Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Caz de corupție la Postul de Poliție Grivița

Ajutorul șefului de post, prins în timp ce lua mită

Încă un polițist a căzut în plasa ofițerilor anticorupție ialomițeni. Este vorba despre un agent de la Poliția Grivița, care a fost prins în flagrant în timp ce primea mită...

Reținut pentru 24 de ore Agentul șef Constantin Florea, ajutorul șefului Postului de Poliție Grivița este acuzat de faptul că a pretins suma de 200 lei unui șofer tras pe dreapta pentru că a încălcat regulile de circulație. Deranjat de faptul că omul legii i-a cerut bani, conducătorul auto a depus o plîngere la Serviciul Județean Anticorupție Ialomița. Ofițerii anticorupție, alături de procurori din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au efectuat un flagrant, ocazie cu care au reușit să-l prindă pe polițist... Flagrantul s-a organizat în noaptea de 25/26 februarie a.c., iar omul legii a luat-o la fugă în momentul în care anchetatorii s-au apropiat de el. A fost prins cîteva minute mai tîrziu. Surse din cadrul anchetei au declarat în exclusivitate pentru Independent că agentul șef Florea a participat la numeroase activități de prevenire a faptelor de corupție, organizate de către ofițerii DGA. «Tot timpul a avut o atitudine vehementă față de polițiștii care încalcă legea săvîrșind acte de corupție...» ne-au declarat sursele noastre. În momentul de față, polițistul a fost reținut pentru 24 de ore.

26 Februarie 2013, 12:09 (21141 vizualizări - 20 comentarii)

Comentariile cititorilor:


itak:
(8 Aprilie 2019, 20:53)
Saracul ala nu a vrt sa dea, SPAGA, dar sa intrebat cineva daca adevrula nu a fost altul ,?????? cine era infractoru ??? da domnul vitezoman ast care in general se cheama GICA .CUM DE CEI DE LA ANTICORUPTIE S-AU DERANJAT PENTRU UN AGENT CARE ,,PRETINDE;; FABULOASA CIFRA DE 200 DE LEI... SIGUR F.C.a deranjat pe cine nu trebuia .si a trebuit sa cada 
Constantin:
(4 Martie 2013, 16:49)
degeaba e prea tarziu un  fleac mita e la ordinea zilei 80 % DAU SPAGA  dau ei intre ei spaga dar omul de rand sa scape mai usor astai viata criza ia afectat si pe saraci politisti o sa scape usor nea Florica problema e alta e pe moment si ceilanti colegi ai lui cam tot la fel procedeaza ar trebui un control mai riguros atunci o sa vedeti ce se intampla si-n Traian tot la fel se procedeaza poate si mai rau acum poate sau domolit dar asta nu inseamna ca nu o sa mai ceara tara lui papura voda am ajuns rau de tot nu se va intampla  nimic . 
Alex:
(2 Martie 2013, 22:08)
De ce ma cand a facut o fapta buna nu l'ati dat la ziar ? Aveti dovezi ca sa criticati ? Ati fost voi acolo sa vedeti cum s'a intamplat ? Il locu vostru mi`as tine pliscu si nu as comenta . Dar de .. ce sa faceti si voi .. 
stejar:
(1 Martie 2013, 11:47)
Vad o multime de prosti din grivita care isi dau cu parerea,ba ca bine i-a facut ca sa scapam de ei.Pai bai prostii comunei,daca aveti masini si va dati smecheri prin comuna si viteza si alea vreti sa spuneti ca daca va prinde voi acceptati amenda si punctele luate? nu a-ti da mita ca sa scapati.bolovanilor.pai de cand a venit florescu asta la noi in sat nu prea mai vezi smecherasi.daca ala a luat mita fie sanatos afara cu el.dar nu inseamna ca trebuie sa aruncati voi cu remarce ca sa plece toti.si asa satu asta e praf,numai scandaluri in fiecare saptamna,daca nu erau astia va omoarati intre voi.Coruptii sunt aia care au masini de lux si afaceri de sute de mii de euro,astia sunt niste mici vanatori sa mai manance o paine.Toata Romania e corupta nu numai politistul ala,cum vreti voi sa scapati de coruptie daca le dati bani sa nu va dea amenzi grase sau sa va ia permisu??
mihita:
(1 Martie 2013, 10:04)
O remarca, foarte interesant ce a afirmat laurentiu insa comparatia motani versus soricei mi se pare nepotrivita, ar fi mai indicata cea de elefanti versus tantari fata de acesti delapidatori ai banului public.Asta-i buna cum sa se ia domnule de bastani???...n-ar pierde ciolanul???
elena:
(28 Februarie 2013, 19:46)
Felicitari Mihaita!  Au dreptate comentatorii.Pecand ne bucuram si noi de un rechin?acestia sunt cu adevart mormolocii.
BOBUTz:
(28 Februarie 2013, 18:44)
Si pentru incoruptibilul cand un flagrant?????? Zic io ......
laurentiu:
(28 Februarie 2013, 13:01)
Un exemplu este cazul Goaga care are multe la activ de care stiu si cei de la DGA dar nu se intampla nimic(DE CE????????) pentru ca el nu este un amarat de soricel, toti se acopera unii pe altii cei cu functii mari asa a facut si un troc sa il salveze si pe finul sau CIRIBLAN care a reusit sa anuleze toate probele si sa inbuneze judecatorii, dar justitia e oarba asa ca nu poate vedea toate aceste marlanii.
laurentiu:
(28 Februarie 2013, 10:46)
Toate structurile statului slujesc celor care:1.i-au educat; si 2.le dau de mancat.MAI a creat structurile DGA si SIPI inspirandu-se dupa modelul tuturor institutiilor statului, privilegiind 5% din populatia tarii pe cei cu functii de conducere si din structurile asa-zise anticoruptie iar ceilalti suntem victimile intereselor acestora(fie ele de grup ori tinand de SCAUN).Asa ca nu mai cadeti in PLASA acestora si-i mai elogiati, ca nu-s in stare decat sa prinda soareci si sa invrajbeasca pe cei 95% intre ei.CUM?...prin asa-zisele metode specifice de cercetare si investigare(ABUREALA!!!!).Prind pe cate un fraier de "mexican"(chiar daca este infractor recidivist-vezi cazul FM-versus-CDF;SL;NR) ii consemneaza" AUTODENUNTUL" si HOPA!!!...DOSARUL cu soarecii.Dupa care in cooperare DGA si SIPI anunta cu surle si trambite presa ca au mai capturat un soricel(Jery) si astfel TOM-ii(DGA si SIPI) cresc in statistici si in ochii sefilor care i-au investit pe functii.Daca ati sti cum fac pe ei la propriu cand dau de DAIA CU GULERE ALBE, se albesc la fata, tremura ca li se clatina scaunul si in sfarsit gasesc o solutie miraculoasa si scapa de dosar prin DECLINARE(vezi cazul cu presedintele Mihaita, cu BMC).Oameni buni!!!!!!!!, astia sunt mai vinovati decat soriceii fiindca stiu multe de GULERELE ALBE care ne-au adus in aceasta situatie, dar nu fac nimic impotriva lor pentru a nu-si pierde scaunele(OARE ASTA NU SE CHEAMA FAVORIZAREA INFRACTORILOR,domnule Mihaita, nu-i asa ca pilda cu corbul este valabila si la mata?).Asa ca NU-I MAI ELOGIATI PE TOM-ii CARE SUNT PENIBIL DE RIDICOLI.Priviti daca puteti la toate constatarile lor si trageti concluzii fiecare dupa a voastra putere!!!!!AR FI MULTE DE SPUS DESPRE ACESTI DELAPIDATORI A-I BANULUI PUBLIC(priviti declaratiile lor de avere si comparatile cu ale soarecilor) care sunt investiti cu anticoruptia, insa pe altadata!!!! Un indemn :NU CADETI IN PLASA VRAJELILOR ACESTORA!!!!....NU SUNT BUNI DE NIMIC. Au oameni in sistem patati si nu sufla
el:
(28 Februarie 2013, 00:21)
Asta mai e cum mai e dar aia de la circulatie ce se mai aude? ba mai mult ala primul CIRIBLAN seful lor finul lui Goanga a scapat basma curata(asa se lauda el) a spus ca nu au ce sa ii faca drept dovada a obtinut cateva termene si cred ca a inmuiat si judecatorii, sa vedem ce se va mai intampla
ion:
(27 Februarie 2013, 20:23)
de 4 ori si putin. Pai doar nu or vedea pe cineva cu acelasi salariu...... Le trebuie putin curaj..... mai ales sa nu cada de pe scaunul caldut. Doar daca intri intr-o institutie publica sau faci o plimbare prin oras gasesti alte persoane mai interesante......., dar alea nu sunt bagate in seama....oare ce se intelege? Tot si nimic.....
grivita milosesti:
(27 Februarie 2013, 18:47)
o mare jigodie de om...era prieten cu toti hotii si recidivistii din Grivita ,statea la japca in intersectie si iti cauta nod in papura totul se pretindea la o mica suma de bani sub forma de mita..........acum poate urmeaza si FLORESCU GERMINEL  ca tot un corupt este dar putin mai versat
mihaita:
(27 Februarie 2013, 11:11)
Cand auzim si noi de un Boss prins de voi... ma Mihaita!!!!.  aveti greata de asa ceva, ....atat puteti la salariile voastre de boieri, Aha!!! acum va odihniti ca ati facut planu pe acest trimestru puteti merge si in concediu chiar la vecinii nostrii bulgari, ca tot aveti cu ce.Nu contest ca nu ar fi vinovat F.C. dar aratati si voi ca sunteti in stare de ceva si iesiti din penibilul in care va scaldati. CHIAR NU PUTETI MAI MULT? ....VA IMPIEDICA CINEVA?intrebare:de cate ori ai salariul mai mare Mihaita decat F.C.
Machiaveli:
(27 Februarie 2013, 09:56)
Lăsând la o parte fapta reprobabilă a personajului din articol, ce postac de aici nu a dat sau nu a luat mită. Habar n-aveți pe ce lume trăiți.
eugen:
(26 Februarie 2013, 21:42)
Felicitari conducatorului auto! Asa merita aceste jeguri ale societatii! primeste macar 3 ani...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 09 Iul 2026
355 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Căzănești: Fără premis, a intrat cu mașina într-un imobil!

Poliția Orașului Căzănești a fost sesizată cu privire la faptul că un autoturism a intrat direct într-un imobil. Din incident a rezultat vătămarea corporală a «șoferului», un localnic de 42 ani. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 09:10
(11045 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Lemne vîndute în Obor fără documente

În Oborul Municipal Slobozia a fost depistată o femeie de 62 ani, din comuna Sita Buzăului-Covasna, care vindea material lemnos fără a elibera factură fiscală ori bon fiscal. Cea în cauză a fost sancționată ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 09:04
(6614 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Autoturism furat din Italia, identificat și indisponibilizat de polițiști

Ialomița: Autoturism furat din Italia, identificat și indisponibilizat de polițiști

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Trafic și Furturi Auto, în colaborare cu specialiști ai Registrului Auto Român Ialomița au organizat și executat o acțiune pentru ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 09:04
(9052 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan cu permisul suspendat

O patrulă de siguranță publică a oprit pentru control, pe DJ203E, la intersecția comunei Munteni Buzău cu orașul Căzănești, o autoutilitară condusă de un bărbat de 38 ani, din București. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 08:08
(8177 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Prins beat la volan

Un tînăr de 31 ani, din comuna Ograda, a fost depistat de către un echipaj rutier la volanul unui autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat alcoolscop, rezultatul ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 08:07
(6536 vizualizări - 0 comentarii)


Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, la Slobozia

În perioada 18 aprilie-24 aprilie 2012, cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 13:31
(11712 vizualizări - 0 comentarii)


Patron constănțean cu firmă la Fetești, cercetat pentru evaziune fiscală

Un constănțean de 55 ani, patron al unei firme din Fetești, este cercetat de polițiștii feteșteni pentru că a prejudiciat bugetul statului cu suma de peste 194000 lei. El nu a virat către buget sumele reprezentînd ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 12:56
(5656 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Accident după ce a intrat în automobilul din față

În cursul zilei de marți, 10 aprilie a.c., un bărbat de 34 ani, din Slobozia, a fost implicat într-un accident rutier. Pentru că nu a respectat distanța regulamentară în mers, el s-a ciocnit de un alt autoturism ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 12:53
(8642 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


Urziceni: Hoață de profesie, a încercat să scape de pușcărie

Polițiștii Biroului de Ivestigații Criminale din cadrul Poliției Urziceni au identificat pe străzile orașului, marți, 10 aprilie a.c., o femeie de 38 de ani pe numele căreia Judecătoria Sector 3 din București ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 12:52
(8324 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Săpa în curte și a descoperit un revolver din Al Doilea Război Mondial

Un bărbat de 47 de ani a făcut o descoperire mai puțin obișnuită. În timp ce săpa curtea surorii sale din localitatea Axintele, el a descoprit un revolver ce datează din perioada celui de-al Doilea Război ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 12:46
(9170 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Axintele revolver


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 57000 lei

Conducerea sub influența alcoolului, viteza excesivă, precum și neutilizarea centurii de siguranță au fost principalele abateri descoperite de polițiștii rutieri în perioada 6-9 aprilie a.c. Valoarea sancțiunilor ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 12:45
(5671 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 12:35
(6956 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: O baracă de lemn a căzut dintr-o căruță peste un bătrîn de 67 ani!

Un bătrîn de 67 ani din localitatea Siriu-Prahova, era să-și piardă viața, luni 9 aprilie a.c. Bătrînul a fost lovit de o baracă din lemn care era transportată de un căruțaș. În momentul în care s-a produs ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 11:02
(8435 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Valea Ciorii: Tînăr pus pe scandal, arestat

Polițiștii din Țăndărei au reținut luni, 9 aprilie a.c., un tînăr de 22 ani, din localitatea Valea Ciorii, după ce a băgat spaima în tot satul. El a fost acuzat de comiterea infracțiunilor de furt calificat ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 11:01
(8801 vizualizări - 3 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de calificare pentru șomeri

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița organizează pentru anul 2012 un număr de peste 20 de cursuri de calificare. Cele mai multe din aceste cursuri fac parte din domenii de activitate ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 11:00
(9993 vizualizări - 3 comentarii)


Motociclu furat din Spania, descoperit la Slobozia

În urma unei acțiuni a poliților ialomițeni, în colaborare cu inspectorii Registrului Auto Român Ialomița, desfășurată luni 9 aprilie a.c., s-a descoperit un motociclu furat din Spania, pus în circulație ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 10:59
(7869 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șofer prins băut la volan

Un tînăr slobozean de 26 ani este cercetat de polițiști, după ce luni, 9 aprilie a.c., a fost prins conducînd sub influența băuturilor alcoolice. Oprit în trafic de polițiștii Serviciului Rutier, tînărul ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 10:58
(6946 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Hoț de fier vechi, prins de polițiști

Un bărbat de 38 ani, din comuna ialomițeană Ion Roată, a fost reținut luni, 9 aprilie a.c., după ce a furat mai multe bare metalice din curtea unei societăți comerciale din localitate. Cel care a sesizat ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 10:57
(7683 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale intensificate în perioada Paștelui

O dată cu apropierea Paștelului, inspectorii DSVSA Ialomița și-au identificat controalele, în scopul prevenirii toxiinfecțiilor alimentare. Astfel, au fost confiscate peste 500 kilograme de produse de origine ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 10:55
(8003 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Bursa generală a locurilor de muncă»

În data de 27 aprilie a.c., Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza, la Clubul Tineretului din Slobozia, «Bursa generală a locurilor de muncă». Reprezentanții AJOFM Ialomița ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 10:55
(8722 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A fost prinsă la furat din supermarket

Agentul de pază din cadrul unui supermarket din Slobozia a sesizat telefonic ofițerului de serviciu al Poliției sîmbătă, 7 aprilie a.c., faptul că o tânără a sustras din incinta unității mai multe produse ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 13:11
(7619 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița, locul 5 pe țară la încasări bugetare

În luna martie 2012 au fost încasate la bugetul general consolidat aproximativ 43,04 milioane lei, înregistrîndu-se o creștere cu 8,30% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Programul de colectare ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 13:08
(6002 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Doar 54 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 9 aprilie 2012, sînt disponibile doar 54 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 12:36
(6895 vizualizări - 2 comentarii)


Autoutilitară furată din Spania, găsită la Slobozia

Vineri, 6 aprilie a.c., o patrulă mixtă de siguranță publică polițist-jandarm a oprit pentru control în trafic, pe raza municipiului Slobozia, o autoutilitară condusă de un tînăr localnic, de 35 ani. În ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 12:28
(7980 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: I-au furat telefonul mobil la ore!

Poliția Fetești a fost sesizată vineri, 6 aprilie a.c., de către un bărbat, de 39 ani, din comuna Făcăeni, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras fiicei sale un telefon mobil, în timp ce frecventa ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 12:25
(9973 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Rambursări de TVA de peste 4,73 milioane lei

În luna aprilie2012, la nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Ialomița se va rambursa taxă pe valoarea adăugată în sumă de peste 4,73 milioane lei, aferentă unui număr de 74 deconturi ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 12:13
(8229 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: I-au furat autoturismul din curtea casei!

Poliția Fetești a fost sesizată de un bărbat, de 44 ani, din comuna Bordușani, despre faptul că doi tineri au sustras un autovehicul din curtea locuinței sale. Imediat după primirea sesizării, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 12:08
(7865 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Argeșean cercetat de polițiști după ce a vândut apă colorată pe post de motorină

Țăndărei: Argeșean cercetat de polițiști după ce a vîndut apă colorată pe post de motorină

Un bărbat de 41 ani, din comuna argeșeană Albota, este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, faptă aflată în evidențele Poliției cu autori necunoscuți. Fapta a ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 11:59
(13812 vizualizări - 3 comentarii)


Stelnica: Prinși în flagrant în timp ce încercau să fure fier vechi

Polițiștii cercetează patru tineri, cu vîrste cuprinse între 17 și 19 ani, toți domiciliați pe raza comunei Stelnica, sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de furt calificat. Suspecții au fost ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 10:45
(8099 vizualizări - 0 comentarii)


Doi slobozeni, cercetați pentru distrugere

Doi slobozeni, de 39, respectiv 45 ani, sînt cercetați de polițiști pentru săvîrșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și distrugere. Aceștia au pătruns în curtea imobilului unui tînăr de 32 ani, ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 10:33
(7062 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Icsulescu în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Huo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Răduță Aurelian-Constantin în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Sorin N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 @GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal imaginatie psd în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...