Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

After-school intensiv în școlile ialomițene

After-school intensiv în școlile ialomițene

Programele after-school devin obligatorii în toate școlile din Ialomița, de la toamnă. Anunțul a fost făcut public de oficialii din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. «Proiectul îi vizează în special pe elevii cu situație modestă...» declară Otilia Dumitru, șefa învățămîntului ialomițean. Primele clase after-school vor fi inaugurate la Slobozia.

Lecții și teme, imediat după cursuri
Programul after-school presupune ca elevii, o dată ce și-au încheiat cursurile, să beneficieze de alte cîteva ore suplimentare de studiu. În tot acest timp, ei au posibilitatea să-și recapituleze materia învățată la școală și să-și facă temele pentru acasă. Mai mult, au parte și de lecții suplimentare de desen, dans, limbi străine sau utilizare a calculatorului. Începînd cu noul an școlar, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița urmărește să implementeze acest sistem în toate școlile din județ. «Vom începe mai întîi cu orașele, iar apoi, acolo unde ne permitem, vom aplica sistemul și în mediul rural. N-o să-i uităm pe copiii de acolo... Proiectul îi vizează în special pe elevii cu situație modestă sau ai căror părinți nu au disponibilitatea, din cauza serviciului, să se preocupe de copii așa cum trebuie» ne-a declarat Otilia Dumitru, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. Primii școlari ialomițeni care vor beneficia de programul after-school vor fi bobocii din clasele pregătitoare, în funcție de solicitări și ceilalți elevi de clase primare urmînd a fi primiți la after-school-uri. Cursurile vor fi susținute în special de cadre didactice voluntare. «Ne-am gîndit să-i instruim pe copii cu ajutorul elevilor din ani terminali de la Liceul Pedagogic din Slobozia...» a adăugat Otilia Dumitru.

Rețeta unui succes
Prima unitate de învățămînt din Ialomița care a anunțat înființarea unei clase after-school este Școala Nr. 6 Slobozia, amplasată în apropierea Pieții Agroalimentare. Programul a fost lansat în urmă cu două săptămîni și va deveni funcțional la data de 15 septembrie 2013. «Eu consider că este un lucru benefic ceea ce am reușit să realizăm... Este un plus de imagine pentru școala noastră. Îi așteptăm pe elevi să vină!» ne-a declarat Sebastian Marin, directorul Școlii Nr. 6 Slobozia. Tot în cadrul acestei unități școlare va funcționa, pe toată perioada vacanței mari, singura grădiniță de vară din județul Ialomița. Imediat după prima vacanță, părinții își pot lăsa copiii în grija voluntarilor care vor lucra în grădiniță. «Totul este gratuit pentru părinți. Va fi foarte bine pentru copii să vină la cursurile acestei grădinițe...» a mai spus Otilia Dumitru.

29 Martie 2013, 17:43 (20392 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Liceele din Ialomița au propus 2362 de locuri pentru admitere
Pregătirea suplimentară a elevilor pentru Examenele Naționale aduce beneficii profesorilor

Comentariile cititorilor:


ADRIANA:
(30 Martie 2013, 10:24)
ÎNVÄTÄTORII FAC MEDITATII MAI ABITIR CA PROFESORII DE LICEU. Le luati pâinea! Părintii cu dare de mână, acolo-si duc odraslele AFTER SCHOOL! Credeti că dacă sunt săracă îmi dau copilul pe mâna unei fufe de la Pedagogic?! Păi ăstora le mai trebuie cel putin 10 ani la catedră, să învete Metodica, Pedagogia si, mai ales, ce înseamnă să pui suflet la lectie! ISJ, mai bine ai face WC-uri europene, săli europene, curătenie europeană si PROFESORI...ca Domnul Trandafir...măcar!
Mioara:
(30 Martie 2013, 09:50)
UE ne dă bani pentru un program de formare continuă ori deformare, si noi plătim FORMATORI de spiru haret, sau, oricum, vai de mama lor! Formatorii, metodistii, inspectorimea, directorimea să fie selectia-selectiei! De unde! Noi facem scoală după scoală si tot mai trebuie scoală DUPÄ "After school"! fuck after fuck...and again fuck....
ADRIANA:
(30 Martie 2013, 09:11)
Vorbe! Nu are scoala ialomiteană conditii asigurate pentru ce pretinde UE! Unde si ce mănâncă acesti amărâti? Cine face ore pe gratis? Cine îi supraveghează?! Abia se răzbeste cu serviciul obligatoriu, din fisa postului! În niciun caz nu e realizabil din toamna asta! Vorbim vorbe! Cât de europeni suntem noi când mizeria, la propriu, e focar permanent de infectii? Cât ne mai putem lăuda fără reală acoperire! Ducem DOI elevi la olimpiada natională CU UN ÎNSOTITOR, PROFESOR! Bani aruncati. Avem si multi! Faceti spatii fiabile, cantine curate si fără furtisaguri, băgati administratori mereu supravegheati....altele sunt urgentele, nu AFTER WHAT!!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
251 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 4,63 milioane de lei în luna august 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 4,63 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 16:20
(4458 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 15 septembrie a.c., în jurul orei 1,30, polițiștii din Platonești au oprit în trafic, în comuna Giurgeni, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 16:10
(1844 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite în localitățile Ciulnița, Albești și Ciochina

Vineri, 13 septembrie a.c., polițiștii din Slobozia au organizat în localitățile Ciulnița, Albești și Ciochina o acțiune cu efective mărite. În acest sens, s-a acționat în zonele î ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 16:05
(2480 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Porumbului» Orezu-ediția 2024: Un manifest al fermierilor pentru strategii naționale privind managementul riscurilor în agricultură!

«Ziua Porumbului» Orezu-ediția 2024: Un manifest al fermierilor pentru strategii naționale privind managementul riscurilor în agricultură!

Evenimentul emblematic al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, «ZIUA PORUMBULUI» OREZU a avut loc miercuri, 11 septembrie 2024, la ferma domnului Nicolae ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 14:50
(2157 vizualizări - 0 comentarii)


Case în flăcări la Bărbulești și Vlădeni, incendiu la o mașină în Slobozia

Case în flăcări la Bărbulești și Vlădeni, incendiu la o mașină în Slobozia

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință în comuna Bărbulești. Au ars obiecte de mobilier. Cauza ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 09:55
(1748 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Coșereni

Sâmbătă, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 13,00, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs în comuna Coșereni. În eveniment au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 09:50
(2544 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Coloniști din orașul Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Țăndărei din Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 09:30
(2284 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: Traficanți de heroină, prinși la Slobozia!

DIICOT: Traficanți de heroină, prinși la Slobozia!

Joi, 12 septembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism DIICOT-Structura Centrală au dispus reținerea a șase inculpați (trei cetățeni albanezi ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 18:05
(3259 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Copil de 12 ani lovit de o mașină

Slobozia: Copil de 12 ani lovit de o mașină

Vineri, 13 septembrie 2024, pompierii din Slobozia, alături de paramedicii SMURD au intervenit în cazul a două accidente rutiere produse în Cartierul Bora al Sloboziei. În primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 17:25
(2452 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Dosar penal pentru că a încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Fetești au fost sesizați vineri, 13 septembrie 2024, de către o tânără de 36 de ani, cu domiciliul în Fetești. Concubinul acesteia, un bărbat de 40 de ani, ar fi încălcat ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 13:50
(1109 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Urmărit penal pentru «violență în familie»

Polițiștii au fost sesizați miercuri, 11 septembrie 2024, de către o femeie de 42 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 13:40
(1279 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ce răspunde la ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 13:05
(3498 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 28,62 milioane de lei pentru renta viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat autorizarea la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 martie-2 septembrie 2024. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 12:50
(1652 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-a prelungit perioada de depunere a cererilor pentru schema de ajutor «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță prelungirea până la data de 4 octombrie 2024, orele 14,30, a primei sesiuni de depunere a Cererilor de finanțare pentru accesarea schemei ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 12:30
(3945 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Vindea pește fără documente legale

IPJ Ialomița: Vindea pește fără documente legale

Joi, 12 septembrie 2024, polițiștii ialomițeni au depistat în flagrant un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din județul Constanța, care transporta cu autoturismul personal pește din speciile ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 11:40
(1267 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 1,83 milioane lei de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală în luna august 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna august 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 11:00
(5248 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 13 septembrie-Ziua Pompierilor din România

Vineri, 13 septembrie 2024, se serbează  Ziua Pompierilor din România. Evenimentul amintește de bătălia de pe Dealul Spirii, din 13 septembrie 1848, când, sub comanda căpitanului Pavel ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2024, 11:00
(1529 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 120,43 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna august 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna august a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 120,43 milioane de ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2024, 10:40
(4681 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Facilități speciale pentru bunii platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că în Monitorul Oficial nr. 905 din 6 septembrie 2024 a fost publicată Ordonanța de Urgență ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2024, 09:30
(1792 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Șarpe înfășurat într-o perdea, la Stejaru

Marți, 10 septembrie 2024., în jurul orelor 15,30, jandarmii ialomițeni au fost solicitați să intervină în localitatea Stejaru, ca urmare a unei sesizări prin apelul 112 din partea unui bărbat ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2024, 11:30
(1981 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Excursie educativă la Constanța

Protopopiatul Slobozia: Excursie educativă la Constanța

Sâmbătă, 7 septembrie 2024, beneficiarii «Clubului de Vară», desfășurat de Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Școala Gimnazială «Sfântul Ierarh Nicolae» ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2024, 08:50
(2893 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 29 de clădiri școlare nu dețin autorizații de securitate la incendiu

Un raport al ISU Ialomița confirmă faptul că 29 de clădiri din Ialomița în care învață elevii nu dețin autorizații de securitate la incendiu. Astfel, din totalul celor 328 de clădiri cu destinația ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2024, 14:30
(2316 vizualizări - 0 comentarii)


Case în flăcări la Gârbovi și Săveni

Echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean, pe raza localității Gârbovi. La ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2024, 11:45
(1856 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Bucu, Broșteni și Slobozia

Accidente la Bucu, Broșteni și Slobozia

Echipaje operative de pompieri au intervenit la două accidente rutiere produse pe raza localităților Bucu, respectiv Broșteni. În urma evenimentelor, șase persoane, conștiente și cooperante, au ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2024, 11:35
(2190 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Rechizite pentru copiii nevoiași

Protopopiatul Slobozia: Rechizite pentru copiii nevoiași

În perioada 2-6 septembrie 2024, Protopopiatul Slobozia a desfășurat ediția a XI-a a proiectului social «Vreau să merg la școală». Scopul proiectului este acela de a-i sprijini pe copiii ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2024, 14:30
(3466 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane fizice, că începând luni, 9 septembrie 2024, și până vineri, 4 octombrie a.c., românii ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2024, 11:40
(2083 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Moldoveni!

Vineri, 6 septembrie 2024, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile, în intervalul orar 10,00-16,00, în localitatea Moldoveni din județul Ialomița, pentru executarea lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2024, 10:10
(2490 vizualizări - 0 comentarii)


 PNL: «În slujba țării», de Nicolae Ciucă

PNL: «În slujba țării», de Nicolae Ciucă

Duminică, 8 septembrie 2024, candidatul PNL la Alegerile Prezidențiale, Nicolae Ciucă, va lansa cartea «În slujba țării». Considerată cea mai așteptată carte a anului în  ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2024, 09:30
(2707 vizualizări - 2 comentarii)


Munteni Buzău: Bătrân ars de viu în propria casă

Miercuri, 4 septembrie 2024, un bătrân de 75 de ani din comuna Munteni Buzău a murit în urma incendiului care i-a cuprins locuința. Trupul carbonizat a fost descoperit de pompierii chemați ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2024, 11:40
(2426 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu într-o gospodărie din Movilița

Incendiu într-o gospodărie din Movilița

Pompierii din Urziceni au intervenit miercuri, 4 septembrie 2024, pentru a stinge flăcările care au cuprins o anexă a unei gospodării din comuna Movilița. În urma evenimentului a ars o magazie ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2024, 11:20
(2428 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...