Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

De unde nu e, nici Magistratura nu cere

«Justițiarii» de nota 4

Potrivit legii, orice jurist, avocat sau notar, cu o experiență de peste 5 ani în domeniu, are dreptul să devină procuror sau judecător în urma promovării unui examen. Cei 10 candidați ialomițeni care au încercat anul acesta să se reorienteze profesional au ratat promovarea în Magistratură. Pe lista celor care au picat examenul sînt trecute nume sonore, cu ștate vechi în sistemul juridic ialomițean. Vorbim despre juriștii Vasile Zamfir și Valentin Tudoran sau prim-grefierul Tribunalului Ialomița, Anișoara Barbuli. Și nu este prima dată cînd aceștia sînt urmăriți de ghinion...

Eforturi zadarnice
Subiectele le-au dat mari bătăi de cap celor 10 ialomițeni care au încercat anul acesta să devină judecători sau procurori. Au ratat șansa promovării în Magistratură încă de la prima probă, eliminatorie de altfel, cea de verificare a cunoștințelor juridice. Materia necesita cunoștințe de Drept Civil, Drept Procesual Civil, Drept Penal și Procesual Penal. Deși experiența îi recomanda, cei 10 candidați ialomițeni nu au reușit să obțină minimul de 70 de puncte pentru a fi considerați admiși... Concluzia? Examenele în Magistratură nu sînt pentru cine se nimerește, ci pentru cine se pregătește temeinic! Printre numele sonore care au picat examenul se numără și celor ale unor candidați cu ștate vechi în încercarea de a deveni magistrat. Primul este Valentin Tudoran, juristul Primăriei Slobozia. Este pentru a treia oară cînd încearcă să devină procuror și ratează. De data aceasta a obținut doar 44 din cele 70 de puncte necesare promovării probei eliminatorii... Experiența nu i-a fost de folos nici lui Vasile Zamfir, șeful Departamentului Juridic al Spitalului Județean de Urgență Slobozia. După două încercări eșuate de a deveni procuror, ultima dată obținînd doar 43 de puncte, anul acesta a decis să promoveze în Magistratură în calitate de judecător. Ghinion! A picat proba eliminatorie cu 40 de puncte. Judecător ar fi dorit să devină și Anișoara Barbuli, prim-grefierul Tribunalului Ialomița. A obținut ceva mai multe puncte decît ceilalți doi, însă insuficiente pentru a fi considerată admisă. Șefa grefierilor de la Tribunalul Ialomița a luat nota 4,50, adică doar 45 de puncte...

Cazul «penal» Vasile Zamfir
Situația e cu atît mai ilară cu cît unii dintre candidații menționați de noi sînt implicați permanent în scandaluri cu iz penal. Vasile Zamfir, de exemplu, și-a încercat norocul cu transportul dializaților, o afacere de-a dreptul profitabilă pentru buzunarele firmei pe care acesta o proteja... Ingineria financiară a fost pusă în practică încă din anul 2009 și l-a avut drept personaj principal pe juristul începător în ale profitului personal. Și mai surprinzător decît atît este faptul că «juristul-minune» a și reușit. A meșteșugit o licitație unde a cîștigat cine trebuia și a adus Spitalului Județean  un minus consistent de cash în buget. Și isprăvile «juristului-minune» nu se opresc aici. De numele său se leagă și scandalul gogoșeriei ridicate ilegal în curtea Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Această poveste viza falsificarea cu bună știință a unor procese-verbale ale ședințelor Comitetului Director din cadrul spitalului, în care membrii își exprimau «acordul» pentru închirierea spațiului din curtea Spitalului... Rechizitoriul procurorilor reținea însă că discuțiile din respectivele procese-verbale au fost imaginare. Și, dacă vreți, vă mai spunem și faptul că Vasile Zamfir este un fel de jurist multi-funcțional. Angajat al Spitalului Județean de Urgență Slobozia pe funcția de jurist, el este plătit cu ora, încă din anul 2010, pentru funcția de șef al serviciului RUNOS din cadrul aceleiași unități medicale. În timpul rămas liber, este și jurist al Colegiului Medicilor Ialomița. Totodată a acordat, vreme de un an, asistență juridică și Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița...

12 Aprilie 2013, 15:44 (13645 vizualizări - 22 comentarii)

Citiți și:
Ialomița nu are candidați la concursurile pentru șefia Parchetelor și instanțelor

Comentariile cititorilor:


dan:
(19 Aprilie 2013, 05:11)
daca o sa avem procurorii ca vasile care abia a facut liceul la seral si dn.BARBULI din vinzatoare a ajuns acolo ca e sotie de medic vet.ce sa mai zici frate asa e la psd nu trebuie sa fii destept trebuie tupeu si tupeul astora se numeste PROSTIE
Barbu D.:
(15 Aprilie 2013, 16:58)
Vasile, elev la magistratură! Ce scrii tu e cunoscut în tot județul, din massmedia( inclusiv pe RTV a fost dată fapta!). Nu ți-a fost eliminat comentariul, dovadă că există. Întrebarea e cum s-a pedepsit și de ce nu s-a luat nicio măsură? Sunt oameni Grei implicați! Rușineeeeee!! Justitia? DNA? Ce fac? Ce așteaptă?
Elev...la scoală il.:
(15 Aprilie 2013, 15:11)
D-le Vasile, ceea ce " ai dezvăluit " mata in com. "elev de la magistratură"( ești același, lasă fițele!), s-a scris în presă, în vara 2012. Nici nu se terminase de tot bacul. Deci, clasa 0 din toamna 2012 știa care a fost "lanțul" șpăgăriei-măgăriei! Eu n-am dat, n-am luat șpagă( până în prezent). Nu face deducții personale despre autorii comentariilor, că s-ar putea să ți-o iei!
irina:
(15 Aprilie 2013, 12:29)
ce va mai mirati  de spaga ,toti cei enumerati de d-voasta sint renumiti (Ciuperca ,Otilia nr 1 directoarea scolii post liceale  nr 2 ,zamfir  nr 3  e.t.c.) Va mirati si totusi nimeni nu face nimic  Ce face d.n.a ???? DE CE DATI MITA INCONTINU SI NU STOPATI  ACEST FLAGEL
Gigi:
(15 Aprilie 2013, 09:09)
Dl. procuror Dan Popa este unul dintre cei mai buni procurori din Ialomița. Foarte bine pregătit, și de altfel, un om integru.
vasile:
(14 Aprilie 2013, 23:30)
Dle ,,elev la scoala," sunt convins ca ce spune ,, elevul la magistratura"sunt banalitati pt dvs, insa pt noi cei de rand sunt niste fapte cutremuratoare, sa inteleg ca faceti parte din sistemul acesta si ca poate sunteti chiar unul dintre favorizati ! Daca stiti asa de multe de ce nu reactionati, de ce nu spuneti ca avem viitorul compromis, probabil sunteti unul dintre ,, adaptatii " sistemului, imi pare rau ca nu pot sa va felicit pt asta. Asa este, din totdeauna s a furat la bac, dar ca acum, de cand este aceasta inspectoare Otilia Dumitru, totul a luat nuanta de spaga, probabil a inclus o in regulamentul de functionare al ISJ asa cum a inclus o si Olaru la spital si Ciuperca la CJI . RUSINEEEEE !!!!
Ionescu V.:
(14 Aprilie 2013, 17:53)
Deci, să vedem cum zice elevul " la magistratură" că s-a făcut hoția multiplă din 2012: Ciupercă, prof. de matematică î. e. n. a fost manipulat de familii bune să intervină pe la ISJ, să ia UNII absolvenți note mai mari la bac. Buuun! ISJ, prin reprezentanta nr 1, a băgat-o pe Nicavela în față, ea fiind șefa de șpăgari. De-aici, e simplu: totul a mers ca uns( cu euroi). Vin și-ntreb: toată șleahta asta, la care se mai pun și cei care AU DAT MITA, nu merită pedepsită? Din 2012 credeți că se practică asta?! Nu pot să cred că faptele sunt deja îngropate. Vine dreptatea!
Eu:
(14 Aprilie 2013, 14:18)
Cum să-și dea demisia generala, după hoția de la bac 2012?! Ea nu știa ce se-ntâmplă pe-acolo. Dânsa va premia pe șpăgari, așa, ca să moară dușmanii! Nu moare nimeni. Numai Educația!
Liviu:
(14 Aprilie 2013, 14:02)
Eu îl știam pe Popa Alexandru Dan ca om integru. Așa e, nu m-am înșelat! E dintr-o famile de OAMENI.... I s-au pus opreliști, deci. Bac 2013, tot ca-nainte! Mare porcărie!
Elev la...școală:
(14 Aprilie 2013, 13:45)
Multe banalități. Credeam că cine știe ce comentariu devastator fusese cenzurat! Nimic nou. Măi @ elev..., slab, băiatu', comentariu slab! Descoperi tu roata! C'est plus tard, mon copain! Aspecte știute din clasa 0!!
un elev la magistratura:
(14 Aprilie 2013, 12:40)
Domnilor, nu va mai mirati de ce se intampla in judetul nostru.! Ce pretentii sa avem la conducatori de valoare daca cel mai bun de la noi, competentul Ciuperca, este ultimul din tara. Cum vreti sa fie ceilalti numiti de el, Olaru, Otilia, Costica, Zamfir si toti cei pe care ii propune astazi sa ne conduca, a il uitasem pe faimosul Bruce Lee de la Slobozia Noua, Ciuperca  l a pus pe Olaru, Olaru l a pus pe Zamfir si tot asa se intampla in toate institutiile. Dlor nu mai intrebati ce se mai intampla cu spaga de la bacul din 2012, pt ca e simpla treaba, Ciperca a pus o pe Otilia iar ea i a pus pe cei din comisie sa rezolve problemele bacului, adica sa le mareasca notele beizadelelor si in acelasi timp sa si rotunjeasca si ei substantial veniturile. Dvs, dlor din presa, de ce nu l ati intrebat pe dl Ciuperca ce parere are,de spaga de la bac si de cum ar fi trebuit sa reactioneze dna Otilia Dumitru. In orice tara civilizata aceasta ar fi trebuit sa si dea demisia sau sa fie demisa, dar la noi a beneficiat chiar de protectie din partea tuturor pt ca Otilia e fata buna cu toti, nu conteaza de la ce partid sunt, important este cat da si daca vine de la sefu sau bineinteles de la uni din presa.Acum ca sa se rezolve problema in liniste il inlocuim pe Stefu,il avem si  pe Hristescu ce ne mai trebuie ? sa stea presa linistita ! Pacat de dl Popa D., l au vandut cei de langa el, bine totusi ca nu l au retrogradat pt ca a indraznit sa i retina pe saraci spagari. Nu vedeti dlor ca astia nu mai au ce fura, ne au furat trecutul, au furat prezentul iar acum ne fura viitorul, va dati seama cat de nemernici pot fi daca ne educa copii in acest fel. Sper sa l publicati dlor.
un elev la magistratura:
(13 Aprilie 2013, 22:20)
V am trimis  un comentariu dlor, de ce n ul postati, va simtiti cumva cu musca pe caciula ? Va rog sa postati si ce nu va convine stimabililor ! 
Ion:
(13 Aprilie 2013, 21:03)
Alooooo! @Naiv, acilea s-a făcut vorbire de pușcăriabilii șpăgari! Află neică, că aceia crapă de bunăstare și educă cu abnegație, viitorii șpăgari! Se vorbește prin mahala că au fost scăpați, ei, judecăporcii, nu au PROBE!!!!
NAIV:
(13 Aprilie 2013, 19:16)
Pai ce va mai mirati, la asa magiStrati asa lege... Chiar nu le e rusine, inclusiv actualilor asa -zisi magistrati. Brava voua dragutilor, oricum opinia publica, chiar daca nu mai are nici un efect, va considera idioti, mai bine zis intelectuali prosti, iar pe cei in activitate intelecti mafioti. BRAVO VOUA, CA VA DESCURCATI INTR-O TARA NEBUNA.
Titi:
(13 Aprilie 2013, 17:25)
Oameni buni, chestia cu bacul, spaga, mituitii, mituitorii ce pedeapsa au primit?! Stie careva ceva? Într-adevar, vine iar examenul, facem un an de la închiderea 24 de ore a "profesorilor"! Ce mai fac îngerasii educatiei ialomitene? Au primit Gradatii de merit?!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
18 Oct 2026
268 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Instituția Prefectului Ialomița: Întrunire a Comisiei de Dialog Social

Instituția Prefectului Ialomița: Întrunire a Comisiei de Dialog Social

Marți, 25 aprilie 2023, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin a participat la ședința Comisiei de Dialog Social. Dezbaterile ședinței s-au concentrat pe cele două puncte din cuprinsul ordinii de ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2023, 15:00
(8798 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Bărbat reținut după ce a încălcat un ordin de protecție amenințându-și mama

Polițiștii din Fetești au reținut un bărbat, în vârstă de 44 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de «amenințare» și «încălcare a ordinului de protecție». Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2023, 20:25
(8654 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Înscrieri în cadrul unităților de învățământ postliceal ale MAI

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița organizează recrutarea și selecția candidaților pentru admiterea în cadrul unităților de învățământ postliceal din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2023, 20:10
(7259 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Reviga, beat la volan

În cursul zilei de duminică, 23 aprilie a.c., polițiștii din Slobozia au depistat în trafic un bărbat, de 49 de ani, din Reviga, în timp ce conducea un autoturism  aflându-se sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2023, 19:50
(8434 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la o casă din Dridu și magazie mistuită de flăcări la Cosâmbești

O intervenție a pompierilor s-a produs duminică, în jurul orelor 13,30, când Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2023, 16:05
(12165 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Săveni, Slobozia și Tovărășia

Două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit la un accident rutier, produs pe raza localității Săveni, în care au fost implicate un autoturism și o căruță. În sprijinul ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2023, 15:40
(11529 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Măsuri de sprijin de urgență pentru producătorii agricoli din sectorul cereale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că în conformitate cu HG nr. 352/2023, până la data de 11 mai 2023 inclusiv, primește Cereri de acordare a sprijinului ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2023, 14:20
(10943 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 45 mii de lei aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat peste 160 de sancțiuni contravenționale, au reținut 8 permise de conducere și au constatat 11 infracțiuni. Peste 90 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2023, 15:30
(9295 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 10 permise reținute, amenzi de peste 55 mii de lei aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat peste 144 de sancțiuni contravenționale, au reținut 10 permise de conducere și au constatat 5 infracțiuni. Astfel, peste 90 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2023, 19:40
(11906 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă «Pavel Zăgănescu» Boldești

Locurile aprobate pentru sesiunea de admitere aprilie-iunie  2023 la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă «Pavel Zăgănescu» Boldești sunt următoarele: subofițer de pompieri și protecție civilă-275 de locuri ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2023, 16:10
(19826 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Iazu: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Joi, 20 aprilie a.c., în localitatea Iazu, la intersecția  DN21 cu DJ203F s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările efectuate a reieșit că două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2023, 16:00
(8582 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Iazu accident


AJFP Ialomița: Marți, 25 aprilie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că marți, 25 aprilie 2023, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2023, 13:45
(13405 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Campanie de recrutare pentru școlile militare ale Jandarmeriei Române

În perioada 20 aprilie-05 mai 2023, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în cadrul Jandarmeriei. Astfel, în cadrul Școlii Militare de Subofițeri ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2023, 13:30
(14097 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cetățeni bulgari arestați preventiv pentru «trafic de migranți»

Fetești: Cetățeni bulgari arestați preventiv pentru «trafic de migranți»

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița au identificat marți, 18 aprilie a.c., pe raza municipiului Fetești, un microbuz condus de un tânăr de 28 de ani, de cetățenie bulgară. ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2023, 21:50
(10686 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică pentru clienții RAJA Constanța

Factura electronică pentru clienții RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică fiind o opțiune rapidă, sigură și eficientă. Factura electronică ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2023, 20:10
(10655 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii ialomițeni au depistat în trafic trei bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 45 de ani, în timp ce conduceau autoturisme fără a respecta normele privind circulația pe drumurile publice. În urma ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2023, 18:10
(6312 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Stelnica și Iazu

Accidente la Stelnica și Iazu

Vineri, 14 aprilie 2023, în jurul orei 00,30, trei echipaje de pompieri din Fetești au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, la un accident rutier, produs în comuna ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2023, 16:05
(8488 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Urziceni

Vineri, 14 aprilie a.c., în jurul orei 4,30, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din  Urziceni. Au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2023, 15:50
(7902 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


DN2A/Popas Chirana: S-a răsturnat cu mașina pe șosea

DN2A/Popas Chirana: S-a răsturnat cu mașina pe șosea

Marți, 18 aprilie a.c., două echipaje de pompieri din cadrul Stației Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs pe DN2A, în zona Popasului Chirana, în care a fost implicat un autoturism. În urma ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2023, 12:30
(21834 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 110 polițiști și 160 de jandarmi ialomițeni, la datorie pe perioada Sărbătorilor Pascale

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta numărul efectivelor aflate în teren pe perioada Sărbătorilor Pascale, 160 de jandarmi aflându-se la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2023, 17:50
(12829 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști

Pe parcursul zilei de marți, 11 aprilie 2023, peste 90 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2023, 19:20
(8867 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Peste 3000 de fermieri au depus Cereri de Plată pentru anul 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița informează că, în perioada 1 martie-12 aprilie 2023, în cadrul Campaniei de Depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2023, au fost depuse un ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2023, 17:10
(25395 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare

RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2023, 15:05
(10681 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii-persoane fizice că începând de miercuri, 12 aprilie a.c., românii pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2023, 14:00
(16116 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Familii nevoiașe, sprijinite de preoți și elevi

Protopopiatul Urziceni: Familii nevoiașe, sprijinite de preoți și elevi

Marți, 11 aprilie a.c., preoții din cadrul Protopopiatului Urziceni, alături de elevii Liceului Tehnologic «Sfânta Ecaterina» Urziceni, au organizat o acțiune umanitară, dedicată Sărbătorii Învierii Domnului ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 19:00
(18202 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Peste 25 kg de pește, confiscate de polițiștii

Politiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au depistat luni, 10 aprilie a.c., doi bărbați, de 43 de ani și de 38 de ani, ambii din localitatea Bordușani, în timp ce comercializau pește. În urma ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 17:50
(11595 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Șoferi la volanul unor mașini neînmatriculate

Luni, 10 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic trei bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 41 de ani, în timp ce conduceau autoturisme fără a respecta normele privind circulația pe ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 17:40
(15375 vizualizări - 0 comentarii)


Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»: Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

În anul 2023, Episcopia Sloboziei și Călărașilor sărbătorește 30 de ani de la înființare, în acest context aniversar organizându-se mai multe activități care să marcheze această sărbătoare. Astfel, în perioada ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 17:05
(12354 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor RAJA în perioada Sărbătorilor Pascale

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise în intervalul 14-17 aprilie 2023. Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile on ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 16:30
(14973 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Ars de viu în propria casă

Un bătrân de 86 de ani, domiciliat în Gârbovi, a ars de viu în propria locuință, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări. Datele preliminarii arată că focul s-ar fi extins și la o altă locuință, aflată ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 14:30
(7475 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...