Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Războiul lui Tudor Anghel cu toată lumea

Conflict deschis pentru supremație la Asociația Vînătorilor și Pescarilor Sportivi Ialomița

Războiul lui Tudor Anghel cu toată lumea

Așa cum vă explicam la sfîrșitul lunii trecute, o parte dintre membrii Asociației Vînătorilor și Pescarilor Sportivi Ialomița încearcă prin orice mijloace să elibereze Asociația de sub dictatura impusă de președintele Tudor Anghel. Anonimi și bine motivați, aceștia fac acuzații belicoase, prezintă probe incriminatorii și fac un lobby activ pentru înlocuirea președintelui la Adunarea Extraordinară de vineri, 17 mai 2013, convocată special în acest scop. În replică la acuzațiile colegilor (și la cele ale publicației noastre), Tudor Anghel susține că e nevinovat și declară: «Potrivit statutului, nu pot fi revocat din funcție pînă în 2016!». În ciuda acestei declarații fără echivoc, pe margine se încălzește pentru preluarea funcției Stan Bîtlan, fost inspector șef al IJP Ialomița, condus din umbră de «vînători cu experiență»...
«Dictatorul» e de neclintit Acuzat public de «furt, sabotarea intereselor legitime ale Asociației și cheltuirea fondurilor pentru interese personale sau de grup, în defavoarea membrilor cotizanți», președintele AVPS Ialomița, Tudor Anghel așteaptă în acest moment ședința Adunării Generale Extraordinare a Asociației, pentru a răspunde concret și detaliat acuzațiilor anonime care i se aduc. El a ținut însă să precizeze, în cadrul unui drept la replică pe cale îl publicăm alăturat, că nu se face vinovat de niciunul dintre capetele de acuzare prezentate în cadrul ședinței de la sfîrșitul lunii aprilie. Mai mult decît atît, susține Tudor Anghel, cei 85 de delegați care ar putea fi prezenți la ședința de vineri nu îl pot revoca legal din funcție: «Asociația funcționează conform statului. Și, potrivit acestuia, președintele Asociației nu poate fi schimbat înainte de epuizarea mandatului. Asta înseamnă că nu pot fi revocat înainte de anul 2016, cînd expiră legal mandatul de 5 ani pe care îl am acum!». Articolul pe care se bazează Tudor Anghel este art. 15, lit. D și, potrivit declarațiilor sale, a fost modificat în luna aprilie a anul 2012 de către aceiași contestatari care doresc acum revocarea sa din funcție. «Eu nu am emoții. Pot face ce vor ei. Dar voi ataca revocarea mea în instanță și voi cîștiga. Cu siguranță!» a mai declarat Tudor Anghel.
Bîtlan, președintele de rezervă Deși nimeni nu revendică deschis fotoliul de președinte al Asociației, cele mai multe voci îl indică ca potențial succesor pe Stan Bîtlan, fost comisar șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Deși acesta încă ezită în a accepta funcția, surse apropiate Asociației susțin că grupul de lobby din jurul său pare decis să-l impună cu orice preț. Pentru că numele celor implicați în acest puci au fost deja făcute publice în dreptul la replică al lui Tudor Anghel, nu le vom mai reaminti aici... Vom publica însă declarația lui Mirel Diaconu, «proprietarul» fondului de vînătoare Strachina și, mai nou, al fondului cinegetic Giurgeni. «Sînt nebuni. Nu am nicio legătură cu asta! Nici nu mai plătesc cotizația, am plătit-o doar un an... Am luat fondul Giurgeni prin atribuire directă, am făcut o cerere legală... Dar restul nu e adevărat, nu am niciun amestec! Și nu mă interesează cine va fi sau cine este președinte!» a declarat Mirel Diaconu pentru Independent. Un alt actor implicat în viitoarele decizii ale Asociației se dovedește a fi și directorul general al Asociației Generale a Vînătorilor și Pescarilor Sportivi din România, Neculai Șelaru. Într-o adresă remisă AVPS Ialomița acesta avertizează asupra posibilelor pericole care ar putea apărea în cazul revocării președintelui înainte de expirarea mandatului de 5 ani al acestuia. «Pentru a nu lăsa loc vreunei contestări ulterioare din partea vreunui membru al asociației care se simte nedreptățit și a unei eventuale cereri de dizolvare a AVPS Ialomița din partea acestuia, pe motiv de adoptare de hotărîri contrare legii și Statutului AVPS Ialomița, se impune ca hotărîrea adunării generale să fie corect și convingător motivată. De aceea insist pentru respectarea întocmai a legii și statutului AVPS Ialomița în luarea hotărîrilor adunării generale» precizează Neculai Șelaru.
Acuzații anomine Într-un mail remis redacției înainte de închiderea ediției, un grup anonim de vînători, care semnează cu curaj «același grup de vînători nemulțumiți», reia acuzațiile publice aduse lui Tudor Anghel în ultimii 2 ani. Pentru că majoritatea acestor acuzații au fost deja făcute publice, spicuim din cele 8 pagini ale anonimei doar cîteva pasaje: «După cum ați observat, mai bine de un an de zile, am preferat să fim simpli spectatori la evenimentele ce s-au petrecut la nivelul AVPS Ialomița care, după părerea noastră, au culminat cu realegerea nestatutară si prin încălcarea secretului votului, în funcția de președinte și păstrarea în funcția de director executiv a acelorași persoane. Imobilismul și nepăsarea majorității membrilor vînatori și, în special, a celor delegați la Adunarea Generală a AVPS Ialomița, față de semnalele de alarmă pe care le-am tras, ne-au determinat să ne retragem și să devenim simpli spectatori ai evenimentelor petrecute la nivelul AVPS Ialomița. (...) Apropo, TUDOR ANGHEL știi care este „ultima dumitale mare realizare“... Ești conștient de ea? Credem că nu... Este simplu, domnule... Că ai amenințat în ultima ședință a Adunării Generale a AVPS Ialomița că vei da în judecată delegații care au avut curajul să „vă ceară capul“ și chiar că vei desființa AVPS Ialomița. Păi ce, ai înființat dumneata această Asociație? Credem că, făcînd asemenea afirmații, ai reușit să îl iriți și pe Șelaru Neculai care, din păcate, nu prea te are la inimă fiind prieten mai mult cu domnu’ FĂNICĂ! Nu-i așa?».

Drept la replică
LUPII STRIGĂ LUPUL
Urmare a articolului publicat în ziarul dumneavoastră la data de 24.03.2013 vin cu următoarele precizări:
-niciuna dintre acuzațiile aduse în ziar nu este adevărată
Dacă cineva poate demonstra una dintre acestea, solicit public, nu să fiu revocat din funcție, ci să se ia împotriva mea cele mai drastice măsuri. Întrucît printre contestatarii mei se află și foștii mei subordonați (polițiști) din serviciul AESP (pe principiul «pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești»), îi rog să facă cercetările ce se impun pentru dovedirea vinovăției mele și tragerea la răspundere penală.
În articolul respectiv sînt acuzat că am pierdut la licitație fondurile cinegetice Făcăeni, Gimbășani, Strachina și Gura Ialomiței, lucru care nu este adevărat. Nu eu am condus licitația care a avut loc în data de 27.07.2011, ci domnul director Trandafir Ștefan. Eu am făcut parte din comisia de licitație alături de director, contabilul Asociației și 4 membri ai Consiliului AVPS Ialomița. Nu fug de răspundere, ci precizez faptul că la licitație nu am consimțit pînă la ce nivel să licităm.
Cu privire la fondul cinegetic Făcăeni, informez membrii vînători că nu a fost reziliat contractul pe care Asociația l-a avut pe fondul respectiv, ci a expirat de drept la data de 30.11.2010. Agronomia Iași, care deținea cu titlu de proprietate 80 la sută din suprafața acestui fond, nu a invitat Asociația noastră să încheie un nou contract, ci a indicat ca gestionar al fondului respectiv AVPS Mistrețul, Asociația noastră neputînd interveni în niciun fel pentru preluarea fondului. Niciunul dintre contestatarii mei nu arată că în anul 2011, Asociația noastră a cîștigat două fonduri de vînătoare (30 Cocora și 31 Colelia) care fuseseră gestionate de AVPS Lunca București. Într-adevăr, în anul 2011, Asociația noastră a pierdut două fonduri, dar faptic doar unul, întrucît ca suprafață fondul cinegetic 33 Cocora se întinde cît fondurile cinegetice Strachina și Giurgeni.
Fac precizarea că fondurile sus-menționate s-au solicitat în iulie 2011, iar eu am fost ales președinte în data de 30.09.2011 și nu pot fi acuzat acum pentru ceva făcut în mandatul anterior.
Pe principiul «lupii strigă lupul», doi dintre contestatarii mei nu au făcut nimic pentru ca Asociația să gestioneze mai multe fonduri cinegetice, ci au acționat în detrimentul intereselor Asociației noastre. Cel mai feroce dintre lupi, domnul Neagu Adrian împreună cu o cunoștință comună, au revenit la sediul Asociației și mi-au propus să luăm fondul cinegetic 6 Giurgeni pentru noi. Dacă l-am refuzat a devenit unul dintre cei mai vehemenți contestatari. În Adunarea Generală Ordinală din 19.04.2013 eu am cerut ca pînă la 17 mai 2013, cînd urmează a avea loc Adunarea Generală Extraordinară, domnul Neagu Adrian, care nu recunoaște cele afirmate de mine, să meargă la detectorul de minciuni, lucru pe care l-a refuzat. În apărarea sa a sărit domnul Răducanu Marin (alt contestatar al meu) care a motivat că detectorul de minciuni nu este mijloc de probă, iar eu i-am replicat că arată cine minte. Un alt lup este domnul Marius Dumitrescu care a intervenit pe lîngă mine și director pentru a lăsa fondul cinegetic Strachina AVPS Bendis București, motivînd că domnul Diaconu Mirel, este administratorul acestuia și proprietarul Bălții Strachina. Acesta ne-a arătat că, în cazul preluării fondului respectiv, va lăsa gîștele sălbatice să înnopteze pe lacul respectiv, iar cele 5-6 fonduri limitrofe acestuia vor avea la mîncare gîștele respective pentru ca vînătorii noștri să le poată împușca. Ulterior preluării acestui fond de AVPS Bendis, domnul Dumitrescu Marius l-a angajat la acesta pe gospodarul grupei Bucu (Dumitrescu Doru) fiind un conflict real de interese și pe inginerul Radu Buta Nicolae care lucra cu o jumătate de normă la societatea noastră. Aceștia sînt apărătorii drepturilor membrilor vînători și Asociației ale căror interese pretind că le apără. În afară de «lupii» amintiți mai sus, în îndepărtarea mea din funcție are interes și domnul Turcu Valerică pentru că nu sînt de acord ca acesta să preia canalul de desecare Săltava pe care Asociația noastră are autorizație de pescuit recreativ-sportiv. Pentru acest lucru, domnul Bîtlan Stan, nașul copiilor lui Turcu Valerică, mă roagă în Adunarea Generală sa-mi dau demisia, neexpunînd delegaților la adunare adevăratul său interes în debarcarea mea.
Președintele AVPS Ialomița, Tudor Anghel

Vînătorul Valerică Turcu reacționează
«AVPS Ialomița este dominată de interesele mărunte ale actualului președinte Tudor Anghel!»
Drept reacție a celor declarate de actualul președinte al AVPS Ialomița, Tudor Anghel, vînătorul Valerică Turcu a ținut să facă cîteva declarații care să lămurească situațiile tensionate din cadrul Asociației. «Este corect să se spună că sînt împotriva actualului președinte al AVPS Ialomița. Și el o știe căci i-am spus-o privindu-l în ochi!» și-a început declarația Valerică Turcu. «Nu este corect ceea ce se întîmplă la AVPS Ialomița! Dedesubturile acestei situații tensionate sînt dominate de interese. AVPS Ialomița este dominată de interesele mărunte ale actualului președinte Tudor Anghel... Sînt exemple concrete, reproșate de mine în ultimul timp președintelui Tudor Anghel, care aruncă activitatea AVPS Ialomița într-un con de umbră. Asociația nu mai reprezintă interesele vînătorilor și pescarilor din Ialomița, ci strict pe cele ale unor grupuri coordonate de actualul președinte al AVPS Ialomița... La asta se rezumă acest scandal!» a continuat Valerică Turcu.
Asupra acestor exemple am încercat să revenim în discuția purtată cu Valerică Turcu, rugîndu-l să ne precizeze punctual aspecte ce, dacă sînt reale, ar îndrepta situația tensionată de la AVPS Ialomița către dosare mai mult sau mai puțin penale. «Asociația noastră a pierdut fondul Giurgeni prin activitatea delăsătoare a actualului președinte! Nu este normal ca AVPS Ialomița să nu fi solicitat încredințarea directă a fondului de vînătoare menționat de la Consiliul Județean... Da, recunosc, am încercat să îndrept situația creată de inactivitatea președintelui Tudor Anghel, și m-am prezentat personal la Consiliul Județean Ialomița, obținînd retragerea propunerii de încredințare directă a fondului Giurgeni către Asociația Bendis... Pe mine nu mă interesează cine este acel Mirel, ci cum a luat fondul Giurgeni! Acesta trebuia să revină Asociației Vînătorilor și Pescarilor Ialomița! Fondul Giurgeni era cel mai mai important fond al AVPS Ialomița pentru vînătoarea de pasaj (n. red.: rață, gîscă)...» a adăugat Turcu. «Consider că la ultimele licitații pentru fondurile de vînătoare președintele Tudor Anghel nu a reprezentat interesele vînătorilor ialomițeni... Nu a licitat pentru fonduri de interes cinegetic, cum ar fi Strachina-fond cîștigat de Asociația Bendis pentru o sumă de aproximativ de 3000 de euro anual, și a licitat pentru fonduri, precum Cocora și Ciulnița, pentru care AVPS Ialomița plătește peste 20000 euro anual... Eu am luat fondul de la Făcăeni după ce am auzit că președintele Anghel s-a prezentat la rectorul Universității Iași ca jurist al unor italieni care să concesioneze fondul... Adică, el nu mai era reprezentantul nostru, al AVPS Ialomița, interesat de fondul Făcăeni... Ci îi reprezenta pe acei italieni... Aflînd, m-am prezentat la licitație și am luat acel fond de la Făcăeni cu suma de 30000 de euro! AVPS Ialomița nu a făcut niciun demers la Universitatea Iași pentru a reînnoi contractul pentru fondul Făcăeni, președintele Tudor deplasîndu-se totuși la Iași ca jurist al italienilor ce doreau preluarea fondului, în detrimentul vînătorilor ialomițeni... I-am dejucat aceste planuri, oferind Universității o sumă mai mare...» a completat Valerică Turcu.
Referitor la acuzațiile directe ale președintelui AVPS Ialomița, Valerică Turcu a precizat că sînt «simple speculații». «Mi se pare normal ca o asociație care a preluat fondul de vînătoare să gestioneze și luciul de apă existent pe acel fond... Este cazul fondului de vînătoare Făcăeni și a bălții Săltava, unde Asociația Mistrețul, al cărui membru sînt, va permite pescuitul sportiv tuturor celor pasionați fără alte costuri suplimentare pentru membrii asociațiilor de pescari sportivi din România... În ceea ce-l privește pe Stan Bîtlan și eventuala candidatură a acestuia la funcția de președinte al AVPS Ialomița, țin să vă menționez cîteva lucruri. Eu doresc un președinte al AVPS Ialomița tînăr, cu conduită morală ireproșabilă, care să fie responsabil pentru acțiunile Asociației, care să se implice doar în reprezentarea interesele vînătorilor și pescarilor ialomițeni, un om interesat de binele Asociației, care să creeze o Asociație puternică... Și cu asta cred că am spus totul!» a încheiat Valerică Turcu.

16 Mai 2013, 17:01 (7119 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Tudor Anghel, DEMIS din funcția de președinte al AVPS Ialomița
Povestea fără început a fondului de vînătoare Giurgeni

Comentariile cititorilor:


canis lupus:
(17 Mai 2013, 12:55)
Tudor Anghel pentru noi este Ceausescu doi! Afaraaaaaaaaa

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
387 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Băuți, posibil drogați și fără permise, la volan

Polițiștii rutieri au oprit, în trafic, pentru verificări, vehiculele conduse de doi bărbați, cu vârste de 37, respectiv 51 de ani, din Ograda și Fetești. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2024, 15:50
(2166 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: «Ghid privind aplicația e-Transport»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul Ministerului Finanțelor a fost publicat «Ghid privind aplicația e-Transport». Menționăm ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2024, 14:50
(4348 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni au stins 529 de incendii în perioada ianuarie-august 2024

Pompierii ialomițeni au stins 529 de incendii în perioada ianuarie-august 2024

Marți, 3 septembrie a.c., ISU Ialomița a organizat o conferință de presă în care a făcut bilanțul activității desfășurate în perioada ianuarie-august 2024. Conform informațiilor oferite de ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2024, 13:45
(5886 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea muzeelor la sate», ediția 2024

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea muzeelor la sate», ediția 2024

Muzeul Județean Ialomița a luat parte, la sfârșitul săptămânii precedente, la «Noaptea muzeelor la sate», eveniment desfășurat în toată țara sub egida Rețelei Naționale ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2024, 09:20
(4791 vizualizări - 0 comentarii)


USR/Elena Lasconi la deschiderea sesiunii parlamentare: «Românii au de dat trei voturi cruciale pentru viitorul României. Pot vota pentru o țară în care să fie bine pentru toți, nu doar pentru unii!»

Elena Lasconi, președinta USR, subliniază importanța deosebită a voturilor pe care românii trebuie să le exercite în noiembrie și decembrie 2024, voturi de care depinde viitorul Româ ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 17:25
(4667 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Urziceni și Bărbulești

Vineri, 30 august a.c., polițiștii din Urziceni au organizat în localitățile Urziceni și Bărbulești o acțiune cu efective mărite, în acest sens acționându-se în zonele î ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 15:55
(2285 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Făcăeni

Incendiu la o casă din Făcăeni

Două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean pe raza localității Făcăeni. La sosirea forțelor ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 11:20
(2001 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Iazu, Fetești și Perieți

Accidente la Iazu, Fetești și Perieți

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier în care au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 11:15
(2175 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 6 septembrie 2024, termen-limită pentru depunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 11:05
(5097 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, opțiune sigură și ecologică

RAJA Constanța: Factura electronică, opțiune sigură și ecologică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 10:25
(3137 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: A fost aprobat bugetul pentru implementarea «Programului pentru școli al României» în anul școlar 2024-2025 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, pentru anul școlar 2024-2025, a fost aprobată suma de 760,241 milioane de lei ca buget pentru implementarea «Programului ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 10:05
(3890 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: A pus în circulație un autoturism neînmatriculat

Polițiștii din Urziceni au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Bărbulești. Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 14:00
(1410 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan cu permisul suspendat

Polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un șofer ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 13:40
(1229 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Un bărbat de 37 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, de către polițiștii din Urziceni. Pe numele acestuia a fost emis un ordin de protecție provizoriu după ce și-ar fi agresat ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 13:20
(1305 vizualizări - 0 comentarii)


Post de ofițer specialist, din sursă externă, scos la concurs de Jandarmeria ialomițeană

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a scos la concurs un post de ofițer specialist II în cadrul Serviciului Logistic-Administrare Patrimoniu Imobiliar și Protecția Mediului, din sursă externă ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 10:00
(4006 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița organizează «Noaptea muzeelor la sate»

Muzeul Județean Ialomița se alătură și în acest an demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 08:00
(3888 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 4 autoturisme, implicate într-un accident rutier

Joi, 29 august 2024, pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui accident petrecut pe șoseaua de centură a orașului. În evenimentul rutier au fost implicate 4 autoturisme și 12 persoane. Victimele au fost monitorizate și evaluate la fața locului, doar o singură persoană fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru îngrijiri suplimentare. ...[citește_toată_știrea]

29 August 2024, 15:00
(1820 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 46,44 milioane de lei, în perioada ianuarie-iulie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iulie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

29 August 2024, 10:40
(4038 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Țigări susceptibile a proveni din contrabandă, descoperite într-o dubă

Urziceni: Țigări susceptibile a proveni din contrabandă, descoperite într-o dubă

Marți, la data de 27 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii de Ordine Publică și Rutieră au depistat, pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:25
(1774 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Posibil drogați și fără permise, la volan

Polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un tâ ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:20
(1385 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Ordin de protecție provizoriu după ce soțul și-a agresat soția

Polițiștii din Amara au fost sesizați luni, 26 august a.c., de către o tânără de 26 de ani, din Amara, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul ei, un bărbat în v ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:15
(2255 vizualizări - 0 comentarii)


USR: Am corectat scrisoarea PSD pentru pensionari. Iată cum ar fi trebuit ea să arate!

Scrisoarea pe care o vor primi pensionarii acasă, din dorința premierului Ciolacu de a mai atenua scandalul provocat de recalcularea pensiilor, nu schimbă cu nimic realitatea. Adevărul rămâne același ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 14:55
(3836 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

La nivelul conductei principale de distribuție aferentă Stației de Tratare și Pompare Apă Fetești din județul Ialomița a survenit o avarie. Pentru remedierea acesteia, RAJA Constanța va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 13:35
(1133 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Sâmbătă, 31 august 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că sâmbătă, 31 august  2024, este termenul-limită de depunere a Formularului 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 12:25
(3693 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 2 septembrie 2024, termen-limită pentru transmiterea documentelor privind acordarea rentei viagere

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că rentierii  agricoli pot transmite documentele specifice privind acordarea rentei viagere agricole până cel tâ ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 12:25
(21075 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 55 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 09:20
(2317 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 918,17 milioane de lei încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-iulie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul  anului și până la 31 iulie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului î ...[citește_toată_știrea]

27 August 2024, 10:35
(5528 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,49%, rata șomajului în luna iulie 2024

La sfârșitul lunii iulie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4361 șomeri (din care 2118 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

27 August 2024, 08:50
(3095 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Stop arderilor de vegetație uscată!

ISU Ialomița: Stop arderilor de vegetație uscată!

În fiecare an, ISU Ialomița se confruntă cu un număr considerabil de incendii de vegetație uscată, majoritatea dintre acestea fiind generate de către cetățeni care nu conștientizează pericolul ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 12:40
(1015 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânără depistată cu substanțe interzise!

Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânără depistată cu substanțe interzise!

În noaptea de duminică spre luni, 25/26 august a.c., în jurul orei 03.00, în parcarea de lângă Restaurantul «TABOO» din Slobozia, o tânără de 18 ani a fost depistată ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 12:05
(2006 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
vai în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători viorel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...