Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Anchetă internă la Penitenciarul Slobozia

Anchetă internă la Penitenciarul Slobozia

În urma unui flagrant, organizat săptămîna trecută de ofițerii Serviciului Județean Anticorupție, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița, în plasa anchetatorilor a căzut un gardian de la Penitenciarul Slobozia. Acesta a fost prins în timp ce primea 5 telefoane mobile, pe care urma să le introducă în spațiile de detenție. Pentru ceea ce urma să facă, gardianul Costel Mihăescu ar fi pretins suma de 700 de lei. Problemele acestuia cu legea nu se opresc însă aici... S-ar părea că este unul dintre agenții de la pușcărie care a primit cele mai multe penalizări din cauza abaterilor disciplinare.

Un gardian, mai multe abateri
Gardianul acuzat de procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița de «luare de mită» s-a angajat la Penitenciarul Slobozia în anul 2001. La nici 2 ani de la obținerea locului de muncă, acesta a demonstrat că regulile din interiorul spațiului de detenție pot fi încălcate cu ușurință. Astfel, în anul 2003, agentul Costel Mihăescu primește o mustrare pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Un an mai tîrziu, în 2004, pentru că a împrumutat sume de bani de la colegii săi fără să le mai restituie, el și-a petrecut 5 zile de arest la domiciliu... «A primit 5 zile consemnare pentru încălcarea onoarei militare...» ne explică Gabriel Rusu, purtătorul de cuvînt al Penitenciarului Slobozia. Cele două penalizări nu au fost suficiente, astfel că în anul 2005 mai acumulează una. De data aceasta, gardianului i se suspendă dreptul de avansare de la 5 la 7 ani pentru «încălcarea normelor de comportare în societate». S-ar părea că el ar fi provocat o ceartă care a degenerat într-un scandal... În 2011, șefii Penitenciarului Slobozia întocmesc pe numele aceluiași gardian Costel Mihăescu o mustrare scrisă, din cauza faptului că a împrumutat 1000 de lei de la un fost deținut, bani pe care i-a restituit... «S-a luat această măsură din cauza faptului că normele noastre nu încurajează astfel de practici!» a adăugat Gabriel Rusu. În momentul de față, reprezentanții Penitenciarului Slobozia au demarat o anchetă internă în ceea ce-l privește pe agentul Costel Mihăescu. Aflat în arest preventiv în urma flagrantului organizat de ofițerii anticorupție, acesta este la un pas de a-și pierde locul de muncă în cazul în care instanța îl va găsi vinovat pentru comiterea infracțiunii de «luare de mită».

Cazuri la indigo
«Filajul» agentului Mihăescu nu este singular. Anul trecut în plasa ofițerilor din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Ialomița a căzut și agentul șef principal de penitenciare Ion Iordache. Potrivit probelor administrate de anchetatori, acesta i-a pretins drept mită suma de 600 de lei unui deținut, în schimbul unui telefon mobil și pentru a interveni pe lîngă membrii comisiei de eliberare condiționată. În ambele cazuri, banii au ajuns la soția suspectului care a fost, la rîndu-i, cercetată pentru «complicitate la luare de mită». Iar faptul că gardienii din pușcării bat palma cu deținuții este confirmat și de statistici. La Penitenciarul Slobozia, anual, 3-4 gardieni sînt cercetați disciplinar pentru comportament neadecvat. Doi dintre cei cercetați sînt disponibilizați din cauza abaterilor grave, precum colaborarea cu deținuții, pe care le comit...

15 Mai 2013, 18:59 (10653 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Angajata Primăriei Slobozia, cercetată pentru fapte de corupție, a fost trimisă în judecată
Angajatul DGASPC Ialomița cercetat pentru corupție și-a recunoscut faptele în fața procurorilor
Angajat DGASPC Ialomița prins în flagrant de «luare de mită». Acesta cerea șpagă pentru primirea indemnizațiilor!
Exclusiv: Agent de la Penitenciarul Slobozia, prins în flagrant în timp ce lua mită
Ion Iordache, agent șef la Penitenciarul Slobozia, arestat pentru luare de mită

Comentariile cititorilor:


minu:
(25 Iunie 2013, 16:44)
ce-mi plac glumele tale...DORULET... chirias al acestei institutii nu am fost....si nici nu voi fi...in opinia ta ...esti destept...pauza ..intre generatii...vezi sa nu te prinda radarul in conversatie ca s-ar putea sa- ti rupi noada...comenteaza stirea prezentata,nu partea gramaticala a comentariiilor  de pe aici  bafta amice ...la un mare penetenciar ,ca,culegator de rime ,pauze...mici ,mari si colectorul de reciclare al gramaticiii...
{{{{{.....}}}}}:
(25 Iunie 2013, 13:40)
vrajeala mai mare k asta nici k exista........!!!!!!!!!!!! cine dracu face ancheta  repetentu' ala de Gica . Stati ma linistiti.  
Doru:
(31 Mai 2013, 17:41)
@minusisiaaaa ești așa tolerant că-ți dau lacrimile de mila pușcăriașilor! Ești și tu un posibil viitor chiriaș al penitenciarului?? Cred, mai degrabă, că te-a educat vreunul din șpăgarii de la bac 2012...Faci greșeli impardonabile de scriere.
minusia:
(31 Mai 2013, 12:37)
mici gainari unde sunt mari infractori? toti sunt conrupti imai mult sau mai putin....lasati maruntisurile astea si cecetati cazuri ce zguduie din temelii  faptele marilor infractori...lasati omul sa lucreze mi se pare un fapt minor si banal prinderea acestui agent in flagran a fost aranjamentul altora ce vor marirea... scz astazi este el aici dar nu uita ca maine poti fi tu in locul lui ah invidia asta sa nu uitam ca multi zac in penetenciar din cauza unei instante care se grabeste sa dea un verdict prea repede  fara sa analizeze adevarul  dar suntem mici pentru un razboi asa mare inpotriva justitiei corupte
pantera:
(21 Mai 2013, 16:12)
cred ca e excitat Mihaita. Ii vine vremea,nu raman toate asa cum vrem in viata. Cand nu se asteapta o sa fie pleznit de ....
Gigi:
(16 Mai 2013, 13:52)
Da, lăsați vrăjeala și dați-i pe profesorii șpăgari de la bac 2012!! Sunt în categoria ,, pești mici,, dar periculoși! Sunt încă profesori, educatori, directoare, în fine, periculoși! Dacă ajung ,,la penitenciar,, dau lecții pe euro...
gika:
(16 Mai 2013, 09:01)
si o sa pateasca la fel ca aia de la circulatie adica nimic , o sa se pensioneze sa ia si ei un ban gramada ,ca asa e moda
......:
(15 Mai 2013, 22:35)
LASA-TI VRAJEALA.........DATI-LE PE ALEA MARI

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 20 Oct 2026
204 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Amenzi de peste 2100 lei aplicate de polițiștii feteșteni

Polițiștii feteșteni au acționat, marți, 17 noiembrie, în zona piețelor, barurilor și a locurilor de cazare, pentru prevenirea comiterii unor fapte ilegale. În timpul celor 43 de controale efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:10
(11253 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Iordache, câștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de câmp

Sorin Iordache, cîștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de cîmp

Sorin Iordache, un băiețel de 11 ani, este legitimat la Tenis Con Slobozia. Campion național în acest an, a reușit zilele acestea o spectaculoasă performanță, cîștigînd unul din cele mai puternice turnee ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:46
(12047 vizualizări - 0 comentarii)


«Munca la negru», sancționată mai aspru

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului teritorial de Muncă Ialomița au sancționat de la începutul anului 33 de angajatori pentru practicarea formelor de muncă ilegale. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:40
(12115 vizualizări - 0 comentarii)


Campanie anti-fumat, la Slobozia

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, în parteneriat cu alte instituții, marchează joi, 19 noiembrie, la Slobozia, «Ziua Națională fără tutun». «Campania „Renunță la fumat în fiecare zi!“ organizată ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:38
(13417 vizualizări - 0 comentarii)


A murit căzînd într-o fîntînă

Tragedie în comuna Maltezi. Un bărbat cu probleme de vedere a murit luni, 16 noiembrie, la primele ore ale dimineții, după ce a căzut într-o fîntînă secată de apă. Pompierii ialomițeni au intervenit de ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:33
(11020 vizualizări - 0 comentarii)


CEC-uri de 1,5 milioane, false

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Ialomița au demarat începerea urmăririi penale pe numele unui cetățean din Țăndărei. În sarcina bărbatului, de 34 ani, anchetatorii au reținut ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:21
(11966 vizualizări - 0 comentarii)


Campania electorală «dă de furcă» polițiștilor

Incidentele electorale nu se opresc în județul nostru. Polițiștii ialomițeni au cercetat și soluționat în perioada 6-17 noiembrie nu mai puțin de 6 reclamații electorale, în localitățile Mihail Kogălniceanu ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:03
(10603 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, prins la Fierbinți

Polițiștii din orașul Fierbinți-Tîrg au prins pe raza localității un tînăr în vîrstă de 23 ani ce era urmărit general încă din luna februarie 2009. Pe numele bărbatului exista un mandat de arestare, instnața ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:52
(10664 vizualizări - 0 comentarii)


A furat de la Primărie

Luni, 16 noiembrie, polițiștii din Amara au prins un hoț din localitate la scurt timp după ce acesta furase mai multe materiale de construcții dintr-un șantier al Primăriei. Bărbatul, Silviu T., de 31 ani ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:40
(12263 vizualizări - 1 comentariu)


Traficul rutier și școlile, în vizorul Poliției

Luni, 16 noiembrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune de verificare în trafic a autoturismelor înmatriculate în străinătate. În cadrul acțiunii au fost constatate 23 de abateri, fiind ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:20
(11376 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict la Bărbulești

Conflict la Bărbulești

Sîmbătă, 14 noiembrie, prin 112, în jurul orelor 17.15, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal iscat între localnicii din Bărbulești. Imediat după primirea sesizării, s-a dispus deplasarea în zonă ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 18:18
(11006 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a furat un autoturism

Un bărbat în vîrstă de 39 ani, din orașul Amara, cunoscut cu antecedente penale, este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru furt calificat. Acesta este suspectat că în ziua de 5 noiembrie a.c. a sustras ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:28
(12620 vizualizări - 0 comentarii)


Minori de 8 și 10 ani, suspecți de furt dintr-o locuință

În după-amiaza zilei de vineri, 13 noiembrie 2009, în jurul orelor 16,00, un bărbat de 79 ani, din Miloșești, a sesizat Poliția asupra faptului că, în cursul zilei, persoane necunoscute au pătruns în casa ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:12
(9553 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Un tînăr în vîrstă de 20 ani, din Căzănești, este cercetat de polițiști pentru săvîrșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis. Iar socrul său, de 40 ani ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:38
(10979 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Urziceni

Sîmbătă, 14 noiembrie 2009, în jurul orelor 15.20, prin 112, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal la Urziceni. Astfel, Ionel C., pe de o parte și frații Eugen și Daniel B., pe de altă parte, s-au ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:01
(11017 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii

Incendii

• Unei persoane din comuna Gura Ialomiței, sat Luciu, vineri, 13.11.2009, i-au ars cca 2000 de baloți de paie de grîu din rezerva proprie. Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 15:02
(11740 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o autospecială SPIR

Echipajul de descarcerare de la Detașamentul Slobozia a intervenit sîmbătă dimineață, în jurul orelor 4.45, la intersecția DN2C cu DJ203F, în localitatea Grivița, la un accident rutier produs cu implicarea ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 14:59
(12319 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Țăndărei, prinși de polițiști

Recent, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Țăndărei au reușit să soluționeze trei dosare penale de furt calificat, aflate în evidențele instituției cu autori necunoscuți. Pe scurt ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 18:32
(11332 vizualizări - 0 comentarii)


Bunuri de uz casnic vîndute ilegal, confiscate

Polițiștii slobozeni au confiscat joi, 12 noiembrie, bunuri de uz casnic în valoare de aproximativ 1500 lei. Asta după ce în zona Spitalului Județean Slobozia au fost depistate 3 persoane din județul Mureș ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 17:18
(12063 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune amplă a polițiștilor la Urziceni

Joi, 12 noiembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o amplă acțiune în localitate. În timpul activităților derulate, polițiștii au verificat 171 de autovehicule, au legitimat 218 persoane, 31 dintre ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 16:21
(12124 vizualizări - 0 comentarii)


După ce a furat mai multe animale, un tînăr din Reviga a fost arestat

După ce joi, 12 noiembrie, a fost considerat suspectul principal în comiterea mai multor furturi, un tînăr de 18 ani din comuna Reviga a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. În sarcina acestuia s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 15:41
(11584 vizualizări - 0 comentarii)


A vrut să-l lovească pe polițist cu toporul

Un bărbat din Smirna a reușit aseară «să pună pe jar» întreaga comunitate după ce a amenințat persoanele care mergeau pe stradă cu un topor. Deși a intervenit imediat ce a fost sesizat, polițistul din localitate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:29
(12983 vizualizări - 0 comentarii)


Minore, racolate pentru prostituție

Miercuri, 11 noiembrie, dimineața, a fost desfășurată o acțiune în două blocuri de garsoniere din Slobozia, unde existau suspiciuni că ar locui diverse persoane suspecte. În cadrul activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:28
(12227 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț de animale, arestat

Un tînăr de 18 ani, din comuna Reviga, a fost arestat pentru săvîrșirea infracțiunii de furt, trei infracțiuni de violare de domiciliu și o infracțiune de maltratare și schingiuire a animalelor. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:27
(9672 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furturi, prins de polițiști

Un tînăr în vîrstă de 31 ani, din Slobozia, «client» mai vechi al polițiștilor, a «picat» din nou în mîna anchetatorilor fiind suspectul principal în comiterea unei infracțiuni. Potrivit unui comunicat ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:26
(10852 vizualizări - 0 comentarii)


Accident al Urziceni

Alertă în după-amiaza zilei de miercuri, 11 noiembrie, la Urziceni. Polițiștii din localitate au fost anunțați asupra producerii unui accident de circulație în urma căruia s-ar fi distrus o conductă de ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(13004 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor reținut

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii din Urziceni au prins și încarcerat un bărbat în vîrstă de 42 ani, din Galați. Pe numele bărbatului exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an, Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(14218 vizualizări - 0 comentarii)


«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosâmbești

«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosîmbești

În cadrul campaniei de informare și conștientizare a cetățenilor, intitulată «Votul ilegal înseamnă închisoare», acțiune inițiată de Ministerul Administrașiei și Internelor, la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 10:12
(12648 vizualizări - 0 comentarii)


Razii la Fetești și Făcăeni

Razii la Fetești și Făcăeni

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița au fost desfășurate multiple acțiuni, razii și controale menite să crească gradul de siguranță publică al cetățenilor. Peste 100 de polițiști și jandarmi ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:26
(10941 vizualizări - 0 comentarii)


Doar 2500 kg deșeuri electrice și electronice

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești, după reluarea campaniei naționale Marea Debarasare din 7 noiembrie 2009, la nivelul Regiunii Sud Muntenia s-a colectat ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:21
(12161 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice alegator în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Madalina în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice Cetățean în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Bratu în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății Cetatean al orasului în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...