Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Cum e gara, e și țara!

Gara Slobozia, trasă pe linie moartă

Investiția pentru reabilitarea Gării Slobozia are o întîrziere de minimum 6 luni de zile. Valoarea acestui proiect este de 6 milioane de euro, iar fondurile provin, în proporție de 70 la sută, din finanțări europene. CFR refuză să ofere un punct de vedere avizat privitor la întîrzieri. Gara arată ca după bombardament, dar călătorii sînt resemnați... «Cum e gara, e și țara!» ne declară unul dintre aceștia.

Hai vino iar în gara noastră mică
Pe hîrtie, investiția în reabilitarea gării din Slobozia a demarat în decembrie 2011. În fapt, ea a început la relanti prin luna aprilie a anului 2012. Tot pe hîrtie, lucrările ar trebui să fie finalizate în luna mai a anului în curs. În fapt, susțin surse neoficiale din cadrul CFR, la acest moment întîrzierile sînt de cel puțin șase luni și jumătate și continuă să crească. Teoretic, nu ar trebui să ne doară foarte tare, pentru că 70 la sută din banii alocați investiției reprezintă o finanțare europeană. Practic, din cele 3 gări incluse în proiect, respectiv Giurgiu, Călărași și Slobozia, această investiție are cele mai mari întîrzieri. La fața locului, imaginea este de-a dreptul dezolantă. În timp ce liniile de cale ferată sînt reabilitate, clădirea, o viitoare gară P+1, s-a transformat într-un morman de ruine. Practic, clădirea care adăpostea sala de așteptare a fost înlocuită cu un crater uriaș, transformat la rîndul lui într-o baltă insalubră. Sala de așteptare se află acum în colțul din stînga al gării, într-o baracă de lemn, construită în jurul unuia dintre nucii care străjuia peronul. Iar călătorii obligați să se aventureze prin acest șantier au ajuns să se resemneze... Iancu Nicolae are 78 de ani și vrea să ajungă la București. E din Slobozia și își aduce aminte gara, așa cum era: «Era frumoasă, dom’le! Nu cred că o să o mai facă ăștia la fel... Da’ să vedem! Nu era nevoie de atîta dărîmătură aici. Am auzit că ăștia e niște bani europeni, face ce vrea ei cu ei. Da’ nu era nevoie de atîta jaf, zic și eu ca omu’ care nu știe... Cum e gara, e și țara!». Lîngă el, Florică Gîscă nu se mai lasă întrebat. «Eu zic că nu mai apucăm să o vedem gata! Adică poate dumneavoastră, că sînteți mai tînăr. Dar noi nu ne mai bucurăm de ea. La cît a stricat, nici în cinci ani nu e gata... Uitați-vă și dumneavoastră la băieții ăștia. Se face că muncește, ca să aibă și ei de unde lua un ban. Alții ar vrea și n-are unde!».

O investiție de 6 milioane cu 6 oameni
«Băieții» observați de Florică Gîscă sînt angajații firmei SC Sfera, care a fost inclusă în proiect ulterior cîștigării licitației de către antreprenorul general ARCADA COMPANY SA. Timp de aproape un an, lucrările de reabilitare și reamenajare a clădirilor au fost executate cu doar 6 oameni, iar lipsa forței de muncă a dus la întîrzieri serioase de grafic. Pentru a suplini lentoarea cu care au lucrat angajații SC Sfera, lucrările au fost preluate de către firma LEONHARD WEISS RO SRL, singura care pare să facă ceva în Gara Slobozia. Însă problema cea mai mare nu o reprezintă nici lipsa forței de muncă și nici întîrzierile apărute în graficul de execuție a lucrărilor... Potrivit unor surse interne din cadrul CFR, marea problemă o reprezintă erorile de proiectare de la nivelul ecartamentului. Proiectul aparține firmei SC ISAFT LITORAL SRL, ruptă din fosta firmă de proiectare a CFR și devenită acum clientă fidelă a investițiilor care presupun finanțare europeană. Mai mult decît atît, susțin sursele noastre, nici macazul care altădată se afla la ieșirea din gară, către remiză, nu a fost proiectat corect... «A fost mutat în mijlocul peronului. N-am mai văzut niciodată așa ceva. Noroc că nu mai sînt trenuri lungi acum... Dar nu se pot face manevre în gară cu trenuri care au mai mult de 8 vagoane, de exemplu! Este o eroare de proiectare flagrantă...» a precizat sursa sub protecția anonimatului. Pe lîngă aceste erori, putem adăuga și faptul că aliniamentul peronului față de prima linie a fost și el proiectat greșit, necesitînd refacerea lui de cel puțin două ori. Și exemplele ar putea continua... Și vor continua pentru că urmează pasajul subteran, construcția P+1 din interiorul gării și cortegiul de vicii ascunse care se adaugă la aceste lucrări. Pentru cele semnalate de noi însă, pînă la închiderea ediției, CFR Călători nu ne-a putut furniza un punct de vedere oficial. Purtătorul de e cuvînt al societății, Oana Brînzan, ne-a declarat că nu poate face nicio declarație. «Aștept un răspuns din partea departamentului care se ocupă de investițiile cu finanțare europeană. În momentul în care îl voi prim, vă voi răspunde la întrebări...» a declarat aceasta.

Proiect european made in România Gara din Slobozia este parte a unui proiect selectat în cadrul «TRANS-Programul Operațional Sectorial Transport» și este co-finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Valoarea proiectului se ridică la peste 21 milioane de lei, iar termenul final de execuție este luna mai a anului 2013. Banii necesari investiției sînt asigurați în proporție de 70 la sută din fonduri europene. Gara cea nouă va avea 307 metri pătrați suprafață desfășurată și, printre altele, și un pasaj subteran care să facă legătura cu peronul 3. De asemenea, vor fi amenajate spații comerciale, birouri și săli de așteptare la etaj, iar casele de bilete vor fi dotate cu sisteme electronice. Lucrările sînt executate de un consorțiu de firme, precizat mai sus. Deși linia de la peronul I a fost scoasă din uz, Gara Slobozia rămîne funcțională. La acest moment, prin Gara Slobozia tranzitează 26 garnituri de trenuri de călători, iar numărul de angajați este mai mic de 50. Numărul de călători care trec zilnic prin gara din Slobozia se apropie de 500, iar majoritatea acestora sînt navetiști care depind de legăturile asigurate de trenurile de călători...

24 Aprilie 2013, 08:21 (10319 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
CNI a «blocat» finanțarea pentru Sala Polivalentă din Slobozia
Slobozia are primul oficiu poștal adaptat nevăzătorilor
Voluntari pentru fericirea copiilor
Gară de 6 milioane euro pentru două trenuri
Slobozia: Gara de 6 milioane de euro

Comentariile cititorilor:


Valy:
(12 Octombrie 2015, 20:55)
Actualmente casa de bilete din Slobozia e intr-o ghereta,nu e posibil asa ceva in Romania anului 2015 !!!!
pedro slobozia:
(2 Mai 2013, 07:47)
la cate trenuri mai trec prin satul slobozia a carui industrie s-a dus pe apa ialomitei cu ajutorul psd-ului mai bine facea o halta mai rasarita si cu bani ramasi punea de o paranghelie cu fasole cu carnati si bere si la urma un foc de artificii caci se poarta.
Acar:
(28 Aprilie 2013, 16:24)
Tot judetul e tras pe linie moarta de Ciuperca.
???:
(26 Aprilie 2013, 10:44)
Se pare ca domnul care va furnizat datele nu prea este la curent cu realitatea din teren........poporul a fost mintit mereu cu TV si presa...... Eu cred ca este timpul sa redactati,informati oamenii cu fapte reale nu pe vorbe aruncate in vant de cine stie ce parvenit
unu care moare de grija ionulu:
(26 Aprilie 2013, 09:28)
autorul articolului ti-a vindut „adevarul” lui sau al ziarului... eu astept cu interes „adevarul” tau... pentru ca, se pare, esti singurul din slobozia care stie sa citeasca o „placuta”... asa ca te rog, ioane... da-ne lumina din lumina ta... iertata fie-mi blasfemia!
Cetateanul de rand...:
(25 Aprilie 2013, 22:58)
Alooo !,, INDEPENDENTII'' ! chia nu scrieti nimic de noul succes al lui Ciuperca la Congresul PSD !  Chiar nu v ati convins ca are ultimul loc asigurat, si alaturi de el si judetul nostru, in aceasta tara! ,,,, INDEPENDENTILORRRRR'''' ! 
ion:
(25 Aprilie 2013, 21:04)
Autorul articolului ar fi dat dovada de profesionalism daca ar fi avut curiozitatea de a privi placuta investitiei.De acolo reiese cine si ce rol are in acest proiect.Informatiile din articol sunt total eronate.Asteptam cu interes adevarul.
IPSE:
(25 Aprilie 2013, 17:12)
LUCRARILE VOR DURA ATAT CAT TREBUIE PENTRU A NE COSTA LA FINAL CAT UN AEROPORT ! ! ! SA VEDETI CE IESE LA FINALUL SALII  DE SPECTACOLE DE LA PREFECTURA - PRETUL FINAL CAT AL CASEI  POPORULUI ! ! ! SI ASTA SE ANTAMPLA AVAND ORGANE PLATITE BINE CARE VEGHEAZA SA NU SE FURE DIN BANUL PUBLIC  ! ! !
tonta:
(24 Aprilie 2013, 16:26)
nu ma...nu vor fi 6 luni. ati pus botu? vor fi 18-48... adica orase mari ca Galati, Buzau au stat cu santierul la jumatate timp de 3-4 ani si voi vreti doar 6 luni? pai vreti sa ma sugrupe capusele ? vreti sa iasa lumea in strada? sa ne pierdem fotoliile??

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
15 Nov 2026
449 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Fetești Oraș și Vlașca din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2026, 16:55
(599 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

12 Noiembrie 2026, 16:10


RAJA Constanța: Avarie pe strada Silozului din orașul Țăndărei!

Joi, 12 noiembrie 2026, în intervalul 15,30-18,30, echipele RAJA Constanța au fost nevoite să sisteze furnizarea apei potabile în vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 16:05
(1135 vizualizări - 0 comentarii)


Prejudiciu total de peste 100 de milioane de lei, identificat de ANAF Antifraudă la finalizarea verificărilor într-un caz complex de fraudă fiscală. ANAF a transmis cazul instituțiilor de urmărire penală!

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au finalizat investigațiile și verificările antifraudă derulate la entitățile implicate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 15:25
(803 vizualizări - 0 comentarii)


Fermierii notificați sunt așteptați la Centrele APIA pentru clarificări

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii care au primit notificări privind erori referitoare la nerespectarea cerințelor de acoperire a solului, în cadrul ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 08:25
(673 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Luni, 9 noiembrie 2026, în intervalul 14,00-17,00, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii unei avarii ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2026, 14:45
(1239 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș!

Echipele RAJA Constanța intervin în cursul acestei nopți, duminică, 8 noiembrie 2026, până luni, 9 noiembrie 2026, în jurul orelor 14,00, pentru remedierea unei avarii survenite la ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2026, 22:15
(1480 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2026, 09:05
(8358 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de imunizare a ovinelor și caprinelor împotriva variolei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a demarat pregătirile pentru o amplă campanie de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor împotriva variolei ovine și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 16:10
(1013 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Joi, 5 noiembrie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Gării din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:55
(1149 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Verificări interne după apariția unor informații în presă despre medicul ATI implicat în ancheta DIICOT

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a declanșat o serie de verificări interne cu caracter preventiv în urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la un medic ATI, angajat al ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:25
(1273 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Joi, 5 noiembrie a.c., jandarmii ialomițeni au ales să fie alături de cei aflați în suferință, oferind, printr-un gest simplu, dar plin de semnificație, o speranță celor care au nevoie de ajutor ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 11:45
(1362 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 08:20
(8219 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vineri, 6 noiembrie 2026, ultima zi pentru cererile de despăgubire la secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor agricoli din sectorul vegetal că vineri, 6 noiembrie 2026, este ultima zi de depunere a cererilor de sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 13:10
(1887 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Bilanțul depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectorul suin în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 30 octombrie 2026, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 10:05
(1820 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița: Turneul Național «Bella voce, Bella musica»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița anunță că Turneul Național «Bella voce, Bella musica»/ediția a II-a ajunge la Slobozia vineri, 13 noiembrie 2026, orele 18,00, la Sala ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:35
(1723 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

În perioada 3-10 noiembrie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:20
(1853 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF derulează un program de conformare privind contribuabilii care prezintă risc fiscal din perspectiva TVA

ANAF derulează la nivel național un program de conformare cu rol preventiv, prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul TVA sunt informați direct și îndrumați ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:10
(2060 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 5 noiembrie 2026!

Joi, 5 noiembrie 2026, în intervalul orar 08,00-16,00, se va sista furnizarea apei potabile în Cartierul Buliga din municipiul Fetești pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:05
(2528 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Marți, 3 noiembrie 2026, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții domiciliare, vizat de descinderi fiind și municipiul Slobozia. Anchetatorii ar fi pe urmele unei rețele de traficanți de droguri ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2026, 18:20
(2983 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4500 șomeri (din care 2215 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2026, 07:40
(2293 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Toamnă 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Național al Agriculturii, organizează vernisajul expoziției « ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 11:25
(2336 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Autoturisme de peste 7,2 milioane de lei, comercializate ilegal

O persoană fizică din județul Argeș a prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,1 milioane de lei, după ce a comercializat ilegal 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 10:40
(2485 vizualizări - 0 comentarii)


2014 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2026

AJOFM Ialomița a integrat în muncă 2014 persoane în perioada ianuarie-septembrie 2026, printre care se numără 845 de femei, ca urmare a implementării Programului Național ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 08:20
(2657 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(5386 vizualizări - 15 comentarii)


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(3287 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(3435 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(3139 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(3189 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2026, 17:25
(7080 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Mary în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Cineva în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Flavius în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Maka în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Un pacient recunoscator în Proceduri medicale inovatoare, pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia comuna Amara-So Keres în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Combinatii în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Anonim în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Dana în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Andrei în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Dolce în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Amar în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Aleluiah. în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova contribuabil în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului cetatean în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului ceteatean în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 noiembrie 2026 Coruptie în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...