să ajungă vineri, 20 septembrie a.c., de la București, la Slobozia, cu un tren personal. Pe parcursul călătoriei, oamenii au fost amenințați cu un ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2024, 11:40
(1680 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Pentru persoanele cu dizabilități, PSD și PNL nu au nici timp, nici soluții. Pentru Iohannis, fac proceduri speciale în Parlament!»

Pentru a doua oară în doar patru zile, persoanele cu dizabilități au ieșit în stradă ca să-și strige disperarea. A trecut aproape o lună de când au aflat că legea PSD-PNL a pensiilor ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2024, 09:05
(1357 vizualizări - 0 comentarii)


ANFA și Forumul APPR-apel la solidaritate către comunitatea de fermieri pentru sprijinirea sinistraților din județele Galați și Vaslui

În urma inundațiilor masive care au curpins județele Timiș, Galați, Iași și Vaslui, conform estimărilor, peste 7000 de persoane au rămas fără adăpost, fără acces la bunuri esențiale și se confruntă ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 16:55
(2061 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Călărași din Cartierul Fetești-Gară/Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 18 septembrie 2024, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași din Cartierul Fetești ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 14:25
(2281 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează asupra variolei ovină și caprină

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului Ialomița cu privire la contextul epidemiologic european privind ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 14:20
(2638 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 septembrie 2024, termenul-limită de depunere a declarațiilor fiscale pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare

 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 septembrie  2024, este termenul-limită de depunere a unor declarații fiscale, în scopul ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 14:15
(4336 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 18 septembrie 2024,  pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 09:20
(1827 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 17 septembrie 2024, polițiștii ialomițeni au organizat o razie în municipiul Slobozia, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2024, 15:30
(1311 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


APIA: 30 septembrie 2024, termen-limită pentru semnarea cererilor de plată aferente Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor că până la data de 30 septembrie 2024, sunt așteptați la Centrele APIA unde au depus cererile de plată aferente Campaniei ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2024, 10:30
(8856 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr surprins de jandarmi având asupra sa substanțe posibil interzise

Un tânăr de 20 ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni având asupra sa substanțe posibil interzise. Atenția jandarmilor a fost atrasă de faptul că persoana se afla într-un autoturism ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2024, 10:00
(4082 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 4,63 milioane de lei în luna august 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 4,63 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 16:20
(4347 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 15 septembrie a.c., în jurul orei 1,30, polițiștii din Platonești au oprit în trafic, în comuna Giurgeni, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 16:10
(1820 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite în localitățile Ciulnița, Albești și Ciochina

Vineri, 13 septembrie a.c., polițiștii din Slobozia au organizat în localitățile Ciulnița, Albești și Ciochina o acțiune cu efective mărite. În acest sens, s-a acționat în zonele î ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 16:05
(2434 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Porumbului» Orezu-ediția 2024: Un manifest al fermierilor pentru strategii naționale privind managementul riscurilor în agricultură!

«Ziua Porumbului» Orezu-ediția 2024: Un manifest al fermierilor pentru strategii naționale privind managementul riscurilor în agricultură!

Evenimentul emblematic al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, «ZIUA PORUMBULUI» OREZU a avut loc miercuri, 11 septembrie 2024, la ferma domnului Nicolae ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 14:50
(2121 vizualizări - 0 comentarii)


Case în flăcări la Bărbulești și Vlădeni, incendiu la o mașină în Slobozia

Case în flăcări la Bărbulești și Vlădeni, incendiu la o mașină în Slobozia

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință în comuna Bărbulești. Au ars obiecte de mobilier. Cauza ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 09:55
(1716 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Coșereni

Sâmbătă, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 13,00, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs în comuna Coșereni. În eveniment au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 09:50
(2511 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Coloniști din orașul Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Țăndărei din Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 09:30
(2259 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: Traficanți de heroină, prinși la Slobozia!

DIICOT: Traficanți de heroină, prinși la Slobozia!

Joi, 12 septembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism DIICOT-Structura Centrală au dispus reținerea a șase inculpați (trei cetățeni albanezi ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 18:05
(3227 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Copil de 12 ani lovit de o mașină

Slobozia: Copil de 12 ani lovit de o mașină

Vineri, 13 septembrie 2024, pompierii din Slobozia, alături de paramedicii SMURD au intervenit în cazul a două accidente rutiere produse în Cartierul Bora al Sloboziei. În primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 17:25
(2433 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Dosar penal pentru că a încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Fetești au fost sesizați vineri, 13 septembrie 2024, de către o tânără de 36 de ani, cu domiciliul în Fetești. Concubinul acesteia, un bărbat de 40 de ani, ar fi încălcat ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 13:50
(1094 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Urmărit penal pentru «violență în familie»

Polițiștii au fost sesizați miercuri, 11 septembrie 2024, de către o femeie de 42 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 13:40
(1234 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ce răspunde la ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 13:05
(3409 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 28,62 milioane de lei pentru renta viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat autorizarea la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 martie-2 septembrie 2024. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 12:50
(1633 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-a prelungit perioada de depunere a cererilor pentru schema de ajutor «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță prelungirea până la data de 4 octombrie 2024, orele 14,30, a primei sesiuni de depunere a Cererilor de finanțare pentru accesarea schemei ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 12:30
(3916 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Vindea pește fără documente legale

IPJ Ialomița: Vindea pește fără documente legale

Joi, 12 septembrie 2024, polițiștii ialomițeni au depistat în flagrant un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din județul Constanța, care transporta cu autoturismul personal pește din speciile ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 11:40
(1238 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 1,83 milioane lei de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală în luna august 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna august 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 11:00
(5215 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...