Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Referendum la Căzănești

La 3 ani de la eșecul Referendumului pentru revenirea la statutul de comună, orașul Căzănești se pregătește să reia procesul... Un proiect de hotărîre care va fi supus aprobării plenului în luna martie 2013 readuce în actualitate această problemă. Primarul Stelian Traian, inițiatorul proiectului, susține că se va respecta, astfel, voința contribuabililor...

Petiția care mută munții
Ca urmare a unei petiții semnate de către Anatol Ghilea, cel care în urmă cu 3 ani reușea să impună organizarea unui Referendum la Căzănești, administrația locală va propune adoptarea unui proiect de hotărîre în acest sens. Proiectul este inițiat de către primarul Stelian Tănase, dar adoptarea lui depinde exclusiv de către Consiliul Local. «La insistențele domnului Ghilea, am decis să reiau procedurile de organizare a Referendumului. Personal, sînt de acord cu acest demers, dar decizia finală este aceea a Consiliului. Vreau să vă spun însă că momentul nu este cel mai fericit. Orașul Căzănești ar putea pierde astfel importante oportunități de dezvoltare...» a declarat acesta pentru Independent.
Trecerea localității Căzănești de la statutul de comună la cel de oraș, în anul 2004, a blocat accesul localității la fondurile europene destinate reabilitării și modernizării satelor. La acest moment istoria se repetă, dar în sens invers. Orașul Căzănești a reușit să acceseze fonduri europene destinate dezvoltării orașelor, iar revenirea la statutul de comună ar bloca acest proces. Reamintim că la Referendumul organizat pe 25 aprilie 2010 au participat 852 de votanți, dintre care 755 au votat pentru revenirea localității la statutul de comună. Conform legii însă, procentul (28% din totalul populației cu drept de vot) a fost prea mic pentru validarea Referendumului.

28 Februarie 2013, 11:31 (10353 vizualizări - 11 comentarii)

Citiți și:
Căzănești, orașul care se visează comună
Legea Bugetului sabotează Referendumul de la Căzănești
Căzănești rămîne, din nou, ORAȘ

Comentariile cititorilor:


ZORTAM:
(2 Iulie 2014, 09:28)
1.Sigur, ar fi fost ,mai bine daca fosta comunaCazanesti ,ar fi devenit oras respectind toate conditiile ,de la numarul de locuitori ,la  cerintele de infrastructura 2.Presupunind ca acest lucru s-ar fi respectat ar mai fi exsistat azi motiv de referendum?  3.Ma tem ca "motivele"sunt scornite  dce interese materiale ,care ,datorita unei conduceri administrative  impefecte(e ceva perfect pe lumea asta ,in afara de lucrarea Domnului?) sunt folosite ca mijloace de manipulare  a marei mase de locuiori ,saraca si dinpacate lisite de cultura.Mai simplu .mai corect ,ar fi  o reanaliza a deficientelor si eliminarea lor ,PRIN MUNCANICI-UN FOND FINANCIAR NU E PUS IN VALOARE ,DECIT MUNCIND!
Cetatean de Cazanesti:
(2 Iunie 2013, 20:46)
Cat despre personalul din Primarie nu prea am ce sa comentez nici de bine nici de rau.... Aceleasi probleme ale sistemului bugetar: salarii mici ce atrag dupa sine o slaba pregatire si un slab interes, personal calificat mult prea putin (nicidecum prea mult asa cum se afirma de multe ori) pentru a face fata avalansei de cerinte aberante din partea institutiilor administrative superioare (Prefectura, Consiliu Judetean, etc.) si de a raspunde in acelasi timp si dorintelor cetatenilor..... Ca sa dau si un exeplu concret, salariul unui angajat din primarie nu depaseste nici dupa ani multi de experienta 10-12 milioane , in conditiile in care firmele private (vezi fermele de pui si porc din Cazanesti, firma de Pet-uri, societatile agricole private... etc.) ofera salarii mult mai mari si cu o raspundere mult mai mica si fara bataie de cap ( cine a lucrat in sistem cunoaste faptul ca lucrul cu omul este cel mai dificil). Concluzie: daca omu nu e platit , nici el nu ofera sau nu poate sa ofere.
Cetatean de Cazanesti:
(2 Iunie 2013, 20:21)
Sunt mandru ca sunt Cazanestean..... Acestea sunt cuvintele pe care tin neaparat sa le rostesc la inceput. Sunt dezamagit insa de usurinta manipularii locuitorilor acestei asezari.... Toata aceasta tevatura este o lupta politica si economica de fundal a celor doi mari arendasi ai Cazanestiului : Nedu Marin si Dan Chiru. Dupa parerea mea este extrem de rusinoasa tactica domnului Dan Chiru de a manipula si de a alimenta durerile oamenilor , slab pregatiti pentru a intelege ce se intampla defapt ( vezi vehementa domnului Marin Cioc si a domnului Pila din Sedinta de Consiliu Local care strigau durerile personale, absolut normale, dar totusi fara nici o legatura cu scopul sedintei) si carora le promite solutii fara nici o acoperire economica sau juridica : scutirea de la plata impozitelor, pensii mai mari, locuri de munca, ajutoare din fondurile primariei, canalizare si gaze peste noapte, etc.  - lapte si miere in ochii bietului cetatean dar in fond decat automatisme si clisee politice. In tabara adversa avem cel mai mare agricultor al Cazanestiului, domnul Nedu Marin. Chiar daca nu este cazanestean la origine ( lucru absolut neimportant pentru mine.... poti fi si din alt loc si sa aduci cinste locului in care te stabilesti) domnul Nedu, avand studiile de inginer agronom la baza dar si, de ce sa nu recunoastem, o mare doza de ambitie, curaj si daruire catre agricultura, a reusit sa cladeasca o mare societate agricola. Admirabile lucrurile pana in acest moment, insa totul a devenit lipsit de moralitate atunci cand, profitand de neajunsurile materiale ale oamenilor din Cazanesti a inceput sa achizitioneze terenul mostenit din tata in fiu, la preturi initial derizorii, privandu-i astfel de singura sursa a unora de venit. Personal consider ca majorarea arendei ( de la 6-8 sute de kg la 1200 sau de ce nu 1500 ca in alte zone) sau imprumuturile prin stabilirea ratelor din arenda erau solutii care i-ar fi ajutat pe termen lung mult mai mult. Aceeasi tactica a adoptat-o ulterior
popescu:
(2 Iunie 2013, 19:56)
hai cu comuna cazanesti ca oras nu ne trebuie:)))suntem de rasul lumi e cocora mai sus ca noi:)))
dan:
(2 Iunie 2013, 12:20)
Orasul Cazanesti?????propun sa se numeasca   ":SATUL LUI TRAIAN!!!!  Suntem o rusine!!!!!!nici cum oras, avantajele se gasesc in salariile functionarilor care sunt exagerat de multi in primaria Cazanestiului!!!!
marian:
(6 Mai 2013, 23:00)
la cazanesti se afla cei mai prosti oameni manipulati de preotul care a pus in curtea bisricii doua carutse (la fel ca la hanuri). cazanestiul este oras pentru ca are foarte multe cavouri cu etaje, este cea mai noua moda printre batranii manipulati. rupeti-i barba jegosului
merlea:
(28 Martie 2013, 22:35)
dar cine este asta merlea de la perieti?ala de a fost pe la din dragoste?cu poeziile lui de interpret de poezii de dragoste?????????
fane:
(8 Martie 2013, 11:30)
SI LA FIERBINTI SA SE FACA REFERENDUM,ESTE ORAS DOAR CU NUMELE SI TEXELE MARI,PRIMARUL PROMITE DAR NU FACE NIMIC DECIT PENTRU EL
mike:
(1 Martie 2013, 12:58)
Aceste fapte ale psd-istilor afecteaza viata votantilor psd si, din pacate, si a celorlalti!
DDD:
(1 Martie 2013, 09:54)
Ori asta de la Cazanesti ori tampitii aia de Merlea si Parvu de la Perieti... nici o deosebire. Aceiasi ratati care n-au lasat nimic in urma in afara de rautate. Doar au trecut prin viata ca gasca prin apa. Merlea cica e multumit doar ca a punctat functia de viceprimar la Perieti ca sa spuna copilul lui mai tarziu: "uite cine a fost tata". DAR DE FACUT CE AI FACUT MERLEA?! Asa ai punctat tu in scurtele perioade in care ai dat pe la serviciu: stand cu curul pe calorifer la registrul agricol? RUSINE!!!
BOBUTz:
(28 Februarie 2013, 18:42)
Iar fac astia refendum. Din 4 in 4 ani astia fac mereu cate un referendum. Zic io ...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 18 Iul 2026
221 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Prevenirea violenței în familie și a victimizării minorilor

Aproape 400 de elevi de la unități de învățământ de pe raza municipiilor Slobozia și Fetești au fost informați despre prevenirea și combaterea violenței în familie, dar și despre riscul de victimizare ca ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2017, 16:20
(4520 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr prins conducând fără a avea permis

Polițiștii rutieri au oprit pentru control luni, 6 martie a.c., pe raza municipiului Fetești, un autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2017, 17:25
(3161 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive

Polițiștii ialomițeni au acționat luni, 6 martie a.c., în locurile și zonele de interes operativ din județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, pentru creșterea gradului de siguranță a ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2017, 17:10
(3405 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

PREMIER
Transport Auto SRL
angajează
șoferi profesioniști
categ. C+E,
cu minim de experiență
salariu atractiv
Relații la sediul firmei
sau la tel. 0733/449.841

7 Martie 2017, 15:35


anunț

Vînd
-buldoexcavator, preț 10900 euro
-autogreder, preț 35000 euro
Relații la telefon 0721/618.313

7 Martie 2017, 15:30


anunț

Vînd 2 rezervoare motorină,
capacitate 20000 l fiecare,
preț 5000 lei/bucată
Relații la telefon 0721/618.313

7 Martie 2017, 15:25


anunț

Închiriez utilaje terasamente
-cilindru compactor (capacitate 22 tone)
-încărcător frontal (cupă 2,5 mp)
-buldoexcavator
-autogreder
Relații la telefon 0721/618.313

7 Martie 2017, 15:20


anunț

Închiriez spațiu comercial, Slobozia,
330 mp, pretabil restaurant,
bar sau activități comerciale.
Relații la telefon 0760/650.627

7 Martie 2017, 15:15


anunț

Închiriez spațiu comercial, Slobozia,
șos. Brăilei, nr. 9, 155 mp,
pretabil depozit, prestări servicii,
producție sau birouri.
Relații la telefon 0721/618.313

7 Martie 2017, 15:10


anunț

vând spațiu comercial
Slobozia, zona MB7,
suprafață 260 mp,
racordat la toate utilitățile
Telefon 0788/509.733

7 Martie 2017, 15:05


Ialomița: Plase monofilament, confiscate de jandarmi

Ialomița: Plase monofilament, confiscate de jandarmi

În cadrul acțiunilor desfășurate pe linia combaterii braconajului piscicol, jandarmii feteșteni au depistat sâmbătă, 4 martie a.c., în jurul orelor 16,30, doi bărbați care pescuiau în lacul «Bagăre», deși ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2017, 14:45
(4505 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 38 de ani, au fost depistați de polițiștii rutieri în timp ce conduceau autotuvehicule pe drumurile publice deși au consumat anterior băuturi alcoolice. Șoferii ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2017, 20:50
(6536 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Arestat pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice»

Sâmbătă, 4 martie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bărbulești au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui bărbat de 25 de ani, din localitate. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2017, 19:35
(4392 vizualizări - 0 comentarii)


Publicitatea înșelătoare, în vizorul Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor Publice derulează o campanie de informare și verificare privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă la un eșantion de 447 de firme, dintre care 17 mari contribuabili ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2017, 19:15
(2282 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor ialomițeni. Amenzi de peste 128000 de lei!

Polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au fost angrenați în acest sfârșit de săptămână, 3-5 martie a.c., în executarea unei serii de acțiuni în sistem ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2017, 18:10
(3370 vizualizări - 0 comentarii)


Trei persoane, rănite într-un accident rutier între Țăndărei și Giurgeni

Trei persoane, rănite într-un accident rutier între Țăndărei și Giurgeni

Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier vineri, 3 martie 2017, în jurul orelor 12,15, pe DN2A, între localitățile Țăndărei și Giurgeni. În urma evenimentului, două persoane, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2017, 16:20
(6501 vizualizări - 0 comentarii)


«Târgul Apicol Slobozia», ediția a VIII-a

În perioada 10-12 martie 2017, la Slobozia, se va desfășura «Târgul Apicol Slobozia», ediția a VIII-a. Evenimentul are printre organizatori Primăria Municipiului Slobozia și Servicii Publice Slobozia S ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2017, 12:35
(3793 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Peste 500 de păsări, moarte în incendiu

Joi seara, 2 martie 2017, în jurul orelor 22,35, pompierii au fost anunțați despre izbucnirea unui incendiu la o hală a unui cetățean din localitatea Iazu, în care se aflau aproximativ 570 de pui de găină ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2017, 12:25
(3807 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Iazu incendiu


Ialomița: Fără permise, la volan

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Scânteia au oprit pentru control, pe raza localității, un autoturism condus de un tânăr, de 17 de ani. Astfel, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2017, 16:25
(4150 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 25000 de lei, 3 permise suspendate

Miercuri, 1 martie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au acționat pentru depistarea și sancționarea participanților la trafic care nu respectă regulile ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2017, 16:10
(6217 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campania «Aripi Frânte» la Fetești

Elevii de la unități de învățământ de pe raza municipiului Fetești au fost informați despre prevenirea și combaterea violenței în familie, dar și despre riscul de victimizare ca urmare a implicării în accidente ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2017, 16:05
(2341 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii au depistat produse contrafăcute în magazine din Urziceni

Jandarmii au depistat produse contrafăcute în magazine din Urziceni

În cadrul acțiunilor desfășurate pe linia combaterii comerțului ilicit în municipiul Urziceni, jandarmii ialomițeni au identificat miercuri, 1 martie a.c., două magazine în care se comercializau mai multe ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2017, 14:50
(4999 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Povestea Mărțișorului românesc»

Protopopiatul Slobozia: «Povestea Mărțișorului românesc»

Miercuri, 1 martie 2017, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Școala Gimnazială nr. 5 din Slobozia Nouă și Școala Gimnazială «Sfântul Ierarh Nicolae» din Bucu au organizat activitatea «Povestea Mărțișorului ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2017, 13:10
(5631 vizualizări - 0 comentarii)


Mărțișoare din partea polițiștilor ialomițeni

Mărțișoare din partea polițiștilor ialomițeni

Sărbătoarea Mărțișorului este și o ocazie de celebrare a femeilor, motiv pentru care pe 1 martie 2017, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au fost prezenți în ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2017, 19:05
(2982 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Furt din magazin

Luni, 27 februarie 2017, polițiștii slobozeni au identificat un bărbat, de 31 de ani, din localitate, bănuit de comiterea infracțiunii de furt. Din cercetări a reieșit că în timp ce se afla într-un magazin ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2017, 20:35
(3833 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Activități de prevenire a delincvenței juvenile

Elevii de la unități de învățământ de pe raza orașului Țăndărei au fost informați despre delincvența juvenilă și victimizarea minorilor, dar și despre riscului de victimizare ca urmare a implicării în accidente ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2017, 17:25
(3975 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lampioane de Dragobete

O Asociație din Slobozia marchează Dragobetele într-un mod inedit. Cei 40 de membri ai Asociației «Interact» din Slobozia oferă lampioane în schimbul unei donații de 10 lei pentru secția Pediatrie a Spitalului ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2017, 17:10
(4163 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă pentru persoanele private de libertate

Vineri, 24 februarie 2017, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomita, în colaborare cu Penitenciarul Slobozia, a organizat la sediul instituției, «Bursa locurilor de muncă pentru persoane ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2017, 14:25
(5436 vizualizări - 0 comentarii)


84 de ani de Protecție Civilă în România

«Ziua Protecției Civile» din România este un eveniment care prilejuiește rememorarea momentului istoric în urma căruia a fost înființată Apărarea Pasivă din România. Înaltul Decret Regal nr. 468 din 19 ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2017, 12:20
(6053 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Combaterea braconajului piscicol

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița au organizat și desfășurat joi, 23 februarie 2017, pe raza municipiului Fetești și a comunelor arondate, o acțiune pe linie de ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2017, 11:15
(4356 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Zuza în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Istrate în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL coco în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...