Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Scandal în Poliția Transporturi Navale Ialomița

«Infractori» cu epoleți, condamnați cu suspendare

O decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție lasă fără funcții 5 agenți din cadrul Postului de Poliție Transporturi Navale Fetești-Serviciul Județean de Poliție Transporturi Ialomița.  Instanța supremă i-a condamnat pe oamenii legii la 3 ani cu suspendare, sub acuzația de «abuz în serviciu». Totul în urma unei plîngeri depusă la Parchet de un slobozean, potrivit căreia ar fi fost agresat de oamenii legii în anul 2009. Agenții vizați se declară nevinovați și susțin că întreg procesul este «lucrat»...

Scandalul uniformelor din Poliția Transporturi
Întîmplările relatate în dosarul penal deschis pe numele celor 5 agenți ai Poliției Transporturi Fetești s-au petrecut de la începutul lunii aprilie a anului 2009. Lică Constantin, Alexandru Mitea, Sandu Enache, Gherase Milea și Teodor Litu se aflau pe Brațul Borcea pentru a-și exercita atribuțiile de serviciu. La un moment dat, agenții au observat o barcă în care se aflau trei pescari. Este vorba despre slobozeanul Viorel Vili Oprea, partea vătămată din dosar, și prietenii acestuia, Daniel Constantin și Ionel Fogoroș. Oamenii legii le-au solicitat celor 3 să se legitimeze și să prezinte autorizațiile de pescuit. Aceștia au refuzat categoric și au avut un comportament neadecvat față de agenții de poliție. Cel mai vehement a fost Viorel Oprea, «care a început să înjure și să spună că ne aranjează pe toți dacă nu îl lăsăm în pace» declară agentul Gherase Milea, unul dintre polițiștii acuzați de «abuz în serviciu». Imediat după ce au fost chemați să dea declarații la Poliție, cei trei pescari, în frunte cu Viorel Oprea, au depus mai multe plîngeri la Parchet. Aceștia au declarat că oamenii legii i-au agresat și că au avut un comportament necorespunzător. «M-am prăbușit la pămînt și toți cei 5 bărbați au sărit asupra mea, aplicîndu-mi multiple lovituri» a susținut partea vătămată în fața anchetatorilor.

Culisele unei anchete
De la declarațiile inițiale și pînă în prezent au trecut 5 ani. În toată această perioadă de timp, dosarul privind «abuzul în serviciu» săvîrșit de agenții Poliției Transporturi Fetești a fost declinat de la Parchetul Fetești, la Parchetul Ialomița și judecat la Tribunalul Ialomița, Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție. Atît organele de anchetă, cît și instanțele au susținut, la comun, vinovăția celor 5 agenți. Mai mult, instanța supremă a decis la începutul lunii iunie 2013 ca agenții implicați în scandal să fie condamnați la 3 ani cu suspendare și trecuți în rezervă. Toate acestea în condițiile în care probele cu ajutorul cărora oamenilor legii au încercat să-și demonstreze nevinovăția nu au fost luate în considerare de niciuna dintre instanțe. «Eu, de exemplu, nici nu am participat la imobilizare. Am stat deoparte.  Oricum, colegii mei nu au acționat violent, ci corespunzător atribuțiilor de serviciu. Nu l-am bătut, nu l-am agresat pe acest domn Viorel Oprea... Oricum judecătorii n-au vrut să audă aceste lucruri. Am avut martorii noștri pe care nu au vrut să-i audieze, certificatul medico-legal care arată clar că nu i-a fost pusă în pericol viața victimei...» mai spune Gherase Milea.

2 Iulie 2013, 08:13 (7584 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


anonim:
(11 Ianuarie 2014, 17:59)
daca -i cunosti pe frați Valcu , de ce nu suni la 112 cand te afli la pescuit pe Dunare?   cred ca ești din cei care  cutreeri pe la butuci, și mai striga frați Vălcu la tine ,, bă... ial tu pe ăla ca e cam mic,, Apropo vezi ca polițisti respectivi fie ei și foști jandarmi nu au zona de competență unde dau electricieni respectivi . De ce te  ascunzi  sa stie lumea cum te  cheama, cine esti ?
Anonim:
(8 August 2013, 02:40)
Sunteți niște oameni de nimic, voi astia care comentați!!!!! Mai bine stati acasă la voi, aveți grija de familia si serviciile voastre si nu mai judecați alți oameni si sa comentați atâta ca voi știți !!!! Ar trebui sa va ganditi cât de greu este când un Cap de familie rămâne fără serviciu , ipocritilor!!!
ninel:
(4 Iulie 2013, 09:50)
Trebuia-u inchisi si destituiti din functii !! Se incalca legea la "greu",nu ne mai simtim aparati,protejati, de politia Romana. Nu mai exista respect pentru politisti ,adeseori i-i vedem ca umbla cu interlopii,i-i apara,i-i protejeaza pe infractori cum a facut-o si ce-l de la Slobozia si cum o fac si altii de prin tara.
FRATII VALCU DAU LA CURENT:
(3 Iulie 2013, 11:13)
Cunosc cazul si pot spune ca fostul jandarm minte. Certificatul medico-legal arata destul de clar cat de grav a fost acest abuz(ma refer la suruburile din corpul victimei). Practic fostii gabori au incercat sa-l "intimideze" pe acest Viorel pentru a nu mai pescui in acea zona, deoarece "deranja" alti "pescari" care "cotizau" la gratarele organizate de fostii oameni ai legii si pentru a se asigura ca plasele lor nu vor fi controlate de peste cand ei nu sunt "in patrula". Increngatura este mare pe Dunare, treaba stand cam asa: Politia Transporturi&de Frontiera confisca si fura plase de la unii pescari si le "ofera" altora. In schimb acestia trebuie sa fie "atenti" cu organul statului. Daca nu au oameni care sa ii alimenteze isi baga singuri plasele prin padure si vin periodic sa le verifice ca apoi sa ridice pestele. Au fost multe scandaluri cand organele statului au amenintat si lovit oameni care pescuiau in zonele unde ei aveau plasele, de frica sa nu ridice ei pestele "cuvenit" politistilor. Nu mai punem la socoteala ca tot Politia protejeaza si pe cei care "dau la curent". Este de notorietate modul de a actiona al fratilor VALCU de la HARSOVA. De fiecare data cand acestia ies la "pescuit" nu e nici urma de organ pe apa, desi s-au facut numeroase sesizari si se cunoaste foarte bine situatia??? De ce cu astia nu se bat gaborii??? Practic organul este mana in mana cu cel care incalca legea. Sper ca intr-o zi cineva (care este platit din banii nostri) sa se ocupe si de acesti "electricieni" de pe Dunare si sa nu se mai faca ca nu vede. In concluzie, stati linistiti ca politia romana nu a pierdut niste cadre care aparau legea si se luptau cu infractorii, ci niste angajati care semanau din ce in ce mai mult cu niste interlopi.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 22 Iul 2026
185 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Vineri, 20 februarie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 februarie 2026, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 12:00
(776 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în restaurante și fast-food-uri. Amenzi de 174 mii de lei!

În perioada 09-16 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au efectuat 30 de controale în unități de alimentație publică de tip restaurant și fast-food. Acțiunile de control au avut drept ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 08:30
(2796 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Ion Roată. Două persoane au murit!

Accident rutier grav la Ion Roată. Două persoane au murit!

Marți,  17 februarie a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Ion Roată. La fața locului au fost mobilizate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 20:30
(7121 vizualizări - 0 comentarii)


ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a inclus Ialomița pe lista județelor vizate de avertizarea meteo Cod Portocaliu de viscol și ninsori. Această avertizare va intra în vigoare marți, 17 februarie ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 12:00
(5962 vizualizări - 0 comentarii)


Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița și-a mărit echipa cu un membru special: Luna, o cățelușă energică și curajoasă, aflată la începutul carierei de câine de serviciu. În perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:30
(480 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Precizări referitoare la înregistrarea fiscală a punctelor de lucru

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care au organizate mai multe sedii secundare ca plătitoare de salarii și de venituri asimilate  salariilor, potrivit ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:20
(5166 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 18,26 milioane de lei în ianuarie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 18, ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 11:20
(1468 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Aflați într-o misiune de monitorizare a traficului pe raza comunei Bărbulești, polițiștii au efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce se deplasa în localitate. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:55
(5701 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție

Ca urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de încălcare de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:30
(548 vizualizări - 0 comentarii)


Registrul Auto Român: Rezultatele acțiunilor de control tehnic în trafic

Inspectorii Registrului Auto Român au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, anul trecut, 92219 vehicule la nivelul întregii țări. În urma controalelor, specialiștii ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:40
(2057 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tânăr reținut pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier

Joi, 12 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN1D, în afara localității Armășești, soldat cu rănirea unei persoane,șoferul părăsind ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:30
(940 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: În ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026 și ce obligații rămân în vigoare

Obligațiile de declarare și plată a taxelor rămân în vigoare chiar și în situația declarării inactivității fiscale. Începând cu data de 1 ianuarie 2026, firmele pot fi declarate ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:25
(8985 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «amenințare» și «distrugere»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «amenințare» și «distrugere». ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:00
(1012 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de urgență pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 9 martie 2026 inclusiv, primește cereri de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul pomicol afectat ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 10:10
(3550 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4600 de agenți economici, pe lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 09:00
(2327 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Miercuri, 11 februarie 2026, cu ocazia «Zilei Mondiale a Bolnavului», Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:35
(2847 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dublu vernisaj la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Sâmbătă, 14 februarie 2026, de la orele 16,00, Galeriile «Arcadia» din incinta Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia organizează dublul vernisaj al pictorilor Eliana ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:00
(2615 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

Miercuri, 11 februarie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 17:00
(1877 vizualizări - 0 comentarii)


Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Vineri, 6 martie 2026, Micutzu vine la Slobozia, pentru un show de Stand-Up Comedy. Evenimentul «RO ALERT-Atenție vin urșii» va fi la Casa Municipală de Cultură «Nicolae Rotaru» ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 14:20
(1391 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 31 decembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 13:25
(2417 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Maia!

Echipele furnizorului de energie electrică vor efectua lucrări de mentenanță a instalațiilor electrice joi, 12 februarie 2026, în intervalul orar 09,00-17,00, lucrări ce vor afecta, prin lipsa ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 09:40
(825 vizualizări - 0 comentarii)


Ediția a XV-a a «Târgului Apicol» din Slobozia

Primăria municipiului Slobozia anunță încheierea unei noi ediții de succes a «Târgului Apicol», eveniment devenit deja o tradiție de referință pentru comunitatea noastră. Desfășurată ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 17:50
(572 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița continuă controalele în supermarketuri

În perioada 02-06 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 37 de controale în hipermarketuri  și supermarketuri. Cu această ocazie, suplimentar activităților specifice ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 12:20
(784 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din localitatea Rădulești. La locul solicitării au fost alocate de urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2026, 14:00
(2223 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Polițiștii au fost sesizați în cursul nopții de miercuri spre joi, 4/5 februarie a.c., cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuință din Slobozia. În urma verificărilor efectuate a ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:30
(1578 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore patru persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 37 de ani, bănuite de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În cursul ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:00
(3805 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Țăndărei au reținut miercuri, 4 februarie a.c., un bărbat de 37 de ani, din Țăndărei, pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2026, 15:00
(2308 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 3 februarie 2026, în intervalul orar 08,00-14,00, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 12:55
(1235 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna ianuarie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 513 misiuni de ordine publică, dintre care 19 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:30
(2116 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,94%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2025

La sfârșitul lunii decembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4659 șomeri (din care 2211 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:20
(3092 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan Mary în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Un alt cetatean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Un cetatean în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mary în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...