Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Gara Slobozia, închisă în sezonul estival

500 de navetiști rămîn fără trenuri

Gara Slobozia, închisă în sezonul estival

Gara Slobozia va fi închisă începînd cu data de 21 iunie 2013. Decizia afectează circa 500 de navetiști care circulă în acest moment pe ruta Țăndărei-Slobozia. Autoritățile fac lobby pentru schimbarea acestei decizii a CFR Călători... Oficial, motivul suspendării curselor de călători îl reprezintă «cheltuielile de exploatare prea mari». Gara Slobozia se află în plin proces de reabilitare, fiind parte a unui proiect selectat în cadrul «TRANS-Programul Operațional Sectorial Transport». Valoarea proiectului se ridică la peste 21 milioane de lei, iar termenul final de execuție este luna mai a anului 2013...

Doar 4 curse pînă la vară
La sfîrșitul lunii precedente, Regionala Constanța a anunțat că două din cele 10 garnituri de tren care circulau pe ruta Țăndărei-Fetești au fost suspendate, iar pînă pe 21 iunie, toate cele 10 garnituri de tren de pe această rută vor fi retrase. La sfîrșitul săptămânii trecute, numărul curselor suspendate ajunsese la 6. Decizia, luată fără consultarea angajaților sau a sindicatului, a generat o reacție imediată. Ca urmare a sesizărilor făcute de către angajați, Consiliul Județean Ialomița a înaintat un memoriu către directorul CFR Călători, Valentin Dorobanțu. Memoriul, semnat de președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, precizează că impactul deciziei asupra zonei este unul major și cere reconsiderarea poziției CFR Călători. «Retragerea din circulație a trenurilor de călători afectează zona de nord-est a județului Ialomița, unde se înregistrează o medie lunară de aproape 7000 de călători, din care 300 sînt navetiști (diferite categorii de salariați și elevi)» se arată în comunicat. Eforturile autorităților județene sînt dublate la acest moment de cele ale deputatului Marian Neacșu. Acesta s-a întîlnit la sfărșitul săptămînii precedente cu reprezentanții angajaților și le-a promis acestora că va face o interpelare în Parlament pe această temă...

Rămîne ca în gară
În ciuda eforturilor conjugate ale angajaților, sindicatului și autorităților județene, probabilitatea ca decizia de suspendare a trenurilor să fie blocată este extrem de mică. Gheorghe Șoldan, liderul Sindicatului «Bărăgan», susține că e posibil ca în spatele acestei decizii să se ascundă interesul ca respectiva rută să fie preluată de către un operator de transport privat. «Această măsură a fost contestată și am venit cu argumente. Dar interesele sînt mari și nu excludem posibilitatea ca ruta să rămînă deschisă, dar pe ea să opereze un transportator feroviar privat. Este trist că în loc să revitalizăm sistemul feroviar, participăm la degradarea lui prin intermediul celor care ne conduc...» a declarat Gheorghe Șoldan pentru Independent. Dincolo de declarațiile oficiale, surse apropiate sistemului ne-au confirmat faptul că unul dintre motivele pentru care cele 10 curse urmează să fie suspendate îl reprezintă... traficul de motorină! «Este o adevărată rețea. Mecanicii fură motorina, o plasează la intermediari, iar aceștia o revînd. Și ăștia, în loc să omoare rețeaua, suspendă trenurile. Mai adăugați și faptul că aproape toți călătorii circulă cu nașu’ și vă faceți o idee despre ce se întîmplă...» ni s-a declarat sub protecția anonimatului. Potrivit estimărilor, cantitatea de motorină sustrasă anual pe ruta Slobozia-Fetești se ridică la 100 de tone...

6 milioane de euro pentru gări fără trenuri
Suspendarea celor 10 curse de călători de pe ruta Slobozia-Fețești face inutilă și investiția în reabilitarea Gării Slobozia. Gara Slobozia este parte a unui proiect selectat în cadrul «TRANS-Programul Operațional Sectorial Transport» și este co-finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Valoarea proiectului se ridică la peste 21 milioane de lei, iar termenul final de execuție este luna mai a anului 2013. Banii necesari investiției sînt asigurați în proporție de 70% din fonduri europene. Gara cea nouă va avea 307 metri pătrați suprafață desfășurată și, printre altele, și un pasaj subteran care să facă legătura cu peronul 3. De asemenea, vor fi amenajate spații comerciale, birouri și săli de așteptare la etaj, iar casele de bilete vor fi dotate cu sisteme electronice. Pe hîrtie, investiția în reabilitarea Gării Slobozia a demarat în decembrie 2011. În fapt, ea a început la relanti prin luna aprilie a anului 2012... Tot pe hîrtie, lucrările ar trebui să fie finalizate în luna mai a anului în curs. În fapt, la acest moment întîrzierile sînt de cel puțin șase luni și jumătate și continuă să crească. Din cele 3 gări incluse în proiect, respectiv Giurgiu, Călărași și Slobozia, această investiție are cele mai mari întîrzieri. La fața locului, imaginea este de-a dreptul dezolantă. În timp ce liniile de cale ferată sînt reabilitate, clădirea, o viitoare gară P+1, s-a transformat într-un morman de ruine. Practic, clădirea care adăpostea sala de așteptare a fost înlocuită cu un crater uriaș, transformat, la rîndu-i, într-o baltă insalubră...

Curse feroviare în vigoare pe ruta Slobozia-Fetești
8571 Regio             8570 Regio           8577 Regio         8578 Regio
Slobozia-5,45          Fetești-6,15          Slobozia-14,45   Fetești-19,15
Fetești-7,00            Slobozia-7,32       Fetești-16,09      Slobozia-20,32

16 Mai 2013, 13:10 (8249 vizualizări - 5 comentarii)

Comentariile cititorilor:


anduu:
(21 Iunie 2013, 00:19)
Cea mai buna varianta este ca operatorul privat REGIOTRANS sa vina si sa puna trenuri. Asa nu vor mai fii calatori fara bilet.
Tudor65:
(27 Mai 2013, 19:11)
Care este logica investitiei in gara noua?
Mary:
(21 Mai 2013, 09:35)
Domnii de la CFR !! ... poate reușiți să închideți și primăria Slobozia, ar fi o mare realizare, că demult primarul este "tras" pe linie moartă. Baftă ! "Să intre stegarii !" . . . (ca la Cântarea României )
mircea:
(19 Mai 2013, 17:45)
s-a dat startul la manelarie, tob abaza, comunitarul-sef, n-aude si nu vede, in zona MB-uri, aproape de cuiburile cioroiesti, magraoni au manelele la maxim de aproape 5 ore de nu poti sta cu geamul deschis...cotarlele comunitare sunt tematoare sa e zica ceva ca de...d-aia ii platim, sa se plimbe cu caietelele in maini prin centru....ia zi ne-a abazooooo, esti si tu cumva un manelar....?
Nedumeritu':
(17 Mai 2013, 14:48)
Felicitări măi "tovarăși"! Țineți-o tot așa!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 29 Sep 2026
281 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(67 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(91 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(85 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(925 vizualizări - 7 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(523 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(517 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(572 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1105 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1072 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1240 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1181 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1389 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1552 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1685 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2258 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1765 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1497 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1428 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1513 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(3969 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2525 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1739 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1793 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1649 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1645 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4226 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1830 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1778 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1725 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Seby în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...