Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

2013, anul investițiilor administrative

Edilii ialomițeni au tras lozul cel mare

2013, anul investițiilor administrative

După 20 și mai bine de ani de așteptare, autoritățile locale și județene pot exclama în cor: anul 2013 este anul investițiilor! Ce nu vor spune niciodată aleșii locali e că aceste investiții nu sînt pentru toți ialomițenii. Dar aceasta este o altă poveste pe care o vom detalia pe parcursul anului. Ceea ce trebuie spus însă, mai întîi de toate, e că anul acesta sumele investite în Ialomița pentru lucrări de infrastructură și servicii în domeniul educației vor depăși, potrivit estimărilor oficiale, 20 milioane euro!

Banii europeni aduc fericirea administrativă
Cele mai mari investiții din Ialomița în anul 2013 vor fi realizate cu fonduri europene. Afirmația este un truism, în condițiile în care presa locală a promovat acest fapt ani de zile. Spre deosebire de anii trecuți însă, anul acesta proiectele europene de investiții anunțate ani de-a rîndul au devenit realitate. Concret, este vorba despre investițiile realizate în cadrul Măsurii 322 pentru extinderea rețelelor de apă, construirea sistemelor de canalizare și a stațiilor de epurare, asfaltarea de drumuri și reabilitarea căminelor culturale sau a grădinițelor.
Cele 5 localități din județ care se vor bucura efectiv de aceste investiții sînt Mihail Kogălniceanu, Giurgeni, Gura Ialomiței, Făcăeni și Reviga. Următorul pluton de localități este cel care a reușit accesarea de fonduri pentru modernizarea drumurilor comunale în cadrul Măsurii 125 privind îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea și adaptarea agriculturii și silviculturii.
Din acest pluton fac parte localitățile Fetești, Movilița și, din nou, Reviga. Cel de-al treilea pluton de alergători administrativi pe urmele fondurilor europene (și cel mai numeros) este cel din cadrul celor trei Grupuri de Acțiune Locală din Ialomița. Suma estimată a fi cheltuită pentru cele aproape 60 de localități care au accesat proiecte în cadrul Măsurii 322 privind renovarea și dezvoltarea satelor se ridică la o sumă estimată la 6 milioane euro. Iar cele 68 de proiecte finanțate și care vor intra în execuție în această primăvară vizează reabilitarea infrastructurii rutiere în comunele județului, reabilitarea căminelor culturale și dotarea acestora, dar și modernizarea grădinițelor, a bibliotecilor și a altor spații cu destinație culturală.

Consiliul Județean Ialomița compensează cu împrumuturi bancare
Cu un buget estimat la 80% din valoarea celui de acum 2 ani (aproximativ 900 milioane lei), Consiliul Județean Ialomița își arogă calitatea de protagonist al investițiilor administrative majore din județ. În plus, orientarea sa aproape exclusivă din ultimii ani către investițiile în infrastructura rutieră județeană îl obligă ca și în 2013 să-și concentreze atenția asupra investițiilor nefinalizate. Independent a precizat detaliat în urmă cu două săptămîni care sînt cele 6-7 tronsoane de drum județean în care vor fi epuizate resursele bugetare ale acestui an, stadiul de execuție al acestora, sumele care urmează să fie investite, precum și intențiile de început de an ale oficialilor județeni. Noutatea absolută o reprezintă însă faptul că, la ultima ședință de Consiliu Județean, cea din 30 ianuarie 2013, președintele Silvian Ciupercă a anunțat că intenționează să solicite un al patrulea împrumut bancar pentru finalizarea lucrărilor existente. «Investițiile sînt singura noastră speranță!» a declarat acesta înainte de a se lansa în ditirambele patriotard electorale menite să-i aducă susținerea proiectului. Dincolo de declarații însă, rămîne adevărul crud al unui viitor județean pus gaj la bănci. Viitorul împrumut, în cazul în care va trece prin furcile caudine ale aprobărilor ministeriale și europene, are o valoare de 30 milioane lei și va fi folosit exclusiv pentru investiții în modernizarea drumurilor, a podurilor și a podețelor județene. Singura investiție care face notă discordantă este cea pentru consolidarea unuia dintre corpurile de clădire din cadrul Spitalului Județean de Urgență, investiție a cărui valoare estimată este de 2,8 milioane lei...

Ialomița face administrație după ureche
O serie de controale operative desfășurate de Camera de Conturi Ialomița în perioada septembrie-decembrie 2012 confirmă faptul că administrațiile locale nu cunosc legea. Potrivit datelor furnizate de Curtea de Conturi a României, «administrarea patrimoniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale nu s-a efectuat în toate cazurile în condiții de legalitate». Numărul unităților administrative verificate în intervalul precizat se ridică la 18, dar la acestea se adaugă și o serie de unități școlare, precum și instituții din subordinea Consiliului Județean Ialomița...
Cu legea-n proțap Conform programului de activitate aprobat de Plenul Curții de Conturi pentru anul 2012, Camera de Conturi Ialomița a avut de efectuat 72 de acțiuni de verificare. Dintre acestea, 40 au fost acțiuni de control, 30 misiuni de audit financiar asupra conturilor anuale de execuție ale bugetelor locale și 2 misiuni de audit al performanței modului de utilizare a fondurilor publice. Pînă la sfîrșitul anului, au fost finalizate un număr total de 66 de acțiuni de control/audit. Dintre acestea, 40 au fost acțiuni de control, 2 misiuni de audit de performanță și 24 misiuni de audit financiar, restul de  6 misiuni de audit financiar fiind în curs de desfășurare. Din totalul de 67 ordonatori principali de credite existenți în competența sa de verificare, Camera de Conturi Ialomița a desfășurat acțiuni de audit financiar la 23 ordonatori (34,3%)...
Risc de eroare, risipă sau fraudă Potrivit Raportului, Camera de Conturi Ialomița a constatat abateri «de la legalitate și regularitate care nu au generat prejudicii  sau venituri suplimentare, ci se referă la neefectuarea  de înregistrări contabile sau efectuarea lor eronată cu denaturarea veniturilor și cheltuielilor prezentate în situațiile financiare anuale». Concluziile globale ale raportului precizează că «administrarea patrimoniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale nu s-a efectuat în toate cazurile în condiții de legalitate», precum și că «există un risc mare de eroare, risipă sau fraudă». În același timp, reprezentanții instituției recomandă unităților administrative controlate «îmbunătățirea pregătirii profesionale a personalului , astfel încît atribuțiile de serviciu să fie realizate eficient și adecvat, în concordanță cu normele legale».

13 Februarie 2013, 15:37 (8515 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Consiliul Județean Ialomița, grad de absorbție de 98,2% a fondurilor europene
Unitățile de învățământ, fără soluții pentru desfășurarea cursurilor în siguranță
Ialomița investițiilor cu fonduri europene
Port modern la Fetești!
Contractul de achiziție pentru 64 de autogunoiere, semnat de Consiliul Județean Ialomița

Comentariile cititorilor:


pedro slobozia:
(15 Februarie 2013, 08:05)
care investitii cele care s-au mai facut in buzunarele hotilor si a organelor de stat care sunt mana in mana cu mafiotii.La majoritatea primariilor se cauta nereguli numai in il.curtea de conturi nu gaseste nimic din care sa reiasa bani furati caci si ei au dreptul.Oare au vazut si ei cati bani incaseaza cei cu curatenia [mariana-vivani]si cum arata orasul slobozia ?haimanalelor si caricaturilor ce sunteti.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
241 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grindu: Ordin de protecție provizoriu după ce soțul și-ar fi agresat soția

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați luni, 1 iulie 2024, cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 56 de ani, din Grindu, ar fi fost agresată fizic de soțul său, un bărbat de 55 ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 15:45
(25509 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În cursul zilei de luni, 1 iulie 2024, în jurul orelor 15,30, polițiștii din Coșereni au oprit în trafic, în comuna Movilița, un autoturism condus de un bărbat, în vâ ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 15:40
(4292 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,24%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2024

La sfârșitul lunii mai 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4164 șomeri (din care 1977 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 09:55
(4874 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Actualizarea programului de furnizare a apei în localitatea Dridu

În ultima perioadă, în anumite zone de la nivelul ariei de operare RAJA Constanța, s-a înregistrat o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă, dar și o scădere a debitului ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 09:15
(7843 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fiul și-a bătut mama de 88 de ani

Polițiștii din Fetești au fost sesizați vineri, 28 iunie a.c., cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 88 de ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic de fiul său, un bărbat de 5 ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 15:25
(6569 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări doi șoferi, ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 15:20
(1913 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se furnizează apă cu program în localitatea Dridu!

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Dridu s-a înregistrat în ultima perioadă o creștere semnificativă a consumului de apă. Având în vedere fenomenul de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 14:15
(7260 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturim în flăcări la Urziceni, incendiu la o casă din Bițina Pământeni

Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit în cursul zilei de vineri, 28 iunie a.c., în jurul orelor 10,00, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism, în Urziceni. ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 12:30
(7521 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Coșereni

Duminică, 30 iunie a.c., în jurul orei 06,00, dispeceratul ISU Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Coșereni, în eveniment fiind implicate ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 12:25
(3972 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Dosar penal pentru că și-ar fi agresat soția

Polițiștii din Grivița au fost sesizați joi, 27 iunie 2024, de către un bărbat din Reviga cu privire la faptul că sora sa, în vârstă de 52 de ani, ar fi fost agresată fizic de către soțul ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2024, 14:40
(16095 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: La volan în stare de ebrietate

Joi, 27 iunie 2024, polițiștii din Slobozia au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de în vârstă de 67 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism î ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2024, 14:20
(3153 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Actualizarea programului de furnizare a apei în localitatea Fierbinți-Târg

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg s-a înregistrat în ultima perioadă o creștere semnificativă a consumului de apă. Din acest motiv, pe timpul ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2024, 12:25
(10273 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis după ce un feteștean și-ar fi bătut mama

Polițiștii din Fetești au fost sesizați miercuri, 26 iunie a.c., de către o femeie de 65 de ani, din Fetești, cu privire la faptul că fratele său, un bărbat în vârstă de 53 de ani, ar fi ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:55
(11291 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Joi, 27 iunie a.c., puțin trecut de miezul nopții, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:50
(3952 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier produs în Slobozia

Accident rutier produs în Slobozia

Joi, 27 iunie 2024, pompierii din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs la Slobozia, în care au fost implicate trei autoturisme cu șase persoane pasagere. La locul solicitării au ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:10
(7288 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Exercițiu aplicativ, desfășurat de pompieri la Urziceni

Joi, 27 iunie 2024, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a desfășurat un exercițiu combinat de conducere cu forțe și mijloace în teren pentru ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 08:30
(7880 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Ordin de protecție provizoriu emis după ce un tânăr și-ar fi amenințat fosta prietenă

Polițiștii din Căzănești au fost sesizați marți, 25 iunie 2024, de către o tânără de 18 ani, din Căzănești, cu privire la faptul că ar fi fost amenințată de către fostul său prieten, în v ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 16:15
(19197 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

În cursul zilei de marți, 25 iunie 2024, polițiștii rutieri au oprit în trafic doi bărbați, în vârstă de 55 de ani, respectiv 63 de ani, din Fetești și Reviga, în timp ce ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 16:10
(7781 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 26 iunie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural Ialomița. În cadrul ședinței au fost prezentate probleme de interes județean, aflate în atenția ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 11:40
(17724 vizualizări - 0 comentarii)


IJP Ialomița: Amenzi de peste 220 mii de lei, 23 de permise reținute

În minivacanța prilejuită de sărbătorirea Rusaliilor, polițiștii din Ialomița au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În urma ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 15:15
(18115 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 14:40
(6776 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor ialomițeni pe perioada minivacanței de Rusalii

Efectivele Jandarmeriei Ialomița au desfășurat, pe timpul minivacanței, 48 misiuni de ordine publică, prioritatea fiind asigurarea unui climat de siguranță civică și intervenția promptă pentru soluționarea ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 14:00
(7135 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Înecat în Lacul Iezer

Ialomița: Înecat în Lacul Iezer

Luni, 24 iunie 2024, în jurul orelor 17,20, pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru căutarea unei persoane înecate în Lacul Iezer. La locul evenimentului au fost ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:55
(15814 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un spațiu comercial din Amara, autoturism în flăcări la Slobozia

Pompierii au acționat în perioada 21-24 iunie 2024 pentru localizarea și stingerea a 25 de incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 25 de incendii care au avut loc î ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:50
(9617 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Răsimnicea

Vineri, 21 iunie 2024, în jurul orelor 13,00, două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:45
(14046 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: În localitatea Fierbinți-Târg se furnizează apă cu program!

Ca urmare a fenomenului de secetă accentuată și a temperaturilor extreme, s-a înregistrat o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă la nivelul sistemelor centralizate operate de RA ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 11:25
(8725 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru sectorul apicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 31 iulie 2024 inclusiv, pot depune cererile de plată și documentele doveditoare ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 09:15
(7936 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Drapelului», sărbătorită la Slobozia

Autoritățile din Slobozia vor serba și anul acesta «Ziua Drapelului». Evenimentele se vor desfășura în zilele de 25 și 26 iunie 2024, în Piața Revoluției din Slobozia. Astfel ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 08:55
(6812 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive al polițiștilor în minivacanța de Rusalii

În perioada 22-24 iunie 2024, polițiștii ialomițeni vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în liniște și siguranță de minivacanța de Rusalii. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2024, 13:10
(9670 vizualizări - 5 comentarii)


Minor de 15 ani din Manasia, reținut pentru «tâlhărie calificată»

Miercuri, 19 iunie 2024, polițiștii din Urziceni au depistat un minor de 15 ani, din comuna Manasia, bănuit de comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată». Cercetările oamenilor ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 15:55
(6667 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...